x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Maria, regina României - Povestea vieţii mele (55)

Maria, regina României - Povestea vieţii mele (55)

02 Mar 2012   •   21:00
Maria, regina României - Povestea vieţii mele (55)

'Catedarala e frumoasa, dar n-are nimic stralucit. Ceea ce are intr-adevar ciudat e faptul ca intr-unul dintre paraclise se oficiaza inca dupa ritul mozarabic. Aceasta este o religie mai vehce decat cea catolica in Spania si trecea drept cea adevarata in timpul ocupatiei Toledei de catre mauri. Fusese tolerata de dansii, in timpul cand dominau in Toledo, iar cand fura, in sfarsit, izgoniti, aceasta credinta fu prilejul multor grave neintelegeri si tot felul de minuni se savarsisera pentru a dovedi care, din amandoua (religia catolica sau cea mozarabica), era cea adevarata.

Nu stiu multe despre aceasta si nici loc nu am, dar rugati pe fräulein sau pe dr X sa cerceteze pentru dvs., caci e lucru vrednic de luat aminte. Am sosit la sapte dupa-amiaza, mai mult morti decat vii, ne-am urcat in tren si ne intorseram la Madrid. Pranziram in vagoane, ceea ce fu bi­nevenit, caci, toata ziua, umbland de colo-colo, timp de sapte ore, nu luasem altceva decat bere si inghetata, intr-o veche si foarte ciudata sinagoga, astazi dezafectata. Madrid, culcare si somn adanc, si iata-ne ajunsi in ziua de joi. Iar intram pe mainile strsnicei si neobositei infante.

Mai intai, vizitarea Muzeului de arme. Se intelege sub acest nume o colectie de armuri, dar aceasta e de buna seama fara pereche in lume, caci nu sunt armele si armurile vreunui ostas oarecare, ci numai armele si armurile de razboi si de intrecere cu armele, calare sau pe jos, ale tuturor regilor Spaniei, incepand cu Carol Quintus si cel dintai al Spaniei.

Sabiile tuturor regilor si ale marilor generali, tofeele de la Lefantos unde Don Juan de Austria, in timpul domniei lui Filip al II-lea, invinse pe turci; sabia lui Boaldil, poreclit micul Rey Chico adica micul rege, si care a fost ultimul rege al Granadei, si o multime de alte lucruri, prea multe ca sa le pomenesc, caci s-ar preschimba scrisoarea mea intr-o plicticoasa pauza de calatorie de-a lui Muray.
Am mers pe urma la grajdurile regale. Sunt cat se poate de frumos randuite.

Cuprind acum doua sute saptezeci de cai si cincizeci de catari. Unii dintre ponei sunt frumosi de tot si m-am gandit la dvs. si la printesele Victoria si Sandra. Cum v-ar fi placut la toate sa le dati zahar! Dar erau atat de multi, incat ma tem ca v-ar fi trebuit o caruta inhamata cu un magar, plina cu zahar, ca sa puteti da fiecaruia cate o bucatica. Unul, mititel si alb, era o minune. L-au scos din grajd si l-au pus sa alerge de jur-imprejur; era un ponei care umbla in buiestru, stiti ce vasazica aceasta, dar daca ati fi vazut cu ce iuteala mergea!

E lucrul cel mai important ce-ti poti inchipui. Mai e si un cal foarte ciudat, alb, patat peste tot cu negru, nu ca obisnuitii baltati, ci fiecare pata singura si bine conturata. Mai vazuram si trasura cu patru cai, foarte eleganta, pe care o mana regina singura, si cea a infantei Isabela cu patru ponei spanioli, cu hamuri spaniole si clopotei. La ora unu luaram dejunul cu ducele si ducesa de Ferdinand Nunez; dejunul fu cat se poate de bun si cuprindea, ceea ce se zice si prin ziare, vi­nurile cele mai alese. Era o casa minunat de frumoasa, plina de lucruri de pret si am vizitat-o toata.

Dupa pranz, intre cinci si opt, Sir Clare Ford, ambasadorul Angliei, dadu o receptie, la care se aduna tot Madridul.
Erau unele doamne prea frumoase, dar pe mine nu prea m-au incantat frumusetile din Spania. Toate doamnele de aici isi pudreaza asa de tare obrazul, incat par albe de tot si, atunci, ochii foarte negri, stralucesc si mai tare, si par mai negri decat oricand. In acea seara, regina se facuse bine de tot si lua parte la ospat. Vineri, fiind vesti asa de rele despre bietul imparat Frederick, ducele nu veni la noi, dar toti ceilalti merseram cu un tren special la l’Escurial.

E, mi se pare cel mai mare palat din lume, cladit de Filip al II-lea, fiul impara­tului Carol al V-lea. Stilul arhitecturii este cel mai sever pe care l-am vazut vreodata, caci, in toata imensa intindere a cladirii, nu se vede nici cea mai mica ornamentatie. Paraclisul regal e foarte mare si impodobit. In boltnita de dedesubt zac ramasitele tuturor regilor si ale reginelor, ale copiilor lor si ale membrilor familiei regale, incepand cu marele imparat Carol Quintul. E tare frumoasa insa insufla mahnire si mie imi pare groaznic a te duce sa stai cu oasele unor strabuni, dintre care unii sunt morti de mai bine de trei veacuri.

Intorcandu-ne de la L’Escurial la ora patru, ne-am inapoiat la palat, unde aflaram trista veste a mortii imparatului Frederick. Bineinteles, toata petrecerile fura amanate, astfel incat nu mai luaram parte la un Garden-party dat de ducesa de Alba. Aceasta e fiica oaspetilor nostri de acum cateva zile, ducele si ducesa de Fernand Nunez. S-a casatorit cu ducele de Alba si locuiesc intr-un minunat palat. N-am putut sa luam parte nici la pranzurile minustrului Rusiei, date in onoarea ducesei, si astfel ajungem pana la ziua de sambata, care a fost petrecuta linistit.'
(fragment din scrisoarea lui Maurice A. Bourke)

• Continuarea in numarul urmator

×