Noii revoluţionari i-au smuls barba vicepremierului Voican Voiculescu

Duminică, 18 februarie, mulţimea a coborât din nou în stradă. De această dată, ca să se pronunţe contra Securităţii. Dacă-ar fi să se aplice schema după care şcolarii sunt învăţaţi să izoleze esenţialul din masa amănuntelor, două personaje principale s-ar contura în povestea primelor luni ale "democraţiei originale": Ion Iliescu şi Mulţimea. "Poporul" voia, striga, cerea.

Devenise aproape un obicei ca nemulţumiţii să se adune în Piaţa Victoriei, la Guvern. Din descrierile martorilor oculari consemnate de presa vremii, se vede că mulţimea postdecembristă se deosebea prea puţin de ceata răsculaţilor descrisă de Rebreanu în anii '30. Un grup pestriţ, în care mulţi s-au trezit aduşi de val, coalizaţi împotriva unui duşman comun, dar nevăzut, furios la culme şi gata să izbucnească la cel mai mică scânteie.

După-amiază, vreo 30 de oameni au reuşit să pătrundă cu forţa în sediul Guvernului. Au spart geamuri, au forţat uşa principală apărată de soldaţi cu două dulapuri proptite-n ea pe dinăuntru. Acolo se găsea un singur reprezentant al puterii, vicepremierul Gelu Voican Voiculescu. "Ce vreţi de la mine?", i-a întrebat gazda pe neaşteptaţii musafiri. Însă după consumarea episodului violent, protestatarii s-au privit unul pe altul şi-au ridicat din umeri.

COMUNISMUL, UN BALAUR CU ŞAPTE CAPETE
Înainte să-i întrebe Gelu Voican Voiculescu ce vor, aceeaşi curiozitate o avuseseră şi reporterii ziarelor aflaţi în mijlocul protestatarilor. "Pentru mine comunismul reprezintă un balaur cu şapte capete", a răspuns eleva Elena Rozalia Tănase. "Un cap i-a fost retezat la Revoluţie. Balaurul comunist, care ne-a făcut atât de rău, nu a murit. Lupta împotriva comunismului, care a însemnat pentru noi toţi românii, indiferent de vârstă, sărăcie, minciună, umilinţă şi frică, nu s-a încheiat. Îi simţim încă suflarea rea şi perfidă.

Securitatea este al doilea cap care trebuie să cadă. Poporul, tinerii vor să ştie cine sunt ucigaşii. Noi trebuie să-i găsim şi să-i demascăm." Ce-avea de-a face eleva Rozalia Tănase cu Securitatea, şi cum i-a suflat ei în ceafă balaurul comunist, păreau atunci detalii lipsite de orice importanţă.

Pentru că protestatarul se căleşte de mic, familia Pascu Ionica şi Ilie o pornise pe urmele securiştilor împreună cu cei trei copii. "Pancartele purtate de toţi aceşti oameni veniţi astăzi în Piaţa Victoriei ilustrează mai clar decât orice declaraţie ce vrem", a declarat familia Pascu reporterului la de România liberă. "Ştim pe propria piele ce a însemnat comunismul pentru români. Orice promisiune făcută de comunişti a însemnat, întotdeauna, o farsă grosolană. Vechiul aparat funcţionează încă nestingherit. Securitatea, strecurată în locuri-cheie, acţionează din umbră, prin forme camuflate. Îi simţim încă răsuflarea diavolească în ceafă. Revoluţia este tulburată, şi acest lucru mi se pare deosebit de grav."

Pe pancartele date de exemplu se puteau citi lozinci precum "Cerem desfiinţarea Securităţii!", "Jos comunismul!", "Jos Securitatea!", "Vrem dreptate, nu Securitate!", "Securitatea e cu ochii pe noi!", "Puterea în stat se menţine acum cu ajutorul Securităţii", "Fără minciuni şi adeziuni", "Nu mai vrem comunişti, securişti şi activişti", "Unde sunt dosarele din întreprinderi?", "Muncitorii - 50 la sută, securiştii - 6.000 lei pensie", "FSN ­ PCR", "Ţineţi minte cinci cuvinte: e la fel ca înainte", "Vrem liste cu informatorii Securităţii din întreprinderi", "Afară cu conducerile vechi din întreprinderi", "FSN-işti, voi aţi furat revoluţia din 17-22 decembrie", "Poporul vrea: securitatea democraţiei şi nu democraţia «securităţii»", "Nu suntem partide!", "Ultima soluţie, încă o revoluţie", "Zoe şi cu Nici şi-au schimbat tăticu'", "Ole, ole, ole, ole, frontul ăsta ce mai e? PCR", "Azi sunt salvatori, mâine dictatori".

