Michael Jackson - în schimbul sufletului

La 17 ani de la spectaculosul concert pe care Michael Jackson l-a susţinut în România, fotoreporterul Paul Agarici s-a decis să scoată la lumină fotografii unice şi înregistrări realizate la 1 octombrie 1992 pe Stadionul "Naţional", pentru a le face publice, deoarece, după cum spune domnia sa: "Nu am atât curaj să păstrez amintirea megastarului în casa mea".

Împins de datoria de a-şi salva demisia şi de dorinţa de a-i dărui fiicei sale un cadou, fotoreporterul Paul Agarici i-a făcut 209 prim-planuri exclusive celui căruia îi era indiferent în 1992. După 17 ani s-a hotărât să scoată pozele şi filmele cu Michael Jackson "de la ciorap", unde le-a ţinut ascunse, tocmai când lumea credea că tot ce se leagă de numele megastarului a fost dezvăluit deja. În 1982, Paul Agarici a fost numit şef de secţie la Zig-zag, iar în prezent este profesor de tehnică şi artă fotografică la "Şcoala de Artă Bucureşti", ziarist şi fotoreporter. Este singurul fotograf din ţară care şi-a făcut meseria total numai cu aparate şi accesorii fotografice personale, aşa cum susţine acesta.

POVESTEA
Lipsit de orice inhibiţie şi cu inima deschisă, Agarici a început să vorbească cu uşurinţă despre concertul care a marcat secolul al XX-lea, de parcă mai ieri-alaltăieri 72.000 de fani formau valul binecunoscut prin ridicarea braţelor deasupra capului la apariţia artistului pe Stadionul "Naţional". Dar cum a ajuns totuşi starul pe gazonul care a suportat prezenţa a zeci de mii de admiratori ai săi? "Povestea venirii lui Michael Jackson în România a fost deosebită faţă de toate celelalte concerte susţinute în ţară. Persoanele politice ale vremii îşi doreau o prezenţă electorală, o escrocherie sentimentală, pentru că se profita de numărul mare de fani pe care îi avea Michael Jackson", spune domnul Agarici.

"Peste această intenţie uşor neruşinată a apărut cetăţeanul german de origine română Marcel Avram, unul dintre marii prieteni oculţi ai lui Michael, care i-a povestit câte ceva megastarului despre România. Ca răsplată, Michael i-a spus lui Avram că va cânta în România, în semn de preţuire", spune Paul Agarici. Marcel Avram a finanţat incredibilul concert de la Bucureşti, s-a ocupat de la amănunt până la general de venirea lui Michael. Numele organizatorului evenimentului colosal le este familiar fanilor români, însă mai puţin cunoscut este faptul că giganticul show MJ nu era posibil dacă Marcel Avram nu devenea un apropiat al starului internaţional. Fotoreporterul prezent la acel concert declară că "niciodată Michael nu ar fi avut de ce să vină dintr-un alt motiv în Bucureşti, pentru că nu îl atrăgea din nici un punct de vedere. Michael înseamnă cultură mondială, iar în Capitală nu exista aşa ceva".

MEGASTAR
Paul Agarici îşi aminteşte uşor amuzat de nebunii bruneţi de pe stradă, îmbrăcaţi în tunici, cu ochii bulbucaţi şi cu părul cârlionţat, care se credeau mici Michael. L-a frapat forfota de pe stadion produsă de miile de fani, precum şi invazia de bruneţi agresivi, care nu îi lăsau pe ceilalţi să îl iubească pe Michael în felul lor. "S-a creat astfel rapid o iubire de Michael brunetă", spune Agarici.

Când a venit superstarul în România, vestea cea mai tristă la redacţii a fost că se interzicea cu desăvârşire să se facă fotografii la concert. După ce a vorbit preţ de două minute cu Marcel Avram, lui Agarici i s-a confirmat că în mod deosebit este condiţia lui Michael, care devenea extraordinar de agitat când un fotograf folosea teleobiectivul. Avea condiţia universal valabilă ca el să apară într-un cadru în cel mai rău caz de la zona pubiană în sus. Întâmplarea sau destinul a făcut ca directorul executiv al ziarului Zig-zag să îi cedeze acestuia biletul său de favoare, pe care scria evident "Fotografiatul şi înregistrarea video interzise".

Faptul că nu i se putea permite să realizeze nişte fotografii la concert l-a incitat şi mai mult pe Paul Agarici să rişte. Poate părea de-a dreptul strigător la cer pentru iubitorii lui Michael, care nu au putut păşi pe gazon la 1 octombrie 1992, faptul că Agarici a fost martorul fabulosului eveniment nu pentru că era fan sau pentru că l-ar fi interesat superstarul, ci pentru a realiza filme şi fotografii, promise directorului executiv, cu care şi-ar fi salvat astfel demisia de la Zig-zag.

Atmosfera formidabilă şi simpatizanţii care ovaţionau l-au impresionat atât pe Agarici în momentul intrării pe stadion, cât şi pe cei care au trăit momentele unice în cele 120 de minute de spectacol.




