Marga Barbu: "Il tot astept, si el stie"

Actrita nu a sters nici acum amintirea lui Eugen Barbu. Chiar pe soneria casei sale sta scris, si astazi, numele sotului. E primul semn ca scriitorul nu a parasit caminul in care si-a insemnat, zi de zi, povestea unei vieti de iubire. Dana Ciobanu

El e in fiecare colt al casei, in fiecare cuvant citit sau rostit, in fiecare amintire. E in fiecare dintre cele cinci camere pline de carti. Simti asta de cum pasesti in somptuosul imobil din Strada Eminescu. O ultima incercare din partea Margai Barbu de a-si pastra amintirile, atat de intime, doar pentru ea. Amintirile despre un Eugen Barbu cum nu l-ati cunoscut niciodata. "Imi este greu sa vorbesc, pentru ca nu este o poveste. E o viata traita si toate evenimentele astea lasa urme in sufletul meu. Cum incep sa scormonesc in sipetul cu amintiri, mi-e greu sa ma opresc. Ma napadesc atatea franturi de trecut, mi-e foarte greu sa adorm dupa ce povestesc."

Fermecata de umorul lui

S-au intalnit dupa ce trecusera amandoi, oameni la 30 de ani, prin doua casnicii esuate. Intamplarea i-a adus impreuna intr-o zi de 7 ianuarie. O prietena comuna ii invitase la un restaurant. "Nu eram prea tentata sa ma duc, dar citisem deja "Groapa" si eram curioasa sa-l cunosc in carne si oase pe omul care a scris-o. Imi placuse cartea, dar eram putin socata de limbaj. Eu veneam din Ardeal, unde nu eram obisnuita cu asemenea cuvinte dure. Tin minte ca atunci cand a aparut cartea, preotii din Ardeal chiar au protestat in scris impotriva limbajului care "strica tineretul"."

Surpriza a venit in momentul in care si-a dat seama ca "si-a gasit nasul". Din prima clipa in care s-au vazut, s-au placut. Nu a fost atractie fizica, ci s-a lasat fermecata mai degraba de usurinta cu care au legat o conversatie. "Se inaltase o punte de comunicare extraordinara intre noi. Ba chiar radeam de aceleasi lucruri si ma bucuram ca are simtul umorului bine conturat. Daca poti sa zambesti, treci mai usor peste greutatile vietii."

Eugen stia sa zapaceasca femeile

Mai tarziu a descoperit ca Eugen era o fire foarte inchisa. Nu se vindea usor. Nu-l impresionai cu simple vorbe. In plus, traia in lumea lui, era tot timpul preocupat de personaje, de scrierile lui, de traduceri. Spunea ca se odihneste cel mai bine atunci cand citeste. "Nu mi-a fost usor sa traiesc langa un scriitor. Avea ciudateniile lui. Mai mult, era omul care, doar in treacat daca-l provocai cu o vorba, trebuia sa-ti raspunda cu zece. Scriitorii sunt o specie foarte dificila. Liniste totala in atmosfera din casa nu putea sa fie. Barbu era un mare polemist, si la noi in camin tot timpul "zornaiau armele". Eu aveam nevoie de un barbat cu tarie de caracter si l-am gasit pe el, o fire artistica, de un talent viguros, care putea sa ma inteleaga. Iar el era impresionat de faptul ca recitam versuri, seara, cand mai ieseam pe la restaurante."

Eugen stia sa zapaceasca femeile, spune doamna Barbu. A "citit-o" din prima ca este sensibila si ii plac florile, drept pentru care ii trimitea tot timpul buchete superbe. Mesageri ai sentimentelor care-i infloreau in suflet.

"M-a dat gata cand jucam in Cyrano de Bergerac, la Teatrul Nottara, in rolul Roxanei. In seara premierei m-am trezit cu un cos mare de liliac alb. Ramasesem fara vorbe: in plina iarna, ca era in luna februarie, sa primesc liliac alb. Cosul mai avea un biletel cu semnatura lui, pe care scria "Succes". Nu era omul vorbelor multe. Imi spunea mereu ca "un scriitor care scrie mult nu vorbeste mult"."

