"Modelul Gauck", in imitatie romaneasca

Despre arhivele fostei Securitati s-a vorbit si s-a scris mult. Cei implicati in acest tip de documentare cu referire la istoria comunismului - unde mai importante inca decat arhivele Securitatii sunt arhivele partidului - de regula tac.

Fie pentru ca sunt prea prinsi in munca lor (grea, cu cheltuieli mari si conditionata de vocatie). Fie se tem, stiindu-se ingraditi in cercetarea lor de bunavointa unora care se inchipuie proprietarii arhivelor.

In timp ce la Berlin germanii se bucura de caderea zidului ce ii separa, romanii se pregateau pentru realegerea lui Ceausescu la Congresul al XIV-lea

Aceasta e reprezentarea rezultata din mediatizarea intensa a SRI ca gestionar al arhivelor fostei Securitati. Cum presa genereaza mai mult emotii si alte afecte trecatoare decat judecati bazate pe o solida informare, consumatorii produselor sale pierd din vedere "miezul problemei". In cazul nostru, acesta e faptul ca, aidoma oricarui produs cu termenul de garantie expirat, o institutie functionala intr-o anumita epoca, extrasa din contextul ei istoric isi pierde eficienta scontata. Chiar daca regretam ca n-am avut trubaduri sau cavaleri cruciati, bunaoara, nu-i putem inventa in Romania actuala.

Tot astfel, aparuta la zece ani dupa caderea regimului comunist - "cazut" in Romania ca-n nici o alta parte a Europei - , institutia Consiliului National pentru Studiul Arhivelor Securitatii (CNSAS) nu functioneaza ca Institutul Gauck, modelul dupa care a fost copiata. In principal pentru ca in Germania dezbaterile privind mostenirea STASI au inceput in septembrie 1989. In ceea ce s-a numit etapa "revolutiei negociate" in aceasta tara a fost demarat si proiectul gestionarii arhivelor serviciilor speciale. Asa se face ca deja in octombrie 1990 acestea au trecut in gestionarea reprezentantilor societatii civile.

In Romania insa, traseul nebulos si lent al arhivei Securitatii a distrus partile ei cele mai insemnate. De 15 ani, "closca" SRI-ului a anchilozat pe paiele cuibarului golit de ouale cu pui in ele. Documente si dosare importante au disparut "in revolutie", arse ori furate de chiar producatorii lor. Sau predate, la ordin, de depozitari fie Armatei, fie noilor demnitari. Unele dintre piesele sustrase au aparut in presa la momentul potrivit al vreunei razbunari, santaj ori incercari de eliminare a adversarului politic. Altele au trecut in patrimoniul directiilor cladite pe vechile structuri ale Securitatii, reciclarea functionarilor si ofiterilor continand-o si pe aceea a documentelor. La televiziunile si in ziarele romanesti - raportate la numarul locuitorilor tarii printre cele mai numeroase din Europa - promisiunile de "scandal" si "dezvaluire" se raporteaza insa cu mare frecventa la "ouale de aur" din clocitoarea SRI. A pleda pentru deconspirarea celor care au facut politie politica pare un bun argument pentru validarea ca democrat. Putini insa dintre cei care fac efectiv cercetare de arhiva s-au pronuntat.

RECURS LA AMINTIRI NETRAITE. Ce l-a impiedicat pe roman sa fie ca neamtul in accesul la dosarul personal intocmit de serviciile speciale comuniste?

Ca si in cazul stabilirii unui diagnostic clinic, cand bolnavului i se face o anamneza, starea si previzibilitatea evolutiei unei societati nu pot fi apreciate fara o pertinenta incursiune in trecutul ei. Ne vom reaminti intai ca, in plina perestroika, serviciile speciale sovietice cautasera sa orchestreze si acest aspect. Modelul a fost reusita manipularii aplicate de Hrusciov prin citirea "raportului secret" la congresul partidului din 1956. Nu regimul comunist este vinovat, ci Stalin si practicile lui au generat intreg raul - fusese atunci concluzia raspandita si impusa in intreg lagarul comunist. In conditiile interzicerii dreptului cetatenilor la informatie alternativa, explicatia a functionat ca o buna despartire, partiala, de trecut.

