Luna şi Soarele

Un împărat numit Roşu era mâhnit, pentru că zmeii furaseră Luna şi Soarele de pe cer. "Trămise deci oameni prin toate ţările şi răvaşe prin oraşe (...). Mulţi voinici se potricăliseră, semeţindu-se cu uşurinţă (...) şi, când la treabă, hâţ în sus, hâţ în jos, da din colţ în colţ... vezi că nu toate muştele fac miere", aflăm din basmul Greuceanu, cules de Petre Ispirescu în 1876.

Soarele, Luna, stelele sunt elemente esenţiale ale spaţiului celest şi, prin urmare, apar foarte frecvent în creaţiile folclorice. Dr Ion Moanţă, etnolog, consideră că: "În folclorul românesc, Soarele şi Luna sunt personaje prezente în mai toate speciile şi genurile acestuia, începând de la cântecele şi jocurile de copii, descântece, colinde, doine, balade, cântece de seceriş până la repertoriul nupţial, poveşti şi basme." Prezenţa Soarelui este, cu rare excepţii, una benefică pentru oameni : "Soarele este tratat cu cel mai mare respect, fiind considerat însăşi faţa lui Dumnezeu." ( Ion Moanţă). Rare sunt situaţiile în care acesta este malefic ( "soare negru"). Soarele este "fratele" omului, cel mai bun prieten, care-l ajută în toate momentele cruciale ale vieţii: "Iese mama miresei/ La crucea ferestrei/ Şi se roagă soarelui/ Soare, soare frăţioare,/ Ţine soare ziua mare/ C-am o fată călătoare,/ Călătoare peste munţi/ La părinţi necunoscuţi."

Conform lui I. Moanţă, Luna şi Ileana Sânziana sunt personaje sinonime atât în balade, cât şi în basme. Ea este sora Soarelui, iar căsătoria lor este imposibilă pentru că s-ar produce un incest : "Soarele venea,/ În uşă de argea./ Aşteziua-i da: - Aşteziua bună,/ Iană Sănziană/ Soara mea cea bună/ Făinuţ dintr-o mumă..."

LUNA-N DRUM LE-A ADĂSTAT
În basme, "Ileana Sânziana dă naştere la multe tipuri de naraţiune, cu acţiuni dinamice, întortocheate, cu deznodământ dramatic. Dar, ca şi în baladă, Dumnezeu împiedică incestul." ( I. Moanţă)

În afara acestei relaţii fraterne, dar care are şi o încărcătură erotică, cei doi aştri se iubesc, dar relaţia lor este una imposibilă, basmele reflectă adesea şi situaţii accidentale, în care cele două corpuri cereşti sunt răpite de către zmei provocând multă suferinţă pământenilor.

"Alte basme au ca tematică răpirea Soarelul şi a Lunii, lăsând lumea în întuneric şi necaz. Dar se găseşte un Făt-Frumos care-i eliberează aducând mari bucurii oamenilor." ( I. Moanţă) Etnologul ne-a relatat o variantă din Basarabia a unui astfel de basm, în care întâlnim momentele tipice ale acestui tip de creaţie populară.

LUCI, SOARE, LUCI/ CĂ ŢI-OI DA UN PUMN DE NUCI
"Varianta se găseşte în volumul «Făt-Frumos şi soarele», editat de Grigore Botezatu (Bucureşti 1995). Cum se întâmplă adeseori în basme, într-o familie modestă se naşte un copil năzdrăvan, în timpul când soarele a fost răpit. Ajungând un vajnic flăcău, îşi propune să elibereze soarele. Idealul lui este : «Când voi creşte eu mai mare/ L-oi scăpa pe mândrul Soare.» Trecând printr-o seamă de întâmplări neprevăzute: întâlnirea cu împăratul, întâlnirea cu zmeii care-l sechestraseră pe Soare, luptele, victoria asupra zmeilor şi, în cele din urmă, eliberarea Soarelui.

Ajuns acasă Făt-Frumos se însoară cu fiica împăratului şi de bucurie că au ridicat Soarele în cer şi au scăpat de robia zmeului, s-au strâns în braţe, s-au sărutat pe faţă şi au mers la mama lui acasă de au făcut nuntă."