Ea nu vroia sa se marite

Barbu nu i-a marturisit niciodata cu ce anume a fost cucerit de actrita. Ea banuieste ca firea ei visatoare, cu capul in nori, blandetea, aplecarea spre arte frumoase. "Mai mult am dedus ca astea au fost armele mele, din cartea "Ianus", prin felul in care era construit personajul pianistei, in care ma recunosc foarte mult. Personajul este inzestrat cu anumite caracteristici ale mele. La un moment dat, pianista isi scapa cheile masinii intr-un canal in fata teatrului unde canta. Asta mi s-a intamplat in realitate mie, mi-au cazut cheile masinii intr-un canal din fata teatrului, inainte de spectacol", ne marturiseste Marga. Scriitorul i-a dedicat actritei si primul volum din "Caietele Principelui", la care il ajutase cu traduceri din carti cumparate de la anticari francezi.

Se intelegeau minunat. Isi gasisera jumatatea, dar nu se gandeau sa se casatoreasca. Cel putin Marga refuza cu indarjire sa se mai lege de un barbat cu certificat de casatorie. Pana cand mandria lui Eugen i-a dus, mai de bunavoie, mai cu forta, la Primarie. "N-am vrut deloc sa ma marit cu el. Eram dupa doua mariaje ratate si nu vroiam sa risc sa trec din nou printr-un divort. Vreo 7-8 luni nici n-am vrut sa aud de casatorie. Dar, intr-o zi, am fost pusi intr-o situatie foarte neplacuta. Mergeam foarte des la Peles, unde se adunau scriitorii. Intr-un rand a venit portarul la masa unde eram adunati cu totii si a spus in gura mare: "Domnu’ Barbu, da’ de ce tineti dumneavoastra doua camere, ca doar sunteti impreuna?!". Asa ne-a demascat complet. Eugen, furios ca a fost pus in situatia asta, mi-a zis: "Gata, cum ajungem la Bucuresti, bagam actele!". Asa m-am casatorit mai mult cu forta", zambeste actrita.

El nu vroia un copil

Sa nu va inchipuiti ca totul a mers ca pe roze. Este aproape imposibil ca, in peste 30 de ani, sa nu iasa si scantei. El era o personalitate foarte puternica. Ea, in ciuda faptului ca e o fire foarte intelegatoare, avea momentele ei de mandrie. "Cateodata era un pic gelos pe mine pentru ca eu aveam parinti, iar el ramasese orfan si de mama, si de tata la 15-16 ani. Ma mai pisa la cap ca le dau prea multa atentie parintilor mei, care traiau inca. Dar avea si momente in care ma admira pentru ca aveam o familie cu care ma inteleg asa de bine. Cu nimeni nu as fi putut sa fiu asa de apropiata cum am fost cu Eugen", spune Marga, sigura ca n-ar fi putut sa fie altfel.

Poate ca un copil ar fi implinit mai mult familia Barbu, insa firul destinului a curs altfel. Scriitorul nu-si dorea cu nici un chip un copil, iar actrita se stia cu probleme de inima si fusese avertizata ca ar fi destul de riscant sa ramana insarcinata. "La un moment dat s-a intamplat sa raman insarcinata, cand ma apropiam de 40 de ani. Ma gandeam ca e un semn de la Dumnezeu si am hotarat sa-l tinem. Iar sotul meu se impacase cu ideea ca va fi tata si chiar astepta cu nerabdare bebelusul. Dar n-a fost sa fie. In primele luni de sarcina inca mai lucram. Filmam la trei pelicule, la Buftea, in acelasi timp. La niste filmari m-am urcat pe un cal si animalul s-a scuturat puternic. Din socul acela am pierdut sarcina, care ajunsese deja la 5 luni si jumatate. Era o fetita. Domnul a dat, Domnul a luat! Cine stie ce ar fi fost si cum ni s-ar fi schimbat viata daca as fi nascut-o? Poate mi-ar fi facut mie rau, pentru ca aveam probleme cu inima, poate nu era un copil reusit sau poate ca ar fi fost lumina ochilor nostri... cine poate sti?"

Farmece si credinta

Ultimii ani au fost foarte agitati. Barbu nu stia sa treaca cu vederea, nu stia sa nu se certe, sa nu polemizeze. "Dupa Revolutie a inceput marea tavaleala. 130 de atacuri in presa au fost! S-a necajit foarte mult si nici mie nu mi-a fost mai bine. Toate certurile pe care le-a avut cu scriitorii, atacurile politice, momentul in care a fost dat afara din Uniunea Scriitorilor, nenumaratele polemici, toate l-au macinat. Era omul care se consuma foarte mult, atat de mult ca i se facea rau."