Tot astfel, in deceniul noua al mileniului precedent, Gorbaciov si apropiatii sai l-au repetat pe Hrusciov in incercarea de reformare a societatii comuniste. "Glasnost" (transparenta) viza catalizarea sentimentelor de ura si oprobriu ale multimii in exclusivitate catre etapa stalinista. Aceasta urma a fi din nou prezentata ca o abatere de la invataturile sacrosancte marxist-leniniste. Evenimentele declansate de reactiile multimii au anihilat insa acest proiect care viza cosmetizarea regimului. Pluripartidismul politic si celelalte schimbari din fostele state comuniste au pus acut chestiunea cunoasterii trecutului. Daca in prima etapa a schimbarii, cetatenii s-au lasat sedusi de teoria ca vinovati de tot raul erau exclusiv nomenklaturistii si capii serviciilor speciale, mai tarziu au dorit sa cunoasca pe larg adevarul despre lumea in care au trait.

Dupa 1989, in toate fostele state comuniste europene s-a dezbatut abordarea trecutului. Romania a fost ultima dintre ele unde s-a pus problema schimbarii si a "lucrului" cu trecutul. In Romania insa si relatiile dintre partid si Securitate au fost deosebite fata de alte state.

INSTITUTUL GAUCK.Situatiile si practicile stabilite in vederea cunoasterii istoriei comunismului in aspectele sale speciale ce tin de raporturile cetatenilor cu politia politica a trecutului regim au diferit de la o tara la alta. Cea mai bine organizata actiune de gen apartine fostei Germanii Democrate, unde politia secreta cunoscuta sub numele de STASI a avut misiuni si dimensiuni mai mari decat ale fostei Securitati.

Numai ca, spre deosebire de Romania - o capitala deosebire pentru contextul situational caruia ii vor fi circumscrise evenimentele ce-au urmat! - , in 1989-1990, cetatenii est-germani au reusit sa desfiinteze STASI si sa ia in primire arhivele ei. La putina vreme dupa reunificarea Germaniei, in 1991, Bundestagul german a adoptat "Legea dosarelor STASI". Pentru administrarea arhivei fostei STASI a fost creata o institutie numita Insarcinatul Federal pentru Dosarele Serviciului Securitatii Statului fostei Republici Democrate Germane. Dupa numele primului director al institutiei, pastorul Joachim Gauck, aceasta este cel mai adesea numita "Oficiul Gauck". Interesul cetatenilor est-germani pentru trecutul lor a fost si este mare. In zece ani fusesera depuse aproape doua milioane de cereri de acces la aceste dosare. Marea majoritate a solicitarilor provine din partea unor institutii care doresc sa verifice daca lucratorii lor au fost colaboratori STASI, pe considerentul ca intr-o administratie democratica nu trebuie sa lucreze fosti colaboratori ai politiei secrete. De asemenea, multe cereri se inregistreaza din partea cercetatorilor. Posibilitatea de a opera servicii de asemenea specializare si extensie se datoreaza faptului ca Germania de Vest a finantat substantial respectiva actiune. "Oficiul Gauck" a avut la inceputurile activitatii sale nu mai putin de 3.500 de angajati. Actele aflate in custodia acestora insumeaza 180 de kilometri liniari. Nici posibilitatile financiare ale cetatenilor germani nu sunt comparabile cu cele ale romanilor. Interesul celor din urma fata de propriul dosar este stopat, in principal, de imposibilitatea de a-si plati calatorii si cazari in Capitala Romaniei. Nici chiar in Germania insa lucrurile nu functioneaza simplu. Au fost mai multe modificari ale Legii dosarelor STASI. Cel mai important amendament al ei se refera tocmai la accesul jurnalistilor si al cercetatorilor la documentele privind "personalitati ale istoriei contemporane si ocupanti ai unor functii politice sau publice". Iar acesta a fost legiferat dupa ce insusi Helmuth Kohl atacase cu succes in justitie publicarea unor documente privind persoana sa.

TIRANIE. In momentul caderii Zidului Berlinului, Nicolae Ceausescu era reales "cu bucurie" de toti fiii neamului

TARZIU SAU NICIODATA. Ce s-a intamplat in Romania? A fost nevoie de trecerea unei mult prea lungi perioade pentru a fi adoptata in 1999 legea cunoscuta drept "Legea Ticu", datorita demersurilor facute de fostul detinut politic Ticu Dumitrescu. Fara a pune in discutie textul legii (care, judecand dupa reactiile din presa, a nemultumit aproape deopotriva si stanga si dreapta politica), pentru cetateanul de rand sunt evidente insurmontabilele ei anomalii.

