Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 10 mai a avut loc ultima şedinţă a Guvernului înainte de alegerile de la 20 mai. Printre altele, întrunirea a dezbătut şi publicarea unui material documentar menit să informeze poporul despre realizările conducerii provizorii de la începutul anului până atunci. Pe ordinea de zi a şedinţei au fost declinul producţiei miniere şi probleme ale industriei uşoare.
La 10 mai, membri ai guvernului provizoriu condus de Petre Roman s-au reunit pentru desfăşurarea unei şedinţe a biroului executiv. În cadrul acesteia, un punct important a fost propunerea mai multor miniştri de a se publica un material documentar care să oglindească realizările Guvernului provizoriu - ce probleme a soluţionat, ce acţiuni a demarat, ce obiective nu a putut îndeplini şi, nu în ultimul rând, ce perspectivă putea oferi României în viitor.
Din fragmentele publicate ale stenogramei şedinţei se observa că această dezbatere era sub semnul greu al alegerilor. "Vom fi acuzaţi că facem propagandă", zisese şi Petre Roman în şedinţa biroului executiv. Victor Stănculescu sugera că trebuie publicate câteva date, "pentru că toţi dau idei cum trebuie să fie economia naţională. Se ştie că guvernul are un program valabil (schiţa elaborată de academicianul T. Postolache), fundamentat foarte serios, dar nu l-a prezentat până acum". Se conturau însă şi alte puncte de vedere care îl susţineau pe cel al prim-ministrului Petre Roman. Ion Aurel Stoica explica de ce nu era bine ca guvernul să se laude. "Să nu ne dovedim slabi de înger şi să cedăm ispitei de a considera că merităm laude", spunea el, convins că oamenii ii vor aprecia oricum. În final, participanţii au ajuns la acordul de a trimite schiţa celor direct interesaţi, lideri politici şi sindicali, la ministere şi întreprinderi mari. Cetăţenii de rând nu aveau însă acces la programul guvernului în perioada atât de "încinsă" care preceda ziua alegerilor. Prezent, T. Postolache menţiona că problema centrală constă în definirea şi aprecierea corectă a crizei economice. "Această criză economică pe care am moştenit-o nu trebuie să ne facem iluzii că ar putea fi resorbită în câteva săptămâni, ci în câţiva ani buni. Şi eu cred că lucrul acesta trebuie să-l spunem foarte limpede", sublinia el optimist.
Pe ordinea de zi a aceleiaşi şedinţe s-a aflat şi cărbunele. Nicolae Dicu, ministrul minelor în 1990, a informat, neutru, membrii comitetului asupra declinului producţiei miniere. În şedinţa anterioară, lui Dicu i se ceruse, însă, o analiză serioasă a situaţiei cu care se confruntă ţara şi o serie de propuneri pentru remedierea acesteia. "Am iniţiat studiul, dar avem dezechilibrele astea, ca să zic aşa, politice; situaţia este că oamenii au profitat, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Cum s-au dus în unităţi s-au apucat de reducerea normelor..." a spus Nicolae Dicu atunci, explicând că minerii făceau grevă de fiecare dată când se încerca redistribuirea oamenilor în mine cu insuficient personal. În plus, aceiaşi muncitori se revoltau când primeau banii după realizări. Petre Roman a cerut ca toţi directorii din bazinele miniere să fie contactaţi pentru a se găsi o soluţie de comun acord în vederea aplicării normelor economice. "În primul rând, să cunoaştem exact poziţia sindicatelor", a mai adăugat el.
Un alt punct al ordinii de zi a atins zona industriei uşoare şi cerinţele pe anul 1990. S-a menţionat că sunt necesare 500 de tone de piei de porc pentru ca cerinţele anuale să fie satisfăcute. Acestea nu puteau fi achiziţionate din agricultură şi industrie alimentară decât după achitarea contravalorii în valută. S-a explicat în şedinţă că această cerere a deţinătorilor de piei de plată în valută era justificată de necesitatea achiziţionării unor instalaţii moderne de argăsit pielea, care atingeau suma de 1.000.000 de dolari. Dar pieile argăsite puteau fi vândute - contra unei sume mult mai mari - fabricilor de încălţăminte. Şi aici, echilibrul economic se debalansa foarte repede, astfel că în conducerea ţării trebuia găsită o soluţie ca economia de piaţă să intre cât mai rapid în limite apropiate de normal, pentru că până la acea dată existau o serie de ramuri care funcţionau în pierdere.
