Nicio instituție a statului nu le verifică, pentru că legile sunt făcute în așa fel încât să nu aibă nimeni atribuții pentru a le urmări, dacă funcționează ilegal. De mai mulți ani au intrat pe piața din România platforme care funcționează precum cele care sunt autorizate, își fac și reclamă, de la om la om, folosesc tehnici de atragere a clienților, ca și cum ar fi în legalitate, dar nu sunt acreditate de nicio instituție. Din luna iulie, una dintre platforme distribuie comenzi atât pentru servicii de taxi, cât și pentru „ride-sharing”, incluzând mașini particulare care nu sunt acreditate nici conform legii taximetriei, nici a legii transportului alternativ. Deși au făcut sesizări la Ministerul Comunicațiilor și la alte instituții, taximetriștilor revoltați de această situație li s-a răspuns că platformele care funcționează în afara legii nu pot fi controlate de nimeni.
Cu două legi diferite ale taximetriei - una pentru taxiuri și alta pentru transportul alternativ -, există și companii care încă nu s-au încadrat în niciuna, dar sunt lăsate să-și desfășoare activitatea, în ilegalitate. Timp de patru ani, în România au putut lua comenzi de taxi, prin aplicații mobile, firmele care și-au declarat activitatea ca „ride-sharing”, apoi s-a creat o lege specială pentru transportul alternativ, firmele intrând în legalitate după încă doi ani.
În continuare sunt companii care declară că nu fac taximetrie, ci „ride-sharing” sau alte forme mascate de transport similar cu taximetria, pretinzând că nu au nevoie de nicio autorizație. Activitatea se poate desfășura sub ochii organismelor de control, printr-un artificiu pe care îl permite noua lege a transportului alternativ, pentru că aplicațiile pot fi distribuite către clienți fără a li se cere vreo acreditare.
Ascunși în spatele modernizării
Ministerul Comunicațiilor a fost sesizat de mai multe ori, de anul trecut până în prezent, dar nu a găsit nicio soluție. „Există mai multe aplicații care distribuie comenzi de taxi, fără a avea vreo autorizație, dar una dintre ele a-nceput, de luna trecută, să distribuie și comenzi de așa-zis «ride-sharing», deși lege care a fost făcută pentru transportul alternativ reglementează această activitate și aplicația nu s-a autorizat pentru așa ceva. Nu este normal să distribuie nici comenzi pentru taxi, fără a avea autorizație pentru această activitate care se face în baza Legii taximetriei, ca activitate de dispecerat. Noi înțelegem că este o formă modernă de a prelua comenzile și de a le distribui, dar asta este altă discuție. Noi, ca firmă de taxi, nici măcar nu putem verifica aceste activități, pentru că nu se încadrează în legislație. Noi avem controale periodice de la Primărie, în care ni se cer dosarele mașinilor și ale șoferilor, dar nu le putem cere lor documente și date”, a explicat, pentru Jurnalul, patronul unei firme de taxi din București.
Aceste aplicații funcționează în toată țara, nu doar în București, prezentându-se drept entități care distribuit comenzi de taxi, fără a se supune niciunei legi. Firmele nici măcar nu pot încheia o colaborare în mod legal cu aplicațiile respective, pentru că nu li se pot cere documente, ele neexistând în bazele de date ale instituțiilor de reglementare a acestor activități. Dar aplicația care a făcut un pas înainte, către „ride-sharing”, deja funcționează ca Uber, Bolt sau alte companii cunoscute pe piața românească, încasând bani pe care nu-i înregistrează fiscal.
Nu sunt date despre mașini și șoferi
„Această aplicație a început să distribuie comenzi și către mașini particulare, pentru așa-zis „ride-sharing”, fără a se încadra în Legea transportul alternativ, care e în vigoare din 2019. Platformele Uber, Bolt și altele asemenea sunt reglementate de Ministerul Comunicațiilor și trebuie să îndeplinească niște cerințe, conform legii. Această aplicație definește activitatea drept „ride-sharing”, pentru a arăta că nu se încadrează nici în Legea taximetriei, nici în Legea transportului alternativ”, explică Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).
În afară de fiscalizarea care nu există, acest tip de aplicație este periculoasă atunci când distribuie comenzi și către „pirați” - mașini care nu sunt înregistrate nici ca taxiuri, nici ca transport alternativ, pentru că nu pot fi verificate datele șoferilor sau ale mașinilor. Activitatea este o piraterie ascunsă în spatele scandalului care a existat mai mulți ani, pe tema „ride-sharing”, tocmai pentru că se poate baza pe faptul că mulți clienți nu cunosc legislația.
„Oricine face comandă prin această aplicație poate primi o mașină care nu e autorizată de ARR, care eliberează ecusoanele pentru transport alternativ, iar plățile nu se înregistrează nicăieri. Dacă eu m-aș duce la ARR, să obțin ecusonul pentru respectiva platformă, ARR nu mi l-ar putea da, pentru că platformele nu sunt autorizate. Dar funcționează, există pe piață, ceea ce arată că veniturile sunt ilicite, obținute din activități ilegale. Aceste aplicații ar trebui să se autorizeze la Ministerul Comunicațiilor, care trimite solicitare către ARR, iar platforma se va putea autoriza, conform legii, va plăti o taxă și va înregistra legal veniturile”, spune un șofer de taxi.
Acordă și vouchere cu reduceri
Aplicația s-a și promovat în hoteluri și restaurante, acordând inclusiv vouchere cu reduceri pentru angajații acestora, fără a le spune că nu funcționează legal. „Se duc în diverse localuri sau hoteluri, au și contracte pentru vouchere pentru angajați și profită de necunoașterea acestora, pentru a le promova aplicația. Activitatea aceasta ar trebui să fie anchetată de organele competente, măcar de ANAF, pentru banii încasați nefiscalizat, pentru că primește niște bani din care apoi trebuie să le deconteze șoferilor și nimeni nu știe pe ce bază face acest lucru. Cei de la Ministerul Comunicațiilor ne-au spus că nu avem niciun motiv să le cerem lor lămuriri, atunci când aplicația dădea doar comenzi pentru taxi. Acum au lărgit orizontul și distribuie comenzile pentru așa-zisul „ride-sharing”, fără a exista o autoritate care să-i verifice”, mai spune președintele COTAR.
Nici Ministerul Transporturilor nu poate urmări activitatea acestor platforme, nefiind înregistrate cu vreo activitate legală. În localuri și hoteluri au fost distribuite dispozitive pentru comandă, cu aplicația instalată. Cei care au lansat aplicația nu pot pretinde nici că sunt în curs de avizare, pentru că nu au depus niciun act la ARR.