In primul rand, faptul ca in Romania dosarele Securitatii n-au fost preluate ca in traseul est-german. Dupa distrugerile din "luptele cu teroristii" din 22-25 decembrie 1989, de arhivele speciale s-au ocupat, la Bucuresti, capii Armatei. Li s-au alaturat cativa oameni, avizati si interesati la modul personal de anumite documente, care faceau parte din Consiliul Frontului Salvarii Nationale. In ceea ce priveste sediile judetene de Securitate, arhivele acestora par sa nu intereseze pe nimeni, desi in ele, potential, se regasesc noua zecimi din populatia tarii. Ce mai putem acuma sti despre intamplarile prin care au trecut arhivele speciale romanesti in sinuosul parcurs de schimbare a administratorilor lor? Atribuindu-se armatei romane onoarea cuvenita unei institutii apolitice (desi apolitica nu fusese), aceasta a preluat si arhiva fostului CC al PCR si a depozitat-o "sine die" la Pitesti. Arhivele Securitatii au continuat drumul transformarilor si convulsiilor survenite de institutie pana la a deveni Serviciul Roman de Informatii. Ce se va fi intamplat in interiorul arhivei in aceasta etapa, cei care lucrau acolo pentru ce fel de munci au fost platiti timp de cinci ani - pana la permiterea accesului cercetatorilor in istoria comunismului - cine poate sti? Si mai ales cine si cand va vorbi?

Daca despre guvernarile de pana in 1996 s-a spus ca au avut reale interese sa impiedice accesul la arhivele fostei Securitati, o mare deziluzie a reprezentat-o guvernarea 1996-2000. Dupa ce presedintele Conventiei Democratice, Emil Constantinescu, promisese pana si "adevarul asupra evenimentelor din 1989", la sfarsitul mandatului sau de presedinte al Romaniei a recunoscut ca fusese infrant de... vechii securisti! Ce a urmat dupa 1999 se raporteaza, in principal, la "razboiul" dintre SRI si CNSAS. Sau la disensiunile din interiorul CNSAS privind demersurile de deconspirare a celor care au facut politie politica. In ceea ce priveste cercetarea istorica, a urmat alta vreme pierduta. Timp de doi ani (1999-2001) - sub felurite pretexte - la documentele din arhivele fostei Securitati nu s-a primit acces. Intre timp, desi reclama continuu dificultatile accesului la Arhivele SRI, cunoasterea lacunara a acestora, distrugerile care le-au afectat precum si masurile de protectie luate de respectiva institutie fata de cea mai importanta categorie de informatori ai sai - membrii de partid - CNSAS elibereaza "certificate de moralitate" pentru candidatii la diverse demnitati publice. O disfunctionalitate ce pare acum mai grava decat toate celelalte...La inceputul mandatului sau de presedinte, Traian Basescu a demarat actiunea atat de asteptata: trecerea unei mari parti din arhivele SRI in gestiunea CNSAS. In cateva zile, ceea ce paruse atat de greu de facut pare aproape finalizat. 12 km de arhiva au fost transferati in depozitele atribuite CNSAS. Prea tarziu! - spun insa aceia care cunosc din interior aceste arhive. Ce-a mai ramas in arhivele SRI este atat de inofensiv, incat, cu exceptia datelor privind informatorii straini ai defunctei institutii, ele puteau fi puse in circuitul public inca din 1990. Ramane de stiut cine si de ce a creat si mentinut iluziile cu aceste arhive.

DESPRE CERCETAREA INDEPENDENTA. Cercetatorii generatiei mele s-ar putea considera norocosi prin descoperirea, la varsta deplinei lor maturitati, a unor nebanuite potentialitati ale profesiei. Chiar daca oaza in care am ancorat era inca de la mijlocul secolului trecut precizata in hartile cunoasterii istoriografice, "descoperirea istoriei" ramane inca o aventura in tarile ex-comuniste.

In vara lui 1995, spre exemplu, - la aproape sase de ani de la "caderea comunismului" - ma adresasem in scris Arhivelor SRI si Arhivelor Nationale Istorice Centrale solicitand accesul la documentele anchetei si procesului Patrascanu (1948-1954). Demersul era sustinut de convingerea ca respectivul proces este un eveniment esential in cunoasterea si descifrarea trecutului comunist. Din partea SRI am primit accept de studiu asupra "dosarului Patrascanu" (204 volume continand in total circa 70.000-80.000 de pagini). Dupa insistente prelungite mi s-a raspuns din partea ANIC (in 1996!) ca arhiva CC se afla inca partial la Pitesti, ca n-au putut pune inca ordine in ea...

