Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Istoria oficiala atribuie Francmasoneriei o vechime de trei secole. Traditia masonica in schimb, ignorand aceasta cronologie "scurta", isi plaseaza inceputurile undeva intre mit si realitatea istorica. Legenda si vechile documente delimiteaza astfel existenta unui ordin ocult, considerat adeseori conducatorul din umbra al omenirii.
Chiar si la o privire grabita se observa ca denumirea generica de Francmasoni face trimitere la vechile confreerii de constructori care au existat, in vestul Europei, in cursul Evului Mediu. Este vorba, mai ales, de constructorii de biserici si catedrale, constituiti in asociatii profesionale, care isi transmiteau, de la maestru la ucenic, toate secretele meseriei. Indiferent daca acesti spe-cialisti erau numiti "Franc-Macon" in Franta, "Freemason" in Anglia, "Freimaurer" in Germania ori "Liberi Muratori" in Italia, numele lor atrage atentia asupra a doua aspecte: faptul ca este vorba despre zidari (constructori) si faptul ca acestia erau liberi, adica nu erau obligati sa plateasca cele mai multe din darile specifice feudalismului.
VECHEA TRADITIE ROMANA. Istoricii considera ca asociatiile feudale de mestesugari erau urmasele directe ale "colegiilor" romane. La fel ca premergatoarele antice, ghildele si breslele specializate aveau o organizare deosebit de riguroasa. Scopurile acestei organizari, urmarite cu strictete, erau atat pastrarea "secretelor meseriei", cat si elaborarea unei ierarhii riguroase, in care fiecare membru avea posibilitatea sa ocupe exact locul cuvenit, in conformitate cu maiestria sa profesionala. In corporatiile de constructori, treptele ce trebuia parcurse erau: "calfa", urmata de cea de "ucenic".
Dobandirea titlului de "maestru" reprezenta consacrarea deplina in cadrul ierarhiei. Transformate in grade de initiere, aceste "trepte" au fost pastrate si incluse si in ierarhiile masonice. Scopurile avute in vedere de aceste organizatii profesionale se realizau mai usor in sanul unor societati inchise, unde transmiterea tainelor meseriei se facea in cadru solemn, a carui complexitate se apropia de rigoarea ritualului religios. Simbolurile specifice mestesugului erau ascunse de ochii profanilor sub imaginea simbolurilor biblice "contaminate" cu elemente ale unor credinte. Aura de taina era completata prin folosirea unei vestimentatii specifice, care marca apartenenta la grup, a unor limbaje secrete, precum si a unor parole si semne de recunoastere utilizate atunci cand membrii "corporatiei" nu se cunosteau personal.
CALUGARII ZIDARI. In perioada de inceput, maestrii constructori aveau o situatie privilegiata, datorita stransei lor legaturi cu Biserica. Impresionantele catedrale gotice, ridicate in vestul Europei, au fost adevaratele embleme ale civilizatiei medievale. Iar extraordinarele cunostinte de arhitectura ce trebuiau stapanite au facut din constructori niste veritabili savanti, fara de care nici unul dintre acele edificii impunatoare nu ar fi existat. Intr-o perioada in care majoritatea populatiei era analfabeta, singurii care stiau carte si erau in stare sa inteleaga si sa puna in practica subtila stiinta a arhitecturii erau chiar calugarii. Astfel se face ca dintre ei s-au recrutat cei mai eficienti constructori de catedrale.
In lucrarea "Francmasoneria, o noua viziune asupra istoriei lumii civilizate" (carte care care ne-a oferit o mare parte din informatiile pe care le folosim aici), autorii Radu Comanescu si Emilian M. Dobrescu, specialisti care si-au dedicat ani buni din viata studierii istoriei ordinului Masonic, afirma: "Prima atestare certa privind capacitatea de organizare a breslei constructorilor ne-a parvenit inca din sec. X, cand regele englez Athelstan le-a oferit mari privilegii zidarilor liberi, iar fratele sau, Edwin, a ajuns chiar seful acestora (Mare Mester)".
In anul 926, organizatiile de constructori s-au intrunit in orasul York unde au alcatuit prima Constitutie profesionala. Incepand cu acea perioada, York-ul a devenit centrul traditional, emblema Masoneriei engleze. In anii care au urmat, titlul de "Mare Mester" s-a acordat unor personalitati importante din regatul britanic. In anul 960, titlul a revenit lui Dunstan, arhiepiscop de Canterbury, iar in 1041 regelui Edward Confesorul.
"CONEXIUNEA" TEMPLIERA. Sec. al Xlll-lea a adus cu sine cresterea importantei constructorilor si a asociatiilor lor profesionale. Constructia de catedrale devenise un fel de "moda", extinsa in majoritatea tarilor din Europa de vest si, pentru prima data, numarul calfelor, al ucenicilor si maestrilor a depasit in amploare ordinele monahice. Daca pana atunci calugarii erau cei mai multi, dar si cei mai buni constructori, acum laicii incep sa devina majoritari in bresle, ajungand sa ocupe inclusiv functia de Mare Mester. Chiar si in aceste conditii, constructorii "mireni" au ramas grupati in jurul ordinelor calugaresti. Iar dintre acestea, cel mai important era, pe atunci, Ordinul Templier, calugari - cavaleri, care au jucat un rol deosebit in istoria Masoneriei.
