Moaşte

Fie ca sunt schelete intregi ori numai fragmen­te umane – oase, fire din par si din barba, unghii, san­ge, ombilic... moastele au 'viata' lor de dupa via­ta proprietarului. Pastrarea si venerarea acestora raspunde, in extremis, la intrebari ontologi­ce, abisale, dar constituie si o maniera de ordonare a vietii sociale sprijinita pe simboluri, epifanii, su­perstitii. Moastele au sugerat, dintotdeauna, ca pot invinge fortele malefice, fiind chemate sa scoa­ta comunitatile umane din impas. Venerate, dis­putate, vandalizate, furate si falsificate, ele au generat razboaie si au schimbat istoria.

Puterea lor magica s-a manifestat mai intens in momente de cumpana colectiva, in catastrofe: inundatii, molime, incendii, seceta, razboi – cand ra­ma­sitele sacre erau scoase din biserici si catedrale si purtate in lungi procesiuni. Sicriul cu scheletul Sf. Marco – la Venetia ori al Cuvioasei Parascheva – la Iasi, un dinte al lui Buda asezat pe spinare de elefant si un fir din barba profetului Mahomed – in Asia, o picatura din sangele sfant care nu coaguleaza niciodata – la Neapole, toate sunt elemente care au provocat emotie bigota. Pe lista sacralitatilor materiale mai putem adauga braul Maicii Domnului, sandalele lui Iisus, giulgiul sau, potirul de la ultima cina, darurile magilor, dintii, lacrimile, ombilicul, coroana de spini, buretele, lancea, lemnul Crucii si cuiele, urma talpii Mantuitorului pe Muntele Maslinilor...

Unele moaste, precum cele ale Sf. Nicolae, au fost furate de pirati; altele, se spune, au ajuns prada de razboi: toiagul lui Moise, sabia lui David ori mana Sf. Ioan Botezatorul odihnesc, acum, in palatul otoman Topkapi.

Interesant e ca moastele n-au fost mereu re­cu­noscute de societate si, mai ales, de biserica. Cru­ciadele le-au adus din Orient in Occident, dupa care acelasi Occident si-a aratat intoleranta, dis­trugandu-le in Revolutia Franceza si in reforma pro­testantilor. Azi, la catolici, cultul relicvelor e re­la­tiv; teama lor de a idolatria chipului cioplit si de ado­rarea icoanelor marturiseste repetatele erezii me­dievale pedepsite cu autodafeuri, dar si disputele iconoclaste soldate cu divizarea lumii crestine.

In ultima suta de ani, Europa moderna a mai in­ventat ceva. 'Infierand' credinta in sfinti, comunistii au inlocuit moastele de sub cruce cu noile moaste ale ateismului materialist-dialectic. Trupul imbalsamat al lui Lenin troneaza, si-acum, in Piata Rosie din Moscova, iar defunctul Kim Jong-Il ii va repeta, fatalmente, conditia mumificata, la Phenian. Ce va fi maine? Lumea viitorului va continua, probabil, sa descopere martiri (in greceste, martiri inseamna 'martori') ai credintei, ada­u­gandu-i celor de azi si de ieri. Moastele lor ne­pu­tre­zite, parfumate, usoare, vor mai genera adoratii si, in mod sigur, vor umple golul intrebarilor fara ras­puns despre conditia umana.