La 17 mai, Televiziunea Română Liberă a prezentat dezbaterea televizată dintre cei trei candidaţi la preşedinţia României: Ion Iliescu, Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu. După modelul patentat în anii '60 în SUA, cei trei candidaţi s-au confruntat în direct în faţa electorilor. Iată cum a relatat Ion Raţiu în "Notele zilnice" evenimentul:
"Am sosit cu câteva secunde înaintea lui Radu Câmpeanu. Era flancat de doi ofiţeri şi de alte şase persoane din suita lui. Ne-am strâns mâna. La câţiva paşi ne-au luat în primire Emanoil Valeriu şi Răzvan Theodorescu. Ceva mai încolo a venit şi Victor Ionescu. Am intrat cu toţii în studioul lor mare. Pe o estradă trei fotolii şi, în faţa lor, la vreo şase metri, şi jos, o masă cu trei scaune. Ne-au machiat, a venit şi Iliescu, care, afabil, mi-a spus că a auzit că l-am căutat la telefon şi-am aşteptat să treacă minutele. Pe la 7:50 ne-am instalat.
Noi, candidaţii, în fotolii. Gazetarii, la masa lungă din faţa noastră. Exact la 8:06 p.m. a început Răzvan Theodorescu. «Moment istoric, prima alegere în istoria noastră, istorică dezbatere, unică etc.» Nu mai termina cu istoria. Dar n-a fost rău. Au început apoi întrebările. La mijloc era Iliescu, la dreapta Radu Câmpeanu şi eu la stânga. «Mă bucur să mă găsesc la stânga Dumitale, i-am spus râzând.» Două ore şi 40 de minute a durat dezbaterea. E, evident, înregistrată, aşa că n-o mai descriu. Remarc, doar, că pe ce trecea timpul, tot mai doritor deveneam să-mi confrunt ideile cu ale lor. Când am terminat, ne-am strâns mâna. La ieşire, ne-au fotografiat gazetarii. Împreună, dar nu pozând. (...) Acasă, jubilare. Care mai de care. Praf i-aţi făcut: la urmă, Câmpeanu parcă nu mai era concurent. Iliescu vi se adresa Dumneavoastră. Iliescu vorbeşte în sloganuri învăţate pe de rost. Etc..."