Un parlamentar al Romani-ei il acuza pe ministrul Justitiei ca a facut presiu-ni pentru a-l determina pe fiul sau, Marius Serba-nescu, sa renunte la ac-tiunea in instanta, prin care atacase ca ilegal un ordin al ministrului. Ca "mone-da de schimb" i s-ar fi oferit un transfer. Intr-un inter-viu acordat Jurnalului National, senatoarea PD Virginia Serbanescu denunta "capcana" intinsa si va cere demi-terea Monicai Macovei.
Un parlamentar al Romaniei il acuza pe ministrul Justitiei ca a facut presiuni pentru a-l determina pe fiul sau, Marius Serbanescu, sa renunte la actiunea in instanta, prin care atacase ca ilegal un ordin al ministrului. Ca "moneda de schimb" i s-ar fi oferit tanarului consilier juridic la Institutul National de Criminologie, prin intermediul mamei sale, senatoare, un transfer. Intr-un interviu acordat Jurnalului National, senatoarea PD Virginia Serbanescu denunta presiunile telefonice la care ar fi fost supusa si vrea sa ceara demiterea Monicai Macovei. Prin purtatorul sau de cuvant, ministrul recunoaste ca a vorbit la telefon cu senatoarea, dar neaga orice santaj ori presiune. La fel si secretarul de stat Katalin Kibedi. Fiecare parte are propria versiune si ambele formeaza o poveste care nu ar trebui sa existe intr-un stat de drept. Jurnalul National: Am aflat de la fiul dumneavoastra ca ati avut un incident cu ministrul Justitiei, Monica Macovei. Este adevarat? Daca da, despre ce este vorba?
Senatorul Virginia Serbanescu: Sa incep cu fiul meu. El lucreaza consilier juridic asimilat magistratilor in Institutul National de Criminologie. Dupa o perioada, fiecare trebuie sa dea cate un examen de capacitate. Si au fost programati in noiembrie, decembrie anul trecut de CSM. Cu doua saptamani inainte de examenul fixat la 18 decembrie, doamna ministru Monica Macovei le-a interzis sa participe la acest examen de capacitate celor de la INC si celor din MJ. Pe motiv ca CSM ar favoriza pe fiica doamnei judecator Lidia Barbulescu, din CSM.
Cum le-a interzis sa mearga la acest examen? I-a chemat si le-a spus oficial sa nu se duca?
Printr-un regulament. Eu am auzit ca doamna ministru a facut presiuni asupra CSM, stiti ca a iesit in presa cu scandal, pentru a renunta la organizarea acestui examen. Ministrul a emis un ordin prin care stabileste un nou regulament pentru examenul de capacitate. Documentul este foarte schiop, eu i-am spus si doamnei ministru, nu are in spate nici o lege. Stiu de la copiii acestia.
De ce a dat fiul dumneavoastra in judecata Ministerul Justitiei?
Pentru ca actul i se pare ilegal si nu numai lui. S-a sfatuit cu colegii lui, s-au documentat. Eu nu sunt de formatie juridica si nu m-am bagat. Chiar i-am spus nu faca lucrul asta.
Ce s-a intamplat mai departe?
La sfarsitul unei sedinte, si va spun exact si data, 6 aprilie, am iesit din plenul Senatului. Doamna ministru secretar de stat Kibedi imi iese in intampinare si spune: "Doamna senator, avem patru posturi la Departamentul Cetatenie, daca il mai intereseaza pe fiul dumneavoastra". El a lucrat acolo detasat doua luni. Si se stia de atunci ca ar vrea sa se transfere. Si i-am spus: "Nu stiu, sa-l intreb".
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Citește pe Antena3.ro
Nu i-ati abordat dumneavoastra niciodata in legatura cu transferul?
Nu. A doua zi sau a treia zi dupa ce am vorbit cu dansa, mi-am dat seama ca asta era moneda de schimb ca el sa-si retraga actiunea. Deja demarase actiunea in justitie si cei de la ministerul Justitiei primisera citatiile.
Credeti ca de asta v-a abordat?
Da.
Dar informatia privind cele patru noi locuri nu trebuia sa fie publica? Sau nu era mai normal sa il intrebe direct pe el? Aveati vreo relatie speciala cu doamna Kibedi?
Nu, nu e speciala. Ne cunosteam pur si simplu, pentru ca vine la plen si sustine legile.
Aa... si aparent dezinteresat v-a spus asta?
Dezinteresat. Da! I-am spus fiului meu si el mi-a spus ca "au primit citatiile". La 7 aprilie, fiul meu a facut totusi cererea de transfer, chiar la ea. Stiu ca intr-o zi de marti sau miercuri l-a chemat la dansa doamna Kibedi. Cred ca i-a dat sa inteleaga ca asta este moneda de schimb. Fiul meu a venit sa-mi spuna, dar eu n-am crezut la inceput. M-am gandit ca daca era asa imi spunea. A trecut timpul, n-am intrebat-o nimic.