GELU VOICAN VOICULESCU, LA UN PAS DE-A FI LINŞAT
Oamenii au început să se adune în Piaţa Victoriei în jurul orei 10:00. Puţin înainte de prânz, dinspre Romană au mai apărut, în marş, câteva sute. În jur de ora 13:00 - rumoare: se răspândeşte zvonul că pentru reprimarea demonstraţiei au fost aduse trupe de Securitate. Spiritele se încing, oamenii se agită şi huiduie. Simultan, în piaţă şi-a făcut apariţia Gelu Voican Voiculescu. A intrat în clădirea Guvernului fără să discute cu protestatarii. Mulţimea s-a supărat că vicepremierul n-a stat să le asculte păsul.

După o oră şi ceva, unii mai cu iniţiativă s-au apropiat de clădirea Guvernului şi au început să forţeze intrarea. Un grup de soldaţi se masase în spatele uşilor închise. Din rândurile celor rămaşi afară a început să se strige: "Cine e cu noi să vină înapoi!", "Securitatea sparge geamurile!", "Jos provocatorii!".

Scena pătrunderii în sediul guvernului şi ce au făcut manifestanţii odată intraţi acolo a fost surprinsă de Constantin Vrânceanu, reporterul ziarului România liberă. Într-un moment de inspiraţie, ziaristul a reuşit să se strecoare prin intrarea dinspre Strada Paris. Căţărat pe o fereastră, a avut în faţa ochilor întregul "câmp de bătălie". Pe de-a parte, cetăţenii cu iniţiativă. De cealaltă ­ uşa principală a Palatului Victoria.

"Poarta este încuiată şi blocată de două dulapuri înalte de metal", a descris Constantin Vrânceanu, "în spatele cărora se aflau militarii care păzeau intrarea. Geamurile sunt deja sparte. Un veritabil «comando» de atac format din 20 de oameni împinge uşa masivă. Cine sunt? Cu câteva excepţii, majoritatea sunt tineri, de 16-18 ani, mulţi ţigani, trebuie s-o spunem. Cine i-a adus aici, care e mobilul care îi determină să spargă uşa? Nu înţeleg nimic. Încerc să-i întreb, răspunsurile sunt haotice: «Vrem demisia lui Iliescu», «Securiştii să plătească».

Totul este scandat. Deocamdată uşa rezistă. Cei care împing, înainte-înapoi, în ritmul unei lambada a violenţei, încep să recurgă la mijloace mai dure decât umărul. Se scandează o lozincă nouă: «Ieşiţi afară voi, să nu vă scoatem noi»."

Nu se ştie de unde s-a adus o ţeavă, folosită pe post de berbece. Încep să se arunce prin uşă hârtii aprinse. Cineva a cerut să se aducă benzină. În jurul orei şase după-amiază, 20-30 de persoane au reuşit să pătrundă în clădire. Grupul hotărât l-a zărit pe Gelu Voican Voiculescu şi s-a pornit în urmărirea lui. "Apare în calea mulţimii şi este luat, practic, pe sus şi dus în balcon", povesteşte mai departe Constantin Vrânceanu. "Huliganii strigă: «Aruncaţi-l din balcon». 

 

Este un moment greu, hoarda e dezlănţuită. Câţiva reuşesc totuşi să intervină şi îl conduc, cu presiunea mulţimii în spate, pe un coridor limitat de un garaj. După 5-10 minute revine spre biroul său înghiontit, îmbrâncit, în mijlocul unora, e drept dintre manifestanţi, care-l protejează. Singurul punct de reper în mulţimea care-l molestează este binecunoscuta sa barbă albă." Între timp pătrunseseră şi curioşii.

Protestatarii ajung în biroul lui Gelu Voican Voiculescu, o dată cu ei, reporterul României libere şi alţi jurnalişti. "O înghesuială de nedescris", caracterizează Constantin Vrânceanu atmosfera. "Cei care au intrat, din rândurile manifestanţilor, practic nu ştiu ce vor. Strigă doar atât: «Ce faceţi cu Securitatea?» şi «Să-şi dea demisia Iliescu». Dialogul este imposibil. Gelu Voican se apără. «Eu am organizat execuţia dictatorului, eu v-am scăpat de el. Răspund doar de Ministerul de Interne, Securitatea e la armată, iar de armată răspunde personal preşedintele Iliescu. Ce vreţi de la mine?» (...)

Se încearcă alcătuirea unei delegaţii formate din două persoane, care să formuleze revendicări. E imposibil. Colonelul Mugurel Florescu, procuror militar, le explică celor ce au intrat că «sunt în curs foarte multe anchete asupra celor care au contribuit la genocid sau care au făcut abuzuri făcând parte din Securitate, dar că nu se poate face totul peste noapte, trebuie răbdare». Nu este un schimb de idei, nu este un dialog, pentru că în acest birou nu au intrat oameni capabili să expirme nişte puncte de vedere raţionale, să formuleze nişte cereri precise şi imediate", concluzionează reporterul. Pe postul de televiziune, Voican Voiculescu s-a plâns că cei intraţi în clădirea guvernului l-au bruscat şi i-au smuls barba.

