x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Monarhistul a devenit republican în trei zile

Monarhistul a devenit republican în trei zile

de Monica Iordache Apostol    |    12 Mai 2008   •   00:00
Monarhistul a devenit republican în trei zile

JURNALUL NAŢIONAL DE 15 ANI ● 20 august 2006 ● Cum s-a lepădat Emil Constantinescu de Regele Mihai
La 20 august 1996, Jurnalul Naţional a stîrnit un iureş politic preluînd un interviu acordat de Emil Constantinescu revistei Micro Magazin, revistă de limbă română ce apărea în Statele Unite ale Americii. Interviul fusese luat în timpul unei vizite pe care candidatul de atunci al CDR la Preşedinţie o făcuse în comunităţile româneşti Los Angeles, Chicago şi New York.



JURNALUL NAŢIONAL DE 15 ANI
Jurnalul Naţional împlineşte 15 ani de viaţă. 15 ani de istorie a României, scrişi cu cerneală tipografică pe hîrtie de ziar. Vă prezentăm, în serial, marile lovituri de presă marca Jurnalul Naţional.


20 august 2006 ● Cum s-a lepădat Emil Constantinescu de Regele Mihai

La 20 august 1996, Jurnalul Naţional a stîrnit un iureş politic preluînd un interviu acordat de Emil Constantinescu revistei Micro Magazin, revistă de limbă română ce apărea în Statele Unite ale Americii. Interviul fusese luat în timpul unei vizite pe care candidatul de atunci al CDR la Preşedinţie o făcuse în comunităţile româneşti Los Angeles, Chicago şi New York.


Jurnalul Naţional a decis să preia interviul lui Emil Constantinescu din cauza gravităţii declaraţiilor consemnate de Micro Magazin, candidatul CDR susţinînd nici mai mult, nici mai puţin că ar vrea ca în timpul mandatului său să aibă onoarea să îi predea puterea Regelui Mihai. După ce, răspunzînd întrebărilor, şi-a profeţit victoria în alegerile prezidenţiale, a atacat PDSR şi a anunţat schimbarea radicală a legii privind retrocedarea caselor naţionalizate, Constantinescu a răspuns tranşant şi chestiunilor legate de monarhie.


  • Micro Magazin: Îl veţi reprimi pe Rege în ţară?
Emil Constantinescu: Una din primele hotărîri pe care le voi lua după ce voi fi ales preşedinte va fi readucerea Regelui Mihai în ţară. În România s-a născut şi acolo trebuie să trăiască. Apoi vom reda adevărul istoric instituţiei monarhice din România. Românii nu cunosc adevărata istorie a României. Abia după aceea vom face cele două referendumuri, cel pentru schimbarea Constituţiei şi cel pentru revenirea la monarhie. Ar fi o mare greşeală ca imediat după ce mă voi fi instalat preşedinte să organizez aceste două referendumuri. În acest moment, doar între 8% şi 12% din populaţie este monarhistă, în principal intelectualii.


  • Dumneavoastră sînteţi monarhist?
Asta ca să vedeţi dacă sînt intelectual? Glumesc. Da, sînt monarhist şi aş vrea ca în timpul mandatului meu să am onoarea să predau puterea adevăratului lider al României, Majestatea Sa Regele Mihai.


  • Unde va locui Regele după revenirea în ţară? Îi veţi înapoia Palatul Cotroceni, locuit actualmente de Ion Iliescu, sau Castelul Peleş?
Oh! Nu pot şti acum. Oricum, va fi în primul rînd opţiunea Regelui unde va dori să locuiască. În mod cert îi vom retroceda una din fostele sale reşedinţe.
Jurnalul Naţional – 20 august 1996


ÎNCRÎNCENARE POLITICĂ. Declaraţiile lui Constantinescu nu apăreau într-un context oarecare. Tema monarhiei era una sensibilă, iar candidatul CDR era al doilea plasat în sondajele de opinie cu şanse de a ajunge preşedinte, după Ion Iliescu (PSDR). În 1992, acelaşi meci electoral Iliescu – Constantinescu fusese pierdut de cel de-al doilea după o campanie în care subiectul monarhiei devenise obsedant.

