"N-am fost un tip înregimentabil"

de Iount Raduica | 27 Mai 2008 • 00:00

Laureatul Premiului "Dan Voiculescu", Justin Capră, vorbeşte despre pasiunea pentru invenţii, ştiinţă, religie şi viaţă. Perseverenţa, faptul că mereu a fost "altfel" şi nu s-a supus niciodată regulilor i-au adus astăzi recunoaşterea. A suferit decenii de-a rîndul pentru a avea acum un dram de bucurie.

Laureatul Premiului "Dan Voiculescu" Justin Capră vorbeşte despre pasiunea pentru invenţii, ştiinţă, religie şi viaţă. Perseverenţa, faptul că mereu a fost "altfel" şi nu s-a supus niciodată regulilor i-au adus astăzi recunoaşterea.

Jurnalul Naţional: Cînd a început pasiunea pentru invenţii, ştiinţă?

Justin Capră: Întotdeauna am fost curios, am vrut să aflu, dar se pare că a trebuit să ajung la senectute ca să-mi dau seama că nu se poate afla nimic. De cînd eram mic aveam temeri, visam cutremure, cataclisme, Judecata de Apoi, foc. Eram foarte speriat. Mulţumirea şi relaxarea ca să pot dormi mi-o dădea numai munca. Făceam fel de fel de lucruri care nu se făceau în general. Copiii se jucau cum se jucau. Făceam tractoraşe, avioane care funcţionau. Dar nu ştiu dacă am făcut bine, pentru că această latură (n.r. – ştiinţa) ne-a adus în colaps ecologic, în care am intrat şi nu ştiu cum vom ieşi. Noroc că mai există un Dumnezeu. Nu m-a îndemnat nimeni. Tata a făcut Teologie şi Litere. Mama însă era o femeie cu multă imaginaţie şi mult talent la desen. N-aş putea spune că m-au înţeles întotdeauna, dar poate că tata m-a înţeles mai mult decît mama şi, sigur, încet-încet am început să-mi creez un drum. N-am fost niciodată un tip înregimentabil, întotdeauna am fost altfel.

Viaţa, un caz particular

Cum a fost copilăria?

Eram mic, aveam cîţiva ani, mergeam la biserică, deşi era la vreo doi kilometri. Mă atrăgea latura religioasă, spirituală. Nu găseam înţelegere în lumea ştiinţifică. Aveam nevoie de o finalitate, or, finalitatea reprezenta pentru mine o entitate informaţională. Am căutat esenţa, păcat că nu am găsit-o niciodată! Am fost un tip frămîntat, veşnic nemulţumit. Întotdeauna am căutat să fac altceva să îmi astîmpăr această nemulţure. Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să mă joc. Jucîndu-mă, mi-am temperat neliniştea, am reuşit să dorm. Pe la 30 de ani a trebuit să iau chiar nişte calmante. Era anxietate. Chiar dacă era să cadă o frunză, mă speriam. Acum nu prea mă mai interesează părerea oamenilor şi ce se întîmplă în jur. Mi-am dat seama că viaţa este un caz particular al celei veşnice, această viaţă terestră, pe care avem obligaţia să o trăim şi să o cinstim.

Cine v-a sprijinit şi a avut încredere la modul cel mai solid în Justin Capră?

Eu nu prea am cerut să mă ajute cineva, am cerut doar să mă lase în pace. La ce să mă ajute? La început, nici eu nu ştiam ce am de făcut. Familia Radu Spirea m-a ajutat mult. Mi-a dat un loc să dorm cînd nu aveam. Am realizat multe. Sînt mulţi prieteni, nu pot să spun că am fost singur.

Vă doriţi ca invenţiile dumneavoastră să fie produse la scară largă?

Nu m-am gîndit niciodată să fac ceva în serie. De pildă, rucsacul zburător a avut la bază nişte idei prozaice: mă gîndeam cum să sar gardul fără să vadă şeful. Nu am reuşit, iar cînd m-am ridicat în aer m-am şi speriat, că nu mă aşteptam. Cam asta a fost ideea. Învingerea forţei gravitaţionale, cu două jeturi, pe bază de combustibil. Nu am simţul proprietăţii, nu mă interesează cine aplică. Dimpotrivă, am văzut o dată o idee pe care şi eu am avut-o şi l-am felicitat pe cel care a pus-o în practică. Nu fac nimic ca să fiu la vedere, ca să mă laud. Nici nu mai brevetez. O fac pentru că nu pot altfel.

Consumul redus al motoarelor ar putea pune în pericol industrii întregi de hidrocarburi...