SECURITATEA SE ASCUNDEA ÎN STATELE ARMATEI
Mulţimea strânsă duminică, 18 februarie, în Piaţa Victoriei nu ştia decât că treaba cu Securitatea nu e clară. Ambiguitatea care a înconjurat instituţia în zilele Revoluţiei a alimentat speculaţiile şi a ridicat semne de întrebare. Mai cu seamă ulterior, când patimile s-au mai stins. Din Revoluţie, câştigătoare a ieşit Armata. S-a ales atât cu simpatia populară ­ "Armata e cu noi", s-a strigat, doar, pe străzi, dar şi cu avantaje instituţionale.

Pentru că trecuse "de partea poporului", în subordinea Ministerului Apărării au ajuns atât Ministerul de Interne (fosta Miliţie, la 24 decembrie), cât şi Securitatea (Departamentul Securităţii Statului, Comandamentul Trupelor de Securitate, organele şi unităţile din subordine, cu bugetul, personalul, armamentul, muniţia, tehnica din dotare, fondurile fixe, precum şi activul din ţară şi din străinătate ­ la 26 decembrie).

Pe mâna Armatei au ajuns inclusiv arhivele respectivelor instituţii, precum şi cea a Partidului Comunist Român. Oficial, pentru a fi salvată de furia revoluţionarilor. Mulţimea cerea în piaţă numele informatorilor din întreprinderi. Însă dosare aflate în lucru, în fişetele ofiţerilor, au fost distruse în zilele Revoluţiei. Normele interne de lucru ale Securităţii cereau ca în caz de urgenţă să se procedeze la distrugerea dosarelor. Câte au fost distruse nu se poate spune cu precizie.

În ziua de Crăciun, ministru al Apărării a fost numit generalul Nicolae Militaru, acuzat de legături cu KGB-ul şi trecut în rezervă de Ceauşescu. La 30 decembrie, un decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale anunţa desfiinţarea Securităţii, trecută la Armată cu patru zile înainte. La toate acestea s-a mai adăugat o ambiguitate: în ultima zi a anului, Gelu Voican Voiculescu a fost numit comandant al desfiinţatei Securităţi trecute la Armată, iar generalul Iulian Vlad, fostul şef al DSS, a fost arestat. Teoretic, Gelu Voican Voiculescu trebuia să supravegheze desfiinţarea de facto a Securităţii.

Despre vicepremierul asupra căruia s-a revărsat furia mulţimii se ştia că este de profesie geolog, şi că făcuse închisoare pe vremea lui Ceauşescu. De ce? Nici până azi nu se ştie.

În primele zile din ianuarie, Nicolae Militaru a semnat trimiterea în rezervă a "cadrelor" de la Securitatea Municipiului Bucureşti. La 1 februarie, aproape o treime din acestea au fost "reîncadrate" într-o direcţie specială a Ministerului de Interne, oficial denumită UM 0215, cunoscută ulterior sub numele de "doi şi-un sfert".

În jurul acestui serviciu special s-au născut adevărate legende. Că ofiţerii lui au fabricat dezinformările specifice primelor luni de libertate, că s-ar afla în spatele "provocărilor" şi violenţelor precum cele petrecute la 18 februarie, că ofiţerii se infiltrau printre demonstranţi şi, ajutaţi de vechile deprinderi, creau diversiuni şi canalizau furia mulţimii într-o direcţie sau alta. Că fiecare poseda mai multe legitimaţii "de serviciu", folosite în funcţie de necesităţi. Un astfel de personaj, a scris presa centrală, ar fi fost "mirosit" de cei prezenţi în Piaţa Victoriei în duminica de 18 februarie.

"Mulţimea a constatat că este îmbrăcat impecabil, scria România liberă, cu haine din pachetele primite ca ajutoare pentru familiile celor sacrificaţi, are mai multe legitimaţii, printre care şi una de la Front semnată cu roşu de Dumitru Mazilu. El susţinea că este lăcătuş mecanic la IMC Cesarom. Panait Ion de la «Republica» şi-a atătat legitimaţia de serviciu şi susţine că individul este securist. Până la urmă, manifestanţii i-au dat o pancartă pe care scria «Jos securiştii!», s-o poarte prin mulţime."

DIN VINA BEŢIVILOR ŞI A "CERCURILOR INTERESATE"
În declaraţia sa, Ion Iliescu a spus că violenţele din 18 februarie au fost puse la cale de "cercuri interesate în destabilizarea situaţiei din ţară", precizând însă că nu se pot spune multe lucruri despre cine incită şi organizează astfel de acţiuni. General colonelul Jean Moldoveanu, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, a anunţat arestarea a 102 cetăţeni, dintre care 12 mai suferiseră condamnări.

Mulţi dintre arestaţi erau în stare de ebrietate, a mai declarat şeful IGP. Aceştia uu ocupat parterul şi etajul unu şi s-au dedat la acte de vandalism (au distrus mobilier, maşini de scris, aparate de radio şi un xerox). Au fost arse sau distruse numeroase documente oficiale. În urma incidentelor au fost răniţi 15 militari în termen şi şase poliţişti. Poliţia împreună cu Procuratura Municipiului Bucureşti au început urmărirea penală a celor 102 inculpaţi, judecaţi sub stare de arest şi după procedura de urgenţă.