Mihai Beniuc, un psiholog al animalelor, la cârma Uniunii Scriitorilor

Fiu de țărani români (Athanasie și Veselina) din Banatul austro-ungar, Mihai Beniuc a urmat școala primară maghiară din satul natal și Liceul „Moise Nicoară” din Arad, unde l-a avut profesor pe poetul simbolist Al.T. Stamatiad. Pasionat de biologie, aprofundează viața păianjenilor, precum congenerul Mircea Eliade. Debutează în revista liceului cu o traducere din Thomas Moore, apoi ca poet în revista „Falanga” a lui Mihail Dragomirescu, ulterior fiind prezent și în arghezianul „Bilete de papagal”. În 1931 - evoca biograful și criticul literar Paul Cernat - Beniuc îşi ia licența în sociologie și psihologie la Cluj-Napoca, unde frecventează cenaclul scriitorului-medic Victor Papilian. Obține în 1934 o bursă la Hamburg, unde studiază psihologia animală cu Jacob von Uexküll şi filosofia cu Ernst Cassirer. „În țară, Mihai Beniuc face parte dintre fondatorii asociației «Amicii URSS» și desfășoară activități comuniste clandestine. Își ia doctoratul la Cluj în 1934, cu teza Învățare și inteligență la animale. Formarea drumului indirect la peștele combatant, devenind primul nostru specialist în psihologie animală comparată”, sesiza profesorul Paul Cernat.

A pus umărul la „recuperarea” corifeilor

Mai departe, urmând jaloanele istoricului literar: „După cedarea Ardealului de Nord, Mihai Beniuc are întâlniri cu legionari pe care adeptul lui Stalin încearcă, fără succes, să-i determine să susțină cauza antihorthystă. A colaborat și la publicații naționaliste, iar la începutul anilor ’40 lucrează în Ministerul Propagandei din guvernul Antonescu. După 1944 e consilier cultural la Ambasada Română din Moscova, președinte al Uniunii Scriitorilor, deputat și academician, profesor la Universitatea din București”. Un intelectual pe valul „roșu”! Dar să facem loc prezentării lui Paul Cernat: „Prima soție, traducătoarea Emma Friedmann, a fost și ea o figură controversată... Beniuc joacă, la începutul anilor ’50, un rol-cheie în reabilitarea lui Tudor Arghezi, iar cu ocazia centenarului nașterii lui Eminescu și Caragiale, întreprinde acțiuni de recuperare selectivă a lor, în acord cu linia partidului. În 1956, psihologul poet obține reintrarea în circuit a poeziei lui Octavian Goga”. 

L-a denunțat pe Blaga ca hitlerist

Mihai Beniuc a jucat însă și roluri negative pe scena culturală a României postbelice. Depune mărturie Paul Cernat: „Printre victimele lui se numără Constantin Noica, Vasile Voiculescu și Ion Negoiţescu (ultimii doi l-au prețuit totuși până la moarte ca poet). Romanul cu cheie «Pe muchie de cuțit» (1959) a șocat opinia publică prin denunțarea ca hitlerist a lui Lucian Blaga, într-o perioadă în care acesta era la index. Alte romane, «Dispariția unui om de rând» și «Explozie înăbușită», prezintă doar interes documentar, iar «Drumul poeziei» (1972) e o confesiune memorialistică pe model Blaga despre anii formării”. „Toboșarul timpurilor noi” a fost demis cu zgomot din fruntea Uniunii Scriitorilor din România (U.S.R.) după Congresul al IX-lea. „Tipărite în 1999 de Ion Cristoiu, memoriile sale despre perioada 1940-1975 conțin dezvăluiri infamante despre moravurile lumii literare - evidenția Paul Cernat. Câteva fragmente de jurnal («Însemnările unui om de rând») au fost publicate în 2012 de Ilie Rad, iar culegerea postumă «Cântece și descântece de pierzanie» (1998) reunește poeme anticeaușiste de sertar”.

Un haiduc egocentric și megaloman

Mihai Beniuc a debutat ca liric novator în „Cântece de pierzanie” (1938), volum apărut sub dictatura regală a lui Carol al II-lea. „Versurile elementare din «Cîntece noui» (1940), «Orașul pierdut» (1943), «Poezii» (1943) și «Un om așteaptă răsăritul» (1946, indicând noua orientare a ţării) fac din Beniuc un poet patriotic-contestatar remarcabil, în descendența mesianismului ardelean (O. Goga, Aron Cotruş), dar și a lui Eminescu, Arghezi, Bacovia, Ady Endre. Chiar dacă nu evită citadinismul, tradiția de la care se revendică e a țărănimii ardelene revoltate. Multe versuri ale «flăcăului de pe Crișuri» au intrat în folclor” - mai aprecia Paul Cernat. „Tonele de elogii conformiste, de balade epice şablonarde - completa criticul literar - marchează în deceniul șase producţia poetului; totuși emblematicul «Mărul de lângă drum» sau «Inima bătrânului Vezuv» rezistă timpului. Într-o epocă antiindividualistă, «haiducismul» său egocentric, megaloman și răzvrătit, face figură aparte”. 

