Marin Preda, jocul mortal al celui mai iubit dintre pământeni

Sfârșitul tragic al bărbatului ridicat din țărâna satului Siliștea-Gumești a suscitat controverse nestinse nici până în ziua de azi. 

În rândurile de mai jos nu vom emite verdicte, nici măcar ipoteze legate de dispariția prematură a lui Marin Preda. A curs multă cerneală pe marginea acestui subiect pe cât de fierbinte, pe atât de dificil de lămurit. În continuare, vom schița, în schimb, un portret, ori mai degrabă un cadru biografic, apt să incite, pe baza a două opinii (avizate) diferite, cercetările viitoare. Pentru început, are cuvântul criticul și istoricul literar Paul Cernat: „În luna mai a anului 1980 murea, în camera sa de la Casa Scriitorilor din Mogoșoaia, Marin Preda. Am toate motivele să cred că a fost vorba de un asasinat, deși dovezile oficiale vor trebui așteptate, probabil, încă mulți ani. Devenit, în 1970, director al Editurii Cartea Românească, prozatorul era la acea dată o instituție națională în care se regăsea nu doar o mare parte a lumii scriitoricești, ci și publicul larg, care-i cumpăra cărțile în milioane de exemplare și stătea la cozi imense pentru ele”. Start în trombă, nu? Dar să dăm credit mai departe observațiilor fine ale profesorului Paul Cernat: „Mult prea incomode politic pentru a fi, chiar și azi, recunoscute drept capodopere, «Delirul», cu marele scandal diplomatic din jurul așa-zisei «reabilitări» a lui Ion Antonescu, și testamentarul «roman total» Cel mai iubit dintre pământeni, cu radicalismul său, l-au expus pe Marin Preda supravegherii drastice. Dosarul de Securitate recent editat nu le conține”. Mai exact, nu le explică. Nu face lumină în privința efectelor acestor scrieri asupra regimului aflat la putere în România anilor ’80 și, mai ales, asupra autorului însuși.

O percepție neobișnuită a Răului

„Tânărul din Siliștea-Gumești, ajuns în Capitală în plin «delir» al rebeliunii legionare - aprecia Paul Cernat -, a fost de la început un democrat și un moderat, apropiat cercurilor de stânga de la revista Albatros. Lansat de Miron Radu Paraschivescu, Preda a trecut și pe la cenaclul Sburătorul”. Mai mult: „Format la școala clasicilor ruși, acest mare scriitor realist, iubitor al lui Caragiale, a fost perfect compatibil cu existențialismul lui Camus și Sartre, cu comportamentismul american al lui Hemingway și cu «ruralii» Steinbeck și Caldwell. Prozele de tinerețe, parțial incluse în volumul de debut Întâlnirea din pământuri, vădesc un existențialism țărănesc și o percepție neobișnuită a Răului, confirmată în toate marile sale scrieri”. Și o remarcă „moromețiană”: „Apărut în plin stalinism (și stimulat de prima sa soție, Aurora Cornu), romanul Moromeții I a devenit o carte-cult care a impus un personaj-mit și un anumit fel de a fi al țăranului dunărean interbelic, liberal și ironic în doi peri, contemplativ și sceptic. Niciodată lumea noastră rurală, confruntată cu traumele modernizării, n-a fost surprinsă mai autentic și mai memorabil”. Vine vorba (și) despre creațiile pe linie (de partid): „Chiar și în scrierile afectate de compromisuri ideologice («Desfășurarea», «Ana Roșculeț» ș.a.) simți «gheara leului». Mai puțin convingător în «Risipitorii», «Moromeții II” (cu un final totuși formidabil) și «Marele singuratic», Marin Preda se revanșează în extraordinarul «Intrusul», romanul unui proletar stigmatizat, iar «Viața ca o pradă» e o capodoperă a literaturii noastre confesive”.

„Morala țărănească a vicleniei machiavelice”

„Explorator al Răului și al iraționalității - specula Paul Cernat -, Marin Preda a atacat frontal toate marile drame ale istoriei noastre recente: războiul, mișcările totalitare, colectivizarea, represiunea, industrializarea. A încercat să se reinventeze, schimbând cadrul țărănesc cu cel urban și, la urmă, mediul regățean cu cel al Transilvaniei lui I.D. Sîrbu”. Nu în ultimul rând: „Eseistica din «Creație și morală» sau «Imposibila întoarcere» (provocată de Adrian Păunescu) și «Convorbirile cu Florin Mugur» arată un moralist remarcabil. Reflecțiile asupra societății, politicii și literaturii nu sunt deloc banale. Acest autodidact a fost un cititor excelent și un gânditor pe care Constantin Noica - teleormănean ca și el - l-a prețuit”. Penultimul „act”: „Făcând compromisuri tactice, dar speculând toate breșele de libertate din Sistem, autorul «Moromeților» a fost o conștiință etică neliniștită, interogativă și un apărător-reper al scriitorilor rezistenți prin cultură, care a impus o morală a supraviețuirii sub vremi. O morală țărănească a vicleniei machiavelice, în care te faci frate cu dracul până treci puntea, dar fără să-ți pierzi sufletul. «Jurnalul» o confirmă din plin”. Ultimele comentarii: „A rămas faimoasă și replica sa dată lui Ceaușescu după Tezele din iulie: «Dacă reintroduceți realismul socialist, mă sinucid». Niciun alt scriitor român postbelic nu s-a bucurat de audiența și autoritatea sa. Niciun alt prozator n-a fost recunoscut în asemenea măsură ca o conștiință națională. Am avut, după al Doilea Război Mondial, mulți prozatori buni și foarte buni. Între ei, cu toate contestările și invidiile de care a avut parte, Marin Preda rămâne Prozatorul”. 

