Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
LIDER ● Lecţie dată de un om pentru care porţile ţării au fost închise 14 ani
O stea a generaţiei de aur a muzicii uşoare româneşti. Luni, 11 februarie, povestea Mihaelei Mihai apare în Ediţia de Colecţie, care va fi însoţită de un CD cu cele mai frumoase melodii ale interpretei.
O stea a generaţiei de aur a muzicii uşoare româneşti. Luni, 11 februarie, povestea Mihaelei Mihai apare în Ediţia de Colecţie, care va fi însoţită de un CD cu cele mai frumoase melodii ale interpretei.
LIDER ● Lecţie dată de un om pentru care porţile ţării au fost închise 14 ani
O stea a generaţiei de aur a muzicii uşoare româneşti. Luni, 11 februarie, povestea Mihaelei Mihai apare în Ediţia de Colecţie, care va fi însoţită de un CD cu cele mai frumoase melodii ale interpretei.
Adorata şi răsfăţata publicului. Mihaela Mihai s-a născut să fie cea mai bună. S-a născut să fie lider. În acelaşi timp te linişteşte cu modestia ei, cu graţia ei şi cu prietenia pe care o oferă aproape imediat. O inteligenţă sclipitoare. Sunt calităţi pe care i le atribuie cei care o cunosc foarte bine. La Cerbul de Aur, la Mamaia, în turneele din străinătate era cea mai iubită de public. Avea în faţă o carieră strălucitoare. Începuse să fie căutată de casele străine de discuri. Apoi… într-o clipă, viaţa i se năruie. Este exilată. Pentru ea, Ţara şi-a închis porţile. Suava cu ochii limpezi este alungată. Unii şuşoteau şi îi spuneau spioană. A supravieţuit, s-a adaptat, a cucerit şi străinătatea. Dar s-a întors după 14 ani de exil. A încercat să le arate semenilor săi că a păstrat în sufletul ei dragostea de ţară şi dorinţa de frumos, de perfecţiune.
Acum, Mihaela Mihai "atacă" un nou vis. Crede că numai cei care visează imposibilul reuşesc să evolueze în viaţă. Vrea să reprezinte românii în Parlamentul European. Pentru că se simte foarte bine în spaţiul european, dar înainte de toate este româncă.
POVESTEA. O parte de poveste. Căci restul trebuie să-l citiţi în Ediţia de Colecţie. Povestea suavei Mihaela. "În anii 1968 eram invitată şi la Festivalurile de la Mamaia şi la «Cerbul de Aur» de la Braşov. Am fost în primele trei ediţii ale Festivalului «Cerbul de Aur» de la Braşov. La prima ediţie organizaseră nişte concerte cu artişti, microrecitaluri de vreo 15 minute, din alte locaţii decât scena festivalului, dar se transmitea la Televiziune, înainte sau după festival. În anul următor am fost în concurs cu Luminiţa Dobrescu şi cu Anda Călugăreanu, şi atunci Luminiţa Dobrescu a luat «Cerbul de Aur», iar eu am primit Menţiune. Când m-am întors în Bucureşti, toată lumea mă oprea pe stradă şi îmi spunea: Vai, este inadmisibil! Dacă trebuia să ia o româncă premiul acela, tu trebuia să fii ! Şi s-a purtat publicul din toată ţara aşa de urât cu Luminiţa, încât după câteva luni a plecat din ţară. A trimis la ARIA o scrisoare în care spunea că nu mai poate să rămână în ţară, că este fluierată peste tot! Îmi părea rău pentru ea, pentru că nu o uram. Toţi artiştii veniseră la Festival ca să câştige Cerbul de Aur, era normal să-l vrea şi ea! Pe de altă parte, tot elanul acesta al publicului către mine a fost cel mai frumos premiu pe care-l puteam câştiga! N-am să uit lacrimile oamenilor de pe stradă care îmi spuneau că eu trebuia să câştig Cerbul. Pentru români, în acea perioadă, Festivalul era cel mai important eveniment al anului.