Sînt nişte impedimente de natură socială, pot cădea nişte industrii pe orizontală, cea petrolieră şi multe altele. Sînt foarte mulţi cîştigători de bani care vor intra în colaps. Este oarecum îngreunată realizarea motoarelor cu consum foarte mic, dar oricum vom fi obligaţi să facem asta.

Care invenţie ar fi cea mai utilă?

Cea mai importantă invenţie la ora actuală ar fi un dispozitiv care să oprească televizorul cînd încep reclamele. Să oprească această agresiune împotriva omului, care este televizorul în general. Eu am rezolvat această problemă, nu am nici radio, nici tv, pentru că nu vreau să fiu dezinformat.

Pînă unde se poate merge cu invenţiile?

Nu e un finish. Încă de la începutul secolului XX s-a recomandat Salonului de Inventică de la Paris să nu mai primească nimic, pentru că s-a inventat totul, însă inventica este asimptotică, ea merge la infinit.

Efortul continuă

Ce faceţi cu banii cîştigaţi de la Premiul "Dan Voiculescu"?

Trebuie să îmi finanţez ultimul prototip. Nu am făcut niciodată ceva clasic. Am evitat toate invenţiile apropiate de clasic. Am şi o nemulţumire, pe de altă parte: eu, de fapt, nu am inventat nimic. Racheta este cunoscută cu mii de ani înainte de Hristos, de la mandarinii chinezi, Heron din Alexandria. Nu am făcut decît să propulsez un om în aer. Dacă am obţinut ceva, istoria va spune.

Este totuşi vreo antiteză între ştiinţă şi religie?

Oamenii care au făcut ceva au fost credincioşi. Mă gîndesc la Kierkegaard, Boom. Prin credinţă afli că exişti. Aşa cum spunea şi Ţuţea: "Dacă stau de vorbă cu un ateu, parcă stau de vorbă cu uşa". Religia are nevoie de ştiinţă, cum am eu nevoie de guturai. Am vrut să demonstrăm prin fizică inexistenţa lui Dumnezeu. Am dat peste nişte lucruri pe care nu le-am înţeles. Anume, prin convertografie, am ajuns să vedem aureola omului, dar Herodot spunea că fiii faraonului erau duşi în întunericul perfect al piramidei, unde se vedea aureola şi numai unii ajungeau faraoni. Noi nu facem decît să demonstrăm că nu ştim nimic. Fizica de astăzi nu este decît un caz particular al metafizicii. În general, cartea te limitează, te şablonizează. Cartea este necesară pentru marea masă, să te ordoneze cît de cît, dar Dumnezeu îţi dă mintea.

Cum se împacă viaţa de familie cu viaţa de inventator?

Se împacă destul de greu, pentru că este foarte greu de suportat un bărbat care studiază tot timpul, e mereu nemulţumit, citeşte şi are mai puţin grijă de familie. Am avut norocul să am o soţie de origine germană, care avea o disciplină specială în acest sens.

Cum ar trebui să arăte lumea?

Trebuie să arate exact aşa cum este. Mişcarea apare tocmai din imperfecţiune, din asimetrie, din diferenţe de potenţial. O lume egalitaristă este o lume moartă, ea se autodistruge. Totul ţine de relativ, binele sau bucuria nu reprezintă decît model de simţire. Ar fi o idioţenie să îşi imagineze cineva că sîntem singurii din Univers dintre miliarde de galaxii, dar viaţa nu trebuie să semene cu o alta. Am făcut parte din nişte comisii de ozenistică şi am văzut multe minuni, care nu au nimic de-a face cu fizica newtoniană. Noi sîntem nişte fiinţe mici.

Mai mult decît o pasiune

Justin Capră este cîştigătorul Premiului Fundaţiei "Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României". Instituţia responsabilă de desfăşurarea campaniei, Academia Română, a primit 130 de propuneri, dintre care 74 de candidaturi au fost eligibile, ca într-un final să fie selectate opt personalităţi. Prezidiul Academiei a decis că Justin Capră a avut cea mai mare contribuţie la schimbarea în bine a imaginii României în lume. Inventatorul s-a născut în 1933, la Măgureni, în judeţul Prahova. În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capră a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor. El este şi realizatorul unui microautoturism, "Soleta", care consumă 0,5 l/100 km şi al unei motorete care funcţiona cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, cu o autonomie de 80 km). În total, Justin Capră a realizat peste 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim, şapte aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Preşedinţia României i-a acordat inginerului inventator Justin Capră Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler.