Ministerul Muncii se îneacă în strategii de formare profesională

În 2009, pe când ministerele îşi numărau încă agenţiile din subordine, se anunţau mari comasări şi la Ministerul Muncii. Anul 2010 a găsit, însă, munca încărcată cu nouă agenţii şi institute. O structură greoaie şi mai ales cu direcţii şi agenţii care se calcă în picioare pe aceleaşi programe de incluziune socială, studiere a pieţei de muncă sau rapoarte privind sărăcia din România.

Au fost comasate fostele agenţii de protecţie a copilului şi cea de protecţie a familiei sub o singură umbrelă. Deşi iniţial se anunţase şi restructurarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii "Alexandru Darabont" şi a Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS), cele două structuri se găsesc şi acum în coordonarea Ministerului Muncii.

INCSMPS, de exemplu, nu a putut fi comasat, pentru că realizează "studii şi cercetări cu caracter teoretic-aplicativ în domenii de interes naţional privind managementul resurselor umane - dezvoltarea socială şi protecţia socială în România". Institutul are, ca orice organism ce se respectă, Consiliu Administrativ, Consiliu Ştiinţific, departament pentru Piaţa Muncii, un comitet de direcţie, departament de indicatori sociali şi nivel de trai. Alături de INCSMPS funcţionează şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru protecţia Muncii "Alexandru Darabont".

Acesta "participă la fundamentarea ştiinţifică a politicilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; realizarea de studii şi cercetări ştiinţifice având ca scop obţinerea de soluţii tehnice şi organizatorice, pentru sistemele de muncă în conformitate cu cerinţele de securitate şi cu dezvoltarea tehnică şi socială". Are, bineînţeles, departamente de sisteme de muncă, departamente de mijloace individuale de protecţie sau centre de formare şi perfecţionare. Acelaşi lucru, tot în zona de protecţie a muncii, îl face, bineînţeles, Inspecţia Muncii, o altă instituţie care funcţionează în subordinea aceluiaşi Minister al Muncii. Are 219 angajaţi în cadrul aparatului central, dar şi inspectorate în fiecare judeţ al ţării. O altă structură, de această dată organizată ca direcţie în Ministerul Muncii, dublează cu migală o bună parte din activitatea Inspecţiei Muncii. Această direcţie se numeşte "Sănătate şi Securitate în Muncă". Dorinţa de aliniere la cerinţele UE ne-a cadorisit cu această direcţie, cu rol important în încurajarea aplicării legislaţiei muncii, monitorizare, cursuri de training.

În subordinea Ministerului Muncii se găseşte şi Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor. Are 40 de angajaţi şi un buget de aproximativ 6 milioane de euro, alocat pentru 2010. CNFPA are comisii de autorizare în fiecare judeţ. Acestea sunt formate din doi reprezentanţi din partea patronatelor, alţi doi din partea sindicatelor reprezentanţi ISJ, tot doi, preşedinţi, tot doi, dar şi un secretariat tehnic. Alături de comisiile de autorizare mai există şi comitetele sectoriale. CNFPA a fost "restructurată" în aşa fel anul trecut, încât reprezentantele din teritoriu au fost păstrate şi trecute în subordinea Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale. Consiliul de Formare Profesională a Adulţilor "propune Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării elemente de politici şi de strategii naţionale privind dezvoltarea resurselor umane, inclusiv formarea profesională a adulţilor; participă la elaborarea unor planuri sau programe de interes naţional în domeniul formării profesionale a adulţilor".

Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor are rol consultativ în fundamentarea şi promovarea politicilor şi strategiilor de formare profesională a adulţilor. Tot în subordinea Ministerului Muncii funcţionează însă şi centre judeţene de formare profesională a adulţilor. O altă cerinţă europeană transformată în birocraţie românească! Acestea se găsesc sub coordonarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Iniţial au existat cinci astfel de centre: în Călăraşi, Cluj, Dolj, Teleorman, Vâlcea. Ulterior, în cursul anului 2007, se înfiinţează încă două centre regionale de formare profesională a adulţilor, respectiv, CRFPA Mehedinţi şi CRFPA Mureş, în prezent, în structura ANOFM existând şapte centre regionale de formare profesională a adulţilor (CRFPA). Acestea se îndeletnicesc cu formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, informarea şi consilierea profesională; evaluarea şi monitorizarea formării profesionale.

Dar cum angajaţii ANOFM au nevoie de formare, o alta decât cea care îi face funcţionari publici, au nevoie şi de un centru naţional de formare profesională a personalului propriu al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cu un sediu la Râşnov, amenajat ca un hotel, centrul tronează sub steagul Uniunii Europene, bineînţeles. Are cinci consilieri, un director executiv şi doi referenţi. În Ministerul Muncii există şi Observatorul Naţional al Ocupării şi Formării Profesionale a Forţei de Muncă. Cum în România era mai mult decât necesară "îmbunătăţirea substanţială a procesului de fundamentare, elaborare şi implementare a politicilor şi strategiilor în domeniul ocupării şi formării profesionale a forţei de muncă", a fost creat Observatorul Naţional al Ocupării şi Formării Profesionale a Forţei de Muncă. Rolul lui este extrem de important şi "vizibil" pentru piaţa muncii din ţara noastră.

Acesta este "sursă informaţională, la nivel naţional, cu privire la fenomenele şi procesele specifice pieţei muncii la nivel naţional; consultă periodic instituţiile şi organismele partenere cu privire la activitatea ONOFP; furnizează studii şi analize necesare pentru elaborarea de proiecte de planuri şi strategii coerente". În 2007, observatorul se putea lăuda cu un raport intitulat "flexisecuritate": "Flexisecuritatea se poate defini ca fiind o strategie integrată de consolidare simultană a flexibilităţii şi securităţii pe piaţa forţei de muncă".

ONOFP funcţionează în subordinea unei Direcţii de "Programe şi strategii Forţă de Muncă". Dacă tot avem consilii de formare profesională şi alte centre judeţene de formare, de această dată în subordinea Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de muncă, de ce să nu existe şi o direcţie care face cam acelaşi lucru? Direcţia are, bineînţeles, şi un Serviciu Programe şi Strategii Ocupare şi altul de Programe şi Strategii Formare Profesională.

Restrângere doar pe hârtie
Mai mult decât atât, reorganizarea din 2009 a ferit Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, deşi în România mai există atât Casa Naţională Asigurărilor de Sănătate, cât şi Casa Asigurărilor de sănătate a Apărării şi a Ministerului Transporturilor. Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale are 333 de angajaţi, oameni care fac acelaşi lucru ca şi ceilalţi angajaţi ai caselor naţionale de sănătate. În subordinea CNPAS se găseşte, bineînţeles, Institutul naţional de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, institut ce numără la rându-i 211 angajaţi. Urmează, desigur, Casele judeţene de pensii, cea din Buzău, cu 84 de salariaţi, cea din Ilfov, cu 53 de salariaţi, şi Casa Judeţeană de pensii Teleorman, cu alţi 50 de oameni.