Timp de patru ani, toate zilele libere si banii de peste trebuintele firesti au fost cheltuiti in acoperirea distantei Arad-Bucuresti pentru studiul respectivelor dosare. O alta vara am trecut-o in Arhivele CNSAS cu alte interesante dosare privind fosti lideri comunisti. In sala de lectura improvizata la Arhivele SRI, iar mai tarziu in cea de la CNSAS i-am cunoscut pe ceilalti cercetatori fascinati de posibilitatea documentarii de la asemenea sursa. Ca si mine, majoritatea, fara burse de cercetare, si-a cheltuit banii proprii. Am facut in acea vreme si neplacute cunostinte cu personaje soptindu-ti la masa de studiu "spune-mi si mie daca gasesti ceva compromitator despre cutare...". Cutarele fiind un om politic actual sau fost ori in devenire. Am depus si stradania captarii simpatiei functionarilor din arhiva - "stapanii" de care depinde aprobarea solicitarilor tale. Caci asemenea locuri n-au fisiere ca bibliotecile, iar regulamentele lor de functionare sunt tratate la categoria secrete. Am simtit neincrederea celui platit sa-ti supravegheze studiul, sa te urce cu liftul ori sa-ti aduca dosarul la sala fata de munca ta de cercetator independent, fara rasplata pecuniara. Si mai ales am gustat umilinta de a afla componenta si scopurile comisiilor de jurizare a burselor in domeniul cercetarii istoriei recente. Daca a devenit un loc comun faptul ca structurile politice de varf ale Romaniei postcomuniste au fost acoperite de "fostii" din linia sau generatia a doua, prea putini sunt avertizati asupra reproducerii lor si la nivelul structurilor de cercetare. Data fiind situatia anterior descrisa a arhivelor comunismului romanesc, in circuitul public au fost promovate teorii istoriografice provenite din productii eseistice sau marturii orale. Aceia care le-au produs sau determinat spre profitul propriu sunt interesati sa le mentina cat mai mult.

"CINE STAPANESTE TRECUTUL, STAPANESTE SI VIITORUL"... - a fost invatatura inaintasilor acestora, aplicata de mostenitori cu intentia de cosmetizare sau distrugere a propriului trecut. Iata de ce arhivele comunismului romanesc - ale Cancelariei CC si cele ale Securitatii - intarzie inca, din pacate, sa fie integral deschise.

DEOSEBIRI ISTORICE FATA DE MODELUL EST-GERMAN

Putine date provenite din cercetarea istorica de arhiva cu referire la decizia politica si mecanismele sale in "epoca Ceausescu" au patruns in circuitul public. Unele dintre acestea sunt insa extrem de importante pentru a lamuri deosebirile dintre Romania si celelalte state comuniste europene. Spre exemplu, in dezbaterile privind posibilitatile de identificare ale colaboratorilor Securitatii trebuie luate in calcul masurile de acoperire a membrilor de partid. Cu scopul declarat al subordonarii serviciilor speciale partidului, cu mentiunea "strict secret", in Romania a intrat in functiune "Hotararea nr. 119 a Comitetului Executiv al CC al PCR asupra controlului de partid asupra activitatii organelor de Securitate si Militie din 16 martie 1968". Iata ce se precizeaza in acest act normativ secret: "Pentru a sprijini munca organelor de Securitate si de Militie, secretarii Comitetelor judetene, municipale si orasenesti de partid vor stabili la cererea acestor organe, in situatii deosebite si cand nu sunt alte posibilitati, membrii de partid care sa furnizeze nemijlocit date cu privire la activitatea unor elemente suspecte, sa ajute in calitate de rezidenti si de gazde ale caselor de intalniri. Membrilor de partid, care primesc asemenea sarcini, nu li se vor intocmi dosare (sublinierea noastra), ei vor sprijini activitatea organelor de Securitate si Militie numai in perioada absolut necesara pentru finalizarea actiunii respective". Iata o alta capitala deosebire a eficientei CNSAS fata de Oficiul Gauck, STASI nefiind precum Securitatea romana, subordonata integral partidului.

GARANTUL ARHIVELOR STASI

Pastorul Joachim Gauck s-a nascut in 1940. In timpul razboiului, tatal sau, care fusese capitan de marina, a cazut prizonier la englezi. Dupa razboi a fost arestat de serviciile secrete sovietice si condamnat la 25 de ani de munca fortata in Siberia. Dupa studii de teologie, Joachim Gauck a functionat ca pastor la Rostock. S-a remarcat ca un militant activ in landul Mecklemburg prin sustinerea unor miscari pacifiste si ecologiste din interiorul Bisericii. In perioada de distrugere a structurilor comuniste a fost co-fondator al Noului Forum, iar in martie-octombrie 1990, presedinte al Comisiei Parlamentare insarcinate cu dizolvarea STASI. Incepand din octombrie 1990 se ocupa de gestionarea arhivelor STASI.