Nemţii de sub pământ

Acum ceva timp am primit un apel la redacţie din partea unui cititor. Ne spunea că ar fi bucuros să ajungem în comunca Luica din judeţul Călărăşi, unde în bătătura unui vecin există o cruce medievală cioplită în piatră şi se bănuieşte că acolo ar fi fost un cimitir din secolele XVI-XVII, necercetat de nimeni. Am pornit spre Luica, unde, pe lângă vechea necropolă, am dat şi peste povestea unei crime oribile, petrecute acum 65 de ani.

Cum am ajuns în comuna destul de răsfirată am dat peste cel care ne contactase, domnul Ivan Ilie. Cocoţat pe o bicicletă, ne-a ghidat spre o curte aflată lângă drumul asfaltat care parcurge localitatea. Am ajuns la gospodăria lui Nicu Nedelciu, de 85 de ani.

CU STÂLPU' LA CAP
Moşul lucra ceva cu nişte lemne, prin curte. Fusese avertizat că o să venim, aşa că ne-a dus fără multe vorbe undeva lângă un coteţ de găini, unde a spus sec: "Asta-i!". O cruce din piatră, de vreun metru şi jumătate, zăcea răsturnată. Am încercat să descifrez ce se mai vedea din literele roase de timp. Mi s-a părut că văd elemente de alfabet grecesc, un delta, un pi, un x şi un c. Nea Nedelciu s-a născut cu ea acolo. Spune că a auzit că ar fi fost dezgropată din pământ de bunicul său. Are o bănuială că pe proprietatea sa ar fi fost un cimitir medieval.

De altfel, îşi aduce aminte că sub stâlpul de electricitate din faţa porţii sunt patru schelete. În 1963, când satul a fost electrificat, echipa de muncitori care a plantat stâlpii de beton a dat peste oase. Au ieşit la iveală mai întâi patru cranii, apoi restul osemintelor. Cum nimeni nu a avut chef de complicaţii, schelete au fost îngropate la loc sub stâlp. Ivan Ilie, care atunci era adolescent, îşi aduce aminte: "Am văzut oasele, erau nişte oameni mici de statură, cam de un metru juma' fiecare. Muncitorii au chemat miliţia, dar nu şi-au bătut tare capul, sunt aici, sub stâlp, cam la 50 de centimetri".

Am aflat că prin secolul XIX majoritatea locuitorilor satului era formată din grădinari bulgari. Dacă cimitirul ar fi aparţinut acestora, totuşi nu putem să nu ne întrebăm ce căuta acolo crucea, în aparenţă inscripţionată în greceşte. Ar trebui ca măcar acum nişte specialişti să încerce să vadă ce a fost de fapt acolo.

UN MASACRU
Văzând că suntem interesaţi de istorie, Ilie Ivan ne-a spus din senin: "Nici nemţii împuşcaţi la Şoldanu nu au cruce la cap! I-a îngropat mama, cu alţi săteni, în 1944". Ne-au sclipit brusc nişte beculeţe. I-am cerut domnului Ivan să ne pună în legătură cu mama dânsului. Ivan Floarea, de 79 de ani, este teribil de timidă. Nu a vrut sub nici o formă să se lase fotografiată. Am putut să conversăm cu ea prin intermediul fiului. În 1944 era încă un copil şi locuia împreună cu familia la Şoldanu, comună învecinată de Luica. Îi ştia, ca şi ceilalţi tineri din sat, pe nemţii care păzeau nişte depozite de muniţie din Pădurea Negoeasca. Îşi aminteşte că aceştia aveau uniforme albastre şi veneau deseori în sat după cumpărături.

După întoarcerea armelor de la 23 august 1944, o parte a trupelor germane a încercat să se retragă înspre Bulgaria, care a ieşit din "axă" abia pe 8 septembrie. O coloană germană mare, condusă de generalul Burckhardt, a încercat să iasă pe la Călăraşi, dar a fost oprită de trupele române şi membrii ei luaţi prizonieri pe 30 august 1944. Cei din pădure nu au apucat să se ataşeze coloanei, au întârziat ca să distrugă depozitele pe care le aveau în grijă; şi acum se văd în pădure nişte cratere pe locurile unde au fost aruncate în aer acestea.