Organizati pe baze aproape militare, Templierii aveau toate caracteristicile unei societati oculte, amestec de "fratie" secreta si organizatie politica internationala. Aveau o ierarhie complexa, in fruntea careia se afla Marele Maestru al ordinului, uniforma proprie, un cod etic caracteristic, ritualuri religioase specifice, precum si parole si coduri secrete, care ii ajutau sa se recunoasca in absolut orice situatie. Implicati intr-un proiect grandios de schimbare a organizarii politice a intregii Europe, Templierii au avut un rol deosebit si in edificarea unor catedrale celebre, dand astfel de lucru asociatiilor de constructori. In acea perioada s-a structurat asa-numita "Masonerie operativa", grupare profesionala secreta a celor mai buni constructori.
PRELUAREA "STAFETEI". Disparitia Ordinului Templier, desfiintat in 1307 de regele Frantei Filip al lV-lea cel Frumos, nu a afectat intr-un mod catastrofal existenta asociatiilor de constructori. Initial, ei s-au grupat in jurul ordinului calugaresc al Cavalerilor Ioaniti, care le-au permis sa-si pastreze privilegiile dobandite pe timpul Templierilor. In acelasi timp, mesterii constructori au preluat majoritatea ierarhiilor, ritualurilor si legendelor Templierilor. Mai mult decat atat, le-au inclus in propria organizare, transmitandu-le pana in zilele noastre. Chiar si acum, ierarhia Masoneriei scotiene include, in initierea de grad 33, titlul de Cavaler Templier. Pe de alta parte, in acea perioada extrem de tulbure, multi Cavaleri Templieri au scapat de prigoana lui Filip cel Frumos deghizandu-se in constructori si intrand in breasla lor. Fapt care a adus dupa sine o veritabila "transfuzie" de sange "albastru" pentru "Masonera Operativa", dar si o aura aparte de noblete.
"TOVARASII" EVULUI MEDIU. O alta componenta, care va avea un rol deosebit de important in organizarea Franc-Masoneriei in formele pe care le cunoastem acum, a fost "Camaraderia". Denumirea ei in limba franceza este "Le Compagnonnage", termen care aminteste intr-un mod tulburator pe cel de "tovaras", care va avea timpul sau de glorie, mult mai tarziu, in regimurile comuniste. In secolele XlV-XV, "Camaraderia" era o forma internationala de asociere a calfelor, cu ritualuri deosebit de conservatoare, limbaj secret, simboluri proprii (printre care se numarau compasul si echerul), o mitologie aparte, cantece de razboi si rituri funerare specifice. Ulterior, majoritatea acestor aspecte au fost preluate de catre Francmasonerie. In secolele XVl-XVll, schimbarea "modei" in constructii a adus dupa sine descresterea importantei "Masoneriei Operative", care va fi inlocuita, treptat, de catre "Masoneria Speculativa". Adica "Francmasoneria" de astazi, o asociatie initial secreta, care tinde in mod constant sa devina doar "discreta".
"OFICIALIZAREA" SECRETULUI. Prima Mare Loja a Francmasoneriei Speculative s-a infiintat in Anglia anului 1717 cand, de ziua Sf.Ioan, patru loje londoneze s-au unit sub conducerea Marelui Maestru Anthony Sayer, ultimul Mare Maestru operativ care provenea din randul breslelor de constructori. In anii care au urmat, Masoneria speculativa s-a extins in restul Europei si treptat in intreaga lume.
Incepand cu anul 1742, nobilii inclusi in Francmasonerie n-au mai acceptat doar trei grade de initiere. Treptat, gradelor de "ucenic", "calfa" si "maestru" li s-au adaugat o multime de "grade superioare", al caror numar ajunge la 33, dar si ritualuri din ce in ce mai complexe, care fac trimitere la o istorie legendara, aproape mitica a ordinului, ale carui inceputuri sunt plasate in antichitatea timpurie si, intr-unele din cazuri, chiar inainte de facerea lumii.
De atunci si pana acum, Francmasoneria s-a impartit intr-o multitudine de "rituri", "ordine" si "fratii". Cele mai multe dintre acestea sustin ca nu urmaresc decat perfectionarea individuala a adeptilor si neaga orice implicare in politica. Si, cu toate ca reprezentantii acestor ordine nu au iesit aproape nici o data in strada, cu arma in mana, Francmasoneria s-a aflat aproape intotdeauna in locurile unde s-au "forjat" marile evenimente sociale si politice care au influentat soarta Europei, si de foarte multe ori a intregii lumi.
Continuare: Lumea dupa masonerie
Citește pe Antena3.ro
