x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Mandatarii de terenuri prăduiesc Băneasa

Mandatarii de terenuri prăduiesc Băneasa

de Iulia Barbu    |    24 Iul 2008   •   00:00
Mandatarii de terenuri prăduiesc Băneasa

În Bucureşti, mafia imobiliară a lăsat două femei în vîrstă fără pămînt şi fără bani. Cele două au semnat o procură prin care mandatau un individ să le recupereze două hectare de teren în Băneasa. Bărbatul s-a ales cu 4 milioane de euro, iar femeile au rămas cu regretele. Jurnalul Naţional vă dezvăluie mecanismul din spatele afacerilor cu teren din nordul Capitalei.

AFACERI •  Şmecherii imobiliari au luat 4 milioane de euro pe moştenirea a două surori
În Bucureşti, mafia imobiliară a lăsat două femei în vîrstă fără pămînt şi fără bani. Cele două au semnat o procură prin care mandatau un individ să le recupereze două hectare de teren în Băneasa. Bărbatul s-a ales cu 4 milioane de euro, iar femeile au rămas cu regretele. Jurnalul Naţional vă dezvăluie mecanismul din spatele afacerilor cu teren din nordul Capitalei.

 
Adriana Haram şi Luminiţa Petrescu sînt surori şi nici una din ele nu are copii. Ele au moştenit de la tatăl lor peste trei hectare de pămînt în nordul Bucureştiului. Trecute de 60 de ani şi fără să bănuiască averea de care se făceau vinovate, femeile s-au gîndit că ar trebui să îşi recupereze pămîntul. Prima bucată de teren, de 1.150 de metri pătraţi, se găseşte pe malul lacului Băneasa, cu o deschidere frumoasă spre luciul apei, iar cea de-a doua parcelă, de două hectare, se găseşte în interiorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa. În urmă cu patru ani, surorile au întocmit o cerere comună şi au depus actele necesare pentru retrocedarea celor două parcele la Primăria Sectorului 1.

La ceva timp după înregistrarea actelor, la uşă le bate un "om de bine", Maser Villy-Marian. Acesta le-a spus femeilor că vrea să le ajute să îşi recupereze terenul din Băneasa. "Eu am avut multe necazuri în viaţă, tata a fost deţinut politic şi cu greu am reuşit să fac liceul. Acum sînt pensionară şi locuiesc într-o garsonieră. Împreună cu sora mea am decis să folosim aceste acte de la tata ca să luăm terenul lăsat moştenire. Pensia este mică, iar nişte bani în plus ne-ar ajuta foarte mult. Iniţial am apelat la avocaţi. Deşi am apelat la serviciile acestora, nu am reuşit să rezolvăm nimic. Aşa că, atunci cînd a venit acest Villy, eram deznădăjduite şi i-a fost uşor să ne cîştige încrederea. Multă vreme l-am crezut om serios", povesteşte Adriana Haram. Acestea fiind condiţiile, lui Maser nu i-a fost greu să le asigure că fără ajutorul lui nu au nici o şansă să intre în posesia bunurilor. Lucru oarecum adevărat, avînd în vedere că, pînă în acest moment, în Băneasa nici un muritor de rînd, om simplu, fără interpuşi, bani şi uşi deschise nu a reuşit să îşi recupereze dreptul de proprietate. Toate dosarele de retrocedare întocmite pe nordul Bucureştiului ascund drepturi litigioase, nume mari, interese şi mai mari şi foarte mulţi bani.

Aşadar, Adriana şi Luminiţa îşi amintesc că Maser le-a luat cu binişorul. Le-a cîştigat încrederea cu maşina lui de lux şi casa impozantă cu piscină interioară în care locuia. Un bărbat cu o asemenea situaţie financiară nu avea ce să mai obţină de la ele. S-au înşelat amarnic. Terenul din Băneasa valora milioane de euro, milioane pentru care Maser şi-a pus la muncă tot talentul.

 
PASUL UNU, ÎNCREDEREA. Individul, cu pîrghii serioase pe piaţa imobiliară, a demarat "afacerea Băneasa". În prima fază, el s-a ocupat de terenul de pe malul lacului. Astfel, le-a dus pe femei la notar şi a semnat cu ele o promisiune de vînzare-cumpărare, dar şi procura prin care Maser Villy-Marian devine reprezentantul legal al celor două surori. A avut grijă să agaţe în contractul lui fiecare centimetru de teren care le revenea moştenitoarelor. "Lucrurile s-au mişcat într-un ritm ameţitor. În foarte scurt timp am semnat diverse procuri. Am greşit în primul rînd pentru că am avut încredere în el, dar, la cît de bolnavă sînt şi la tratamentele pe care le iau, nu ştiu cît de lucidă şi atentă am fost. Noi sîntem femei simple. Viaţa noastră se desfăşoară printre puţinii vecini pe care îi avem. De unde era să ştiu că nu voi lua nici un bănuţ pe dreptul meu şi că acel teren era chiar atît de valoros", explică femeia.