În august 1996, încrîncenarea politică era maximă, CDR cîştigase alegerile locale, în defavoarea PDSR, şi creştea în sondaje, iar în noiembrie urma să aibă loc alegerile parlamentare şi prezidenţiale. În acest context, nu e de mirare că reacţia cea mai vehementă la declaraţiile lui Constantinescu a venit de la PDSR. Preşedintele executiv al PDSR, Adrian Năstase, l-a acuzat pe Constantinescu de faptul că ar încerca "uzurparea instituţiilor democratice ale statului" şi ar viola "încrederea cetăţenilor României". "Emil Constantinescu îşi recunoaşte incompetenţa pentru funcţia la care aspiră cu disperare şi este un înlocuitor pînă cînd va fi readus Regele Mihai", susţinea Năstase. Dar şi aliaţii de dreapta ai lui Emil Constantinescu au luat distanţă faţă de aceste declaraţii. Liderul Alternativei României, Varujan Vosganian, declara că, dacă CDR va deţine majoritatea în viitorul Parlament, nu va fi iniţiat un proces de schimbare a Constituţiei, iar vicepreşedintele PNL, Radu Boroianu, susţinea că din toate documentele CDR rezultă că această alianţă apără Constituţia în vigoare.


NUANŢARE. Pus în faţa unei asemenea reacţii, Emil Constantinescu a făcut un pas înapoi, descoperind că, de fapt, nu ar avea nici o putere asupra formei de stat a României şi lăsînd să se înţeleagă că Micro Magazin nu l-a citat corect. Astfel, în ediţia de la 21 august a Jurnalului Naţional, candidatul CDR preciza că schimbarea formei de stat nu intră în atribuţiile preşedintelui ţării. "În acelaşi timp, Emil Constantinescu a declarat că problema schimbării formei de stat este a Parlamentului, singurul care poate hotărî schimbarea Constituţiei, votată tot de Parlament. În acest context, Emil Constantinescu a subliniat că, dacă va fi ales preşedinte şi Parlamentul va hotărî organizarea a două referendumuri pentru schimbarea Constituţiei şi revenirea la monarhie, atunci domnia sa nu se va opune hotărîrilor poporului român", consemna Jurnalul Naţional.


NUANŢAREA NUANŢĂRII. În a treia zi a scandalului politic, Jurnalul Naţional a publicat un interviu propriu cu Emil Constantinescu, în care acesta face al doilea pas înapoi spunînd că nu e monarhist şi că îl va primi pe Regele Mihai în ţară ca pe oricare cetăţean dacă acesta va dori să vină.

  • Jurnalul Naţional: Aici, în România, nu ne-au parvenit informaţiile corecte despre ceea ce aţi spus dumneavoastră în America?
Emil Constantinescu: Acest interviu a fost publicat în America acum o lună. Ocupat cu pregătirea campaniei electorale, nu am mai urmărit ce se întîmplă cu toate interviurile pe care le-am dat în America, pentru că altfel aş fi sesizat eu însumi inadvertenţele din interviul în discuţie. Constat că alţii mi-au urmărit interviurile cu vigilenţă. Apariţia acestui interviu la o lună de la apariţie dovedeşte clar scopul electoral.


  • Sînteţi sau nu monarhist?
Eu candidez la Preşedinţia României, care, conform Constituţiei, este republică. Deci nu pot fi monarhist.


  • Atunci, cum veţi ceda puterea Regelui, în cazul în care veţi cîştiga alegerile prezidenţiale? Se va face un referendum asupra Constituţiei?
Odată ales, nu se pune problema să cedez puterea nimănui. În timpul mandatului meu pot avea loc mai multe referendumuri pe diferite teme. Dacă în urma unui astfel de referendum iniţiat de Parlament sau pe celelalte căi prevăzute de Constituţie majoritatea cetăţenilor României ar hotărî, prin două referendumuri succesive, modernizarea formei de stat a României, aş fi obligat să mă supun. Dacă numai voinţa poporului poate schimba forma de stat a României, de unde această panică privind eventuale acţiuni de subminare a formei de stat de către un candidat prezidenţial sau de către un preşedinte ales?
  • Jurnalul Naţional – 22 august 1996


Înregistrare

Asociaţia Culturală Româno-Americană a prezentat un film înregistrat în timpul vizitei în SUA, în care Constantinescu afirma că problema monarhiei trebuie pusă "la momentul potrivit", dar nu foarte tîrziu, şi că Parlamentul poate cere organizarea a două referendumuri, unul pentru schimbarea Constituţiei şi altul pentru schimbarea formei de guvernămînt. Directorul Fundaţiei Române pentru Democraţie, Dinu Marian, care l-a însoţit pe liderul CDR în turneul din SUA, afirma şi el că aceste declaraţii au stat la baza interviului apărut în revista Micro Magazin.

×