De ceva zile nu mai sunt singur. Simt ca m-am trezit dintr-un vis istovitor a carui infinitate parea mai certa ca nicicand. Observ cum patriotismul se leapada de tendintele sale de fanatism si paseste intr-o zona a logicii si a bunului simt. Vad cum hazul de necaz se transforma intr-o fericire sublima si profunda. Sesizez o renastere a ospitalitatii prin dezvoltarea increderii in sine si in ceilalti. Simt ca fiecare moment de naivitate trait m-a pregatit pentru binele ce urmeaza, pentru pasii pe care-i fac impreuna cu alti romani mandri de noi. Percep o solidaritate pictata in culori calde, atat in tara cat si peste hotare. Observ cum infloreste artistul din fiecare dintre noi. Vad cum turma obedienta devine un popor liber in exprimare si optimist in actiuni. Aud strigate sincere de fraternitate slobozite catre o constiinta comuna. Simt cum visele noastre devin realitate de la o respiratie la alta. Simt in aer o energie dincolo de puterea mea de intelegere care-mi ofera posibilitatea de a evolua. Vad cum eroismul si curajul ies la suprafata. Vad un viitor luminos pentru noi si pentru copiii nostri. Simt ca evenimentele din ’89 si ’90 nu au fost in zadar. Simt ca nimic din cele intamplate nu au fost in van. Stiu ca in aceste momente dacii sunt mandri ca suntem urmasii lor si sunt alaturi de noi. Sunt mandri ca luptam pentru respect, pentru crezul nostru, pentru tara si pentru valorile prezente si viitoare. Si da, meritam respect pentru ca suntem oameni, suntem calzi, suntem pasnici, suntem marcanti, suntem onesti si, daca am ajuns aici, clar suntem niste supravietuitori. De ceva zile traiesc ceva frumos, unic si special, insa nu ma bucur singur de toate acestea. E o lucrare comuna bazata pe frumos, pe evolutie si pe solidaritate. E un drum lung si placut cu o finalitate momentan indescifrabila, dar clar superba. Ma bucur sa fiu contemporan cu atati romani frumosi. Va multumesc!
Cristina Adriana DAN si Alexandru George DAN