Spre ghinionul lor, nemţii au fost prinşi de o unitate sovietică. Doamna Ivan a văzut cum ruşii i-au dezbrăcat doar în chiloţi şi obiele pe patru dintre ei şi i-au împuşcat la hotarul comunei Şoldanu, dinspre Luica. Cadavrele au fost luate în mare taină, cu căruţa, abia noaptea (sovietici beţi mişunau prin localitate) de către fraţii ei şi doi vecini şi înmormântate în cimitirul din Şoldanu, unde se află şi acum, fără vreun semn. A asistat şi ea la înhumarea făcută pe furiş. Din păcate, nu mai ştie exact data masacrului, dar, după dinamica trupelor sovietice din zonă, evenimentul pare să se fi petrecut undeva în intervalul 29 august-1 septembrie 1944. Am plecat în comuna învecinată să vedem dacă găsim şi alte date.




ÎŞI AMINTEŞTE DE BOCANCI
La Şoldanu, cei mai tineri şi din generaţia de mijloc ştiu că sunt nişte nemţi îngropaţi în cimitirul ortodox local, dar nu au o explicaţie clară despre cum au ajuns acolo. Am fost îndreptaţi spre Nicu Marin, zis nea Didi, de 85 de ani. L-am deranjat pe bătrân de la masă, care s-a uitat la noi ca la nişte căutători de fantome. Între două linguri de ciorbă, ne-a povestit că soldaţii germani erau în număr de vreo treizeci şi ceva, aveau depozitele de muniţie în pădure şi dormeau într-o baracă în capul satului.

În fiecare sâmbătă li se proiecta un film la care se duceau şi tineri din sat, iar din când în când jucau rişca cu ei. Confirmă că aveau uniforme albastre, ceea ce ne poate duce cu gândul că erau înrolaţi în aviaţie (Luftwaffe). La sfârşitul lui august 1944, era în sat când a văzut trecând mai mulţi ruşi cu "balalaici" (pistolul mitralieră PPS42) şi apoi a auzit rafale de armă automată. A doua zi, în cimitir era o groapă proaspăt săpată, în care se aflau o parte din foştii lui camarazi de aruncat cu moneda la linie. Fiindcă ruşii erau încă prin comună, lumea nu comenta despre mormântul apărut.

În mod surprinzător, ne-a propus: "Mergeţi şi la nea Iove, că-i mai bătrân ca mine, ştie şi el ceva!". La câteva uliţe distanţă, locuieşte Ivan D. Gheorghe, zis Iove, în vârstă de 104 ani! E probabil cel mai longeviv om din judeţ. Aude destul de greu, dar cu ajutorul fiului său, obişnuit să-i răcnească în urechi, şi-a amintit ceva: "Le trăsese şi bocancii din picioare, bocanci buni! Era numa' băieţi tineri, săracii, io eram mai în etate, concentrat pe loc în armată.

Îi găsiţi pe stânga, după poartă, în cimitir!". Într-adevăr, în cimitirul din Şoldanu, chiar în stânga porţii, la gard, e un loc gol. El e înconjurat cu cruci datând din anii '40. Sunt şanse foarte mari ca patru tineri soldaţi germani care se predaseră trupelor sovietice şi au fost asasinaţi să se afle acolo.

EPILOG
Acum câţiva ani, fostul cancelar german Gerhardt Schroeder a descoperit că tatăl său, Fritz, este înmormântat în comuna Ceanu Mare din judeţul Cluj, într-o groapă comună. Acesta, caporal în Armata germană, căzuse în luptele cu ruşii desfăşurate în zonă şi multă vreme nu s-a ştiut exact unde e corpul său.

A urmat o vizită a demnitarului neamţ şi pentru caporalul Schroeder şi cei 8 camarazi ai săi înhumaţi în acelaşi loc a apărut un monument decent. În România, există o instituţie guvernamentală care se cheamă "Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor". Ea ar trebui să aibă grijă de mormintele şi monumentele soldaţilor căzuţi pe teritoriul ţării noastre, indiferent de armata căreia i-au aparţinut. Poate că în colaborare cu Ambasada germană ar putea să-i identifice pe cei patru militari asasinaţi în 1944 la Şoldanu şi să le ridice un monument, să se poată odihni în linişte.

PS: Tot de la oamenii din zonă am aflat că în orăşelul Budeşti, aflat la câţiva kilometri de Şoldanu, a fost un lagăr de prizonieri de război, în care între 1941 şi 1944 au fost ţinuţi ruşi, apoi germani. Există un cimitir militar rusesc în stare relativ bună, dar, după spusesele localnicilor, nemţii morţi în timpul prizonieratului ar fi fost îngropaţi fără să se marcheze locul, undeva în proximitatea ruşilor, pe un teren agricol. Poate şi acesta e un caz de cercetat...