"Mai are azi si maine sa-si retraga actiunea!"
Si ce legatura are doamna ministru in toata aceasta poveste?
La data de 3 mai, doamna ministru Monica Macovei m-a sunat de doua ori pe telefon.
M-a sunat pe acest numar, eu aveam telefonul in geanta, urcam in lift. N-am raspuns. Si un coleg imi spune: "De ce nu i-ai raspuns doamnei ministru?".
De unde stia colegul cine v-a sunat?
Pai il sunase pe el. Si eu am ramas mirata. Zic: "Dar cum sa ma sune?". M-am uitat pe telefon si erau doua apeluri. Era intr-adevar numarul dumneaei. Imi zice colegul: "Sun-o!". Dar despre ce este vorba, intreb. "Despre baiatul tau." Dar ce a facut baiatul meu? "Ma - zice - este in legatura cu examenul ala, ca-l pierde. A intentat actiune in Justitie. Stii ca daca nu se duce la examen ii desface contractul de munca." Asa a fost discutia. Eu i-am spus colegului ca fiul meu este major, este treaba lui si a lor acolo si nu are ce sa piarda. Zice: "Pai a solicitat un transfer". Zic: "Mai, a solicitat un transfer la solicitarea ministerului Justitiei. Ministerul i-a propus. Dar chiar nu-l mai intereseaza". Colegul zice: "Totusi, sa facem acest compromis. Acolo, in familie, va intelegeti". Eu i-am spus asa: "Sa lasam tinerii curati si nepatati". El stia deja totul si imi spune: "Haide, sun-o, te rog eu!". I-am zis ca nu am ce sa-i spun. A doua zi aveam plen la Senat, miercuri, la 4 mai. L-a sunat tot pe coleg si am vorbit de pe telefonul colegului. Eu stateam pe locul meu si colegul mi-a spus: "Uite, vorbeste cu doamna ministru".
Si ce ati vorbit?
Eu am zis: "Doamna ministru, am inteles ca vreti sa discutati cu mine". Zice: "Da, il mai intereseaza pe fiul dumneavoastra transferul la departamentul cetatenie?". Zic: "Doamna ministru, sa-l intreb ca nu stiu". Zice: "Imi da procedurile peste cap, mai are azi si maine sa-si retraga actiunea!". Respectiv 4 si 5 mai. A sunat ca un ultimatum.
Deci, v-a zis asta direct, atunci cand vorbeati cu dansa?
Da! Zice: "Chiar acum inainte de Raportul de tara?". Zic: "Doamna ministru n-are nici o legatura. Toti vrem ca raportul de tara sa iasa bine. Este un anonim daca vreti. Sa lasam justitia sa-si spuna cuvantul!" . Cred ca a repetat de cateva ori daca-l mai intereseaza transferul. I-am spus: "Vorbiti cu el, el va lamureste". Zice: "Pai a vorbit cu Kibedi si i-a promis ca-si retrage actiunea din justitie". I-am spus: "Nu stiu ce a discutat... e major. Doamna, dumneavoastra le-ati retras dreptul de a merge la examenul acela!". Mi-a zis ca baiatul nu vrea sa invete. I-am raspuns ca acolo sunt oameni cu masterate, cu doua licente, ca nu cred ca le e lor frica de un examen de capacitate. El a considerat ca actul este ilegal... Zice: "Aaa, vrea sa se razbune!". Doamna ministru, zic, nu cred ca se pune problema asa! "Deci mai are azi si maine sa-si retraga plangerea!" I-am spus "vorbiti cu el ca el stie mai bine". "M-am adresat pentru ca stiu ca l-ati insotit peste tot", imi spune. Eu am intrebat-o atunci: "Unde, doamna ministru? E major...", dar nu a precizat.
A lansat o acuzatie la adresa dumneavoastra? Gen trafic de influenta...
Da, probabil la asta s-a referit. Eu i-am spus nu l-am insotit nicaieri, nici n-am timp, eu ma duc in teritoriu.
"Uite, mai, ma santajeaza!"
Dar poate ati inteles gresit. Ce ton avea?
Tonul nu mi-a placut deloc. Cred ca n-a depasit conditia de procuror comunist. Imi pare rau ca am ajuns aici, asta este. Mi-a zis ca va iesi in presa si va spune ca nu vor sa invete. Pai zic: "Oricum, examenul acesta trebuie sa-l dea".
A fost singura convorbire pe care ati avut-o cu doamna ministru pe aceasta tema?
