Moşul cel bun şi sfântul milostiv

Cel mai mare merit al Sfântului Nicolae este poate condamnarea ereziei lui Arie, în cadrul Sinodului ecumenic de la Niceea din anul 325.

Conform ereziei, Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Sfântul Nicolae a argumentat cu multă însufleţire natura dumnezeiască a lui Hristos, în timp ce ereticul Arie, de faţă la dezbateri, a susţinut în continuare învăţătura sa greşită în faţa celorlalţi episcopi, încât Sfântul Nicolae, deşi blând de felul lui, i-a dat ereticului o palmă.

VESTIT PENTRU FIREA SA MILOSTIVĂ
Mai este cunoscut drept sfântul care a salvat de la căderea în prostituţie cele trei fete ale unui om sărac, prin darul său pe care l-a lăsat la uşa casei lor. Faptele milosteniei Sfântului Nicolae către săraci şi nevoiaşi, către cei plini de datorii şi flămânzi sau goi au fost pentru el obişnuite ca respiraţia. În viaţa Sfântului Nicolae mai aflăm o minune ce stă mărturie la faptul că este luat drept ocrotitor al corăbierilor şi al celor care călătoresc pe ape.

“Cuviosul Părinte Nicolae a voit a se duce în Palestina, spre a vedea Sfintele Locuri şi a se închina acolo, unde a umblat trupeşte Domnul nostru Iisus Hristos, cu prea curatele Sale picioare. Deci, plutind corăbierii împrejurul Egiptului şi neştiind ce avea să li se întâmple, Sfântul Nicolae, care era împreună cu dânşii, vedea mai bine că are să fie întuneric, vifor şi lovire de vânturi cumplite. Apoi le spuse că mai înainte a văzut pe vicleanul vrăjmaş intrând în corabie, vrând să o scufunde împreună cu oamenii. După aceea a năvălit asupra lor o furtună mare, fără veste şi, ridicându-se un nor, s-a făcut vifor pe mare. Iar cei care pluteau s-au temut foarte mult de groaza morţii şi rugau pe Sfântul Nicolae să le ajute şi să-i izbăvească de nevoia cea fără de veste ce căzuse asupra lor zicând: «Sfinte al lui Dumnezeu, de nu ne vei ajuta cu rugăciunile tale către Dumnezeu, îndată ne vom cufunda în această adâncime şi vom pieri». Iar el, zicându-le să îndrăznească şi să-şi pună nădejdea în Dumnezeu şi fără îndoială să aştepte grabnică izbăvire, însuşi a început cu sârguinţă a se ruga către Domnul. Şi îndată s-a liniştit marea şi toată groaza s-a prefăcut în bucurie, iar ei, trecând necazul, s-au bucurat mult şi au mulţumit lui Dumnezeu şi plăcutului său, Sfântului Nicolae şi foarte mult se minunau de proorocirea furtunii şi de scăparea nevoii.”

CALITĂŢILE LUI SÂNNICOARĂ
Conform etnologului Ion Ghinoiu (“Obiceiuri populare de peste an”), în tradiţia poporului român, Moş Nicolae este o divinitate din galeria Sfinţilor-Moşi, care a preluat numele de la Sfântul Nicolae, sărbătorit la 6 decembrie în calendarul creştin-ortodox, sinonim cu Sânnicoară. Deşi “Vieţile sfinţilor” vorbesc despre episcopul Nicolae al Mirelor Lichiei ca despre unul din apărătorii credinţei şi se ştie că a fost un ierarh milostiv şi cu viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu, tradiţia populară vorbeşte despre Sânnicoară sau Moş Nicolae ca despre un personaj mitic, în orice caz un om care nu are deloc atribuţii de sfânt. Astfel, Moş Nicolae apare pe un cal alb, ca aluzie la faptul că aduce prima zăpadă; păzeşte Soarele care fuge spre miazănoapte; este iscoadă a Diavolului; stăpâneşte apele şi apără corăbierii de la înec; apără soldaţii în război; ajută văduvele şi orfanii; ajută fetele sărace să se mărite; aduce cadouri copiilor cuminţi în noaptea de 5/6 decembrie, dar îi pedepseşte pe cei neascultători. Se spune în popor că Moşul îi pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Popular, ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate mai ales lupilor şi spiritelor morţilor-strigoii. Se spunea în vechime că “la Sf. Nicolae se întoarce noaptea la ziuă cu cât se suceşte puiu-n găoace”.