Privilegii și oprobriu

Ultimele comentarii literare: „Poezia de dragoste a lui Mihai Beniuc e dominată de sentimentalism melancolic (între repere: «Ultima scrisoare» și «Ana Kelemen»), iar îmbătrânirea face din micuțul și complexatul combatant un poet reflexiv adesea surprinzător (expresionista «Strip-tease»). Nuvelele din «Ură personală» (1955) și piesele de teatru «În Valea Cucului», «Întoarcerea» și «Horia» sunt marcate de clișee ideologice. Abundența publicistică și eseistică dezvăluie opțiunile unui cititor cultivat, militant pentru o cauză care îi va aduce privilegii și oprobriu. A tradus din Apollinaire, Josef Atilla etc. Stigmatizat ca lider al poeziei realist-socialiste (așa cum Radu Gyr trage ponoasele credinței legionare), Mihai Beniuc rămâne, dincolo de balastul propagandistic, un poet autentic și important”.

S-a însurat cu o fanatică a cauzei roșii 

Ema Bresliska Beniuc (născută pe 24 iulie 1917, la Bucureşti), fosta soţie a lui Marcel Breslaşu şi apoi a lui Mihai Beniuc, a activat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în grupul Apărarea Patriotică (Ajutorul Roșu), iar mai târziu a fost folosită în aparatul tehnic al CC al PCdR, unde a avut nenumărate legături conspirative. Pe 3 aprilie 1944, înflăcărata Ema a fost arestată de Siguranța ploieșteană împreună cu soţul său, Marcel Breslașu. A fost adusă la Siguranța Generală, unde a beneficiat de un tratament preferențial datorită intervențiilor neoficiale ale liderilor comuniști din jurul lui Ștefan Foriș (acesta a fost debarcat din fruntea partidului pe 4 aprilie, de troica Rangheț-Bodnăraș-Pârvulescu), precum și grație înaintării Armatei Roşii pe Frontul de Est. 

Un pumn de medicamente

După două luni de arest preventiv, Ema a fost eliberată. În cadrul anchetei, deși nu s-au făcut presiuni asupra ei, l-a deconspirat pe militantul evreu Paul Davidovici. A fost achitată ulterior la proces (probabil şi datorită colaborării sale cu anchetatorii). În 1946 a divorţat de Marcel Breslaşu și s-a căsătorit cu Mihai Beniuc, cu care a plecat la Moscova, acolo unde acesta fusese trimis consilier la Ambasada României. În 1951, ca urmare a procesului de verificare a membrilor de partid, a fost exclusă din PMR din cauza „comportamentului necorespunzător” avut în timpul detenţiei, dar a fost reprimită pe 5 februarie 1957, la intervenția influentului ei (nou) soț. Se pare că viața de familie a celor doi n-a fost însă una fericită. Ema s-a sinucis în 1974, înghițind un pumn de medicamente, fiind incinerată la Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti.

Ilegalist cu folos

Mihai Beniuc a fost un apropiat al Partidului Comunist Român din ilegalitate. Acest statut de „ilegalist” l-a propulsat, după o bursă la Universitatea din Moscova, între anii 1946 - 1948, în funcţiile de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România și de membru titular al Academiei Române. 

„Cu Dumnezeu la cot”

Când voi izbi o dată eu cu barda,

Această stâncă are să se crape

Și va țâșni din ea șuvoi de ape!

Băieţi, aceasta este arta!

Nu mai umblaţi mereu după exemple,

Exemplele-s făcute pentru proști,

Din serie de vrei să te cunoști,

Fugi de cărări și nu intra în temple.

Eu am luat-o fără drum în sus,

Puteţi veni pe urmele-mi de sânge;

Mai urc, și-mi vine câteodată-a plânge

Și mă-ndoiesc sub cruce ca Iisus…

Mihai Beniuc, „Cântece de pierzanie” (1938)

34 de ani s-au împlinit pe 24 iunie 2022 de la moartea poetului și psihologului Mihai Beniuc

„Stigmatizat ca lider al poeziei realist-socialiste (așa cum Radu Gyr trage ponoasele credinței legionare), Beniuc rămâne, dincolo de balastul propagandistic, un poet autentic și important”, Paul Cernat, critic literar

După 1990, opera lui Beniuc a intrat într-un con de umbră, poetul fiind catalogat ca fondatorul realism-socialismului românesc în literatură 

„Mihai Beniuc e lemnul din grindă pe care atârnă secera, fierul spălat în sângele grâului şi încovoiat ca spinarea ţăranului aducând pâine, mânerul plin de răni deschise, zimţii, văile prin care sudoarea curge în pământ...”, Fănuș Neagu, scriitor