Am cântat în concurs – «Trurli, Trurli, dragă» şi «Glasul tău», al lui Alexandru Mandy, un cântec închinat Mariei Tănase. «Trurli, Trurli, dragă» este un cântec foarte graţios, dar «Glasul tău» este mai intelectual, mai profund, poate că nu era cântec de festival. (…)"
Mihaela ceruse ca artiştii să fie mai respectaţi. Interpreţii să fie plătiţi pentru tot ceea ce fac. După ce a protestat la Ministerul Culturii şi a devenit "persona non grata", la următorul turneu în Occident s-a făcut tot posibilul de la Bucureşti ca Mihaela să nu mai poată reveni.
AŞTEPTARE
"Am plecat pentru o lună în Germania de Vest şi apoi am plecat la Paris, unde mai fusesem, de unde mă întorsesem deja cu un contract, pe care ai noştri l-au plimbat prin sertare (...) M-am dus cu el la Ambasada României şi am cerut să vorbesc cu ataşatul cultural, i-am înmânat contractul original şi l-am rugat să-l trimită la Bucureşti. Am aşteptat un an".
PRIBEGIE
"La fiecare trei luni, consulul Ambasadei României mă suna şi mă invita la o cafea, să-mi prelungească viza de ieşire din ţară. Am şi acum paşaportul românesc de atunci, unde a trebuit să lipească o bucată de hârtie albă, ca să aibă unde să-mi pună în continuare ştampilele de viză de ieşire din ţară"
Mihaela Mihai
O stea a generaţiei de aur a muzicii uşoare româneşti. Luni, 11 februarie, povestea Mihaelei Mihai apare în Ediţia de Colecţie, care va fi însoţită de un CD cu cele mai frumoase melodii ale interpretei.
Adorata şi răsfăţata publicului. Mihaela Mihai s-a născut să fie cea mai bună. S-a născut să fie lider. În acelaşi timp te linişteşte cu modestia ei, cu graţia ei şi cu prietenia pe care o oferă aproape imediat. O inteligenţă sclipitoare. Sunt calităţi pe care i le atribuie cei care o cunosc foarte bine. La Cerbul de Aur, la Mamaia, în turneele din străinătate era cea mai iubită de public. Avea în faţă o carieră strălucitoare. Începuse să fie căutată de casele străine de discuri. Apoi… într-o clipă, viaţa i se năruie. Este exilată. Pentru ea, Ţara şi-a închis porţile. Suava cu ochii limpezi este alungată. Unii şuşoteau şi îi spuneau spioană. A supravieţuit, s-a adaptat, a cucerit şi străinătatea. Dar s-a întors după 14 ani de exil. A încercat să le arate semenilor săi că a păstrat în sufletul ei dragostea de ţară şi dorinţa de frumos, de perfecţiune.
Acum, Mihaela Mihai "atacă" un nou vis. Crede că numai cei care visează imposibilul reuşesc să evolueze în viaţă. Vrea să reprezinte românii în Parlamentul European. Pentru că se simte foarte bine în spaţiul european, dar înainte de toate este româncă.