Odată semnate actele la notar, Maser devine proprietarul direct al moştenirii celor două surori. Singura lui obligaţie stipulată timid într-unul din multele contracte prevedea ca pentru terenul de pe malul lacului să le plătească Adrianei şi Luminiţei suma de 350.000 de euro.

Mişcările de la notar au fost făcute cu doi ani înainte ca titlurile de proprietate să fie validate. În aprilie 2007, mandatarul Villy obţine sentinţa judecătorească ce obligă Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 18/1991 să emită titlul de proprietate pe suprafaţa din Băneasa. Urmează validarea amplasamentului şi emiterea mult aşteptatelor acte de proprietate. Imediat ce a pus mîna pe primul document, Maser s-a şi preocupat să facă primii bani. El a vîndut cei 1.150 de metri pătraţi de pe malul lacului Băneasa. Potrivit actelor, suma "oficială" obţinută pentru vînzarea parcelei de lîngă lac a fost de 440.000 de euro. Ulterior, Maser le-a amăgit pe femei cu banii pe care îi dădea în rate. La final, cele două au primit 250.000 de euro, cu 100.000 mai puţin decît suma prevăzută în contract.

 
PASUL DOI, TUNUL. Pentru cel de-al doilea amplasament, care era, de altfel, şi cireaşa de pe tort, Villy s-a pregătit mult mai bine. La finalul afacerii, peste 4 milioane de euro i s-au aşezat în buzunar. De această dată, moştenitoarele de drept nu au mai primit nici un cent. Mandatarul lor a avut însă grijă ca totul să fie legal, motiv pentru care le-a blindat pe femei de acte, acte prin care ele nu aveau nimic, dar el avea totul. Una dintre procuri a fost semnată de Adriana Haram în propria-i casă, pe motiv că nu era deplasabilă. Apropiaţii susţin că, în perioada în care Adriana a semnat majoritatea actelor, se găsea sub un tratament care îi provoca stări de ameţeală şi somnolenţă. De altfel, dovadă stau şi analizele medicale făcute între timp. Cu toate acestea, ele au fost apte în faţa notarilor. Au urmat luni întregi în care femeile au semnat tot ce le-a pus mandatarul Villy pe masă. În spatele actelor se învîrteau însă sume importante de bani, sume la care cele două nici nu ar fi îndrăznit să viseze.

 
ÎNCRENGĂTURA. Pe dosarul femeilor s-au dat lupte grele şi nume importante de pe piaţa imobiliară şi-au arătat interesul faţă de moştenirea acestora. Astfel, la un moment dat, Gigi Becali somează Primăria Sectorului 1 să nu le aprobe petentelor cererea de restituire a dreptului de proprietate, pe motiv că îi încalcă lui proprietatea. Becali a cumpărat drepturile litigioase pentru 27 de hectare la Staţiunea Pomicola. Pînă în acest moment se pare însă că nu a avut norocul să se vadă boier de Băneasa. Ulterior, în dosarul femeilor apare şi Dinu Ion, cumnatul primarului din Frumuşani. "Dinu Ion a plătit 200.000 de euro pentru terenul nostru, a venit la notar şi el. Acest Villy a dispărut, şi noi am rămas cu soţia şi cu Dinu Ion, care era cam stînjenit aşa. Am vorbit după cîteva luni cu el şi mi-a zis că l-a împrumutat pe Villy cu foarte mulţi bani, era disperat, îşi voia banii înapoi", a mai povestit Adriana Haram. În ecuaţie, deşi este greu de imaginat, mai apare un păgubit. Maser a semnat cu acesta un antecontract de vînzare-cumpărare. Deleanu Costel, în schimbul sumei de 600.000 de euro, ar fi trebuit să devină proprietarul a 500 de metri pătraţi în Băneasa. Eroare, bărbatul a rămas cu banii daţi şi fără teren, întrucît acesta a fost vîndut fără ştirea lui. În acest moment, păgubitul îşi caută dreptatea în instanţă.

 

Finalul unei afaceri dubioase

În martie 2008, terenul a fost împărţit în parcele şi vîndut. Astfel, Moşteanu Lucian cumpără 5.000 de metri pătraţi în schimbul sumei "oficiale" de 2 milioane de euro. Alţi 10.000 de metri pătraţi sînt vînduţi în aceeaşi zi către Gică Alexandru pentru 2.200.000 de euro. Urmează alte vînzări, alte parcelări, mai bine zis, promisiuni de vînzări care ar fi trebuit finalizate în luna iunie a acestui an. Cele 2 hectare din Băneasa au fost vîndute de atîtea ori, încît sînt pe punctul de a-şi pierde urma. La finalul "afacerii Băneasa", mandatarul Villy a ajuns milionar. Adriana Haram şi Luminiţa Petrescu au rămas fară acte, fără pămînt şi fără bani. Cele două surori vor să îl dea în judecată pe Maser Villy-Marian. Îşi mai doresc ca persoanele care sînt puse în situaţii similare să aibă grijă cu cine semnează procuri şi ce fac cu moştenirile lor.

×
Subiecte în articol: special două terenul băneasa bani le-a maser villy