Păpuşile cu handicap ale Ministerului Educaţiei vor ajunge acolo unde mii de copii cu dizabilităţi sunt refuzaţi: în sălile de clasă ale grădiniţelor normale. Părinţii copiilor cu sindrom Down, cu autism sau cu dizabilităţi psiho-motorii susţin că ministerul ar trebui să fie preocupat de cadrele didactice care încalcă dreptul copiilor la educaţie.
Mihai are 5 ani şi a fost refuzat până acum de patru grădiniţe de stat normale. Copilul are sindromul Down. La grădiniţa de stat, unde fusese acceptat, într-un final, în momentul în care părinţii au vrut să-i aducă un terapeut pentru a-l ajuta să ţină pasul cu ceilalţi copii, bunăvoinţa direcţiunii s-a terminat. De la Protecţia Copilului, familia a fost îndrumată la o şcoală specială. Mihai a ajuns pentru o scurtă perioadă la o şcoală de hipoacuzici din Bucureşti, dar nu s-a putut adapta la ţipetele profesorilor.După toate aceste experienţe, băieţelul a ajuns la grădiniţa 222 din Capitală. "Băiatul face toate activităţile, mai puţin limba engleză. Copiii ceilalţi îl iubesc şi-l acceptă. Merg de mânuţă la baie, fac concurs care să-l ajute, mănâncă împreună", povesteşte mama acestuia, vicepreşedinta Fundaţiei UpDown, Gabriela Tănase. Mama lui Mihai se consideră norocoasă că, după atâtea încercări, a reuşit să-şi integreze copilul în învăţământul de stat. Majoritatea celor care au copii cu sindrom Down şi pe care-i cunoaşte îşi duc copiii la grădiniţe particulare. "Am auzit de cazuri când directoarele le spuneau părinţilor că aceşti copii n-ar trebui să existe. Cel mai adesea vin cu scuza că nu mai sunt locuri în grădiniţă şi le spun să încerce în altă parte. Sau că n-au personal calificat să facă faţă unui astfel de copil", explică Tănase.
Ricardo are 8 ani şi jumătate. N-a văzut în viaţa sa o sală de clasă şi părinţii săi nu mai speră la aşa ceva. La 2 ani şi jumătate a fost diagnosticat cu autism, şi de-atunci toate uşile instituţiilor publice s-au închis pentru el. Deşi legea îi asigură aceleaşi drepturi ca oricărui cetăţean al acestei ţări. Inclusiv dreptul la educaţie. La 4 ani, mama sa a încercat să-l ducă la o grădiniţă de stat. Medicul de familie i-a recomandat copilului să stea măcar două ore pe zi între alţi copii, pentru socializare. Mama ar fi stat cu el, să nu deranjeze orele. "De cum am intrat, doamna directoare, nu vă spun de la ce grădiniţă din Iaşi, m-a tratat cu indiferenţă şi refuz. Mi-a zis că nici nu vrea să audă şi că mă roagă frumos să plec. I-am explicat că înţeleg că un astfel de copil cere mai multă atenţie, dar că sunt cazuri de copii cu autism care s-au integrat la grădiniţe. M-a dat afară", îşi aminteşte Dinuţa Crivoi de prima uşă trântită în nasul copilului său.
Femeia nu s-a lăsat şi, până la urmă, a găsit o grădiniţă care i-a primit copilul. Aici, Ricardo stătea două ore destul de izolat. Atât timp cât nu se făcea remarcat, era în ordine. "După câteva luni, doamna educatoare mi-a dat de înţeles că nu-l mai poate primi, că nu ştie să se poarte cu el. Ricardo nu vorbeşte şi e fascinat de telefoane mobile. Doamna
s-a supărat că se tot juca cu mobilul ei", povesteşte mama. Azi, Ricardo merge la o fundaţie, unde are diverse activităţi. A învăţat în scurt timp să mănânce singur şi să meargă la toaletă. Părinţii săi nici nu mai visează să-l înscrie la o şcoală normală.
Diana are 9 ani şi suferă de sindromul Down. N-o cheamă Diana, dar părinţii se tem să-şi dea numele, pentru a nu da nici un prilej de reproş celor de la şcoala unde fetiţa merge acum. Chinul părinţilor a început o dată cu înscrierea la grădiniţă. "La prima încercare ne-au spus că nu mai sunt locuri. După trei zile, un prieten de familie care avea un copil normal şi-a înscris copilul acolo", spune zâmbind cu amărăciune mama Dianei. La a doua încercare, totul părea că decurge bine. Fetiţa era cu mama de mână şi avea bandaj la ochi, pentru că tocmai suferise o operaţie de cataractă. Mama a vrut să le spună din start educatoarelor de problema copilului său, pentru că altfel nu şi-ar fi dat seama că fetiţa are sindromul Down.
"În momentul în care am rostit aceste cuvinte, toată amabilitatea a dispărut. Mi s-a spus să aştept să vorbească mai sus, apoi mi-au zis nu. Abia după buchete de flori, plânsete de disperare şi intervenţii, Diana a fost primită", recunoaşte cu tristeţe femeia. La şcoală aceeaşi poveste. De disperare, părinţii Dianei au decis să o ducă la o şcoală specială, dar psihologul copilului le-a recomandat să încerce să o integreze în învăţământul de masă, pentru a păstra nivelul progreselor. "Acum e la o şcoală normală, dar e marginalizată. Adică învăţătoarea o lasă în colţul său, să se joace, n-o implică în activităţi. N-am găsit un învăţător de sprijin, singurul lucru de care am beneficiat de la statul român a fost indemnizaţia de persoană cu handicap", concluzionează mama. Nici copiii cu handicap neuro-motor nu sunt mai bine primiţi în clasele grădiniţelor şi şcolilor normale.