POVESTEA. O parte de poveste. Căci restul trebuie să-l citiţi în Ediţia de Colecţie. Povestea suavei Mihaela. "În anii 1968 eram invitată şi la Festivalurile de la Mamaia şi la «Cerbul de Aur» de la Braşov. Am fost în primele trei ediţii ale Festivalului «Cerbul de Aur» de la Braşov. La prima ediţie organizaseră nişte concerte cu artişti, microrecitaluri de vreo 15 minute, din alte locaţii decât scena festivalului, dar se transmitea la Televiziune, înainte sau după festival. În anul următor am fost în concurs cu Luminiţa Dobrescu şi cu Anda Călugăreanu, şi atunci Luminiţa Dobrescu a luat «Cerbul de Aur», iar eu am primit Menţiune. Când m-am întors în Bucureşti, toată lumea mă oprea pe stradă şi îmi spunea: Vai, este inadmisibil! Dacă trebuia să ia o româncă premiul acela, tu trebuia să fii ! Şi s-a purtat publicul din toată ţara aşa de urât cu Luminiţa, încât după câteva luni a plecat din ţară. A trimis la ARIA o scrisoare în care spunea că nu mai poate să rămână în ţară, că este fluierată peste tot! Îmi părea rău pentru ea, pentru că nu o uram. Toţi artiştii veniseră la Festival ca să câştige Cerbul de Aur, era normal să-l vrea şi ea! Pe de altă parte, tot elanul acesta al publicului către mine a fost cel mai frumos premiu pe care-l puteam câştiga! N-am să uit lacrimile oamenilor de pe stradă care îmi spuneau că eu trebuia să câştig Cerbul. Pentru români, în acea perioadă, Festivalul era cel mai important eveniment al anului.
Am cântat în concurs – «Trurli, Trurli, dragă» şi «Glasul tău», al lui Alexandru Mandy, un cântec închinat Mariei Tănase. «Trurli, Trurli, dragă» este un cântec foarte graţios, dar «Glasul tău» este mai intelectual, mai profund, poate că nu era cântec de festival. (…)"
Mihaela ceruse ca artiştii să fie mai respectaţi. Interpreţii să fie plătiţi pentru tot ceea ce fac. După ce a protestat la Ministerul Culturii şi a devenit "persona non grata", la următorul turneu în Occident s-a făcut tot posibilul de la Bucureşti ca Mihaela să nu mai poată reveni.
AŞTEPTARE
"Am plecat pentru o lună în Germania de Vest şi apoi am plecat la Paris, unde mai fusesem, de unde mă întorsesem deja cu un contract, pe care ai noştri l-au plimbat prin sertare (...) M-am dus cu el la Ambasada României şi am cerut să vorbesc cu ataşatul cultural, i-am înmânat contractul original şi l-am rugat să-l trimită la Bucureşti. Am aşteptat un an".
PRIBEGIE
"La fiecare trei luni, consulul Ambasadei României mă suna şi mă invita la o cafea, să-mi prelungească viza de ieşire din ţară. Am şi acum paşaportul românesc de atunci, unde a trebuit să lipească o bucată de hârtie albă, ca să aibă unde să-mi pună în continuare ştampilele de viză de ieşire din ţară"
Mihaela Mihai
Bucuria şi emoţia de a reveni în locul în care s-a născut
Întoarcerea în ţară a fost emoţionantă şi dureroasă în acelaşi timp. "Am stat 14 ani la Paris, până în 1990. Am stat zece luni în ţară, după care am plecat din nou la Paris. M-am întors definitiv abia în 2001. Primul lucru care m-a lovit în ianuarie 1990 a fost atmosfera şi lumina sordidă de pe aeroport. Erau trei becuri de orbecăiai pe acolo. Treceai prin nişte culoare înguste, îngrădite cu scânduri, arme, tancuri, noroi si lapoviţă pe jos, era o atmosferă îngrozitoare. Ce m-a frapat începând de-a doua zi a fost faptul că oamenii mă recunoşteau. Nu mă mai aşteptam după atâţia ani. S-a întâmplat să se oprească brusc în faţa mea nişte femei cărora au început să le curgă lacrimile, brusc…". "Doamnă, v-am crezut moartă, am crezut că nu mai sunteţi. Scotocea prin geantă să găsească ceva, un obiect de-al ei, orice, ca să mi-l dea cadou, de bucurie. Era o reacţie pornită din inimă, cu o încărcătură emoţională foarte puternică." Restul poveştii vieţii Mihaelei Mihai vă invităm să îl citiţi luni în Ediţia de Colecţie, care va fi însoţită de un CD cu cele mai frumoase melodii interpretate
de artistă.