Marga crede ca, peste toate nenorocirile, i s-au facut si farmece. "Am gasit acum vreo 13-14 ani, pe terasa, un ciorap negru, in care se afla o bucata de marmura legata cu ata. Nu cred ca au aruncat-o copiii, pentru ca atunci vecinii mei nu aveau copii mici. Dar daca au fost farmece, nu si-au facut efectul. Cel putin de mine nu s-au prins, pentru ca sunt foarte credincioasa. Dar, cine stie, poate ca l-a atins pe el. Nu ca nu era credincios, dar nu era bisericos.

Chiar daca credea in Dumnezeu, era dezamagit de fetele bisericesti. Inainte de inmormantarea tatalui sau, preotii i-au cerut bani, ca altfel nu faceau slujba. De atunci n-a mai vrut sa auda de slujitorii bisericii."

Spiritul lui inca o vegheaza

Moartea nu a reusit sa-i desparta pe Eugen si pe Marga. Numeroase semne i-au aratat actritei ca sotul o vegheaza nevazut. La scurt timp dupa ce el a trecut in lumea umbrelor, Marga a auzit batai puternice in usa. "Parca ar fi dat cineva cu o ghioaga in usa de la intrare, asa zgomot facea. M-am dus sa deschid... nu era nimeni acolo." "Ianus", ultimul roman al lui Barbu, a aparut postum. "Editorul a venit cu manuscrisul la mine, sa facem modificarile de care mai era nevoie. Am aprins lumina si ne-am asezat pe fotolii, in coltul camerei in care statea de obicei Eugen. Cum am deschis cartea, s-a facut lumina mare in camera. Eu aprinsesem doar cinci dintre cele zece becuri ale lampei olandeze. Iar acum erau toate zece aprinse. Si s-au stins in momentul in care am terminat de citit. Am intrebat dupa aceea vecinii daca se lucrase pe strada, la stalpii de lumina. Nimeni nu se atinsese de ei!"

Chiar acum trei saptamani, Marga l-a mai simtit inca o data, foarte aproape, pe sotul ei. "M-am trezit intr-o dimineata, pe la 7. Era inca penumbra. L-am vazut intins in patul de alaturi. M-am ridicat usor, sa nu-l trezesc si m-am dus la baie. Cand m-am intors, nu mai era. Il tot astept, si el stie asta", povesteste marea actrita.

EL

Scriitorul Eugen Barbu s-a nascut la 20 februarie la Bucuresti. La 19 ani se inscrie la Academia de Politie, timp in care Romania era inca sub ocupatie nazista. Isi publica primele pamflete in 1947. Romanul care il inscrie in istoria literaturii romane, "Groapa", apare in 1956. Colaborarea sa cu cinematografia incepe 1965. A fost scenarist pentru 16 filme destinate marelui ecran si pentru un serial de televiziune de sapte episoade. In 1969 isi consolideaza statutul de scriitor, prin romanul "Principele". Este primit ca membru in Academia Romana in 1976. A trecut in lumea umbrelor pe 7 septembrie 1993, fiind inmormantat in Cimitirul Bellu din Bucuresti.

EA

Nascuta la Ocna Sugatag, la 24 februarie 1929, Marga Barbu s-a mutat, impreuna cu familia, in Bucuresti, in urma cu mai bine de 60 de ani. A lucrat ca traducator din maghiara si franceza. Marga Barbu a absolvit Institutul de Teatru si Arta Cinematografica, debutand in teatru in 1950. Apare in roluri pe marele ecran din 1953. Cinefilii si-o amintesc din rolurile interpretate in "Totul se plateste", "Domnisoara Aurica", "Misterele Bucurestilor", "Trandafirul galben", "Ultimul cartus", "Amprenta". A jucat alaturi de mari actori, precum Florin Piersic, Olga Tudorache, Ion Besoiu, Ion Dichiseanu, Emanoil Petrut sau Mircea Albulescu.

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Iubirile celebre ale romanilor

Marea dragoste a unui sangeros voievod

Iubire regeasca pentru o domnisoara de onoare

Dragoste cu nabadai intre Ion si Maria

Cateodata, adevarul poate ucide

"Printesa iubita"si Enescu

"Vreau sa-mi gasesc un loc langa ea, in Rai"

Marga Barbu: "Il tot astept, si el stie"

„De 57 de ani, ne iubim ca-n prima zi"

Ilie Nastase, invins de „General"