DOUĂ POVEŞTI DESPRE MOŞ NICOLAE
Poporul român a făurit şi poveşti legate de Moş Nicolae sau Sânnicoară, atribuindu-i tot felul de puteri supranaturale.

Tudor Pamfile, în cartea “Sărbătorile la români”, citează o povestire culeasă din Bucovina în care sfântul a scos zapisul din mâna Necuratului. Iată un fragment din povestire: “Dumnezeu a făcut contract cu Nifărtache, ca cei vii să fie ai lui Dumnezeu şi cei morţi ai lui Nifărtache. Dar văzând Dumnezeu că e rău, a trimis pe Sf. Neculai să întrebe cine poate lua contractul acela de la el. Sf. Neculai a stat 30 de ani la poarta iadului. Îl vede Nifărtache şi trimite un drăcuşor la dânsul, să-l întrebe ce vrea. Când a ajuns drăcuşorul departe, Sf. Neculai l-a făcut praf”. Apoi, ne spune povestea culeasă de marele etnolog, Nifărtache a trimis alt drăcuşor, dar i-a poruncit să nu se mai apropie. Are loc apoi un dialog în care Sf. Neculai cere zapisul, iar Necuratul îi zice că îl poate lua de la el numai cel Născut din Duhul Sfânt. Sfântul îi răspunde că Acela este Iisus Hristos. În felul acesta, zapisul nu a mai avut putere, spune povestirea, împletind fabulaţia populară cu elemente dogmatice.

O altă povestire, culeasă de acelaşi cercetător din zona Sucevei, spune că într-un sat era un om foarte sărac, căruia îi muriseră şi femeia, şi copiii, iar el era atât de nevoiaş, că nu avea ce să mănânce. Atunci îşi aţinti ochii spre icoana de lemn veche pe care era pictat Sfântul Nicolae. Făcu câteva cruci şi o sărută, apoi plecă spre cârciumar, cu gândul să lase icoana, singurul lui bun, drept zălog, iar acela să îi dea ceva de mâncare. Obţinu o bucată de pâine tare ca iasca, iar icoana lui dragă rămase la cârciumar. Băieţii cârciumarului, nişte copii foarte obraznici, găsind icoana, au început să se joace cu ea, târând-o pe jos. Un drumeţ care intră acolo să mănânce a văzut nelegiuirea copiilor şi a plătit pentru icoană 15 parale, a luat-o şi a plecat cu ea, punându-şi-o pe peretele camerei sale. Tânărul acesta era slugă la negustor. În casa lor poposi într-o bună zi un moşneag care a cerut loc de muncă. Bogatul l-a primit şi o dată cu venirea lui i-a mers atât de bine că într-o săptămână a vândut toată marfa. Moşul şi tânărul au plecat după marfă, dar negăsind lucruri ieftine şi bune în ţara lor au trecut în altă ţară. Acolo, într-un mare oraş, au auzit cum soldaţii împărăteşti anunţă că acel om care va păzi noaptea aceea o biserică va primi un sac de galbeni. Bătrânul, ştiind că în biserică se petrec lucruri ascunse, grozave, l-a sfătuit pe băieţan să ia un sac de pâine uscată, să presare dumicaţi mici pe la uşi şi prin pridvor, prin clopotniţă, să citească toată noaptea la Psaltire şi la Evanghelie.

Şi noaptea a apărut o namilă ca un urs care a ronţăit toată noaptea pe lângă biserică tot ce îi pusese el, iar băiatul se ruga din ce în ce mai tare şi, când gata să îl mănânce şi pe el, a cântat cocoşul şi a scăpat. Împăratul i-a dat plata cerută, l-a rugat şi a doua noapte să păzească, şi a treia, şi moşul l-a sfătuit ce şi cum să facă ca să scape viu. A treia noapte trecută cu bine, au venit cu toţii în biserică şi au reuşit să prindă “matahala” care nu era alta decât fata împăratului, blestemată de o zână să aibă chipul hidos şi plin de păr. Au făcut o slujbă mare cu mitropolitul şi preoţii locului, şi după slujbele de dezlegare, moşeangul a venit şi a croit un băţ pe spatele dihaniei care s-a transformat pe loc în fata frumoasă a împăratului. De bucurie, împăratul i-a dat-o băiatului de mireasă şi au făcut o nuntă de pomină.