Psihologul Centrului "Aurora" din Capitală spune că, de la an la an, numărul celor pe care reuşesc să-i integreze în învăţământul de masă scade. "Surprinzător e că reacţia iniţială este foarte amabilă când văd un copil care nu se poate deplasa, care are probleme de coordonare. Dar, pe parcurs, cadrele didactice sunt depăşite, nu ştiu cum să se poarte cu el. Ideea Ministerului Educaţiei de a cumpăra păpuşi cu handicap pentru grădiniţe mi se pare caraghioasă. Jucăriile sunt un simbol al realităţii pe care copilul trebuie s-o cunoască, pentru ca s-o imite. Dar dacă ei nu sunt confruntaţi cu realitatea persoanelor cu handicap, ce să înţeleagă? De ce nu cumpără şi păpuşi gravide?", se întreabă psihologul Sanda Lepoi.
Ion Lică, preşedintele Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România, arată felul în care societatea reacţionează, în general, la ideea integrării copiilor cu dizabilităţi în învăţământul normal. "În cele mai multe cazuri, directorii şi profesorii îl iau pe «nu» în braţe. Instigaţi de aceştia, părinţii celorlalţi copii fac front comun, şi în faţa copilului cu probleme se ridică un zid. Vă daţi seama cât de trişti sunt aceşti copii şi cât suferă părinţii lor când, pe lângă crucea pe care trebuie să o ducă, dau şi de acest obstacol... Odată primiţi la şcoală, integrarea lor e un proces complex, copilul trebuie socializat, ceilalţi trebuie învăţaţi să nu râdă de el. Păpuşi ne trebuie".
Nici alte ONG-uri ce se ocupă de persoane cu handicap nu sunt încântate de iniţiativa Ministerului Educaţiei de a cheltui 1.600.000 de RON pe 12.577 de păpuşi cu handicap sau cu trăsături ale altor rase, pentru a învăţa preşcolarii să nu discrimineze.
Cristian Ispas, directorul general al Fundaţiei Motivation, spune că într-o ţară care n-ar avea atâtea probleme cu calitatea educaţiei, ideea achiziţionării unor astfel de păpuşi ar fi bună. "Dacă scoatem din contextul educaţiei româneşti, iniţiativa nu e de condamnat, copiii trebuie să înveţe să se poarte cu persoanele cu handicap", spune Ispas.
Există mai multe ONG-uri, printre care şi UNICEF, care cred că aceste păpuşi sunt "o modalitate esenţială pentru a-l apropia pe copil de lumea în care trăieşte şi pentru a-l face să înţeleagă că persoanele diferite trebuie acceptate". Elena Cămărăşan, reprezentant al Direcţiei pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, nu-şi explică prea limpede ce înseamnă aceste păpuşi şi cum vor ajuta la schimbarea mentalităţii. "Presupun că există nişte studii care au determinat Ministerul Educaţiei să facă aceste achiziţii", a spus aceasta.
Au existat situaţii când Diana, fetiţa cu sindrom Down, a venit acasă bătută de colegi. Iar reacţia învăţătoarei a fost: "Copiii sunt răi la vârsta asta, ce să la fac? Nici ea n-a fost cuminte..." Gabriela Tănase, mama lui Mihai, spune că el are parte des de respingerea celorlalţi. "Părinţii îşi iau copiii în parc de lângă fiul meu, să nu se îmbolnăvească şi ei. Ar trebuie ca profesorii şi apoi părinţii să fie informaţi despre ce înseamnă sindromul Down, ce înseamnă autism şi copiii noştri să nu mai fie doar nişte handicapaţi cu care nu vor să aibă de-a face", spune aceasta. Mai mult, crede vicepreşedinta Fundaţiei UpDown, copiii normali sunt stimulaţi altfel când intră în contact cu cei cu probleme. "În prima zi de grădiniţă, toţi copiii din grupă au sărit pe Mihai să-l pupe. Sunt mult mai atenţi şi mai buni", adaugă Tănase.
Ce drepturi le sunt încălcate copiilor cu handicap
Legea Învăţământului
Art. 5 Cetăţenii României au drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ, indiferent de condiţia socială şi materială, de sex, rasă, naţionalitate, apartenenţă politică sau religioasă.
Legea 448/2006
Art. 15. (1) Persoanele cu handicap au acces liber şi egal la orice formă de educaţie, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap şi nevoile educaţionale ale acestora.
(2) Persoanelor cu handicap li se asigură educaţia permanentă şi formarea profesională de-a lungul întregii vieţi.
(3) Persoana cu handicap sau, după caz, familia ori reprezentantul legal constituie principalul factor de decizie în alegerea formei şi tipului de şcolarizare, precum şi a unităţii de învăţământ.
Legea nr. 48/2002
ART. 15 (1) Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, refuzare accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educaţie de stat sau privat, la orice formă, grad şi nivel, din cauza apartenenţei la o anumită rasă, naţionalitate, religie, etnie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv datorită convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanei în cauză