x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Monica Macovei, imaculata cu pete la dosar

Monica Macovei, imaculata cu pete la dosar

de Gabriela Antoniu    |    03 Iun 2009   •   00:00
Monica Macovei, imaculata cu pete la dosar
Sursa foto: VADIM GHIRDA/AP/Agerpres

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, în prezent candidat al PD-L pentru un mandat de europarlamentar, a stârnit o adevărată furtună în rândul celor care o consideră arhanghelul luptei anticorupţie din România, după ce socialiştii europeni au inclus-o într-un top al celor mai proaste candidaturi.



Imaginea imaculată a Monicăi Macovei este contrazisă însă de mapa ei profesională, care scoate la iveală un procuror superficial, indisciplinat, care întârzia şi lipsea nemotivat de la serviciu.

Într-un document intitulat "Twelve terrible candidates - European Elections 2009", Partidul Socialiştilor Europeni (PES) dădea publicităţii săptămâna trecută o listă cu cele mai proaste 12 candidaturi pentru alegerile europene, în care figura şi candidatul PD-L Monica Macovei.

În prefaţa documentului PES se arăta că "nu candidaţii sunt cei criticaţi, ci opiniile lor" şi că "aceia care votează au dreptul să cunoască nu numai candidaţii - pentru care pot vota direct, dar şi pe aliaţii europeni ai acestora".

Aflată pe poziţia a şasea a clasamentului PES, Monica Macovei era prezentată astfel:
"Un critic perpetuu al ritmului reformei în justiţie din România după ce a fost detronată din poziţia de ministru al Justiţiei, doamna Macovei este o persoană controversată. Ea foloseşte evenimentele externe ca o oportunitate de a-şi critica ţara şi de a califica ca fiind corupţi politicienii opozanţi. Macovei chiar a spus recent că România nu ar trebui să mai primească fonduri de la UE, în mod clar o chestiune contrară interesului acestei ţări.

Se bucură de un puternic sprijin al PPE pentru poziţiile exprimate (această familie politică a fost întotdeauna un critic puternic al României), fiindu-i acordat titlul Femeia Europei în 2008, pentru presupuse merite în reforma justiţiei în 2005-2006 (şi nu 2007 sau 2008). Premiul a fost acordat de eurodeputata PPE Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, preşedinta AIPFE, şi înmânat de Hans Gert Poettering, fostul lider al Grupului popularilor europeni în Parlamentul European".

SUPERFICIALĂ, INDISCIPLINATĂ, AROGANTĂ
"Femeia Europei 2008" este aceeaşi care în 2007, la suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu, a mers la toate mitingurile de susţinere a şefului statului. "A fost partenerul meu în lupta anticorupţie", şi-a motivat ea prezenţa la aceste mitinguri, dar putea fi vorba şi de recunoştinţă. Când a acceptat-o ca ministru al Justiţiei în primul Guvern Tăriceanu, Traian Băsescu nu s-a dovedit cu Monica Macovei la fel de intransigent ca şi cu Norica Nicolai, propusă pentru această funcţie, dar respinsă din motive de pete la dosar.




El nu i-a dat publicităţii mapa profesională în care trecutul său de procuror este departe de a fi imaculat. Pe lângă ascensiunea ei rapidă şi plimbările dese în străinătate pe vremea lui Ceauşescu, mapa profesională scoate la iveală informaţii despre procurorul Monica Macovei: superficial, indisciplinat, care întârzia şi lipsea nemotivat de la serviciu.

CU UN PAS ÎNAINTEA SANCŢIUNII
Tot atâtea motive pentru a fi sancţionată disciplinar, dar a demisionat din funcţia de procuror al Parchetului General - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică - Serviciul pentru drepturile omului şi criminologie, înainte de luarea vreunei decizii de Consiliul de Disciplină al Ministerului Public.

Şi-a dat demisia în 1997, la un an după un control ce a scos la iveală că procurorul Monica Macovei avea nici mai mult, nici mai puţin decât 198 de lucrări nesoluţionate, cu o vechime între 60 şi 1.030 de zile şi că unele dintre ele aveau ca obiect acuzaţii de încălcare a drepturilor omului aduse altor procurori.

Un palmares surprinzător pentru un procuror care cu un an înaintea controlului primise salariu de merit. În raportul de control, semnat de procurorul inspector Mihai Cârstea, se arată că "doamna procuror obişnuieşte să închidă lucrări ocolind controlul şefilor şi nedând soluţia, pentru documentare a se vedea xerocopii de pe lucrări de acest gen. De menţionat că sub acest aspect a fost atenţionată şi de şeful de serviciu.

De asemenea, s-a mai remarcat că doamna procuror, în relaţiile cu şeful de serviciu, foloseşte biletele în locul convorbirilor directe. Din conţinutul unui astfel de bilet mai deducem şi atitudinea sa superficială în legătură cu modul operativ de soluţionare a plângerilor venite de la cetăţeni, precum şi modul în care înţelege să se poarte în relaţiile cu colegii de serviciu", arată inspectorul Mihai Cârstea.

Raportul conţine şi o situaţie a prezenţei la serviciu a Monicăi Macovei în 1996: "1 august-15 septembrie - concediu de odihnă; 3-18 octombrie - concediu medical; 29 octombrie-1 noiembrie - absent. În perioada 1994-1996 a avut şase plecări în străinătate la simpozioane (n.r.: în Bulgaria, Marea Britanie, Ungaria, Finlanda, Franţa, Belgia, Italia şi Spania).

Din discuţiile purtate cu unii procurori din cadrul secţiei a rezultat că doamna procuror Macovei Monica Luiza obişnuieşte să întârzie de la program aproape zilnic. (...) În timpul controlului, doamna procuror s-a prezentat la program cu întârziere de două ore, sfidând organul de control şi colegii de serviciu care sunt punctuali".

×
Subiecte în articol: special macovei monica procuror