La sfârşitul petrecerii, moşneagul chemă pe împărat, împărăteasă şi pe miri şi le spuse că el e Sfântul Neculai şi a făcut aşa minune pentru inima blândă şi bună a tânărului.

Sfântul care a postit de când era la sânul mamei

Sfântul Ierarh Nicolae este cunoscut de cei mai mulţi creştini drept un sfânt darnic. În acelaşi timp, ierarhul originar din părţile Lichiei, din Cetatea Patara, a devenit pentru cei mai mulţi doar moşul care răsplăteşte cuminţenia copiilor cu dulciuri, dar care aduce nuieluşe pentru cei care nu prea au ascultat de părinţi sau învăţători. Înainte de a afla cum s-a făcut alunecarea din tradiţia ortodoxă în cea populară, vom aduce în atenţie viaţa Sfântului Nicolae, sărbătorit la 6 decembrie. Provine dintr-o familie de neam bun, pe tatăl său chemându-l Teofan, iar pe mama sa Nona. Nicolae, adică “biruitor de popor”, a fost singurul fiu al părinţilor săi şi încă de mic a avut viaţă de sfânt. Consemnările hagiografice arată că, mai înainte de a învăţa să mănânce, viitorul Sfânt Nicolae a învăţat să postească. “După naşterea sa, fiind în baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, sigur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dând prin această stare, cinste Sfintei Treimi, Căreia mai pe urmă avea să-i fie mare slujitor şi întâi-stătător. Când se apropia de pieptul maicii sale, se cunoştea a fi făcător de minuni, hrănindu-se nu după obiceiul pruncilor celorlalţi – pentru că numai din ţâţa cea dreaptă sugea lapte – având să dobândească cu cei dreptcredincioşi starea cea de-a dreaptă. Apoi a început a fi şi postitor ales, căci miercurea şi vinerea numai o dată sugea lapte din ţâţă, şi atunci seara, după săvârşirea obişnuitei rugăciuni creştineşti.” Când a crescut s-a arătat a fi un tânăr foarte evlavios, iubitor de carte, aşa încât unchiul său, care era episcop, l-a luat pe lângă el. L-a sfătuit să îi slujească lui Dumnezeu şi tânărul Nicolae a făcut astfel, intrând în monahism. Văzându-i viaţa aleasă, plină de fapte bune, episcopul l-a hirotonit preot pe Nicolae. Când părinţii săi au murit, Nicolae a dăruit toată averea sa săracilor. A ajuns apoi episcop de Mira, a devenit unul dintre Părinţii Bisericii apărători fervenţi ai dreptei credinţe în faţa ereziilor. A murit în jurul anului 342.

“Bărbatul acela avea trei fete foarte frumoase şi acum, fiind lipsit de toate cele de trebuinţă, nu avea nici hrană, nici îmbrăcăminte şi cugeta să-şi dea fetele sale spre desfrânare, iar casa sa să o facă casă necurată, pentru sărăcia lui cea mare, că doar astfel putea să aibă ceva de folos şi să câştige pentru el şi fetele sale îmbrăcăminte şi hrană.(...) Deci bătrânul acela fiind în astfel de cugete rele şi gândul său cel rău vrând acum a-l aduce cu ticăloşie în fapt, Dumnezeu, Care nu voieşte a vedea în pierzare firea omenească, ci cu iubire de oameni, se pleacă spre nevoile noastre, a pus bunătate în inima plăcutului Său, Sfântul Nicolae şi l-a trimis spre ajutor către bărbatul care era să piară cu sufletul, prin insuflare tainică, mângâind pe cel care era în sărăcie şi scăpându-l din căderea păcatului”
Din “Vieţile sfinţilor”