Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
15 ianuarie 2015. Se împlinesc 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Poetul – un izvor nesecat de istorii şi emoţii. Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu ne-a pus la dispoziţie câteva documente din care am ales să publicăm astăzi două scrisori ale Veronicăi Micle către Mihai Eminescu, din toamna anului 1881. În luna iulie se certaseră, după cum adnota chiar Veronica Micle pe o altă scrisoare. Acum îşi încercau din nou sentimentele cu aceste scrisori. Încercau să se împace. El era la Bucureşti, scria la “Timpul”, ea era la Iaşi, scria poezii. Chiar dacă la prima lectură par două scrisori către un amic obişnuit, printre rânduri se citeşte nerăbdarea de a-şi putea spune, din nou, fără rezerve “Iubita mea Veronicuţă” respectiv “Eminul meu iubit”.
Profunda lor iubire a învins toate orgoliile şi piedicile omeneşti. Aşa cum scria iar Veronica, pe o altă scrisoare, din 1882, la 23 decembrie 1881 s-au împăcat.
“4 septembrie 1881 Iaşi.
Am scris patru poesii, cred că în curând le veţi ceti în Convorbiri.
Amicul meu,/ Nu-mi pot explica, care ar pute să fie causa că nu aţi primit scrisoarea încă din 4 August, pe care v-am scris-o în urma scrisorii D.Voastre din Bran. Nu cumva face şi ca la locuri din Transilvania ca şi cea de la 30 Iulie? Lucrul nu e cu neputinţă, şi sper că aveţi să o primiţi. Nu vă repet ceea ce v-am scris în ea, însă am a vă spune că vorbeam cu multă căldură de Transilvania patria mea căci eu sunt născută în oraşul Năsăud (cuvânt subliniat n.r.).
Îmi vorbeşti de călătorie, Amicul meu, aşa ar fi dacă searbătatea lucrurilor, ar fi tot atât de uşoară ca sborul fantasiei unui tânăr poet; dar aşa cum zice Alphonse Daudet: “La vie n'est pas un roman, au contraire elle e tres reele et tres positive”. Mă întrebaţi dacă cunosc Bucureştii? Dar, Amicul meu, de trei ori am fost, şi în curând voiu veni pentru a patra oară, interese foarte importante cer să viu acolo neapărat. Nu pot decăt să vă felicitez pentru avansarea şi decoraţia primită; sunt semne care oricât de filosoficeşte le-am privi, totuş umplu şi ele o parte din pustiul vieţii. Am cetit cu multă plăcere însemnarea ce-mi faceţi despre călătorie şi locurile care le aţi văzut, eu ştiu că-n faţa naturii, şi mai cu seamă când mă preumblu printre brazi, lacrimile mele curg fără să vreu, sunt cuprinsă de un sentiment al nimicniciei fiinţei omeneşti în antitesă cu măreţia şi eternitatea naturii, şi câte şi mai câte simţiri şi care îşi au în suflet singur şi unicul isvor şi una şi aceeaşi causă în orice suflet./La revedere amicul meu./Veronica”
“9 septembrie 1881, Iaşi
Amicul meu/ iartă ma dacă nu pot îndeplini cererea ce-mi faci, aceea de a mai scrie înca o dată scrisoarea care se vede că s-a perdut, lucur ce mă pune în mirare, căci eu am adresat-o în Bucureşti, poate că o aflăm încă la poştă?
Venirea mea în Bucureşti... Ba mint! Nu îmi e indiferentă! O carte pe care o cetesc şi nu v-o pot recomanda îndeajuns, anume: Le grand oeuvre par Cherbuliez, şi nu-mi e indiferent nici a conervsa prin scris cu Dta, din când în când, dacă telefonul ar fi ajuns deja culmea perfecţionării am vorbi prin graiu, să sperăm că în curănd se va întămpla aşa ceva şi fără telefon.
Au revoir mon inconnu/ Veronica.”
