Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In plin Belle Époque, Misu Vacaresco publica in L’Indépendance Roumaine o rubrica pe care o semneaza: Claymoor. Indiscret, histrion si, mai ales, imprevizibil, cel mai important cronicar al Romaniei mondene de sfarsit de secol romantic a fost un personaj care se identifica astfel cu lumea salonarda pe care o descrie.
15 martie 1882
Teatrul german isi reia seria succeselor. Sambata seara ni s-a oferit "Clopotele" de Corneville. Eu prefer operetele nemtesti in care jocul si modul de exprimare al actorilor este mai bun. Delicioasa muzica isi pierde din farmec in gura acestor blonde fiice din Viena; si gesturile lor sunt prea greoaie. Fara anumite mici finisaje care apartin limbii, "Clopotele" de Corneville au fost gentil sunate si sala care era bine garnisita a aplaudat indelung. In loji cateva persoane din lumea buna. Ieri, duminica, la orele doua, a avut loc un mare botez la domnul Grigore Ghica, secretarul general al Ministerului Afacerilor Straine. Maiestatea Sa regele Serbiei a fost nasul noului-nascut. Regele Milan fusese delegat pentru a-l reprezenta pe domnul colonel George Catargi. Lumanarea si garnitura de scutece, darurile suveranului sunt magnifice. Tot Bucurestiul elegant si cunoscut a asistat la aceasta ceremonie. Seara a avut o varietate de placeri. Nu aveam decat sa alegem.
"Recivimento" foarte stralucitor la doamna Elena Otetelesanu care nu are rivala pentru receptii. Marele salon este un adevarat cos cu flori printre care cele mai frumoase sunt doamna printesa Natalia Filipescu, incantatoare intr-o toaleta de un alb vaporos, in par, o roza prinsa in spaniola, si, pentru a lumina aceasta simplitate de bun gust, doi superbi ochi albastri. Marchiza de Aubespine-Sully, eleganta elegantelor, in mare toaleta Pompadour drapata cu dantele fabuloase, briliante in parul de aur. Printesa Ferdinand Ghica ca Enticelle admirata pentru talentul sau de comediana si gratia sa de mare doamna, in rochie cu semitrena de satin negru impodobit cu alb; doamna Lascar Catargi, in velur inchis; doamna Coralia Savescu; doamna Ecaterina Lahovary, in negru, costum sabran; doamna Alexandru Darvariss, in rosu cardinal; doamna Maria Falcoyanu, in gri; doamna Natalia Manu in grena; doamna Olimpia Lahovary, in negru; doamna Jean Alexandrescu etc. Multe costume negre. Conversatie, ceai si vorbe de spirit.
16 martie 1882
Luni orasul era in sarbatoare. Casele erau impodobite in culori nationale. La catedrala a fost cantat un "Te Deum". Regalitatea noastra intra in al treilea an si poporul roman a tinut sa celebreze aceasta aniversare. Timpul rau s-a dat la o parte. Frigul disparuse si soarele, de o stralucire splendida, lucea pe un cer de turcoaz. Strada mare parea un furnicar. La Sosea erau siruri de trasuri mergand la pas ca in zilele bune; si, contrast curios, era in acelasi timp zapada, noroi si praf. Buchete de violete si de muguri ornau corsajul plimbaretelor si butonierele plimbaretilor. Era prima zi de primavara.
Noi suntem in post si placerile sunt reduse. Ziua, viata in plin aer nu prezinta decat doua resurse: promenada la sosea cu o oprire la Capsa unde, intre o prajitura cu rom si stafide si un pahar de madera, facem conversatie si Calea Victoriei de la bulevard pana in gradina Episcopiei. Acest spatiu devenit forumul romanilor. Aici se intalneste toata lumea. Este peisajul tuturor functionarilor, intalnirea vagabonzilor, centrul magazinelor elegante si locul cel mai propice... flirtului. Seara singura si unica distractie care exista pentru moment este teatrul german.
De asemenea, sala Bossel este intotdeauna bine impodobita. Trupa castiga in fiecare zi simpatiile publicului. Luni seara Dona Juanita a avut mult succes. Domnisoara Stubel a repurtat un imens triumf. A fost rechemata si bisata.
17 martie 1882
Primavara ne-a suras in sfarsit si, odata cu ea, viata in aer liber. Doamna eleganta care s-a aventurat pe strazi se ingrijeste deja de rochie si palarie. Costumele in carouri mari, tipatoare sunt in voga. Nu este deloc dragut, dar marele sic este de avea aerul unui matelot ambulant.
Receptie sclipitoare la legatia Rusiei. O mare parte din lumea eleganta a Bucurestiului a defilat in saloanele printesei Urussov, care a facut onorurile cu gratie si sarmul cunoscute.
De la Podul Mogosoaiei la Calea Victoriei
intr-o carte de referinta pentru teoria literaturii contemporane, "Regulile artei", ganditorul francez Pierre Bourdieu "deseneaza" traseul pe care-l urmeaza unul dintre personajele lui Flaubert din "Educatia sentimentala". Inspirat de harta Parisului, conceputa pentru uzul sociologului literaturii, am incercat sa ma orientez in Bucurestiul Belle Epoque, avandu-l drept ghid pe Claymoor. Din fericire – si nu pentru riscurile vreunei rataciri – nu am iesit decat intamplator de pe Calea Victoriei, de altfel strada de promenada a unui oras care incepea la sfarsitul secolului al XIX-lea sa respire cosmopolit. Cafenelele, resedintele somptuoase, teatrele, cazinourile, hotelurile, restaurantele, cofetariile, reprezentantele unor firme occidentale sau bancile, toate erau concentrate pe fostul Pod al Mogosoaiei. Artera era o mostenire urbanistica a Evului Mediu, un traseu comercial care lega Sudul de Nordul targului. Schimbarea de nume, din Podul Mogosoaiei in Calea Victoriei, se petrece in 1878, pentru celebrarea obtinerii independentei de catre Romania fata de puterea Imperiului Otoman.
Subiect de articol jurnalistic dar si de roman, Calea Victoriei este unul dintre putinele vestigii ale unei croieli urbanistice originare.
