Nectarul însoritului sud

Călător de-a lungul Coastei Amalfi, trebuie să te laşi învăluit de parfumul lămâilor mângâiate de soare. Desfă-le coaja subţire şi învaţă cum este să guşti soarele, marea, muntele...

Sudul Italiei este renumit pentru culturile de lămâi şi pentru "nectarul" care-i transformă pe oameni în zei mereu tineri şi fericiţi. Pe Coasta Amalfi sau în Capri (insula verde, înconjurată de ape azurii, aflată atât de aproape de conul vulcanic al Vezuviului), cresc cele mai aromate şi interesante lămâi.

Au o formă ovală perfectă, puţine seminţe, iar gustul reprezintă un echilibru între dulce şi acru. Chiar şi metoda de cultivare este mai puţin obişnuită. Pentru că lămâile din specia Sorrento trebuie să se coacă mai târziu şi să fie protejate de frig, vânt şi intemperii, copacii sunt acoperiţi cu pagliarelle: rogojini din paie fixate pe stâlpi din lemn de castan, astfel încât să acopere frunzişul copacilor. În felul acesta temperatura rămâne constantă, iar fructele îşi păstrează întrutotul parfumul caracteristic.

Pe timpul verii, sub pagliarelle, călătorii se pot odihni sau visa, savurând "nectarul" lămâilor de Sorrento: limoncello, băutura naţională a Italiei. Are o culoare galbenă bogată, este rece ca gheaţa şi reprezintă o adevărată invitaţie la desfătări culinare. Pentru italieni, fiecare masă trebuie să înceapă cu un pahar de limoncello. Fiind un bun digestiv, pregăteşte mintea şi sufletul pentru bogăţia de senzaţii olfactive şi gustative ce va urma, căci pe coasta Amalfi o masă cu prietenii este un spectacol.

Legendele locului spun că, în urmă cu 300 de ani, măicuţele de la Mănăstirea Santa Rosa din localitatea Conca dei Marini au creat un desert misterios - sfoglietta Santa Rosa -, încât toţi cei care-l savurau doreau să afle care era acel ingredient neobişnut ce-i schimba cu totul gustul. Secretul era un lichior obţinut din cele mai bune lămâi, numit la început rosoli. Băutura s-a răspândit în sudul Italiei, astfel încât în fiecare sat existau mici producători de limoncello.

Evident, deşi reţeta varia de la o familie la alta, procedeul era similar. Se culegeau lămâile cu tot cu codiţă, după ce fuseseră până atunci protejate de pagliarelle. Se rădea coaja foarte subţire, astfel încât să nu fie atinsă partea albă, mai amară, apoi se punea la macerat (între două săptămâni şi 3 luni) în alcool distilat şi sirop de zahăr. Astăzi nu există casă sau restaurant din peninsulă unde să nu fii servit cu limoncello. Face parte din sufletul Italiei la fel cum sunt marea, soarele şi măslinii.

Dacă totuşi vacanţa este departe, vă puteţi bucura de două cocteiluri ce deschid marea petrecere. Unul dintre ele este pur şi simplu efervescent: 30 ml limoncello, aceeaşi cantitate de suc de lămâie, peste care se toarnă şampanie, după dorinţă. Obligatoriu băutura trebuie să îţi dea fiori de gheaţă. Cel de-al doilea este un cocteil năucitor: 30 ml vodkă (ideală ar fi cea cu aromă de portocală), 15 ml limoncello şi exact aceeaşi cantitate de Campari. Se agită într-un shaker toate ingredientele împreună cu gheaţa, apoi se toarnă într-un pahar. Se decorează cu o felie de portocală. O invitaţie în paradis, într-un pahar cu limoncello.