„Ceaușescu nu l-a iertat niciodată pentru asta”

Se știe că în perioada în care scria „Cel mai iubit dintre pământeni” Marin Preda devenise extrem de suspicios, neîncrezător, simțea că este urmărit. Era amenințat - „Vei muri!”, i se șoptea periodic la telefon... Purta manuscrisul cu el pretutindeni, de teamă să nu-i dispară. Erau neliniștile și spaimele moduri curente de manifestare ale scriitorului, un anxios din fire, sau comportamentul acestuia era justificat de cu totul alte aspecte? Cercetătoarea Ioana Diaconescu, poetă care a avut privilegiul să-l cunoască personal pe „marele singuratic”, ne-a dezvăluit amănunte captivante: „Este adevărat că Marin Preda avea o fire suspicioasă, dar aici funcționează, după părerea mea, o trăsătură a psihicului scriitorului: el era o fire extrem de intuitivă. M-aș hazarda în a spune că avea o sensibilitate feminină în acest sens. Prin urmare, intuia și invidia dublată de ură a neaveniților”. Altceva? „Marin Preda și-a presimțit cu o imensă acuitate sfârșitul. Nu că va fi lichidat, așa cum în mod neadecvat se speculează, ci că pur și simplu nu va mai putea supraviețui după atâta efort și dăruire în rolurile de scriitor și editor, rămânând, la drept vorbind, aproape fără suflare pentru viața proprie”.

Se topea pe picioare 

Impresionant, dar neconcludent. Observația n-o tulbură însă pe Ioana Diaconescu, martoră și observatoare fină a acelor vremuri: „Este tulburător să descopăr, odată cu trecerea timpului, motivul grav din cauza căruia, în ultimii ani ai existenței lui, Marin Preda se topea de-a dreptul pe picioare. Prin inteligență și intuiție simțea că situația se va degrada din ce în ce mai mult, în ciuda faptului că încercase totul, cu prețul sănătății și chiar al vieții, pentru emanciparea și ridicarea la rang înalt a valoroasei literaturi române din acei ani când izbucniseră, într-o splendidă inflorescență, proza, poezia, traducerile. Le promovase mai mult decât oricare altul, creând o editură de tip occidental, cu librărie proprie - Editura Cartea Românească -, așa cum nu se mai întâlnise până la el în România după instaurarea regimului de democrație populară”. 

Crima

Lipsește parcă „miezul” ideii, pe care Ioana Diaconescu nu întârzie până la urmă să-l dezvelească: „Odată cu promovarea unei edituri de valoare, Preda s-a hotărât să scrie «Cel mai iubit dintre pământeni», să scrie despre «era ticăloșilor». Și atunci a devenit, în plină dictatură, și mai incomod, nu numai prin susținerea unei edituri care nu promova deloc restalinizarea României, ci și prin propria operă ce avea să devină, treptat, un act de insurgență, o armă de luptă în decada ’80 - ’90, letală pentru România culturală, pentru întreaga Românie”. Ultima tușă, poate cea mai efervescentă: „A pune titlul unei cărți «Cel mai iubit dintre pământeni», fără ca acesta să-l vizeze pe «cel mai iubit fiu al poporului», era egal cu o crimă în acele timpuri. Ceaușescu nu l-a iertat niciodată pentru asta”.

Un secret împărtășit

Ioana Diaconescu ne-a povestit și un moment prețios trăit în prezența lui Marin Preda: „Sunt, poate, prima persoană căreia Marin Preda i-a încredințat un fragment dactilografiat din romanul «Cel mai iubit dintre pământeni», când cartea era încă nepublicată, practic necunoscută. M-a încercat: «Știi cum se cheamă?». Când am auzit titlul din gura lui, am tresărit. S-a uitat la mine lung, apoi a zâmbit cu subînțeles, spunându-mi: «Da’ nu e cine crezi, he, he, he!, nu e cine crezi». Cum spuneam, Ceaușescu nu l-a iertat niciodată pentru asta, pentru că Ceaușescu era și trebuia să fie, după cum se știe, cel mai iubit fiu al poporului”. 

42 de ani s-au împlinit pe 16 mai 2022 de la moartea prozatorului Marin Preda

„Am toate motivele să cred că a fost vorba de un asasinat, deși dovezile oficiale vor trebui așteptate, probabil, încă mulți ani”, Paul Cernat, critic literar - despre moartea lui Marin Preda

„Marin Preda și-a presimțit cu o imensă acuitate sfârșitul”, Ioana Diaconescu, poetă 

„Dispariția iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur”, Marin Preda

„Am avut, după al Doilea Război Mondial, mulți prozatori buni și foarte buni. Între ei, cu toate contestările și invidiile de care a avut parte, Marin Preda rămâne Prozatorul”,  Paul Cernat, critic literar