Da. Mi-a inchis si telefonul. Chiar m-am enervat. Si atunci am zis si eu tare catre colegi: "Uite, mai, ma santajeaza!". Dupa ce s-a terminat sedinta, la ora 13:00, am coborat la grup si am zis tare: "Uite ce mi-a zis. N-ati auzit ce mi-a zis?!" Toata lumea o sustine ca sa iesim bine. Nu am vrut sa fac valuri inainte de raport si nici dupa aceea pana la urma. Am zis lasa sa fie bine..., dar am spus ca nu poate sa ma santajeze, eu am venit pe voturi aici, nu cu pluta. Am hotarat totusi ca daca acest ministru calca legea in picioare chiar in halul asta sa vorbesc... Vad ca face presiuni politice asupra unui parlamentar. Eu am ramas socata de toata chestia asta. Am vorbit singura vreo doua zile. Cred ca nu i s-a mai intamplat nimanui. Probabil ca asta face tot timpul... este un comportament foarte periculos. Nu numai pentru mine, pentru toata lumea. Este periculos pentru tot cetateanul, nu? Pai intram in Europa cu amenintari, santaj si alte presiuni? Voi lua masuri. Am fost etichetata ca aceasta este o problema personala. Le-am spus colegilor mei ca deja aceasta nu mai este o problema personala.
Daca ma suna ca mama, cred ca discutiile ar fi fost altfel. Tonul m-a deranjat. De genul: "Asa sa faci, ca mine, si nu altfel!".
"Umilita"
Cum v-ati simtit?
M-am simtit umilita. Am ramas socata de acest comportament. Am simtit-o ca pe o ingradire a dreptului la justitie. Sa lasam justitia sa functioneze in mod normal, sa spuna adevarul! Daca acel tanar spune ca acel ordin este ilegal. Sa lasam judecatorii sa-si spuna cuvantul.
De ce sa fi facut doamna ministru asa ceva?
Ii era probabil teama ca va pierde procesul si ca cei care au invatat pana acum au facut-o ca niste prosti. Chiar asa mi-a spus ca judecatorii nu sunt cu ea. Si atunci i-am spus si eu: "Pai atunci cei care au invatat asta-toamna si asta-iarna au fost prosti? Ca le-ati luat dreptul!". Dar dansa are ceva cu parlamentarii. Ca nu se coboara la nivelul lor. Ce-o fi zis: "Ia s-o iau pe asta, ca este din provincie!".
Recapituland, nu ati cerut nici un moment dumneavoastra transferul fiului?
Nu, niciodata. Retroactiv privind, asta a fost o capcana.Voi merge la primul-ministru, Calin Popescu Tariceanu, si voi cere demisia ministrului Justitiei pentru faptul ca incalca legea, ameninta, face presiuni. Ma intreb, atunci, cat este de independenta justitia?
"MI S-A IMPUTAT CA AM DEPUS ACTIUNEA"
|
Marius Serbanescu este unul dintre consilierii juridici de la Institutul National de Criminologie, care anul trecut in decembrie, trebuia sa-si dea examenul de capacitate. Cu doua saptamani inainte insa acesta a fost anulat de Consiliul Superior al Magistraturii. In februarie 2006, ministrul Justitiei Monica Macovei a dat ordinul 410 prin care a preluat dreptul de a organiza examenul cu pricina. Marius Serbanescu a considerat insa ca un astfel de act incalca legea, asa ca a cerut in Justitie suspendarea si anularea ordinului ministerial. "La 3 aprilie am depus doua cereri, de suspendare si de anulare a ordinului ministrului. La 5 sau 6 aprilie s-au primit citatiile pentru primul termen in dosarul de suspendare. La 6 aprilie, secretarul de stat Katalin Kibedi o anunta pe mama mea, culmea culmilor, dupa un an si jumatate de cand il cerusem, ca s-a aprobat transferul meu la actualul serviciu Cetatenie din cadrul Ministerului Justitiei", povesteste consilierul. "La 12 sau 13 aprilie am fost convocat la biroul secretarului de stat Kibedi. Mi-a spus: «Transferul dumneavoastra a fost aprobat si acum este la avizat la doamna ministru. As dori sa discutam despre actiunea dumneavoastra in justitie.» In acel moment mi-a picat fisa. Mi s-a imputat o eventuala ilegalitate prin faptul ca am depus in justitie actiunea, apoi s-a ajuns la necolegialitate si intr-un final ca am facut o nedreptate colegilor mei consilieri care s-au plans ca ar putea pierde sansa examenului. In final i-am spus ca singura cale ca eu sa renunt la aceasta actiune este sa fiu mort. I-am zis ca transferul pe care l-am cerut nu are nici o legatura cu aceasta actiune in justitie, este perfect legal", ne-a spus Marius Serbanescu.
|