Nu vorbiţi despre bine, faceţi-l!

Claymoor – Ecouri mondene (84)

31 martie 1883
"Nu vorbiţi despre bine, faceţi-l!”. Aceasta este deviza prinţesei Valentina Bibescu, zâna carităţii şi patroana sărbătorii de binefacere de luni seara; nobilă deviză pe care, de altfel, splendida petrecere a justificat-o din plin. Mai presus de toate, seara a fost minunată din toate punctele de vedere, înţelegând prin aceasta şi suma colectată.

La orele 9, piaţa teatrului este viu luminată. Intrarea este transformată în pădure de brazi cu alei, mărginită cu stânci de piatră. La dreapta se deschide un salon foarte elegant unde sunt plasate câteva mese pentru convivi; este restaurantul Hugues. Intrând în sală, eşti surprins, orbit, fermecat; lumina este feerică. Din lustra principală pleacă banderole în culorile naţionale legate de candelabrele din a treia lojă. Aceste dantele suspendate în aer, ale căror culori se oglindesc sub focul luminilor sunt de un foarte frumos efect. Mijlocul sălii, rezervat pentru dans, este înconjurat de un gard viu de brazi şi de frunziş împletit cu dantele tricolore şi înălţat de mici drapele în culori naţionale. împrejurul gardului sunt rezemate fotolii.

În cele patru colţuri ale acestui parapet de verdeaţă se înalţă chioşcuri, tapiţate cu velur roşu cu catedrale de frunziş. Primul chioşc, cum intri, este cel al vânzătoarei de programe. O alsaciană, frumoasă ca un vis, proaspătă şi surâzătoare sub marele său nod de velură neagră, doamna Simonidi într-o rochie de satin negru, şorţ de dantele albe, corset din velur grena brodat cu aur, vând programul sărbătorii aranjat în broşură. Alături – o prăvălie de flori. O adevărată primăvară plină de graţie şi prospeţime. Etalajul de flori naturale parfumează, vânzătoarele sunt atât de amabile încât afacerile merg de minune. Doamna Elena Catargi tronează pe estrada sa înflorită în buchetieră Watteau, coafată cu o capelină din pai parfumată de flori, rochie roşie cu negru, aproape de ea o Carmen de Bizet, domnişoara Maria Catargi, scânteietoare şi frumoasă în rochia sa de satin roşu, sub un mare voal de andaluză. În partea opusă – o nişă unde se încadrează vânzătoarea de plăceri, atât de drăguţă că-ţi face într-adevăr plăcere s-o vezi. Doamna Maria Catargi poartă costumul de ţărancă olandeză, capul său blond este luat prizonier de o imensă bonetă albă în jurul tâmplelor un cer de aur împodobit cu o bijuterie minunat, o adevărată dotă, rochie scurtă de mătase roşie traversată de benzi e velur negru; corsaj ţărănesc brodat cu aur cu bretele de velur. Cutia cu plăceri este o bijuterie pe care vânzătoarea este obligată s-o golească în fiecare moment.

În faţă – un alt chioşc de flori. Este o mică grădină fermecată, un colţ înflorit de Trianon. O ciobăniţă de Florian, zburdalnică şi încântătoare ca în vremurile de altădată, prinţesa Ferdinand Ghica într-o rochie scurtă de satin clar de lună ridicat de panere înflorite şi coafată cu o mică pălărie ciobăniţă complet împodobit de trandafiri şi cârja episcopală în mână, aminteşte de o graţioasă miniatură a unei bomboniere din epoca lui Ludovic al XV-lea. Sora sa, doamna Lili Bălăceanu, în florăreasă Ludovic al XVI-lea, mai proaspătă şi mai frumoasă decât buchetele sale. Pe avanscena din dreapta, pe o estradă de trei paşi, se ridică un birou de tabac. Planta lui Nicotin este debitată de două drăguţe vânzătoare.