"Pentru el s-a inventat cuvântul «megastar». Pentru prima dată, lumea stătea pe iarbă. Atunci am înţeles foarte puternic valoarea unui artist care poate aduna un stadion întreg pentru cultură. Noi azi ne întâlnim pe stadioane să ne înjurăm, să ne batem, pe când Michael ne-a invitat să ne iubim. Eu am fost cinci minute spectator, apoi mi-am adus aminte că sunt fotoreporter şi am înaintat până la primul rând al scenei. În 30 de ani de meserie de fotoreporter nu am auzit niciodată într-o unitate de timp restrânsă de o grămadă de ori «nu se poate!» sau «nu ai voie!». Ce, am omorât pe cineva? Aveam calitatea cea mai perfectă de fotoreporter, adică nu aveam nici simpatie, nici antipatie faţă de subiect, îl abordam la modul rece. De teamă, când terminam de făcut un film îl puneam la ciorap, în pantof".

VIERMUIALA
Agarici declară că nu Michael l-a uluit în principiu, ci rândul întâi de spectatori şi implicarea acestora în spectacol. Când numărătoarea inversă a secundelor care îi despărţeau de eveniment pe fani a ajuns la zero, "bătaia" primelor secunde ale primului cântec a provocat leşinul unor fete, care au fost purtate pe braţe până la salvare. Îngrămădeala a fost atât de mare încât cei mai mulţi nu au avut nici măcar loc să se prăbuşească.

Privirea pierdută pe care o are fotoreporterul intervievat când îşi aminteşte toţi fanaticii din ziua memorabilă de 1 octombrie lasă senzaţia că mai caută parcă şi acum motivele care i-au împins pe toţi fanii să leşine de emoţii. Dar viermuiala produsă de miile de fani nu l-a incomodat în realizarea celor 209 prim-planuri. Euforia fără margini care l-a învăluit în momentele atingerii gazonului nu i-a lăsat nici timp să fie tulburat de miile de oameni care îl îmbrânceau. Interesant este faptul că în aparat nu avea film, ca să nu nască suspiciunea că are intenţia de a-l fotografia pe Michael. Mare i-a fost mirarea când nişte băieţi din jurul său s-au oferit să rezolve "problema", oferindu-i patru filme.

CONVINGERE
Însă ce motiv l-a împins pe Paul Agarici să împartă Stadionul "Naţional" cu alte mii de persoane venite pentru Michael? Povestea în sine a fost alta, nicidecum vreo simpatie ascunsă pentru star: "Voiam să îi fac cadou fiicei mele de 22 ani pozele acelea, pentru că era fan". Mai târziu va afla că fiica sa l-a minţit cu o naturaleţe extraordinară că este fan al superstarului. Participarea la show-ul megastarului cu bliţurile aparatului foto i-a fost întreruptă de "patru tipi îmbrăcaţi în bluze albastre care vorbeau în engleză", care l-au ridicat profesional, cu discreţie în braţe şi scos din zona scenei. După ce s-a fofilat câteva minute, a revenit cu greu în mulţimea care era în delir.

"Mi-am pus vârful gulerului de la bluză în urechi şi stăteam nemişcat, puteam lucra, nu schimbam obiectivele. M-am întrebat atunci: «Eu pe cine fotografiez?». Am devenit rapid conştient că pozez ceva ce nu există. M-am trezit cu o fiinţă care nu exista prin fizic, ci prin inefabilul pe care îl transmitea". Din unghiul în care se afla, fotografiile realizate de el redau cu fidelitate o cicatrice lungă de sub barbă până aproape de mărul lui Adam. Venind victorios la birou a doua zi, află că trei redacţii l-au contactat în vederea obţinerii imaginilor surprinse, redacţii care s-au lovit ulterior de refuzul său. Opt ani mai târziu a descoperit că l-a pozat pe Michael fără să îi apară picioarele. Artistul fotograf şi-ar fi dorit să realizeze un album dacă nu ar fi avut lipsuri financiare.

Întrebat dacă moartea superstarului l-a stimulat să împartă pozele realizate cu publicul larg, Agarici a răspuns că "nu are nici o legătură cu moartea sa. E doar un sincronism. M-am gândit că trebuie să mai existe fani Michael Jackson, care au dreptul lor să aibă ceva legat de artist. A murit pentru toată lumea, a murit şi pentru mine. Paradoxal, el s-a stins anonim, pentru că de la el nu va rămâne aproape nimic. Nu am atât curaj să păstrez vie amintirea lui Michael în casa mea. Am vândut aceste poze ca să mi-l scot pe star din gând, e prima dată când consider că îmi vând sufletul! Nu o să-l iubesc niciodată din cauza atitudinii fiicei mele. Voi îmi sunteţi mai dragi şi mai apropiaţi decât fiica mea, pentru care am făcut aceste poze".