x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special LUIGI IONESCU/Muzică şi parfum suav de lalele

LUIGI IONESCU/Muzică şi parfum suav de lalele

de Luminita Ciobanu    |    Carmen Anghel-Dobre    |    16 Ian 2009   •   00:00

Cine nu cunoaşte şlagărul "Lalele", care te duce cu gândul la primăvară chiar şi în luna lui ianuarie? Jurnalul Naţional vă aduce parfumul florilor în plină iarnă prin vocea lui Luigi Ionescu.



Ediţia de Colecţie de luni, 19 ianuarie, vă dezvăluie o frumoasă poveste ce-l are în prim-plan pe Luigi Ionescu. Pe numele real Ludovic, cel care avea să cucerească Bucureştii cu şlagăre celebre, s-a născut la Bacău la 4 aprilie 1927. Elena Manole, sora lui Luigi Ionescu, îşi aminteşte cu nostalgie de copilărie şi de fratele său: "Mama se numea Emilia, iar tata – Silvestru Ionescu. Am locuit în vilele fabricii Letea, iar în apropiere era un teren de sport. Fratele meu a făcut toate sporturile, a fost inclusiv portarul echipei de fotbal a fabricii Letea. Acolo am copilărit noi, tata lucra la fabrică, mama era casnică. Am fost trei fraţi, Luigi, eu, Elena, şi sora noastră, Marcela. Toţi trei copiii am fost crescuţi într-o familie şi într-o armonie deplină. Tata ne-a dat educaţia, mama s-a ocupat de gospodărie".

VIBRAŢII
Luigi a fost pasionat de muzică din copilărie. "Când era mic, – îşi aduce aminte sora interpretului – la bucătărie aveam o plită cu o vergea. Iarna, când stăteam mai mult în casă, lega sfori de cuie şi fiecare metal pe care îl trecea pe lângă vergeaua aia dădea altă rezonanţă, fantastic. Eram mai mică decât el şi îmi spunea: «Vezi, acum ai senzaţia că sunt clopotele bisericii, acum că e un clinchet de la ceasuri»." După diferite improvizaţii cu rezonanţă muzicală, Luigi Ionescu a fost fascinat de pian. "Tata avea un frate care nu avea copii, locuia foarte aproape de noi, iar soţia lui lua lecţii de pian. Când mergea fratele meu în vizită la ei, mătuşii mele îi lua o oră să interpreteze o partitură, el o descifra în câteva minute. Talentul lui a fost de mic şi şi-a dorit să facă muzică. Când fratele meu era la Operetă, noi nu mai locuiam în Bacău, ne-am mutat la Bucureşti.  În ’50, cam aşa ceva, s-a dat un concurs la Teatrul «Constantin Tănase», şi din câţi concurenţi au fost el a fost singurul care a reuşit, şi astfel de la Operetă s-a transferat la Teatrul «Constantin Tănase», de unde a şi ieşit la pensie", adaugă doamna Elena Manole.

SUCCES
La Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", Luigi Ionescu s-a bucurat de un mare succes. De acele momente îşi aminteşte cu drag şi Nicolae Niţescu: "Moldovean din Bacău, Luigi era un foarte bun coleg. La el totul era la superlativ, un om care avea dreptatea ca ţel. Căuta să-i împace pe toţi cei care aveau dispute, dar nu vă închipuiţi că erau dispute mari. Mai degrabă le-aş numi contradicţii. Era un bun sfătuitor, foarte calculat, la locul lui". Rememorând momentele frumoase de la Teatrul "Constantin Tănase" interpreta Lucky Marinescu adaugă: "Avea foarte multă grijă de glasul lui. Venea cu lecţia învăţată. Şi niciodată nu-şi pierdea omul răbdarea la butoane, iar glasul lui cald şi rotund îţi mângâia inima. Făcea întotdeauna mare succes la Teatrul "Constantin Tănase".

La Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", Luigi Ionescu şi colegii săi primeau ropote de aplauze. Spectacolele lui N. Stroe erau memorabile. Iar artiştii puneau la punct cele mai mici detalii. Îşi lustruiau bine cu cremă până şi talpa pantofilor, încât din sală totul să se vadă impecabil.

"Era plin de talent pentru muzica uşoară şi era un tălmăcitor al muzicii uşoare. Avea o voce caldă, baritonală, plină de tandreţe şi de nostalgie. De câte ori intra în scenă spunea: «Dă, Doamne!». Era credincios şi chema mereu divinitatea lângă el, pentru momente speciale"
Temistocle Popa

"Era un prieten bun, de nădejde. Era de-o modestie care-i caracterizează pe marii oameni. De cântecul «Lalele» nu s-a despărţit din clipa în care a dat de el până la înmormântare, care a fost emoţionantă, pentru că pe ultimul drum oamenii îi fredonau cântecul la căpătâi"
Temistocle Popa


Lalele, lalele, sfioasele mele lalele...

O piesă peste care nu s-a aşezat niciodată colbul uitării rămâne cu siguranţă  "Lalele". Cântecul era ascultat nu numai în România, ci şi în străinătate. A avut succes din primul moment în care Luigi Ionescu a interpretat-o pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase". Melodia era cântată peste tot: "Cântau florăresele pe stradă, ţigăncuşele în Gara de Nord. Nu exista nici televiziunea, care să lanseze cântece şi vedete. Dacă pe vremea aceea noi am fi putut să primim drepturile de autor pe care le-am fi primit în ziua de astăzi, nici Temistocle Popa şi nici eu nu mai aşteptam pensii de la stat. Dar, pe vremea aceea, autorii primeau numai dreptul simbolic de a fi autorii unui cântec", crede secretarul literar al Teatrului "Constantin Tănase", Aurel Storin. Pe CD-ul care însoţeşte Ediţia de Colecţie de luni veţi regăsi piese de excepţie din repertoriul lui Luigi Ionescu precum: Lalele, Calea Victoriei, Signorina colombina, De ce? E primăvară în ianuarie, Mâinile tale, Cântece, Poate-i un semn, Când te-aduce trenu-n Bucureşti, Dragoste, Inimă, Te-aştept, Pune-ţi ceva în gând, Îmi plac ochii dumitale, Lalele-Turturele, Ca lăutarul de-altădată, O mie de viori, Pe fiecare fată o aşteaptă un băiat, Calea Griviţei, Băiatul cu chitara, Să nu-mi ceri să-ţi spun, Nu te uita în urma ta, Avaramu. Discul include şi piesa Potpuriu ce cuprinde melodiile: Un cântec pentru ochii tăi, Iubito, Cum am ajuns să te iubesc, O floare de salcâm, Te caut şi Fericire.

×