Doamna Caterina Lahovary poartă de asemenea costumul pe care Judic l-a făcut atât de vestit în "Bean Gilles”; prima rochie din satin alb; cochet suflecată pe o a doua rochie din satin scoţian, corsaj Monsieur cu revere scoţiene finisează o talie de viespe; pe cap, foarte înclinat, o mică pălărie de vizitiu din pai, împodobită cu dantele scoţiene şi mici boboci de trandafiri.

Doamna Alexandru Darvariss, în ciobăniţă, un Rubens de câmpie, rochie scurtă din satin albastru, mâneci bufante din dantele, pe cap o mică bonetă de ghid, albastru cu negru; tabacul de regie vândut de aceste două frumoase debitante părea atât de bun că buticul nu se golea un minut.

La stânga sub avanscenă chioşcul de presă. Aici găsi toate jurnalele ţării graţios oferite de doamna Coralia Săvescu, blondă, în această seară, ca grâul, apariţie poetică sub aceste luni plete aurite, în ţărancă de Finlanda, capul dispărea sub un imens nod de satin negru.

Rochia tăiată auster este neagră; corsaj cu vârf foarte simplu; alături de un fermecător poştaş de ţară francez, domnişoara Grigore Grădişteanu. Costumul din drap albastru de vameş cu revere roşii jandarm, îi venea răpitor de bine blondului mesager care purta atât de îndrăzneţ chipiul de poştă. Loja numărul 9 transformată în butic de parfumerie şi bijuterii se deschide capitonată în satin verde şi roşu ca un scrin, încadrând două delicioase precupeţe, domnişoarele de Laptew. Pentru a ajunge la această cutie fermecată, ne căţărăm pe o estradă de trei picioare împodobită cu velur roşu,  parfumată cu brazi şi flori. Etalaj de bijuterii, pe pereţi, pe etajere, parfumurile dintre cele mai distinse. La un moment dat era o asemenea înghesuială încât scara era să cedeze. Vânzătoarele sunt atât de drăguţe că nu ne lăsăm de cumpărat. Domnişoara Cleo, cea mică este în mireasă dintr-un sat din Normandia, capul ei este coafat cu o imensă bonetă normandă din tul şi dantele albe înconjurate de flori de portocal, rochie scurtă din muselină aeriană albă traversată de dantele şi ramuri de flori de portocal. Corsaj ţărănesc, plisat copilăreşte; mâneci bufante cu epoleţi de flori de portocal. Domnişoara Maria, cea mare, este un ciobănaş din Arcadia, un mic vis, un frumos Paris, din caşmir alb brodat cu aur, desenând graţios talia, pe o hlamidă din stofă închisă imitând pielea de vită; în picioare coturni cu şireturi, în mână faimosul baston de silex pe care se sprijinea pentru a privi mai bine cele trei zeiţe în faimoasa zi a judecăţii.

Cum se schimbă gustul public
Am fost întrebat mai deunăzi: la ce foloseşte traducerea unor articole în limba franceză scrise într-un ziar românesc de către un jurnalist de monden acum 100 de ani? Încerc să pun în câteva rânduri răspunsul mult mai elaborat pe care i l-am dat amicului circumspect cu privire la şansa lui Claymoor de a mai spune ceva cititorului de azi.

Am încercat prin această pagină permanentă să facilitez pătrunderea într-o lume simbolică a Bucureştiului antebelic. Ce face Claymoor era pentru contemporanii săi monden, pentru noi însă este istorie culturală. În loc să mergeţi spre cărţi care inventariază oameni politici de primă mână, luând decizii politice de anvergură naţională, aveţi acces, cu vehiculul "Claymoor”  spre mentalităţi, spre atitudini sau decizii cotidiene ale oamenilor de acum mai bine de un secol. Iar miza documentară este, fără îndoială, dublată de un alt tip de semnificaţie. Claymoor avea succes cu articolele lui, ceea ce răspunde, de asemenea, la una dintre cele mai sensibile (din punct de vedere istoric) întrebări: cum se schimbă gustul public în materie de scriitură, de jurnalism etc.?