O clădire abandonată, sediu de firmă cu pretenţii

În centrul Capitalei, pe şerpuita stra­dă Nicolae Iorga, una dintre cele mai li­niştite ale Bucureştiului, cu re­şe­din­ţe impozante de secol al XIX-lea, mu­zee şi ambasade a căror varietate ar­hitecturală impresionează, două clă­diri în stil neo-românesc sunt ne­lo­cuite de multă vreme. Situate faţă în faţă cu sediul Direcţiei Generale a P­a­şapoartelor, pe Strada Nicolae Ior­ga la numărul 28-30, acestea au fost re­trocedate în 1998. De atunci au fost vândute şi revândute, prima dată în 1998, pentru suma de 375.000 de do­lari, ultima dată, în 2007, pentru su­ma de 2.300.000 de euro. Timp în care clădirile nu au fost locuite, au fost vandalizate, iar în octombrie 2010 un corp de clădire a luat foc accidental. 

Imediat după retrocedare, Maria Ioana Bălaşa Algne Cocea a vândut fir­mei SIIFROM SRL la data de 30 iulie 1998. În condiţiile în care procesul-verbal de predare-primire între doamna Cocea şi DAFI s-a făcut în data de 20 iulie 1998. Preţul conve­nit între Andrei-Călin Anastasiu şi doamna Cocea a fost de 375.000  de do­lari. Imobilele trecute în proprie­ta­tea statului prin Decretul 92 din 1950 au fost retrocedate "prin sen­tinţa civilă nr. 7926/22.05.1998, pro­nun­ţată de Judecătoria Sector 1 Bu­cureşti, în dosarul 2085/1998, rămasă de­finitivă prin neapelare şi irevocabilă, învestită cu formula executorie". Consiliul General al municipiului Bucureşti a fost obligat să resti­tuie în natură prin Hotărârea nr. 1618/16.07/1998.

În anul 2005, SC SIIFROM SRL a vândut această proprietate firmei SC INVEST rom SA, conform con­trac­­tu­lui de vânzare-cumpărare nr. 1752/23.12.2005. Un act adiţional emis în august 2006 rectifica dreptul de proprietate în favoarea SC INVEST rom SA, întrucât în urma rapor­tu­lui de expertiză a rezultat o valoare reală de 650.000 de euro, şi nu 850.000 de euro, părţile stabilind acest preţ de vânzare. Cu două luni îna­inte de a fi emis acest act adiţional, pe 18 iunie 2006, a fost semnat ante­con­tractul de vânzare-cumpărare nr. 997 între SC INVEST rom SA şi SC OUDE VRIELINK SRL. Pe 25 ia­nua­­rie 2007 s-a încheiat şi contractul pro­priu-zis, în favoarea SC OUDE VRIELINK SRL, pentru ca peste câ­te­va săptămâni această proprietate să fie revândută către SC COPPER BEECH Invest SRL pentru suma de 2.300.000 de euro.

 

Incendiu
În noaptea de 30 octombrie 2010, în­treaga mansardă a clădirii din Str. Nicolae Iorga numărul 30 a luat foc ac­­ci­dental. Comunicatul dat de Ins­pec­toratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealu Spirii" al municipiului Bu­cu­reşti menţionează că "pompierii mi­litari au fost anunţaţi despre pro­du­cerea unui incendiu la o casă pă­ră­sită în Strada Nicolae Iorga nr. 28-30 în jurul orei 01:05, au ajuns la ora 01:14, au lichidat incendiul la ora 03:25 şi s-au retras la ora 09:41. S-a in­tervenit cu 6 autospeciale cu apă şi spu­mă, 2 autospeciale pentru lu­cru la înăl­ţime, un echipaj SMURD şi o des­carcerare. A ars întreg aco­pe­ri­şul clă­di­rii pe o suprafaţă de 150 mp şi s-au degradat etajele inferioare prin inun­dare cu apă. Datorită căderii ţi­glei, au fost avariate autoturisme. Au fost evacuate 11 persoane".

Pe hârtie, Copper Beech Invest SRL îşi are sediul pe Strada Nicolae Ior­ga nr. 28-30, adică tocmai în casa pă­ră­sită care a luat foc accidental îna­in­te de venirea iernii, pentru care sunt vinovaţi nişte oameni fără adă­post, care întâmplător erau în man­sar­­dă. Copper Beech Invest nu a con­si­­­­­­derat necesar să îşi protejeze in­ves­ti­ţia, astfel nici după cinci luni nu a gă­­sit fonduri pentru a cârpi temporar şar­­panta distrusă de incendiu. Domnul inginer constructor Gabriel Cris­tescu a afirmat că "există un pro­iect de consolidare şi transformare a celor două imobile în clădiri de birouri".

De pe website-ul firmei imobili­are aflăm că este "o companie manageriată profesional, preocupată de dezvoltarea unor proiecte rezidenţiale, de înaltă calitate, în România. Cu o pa­sionată aplecare către calitate, cu o atenţie deosebită pentru detalii şi cu cele mai bune practici, Copper Be­ech se străduieşte să depăşească aş­teptările clienţilor săi". Mai folo­sesc în descrierea lor cuvinte precum: inovaţie, tehnologie modernă şi respect pentru mediul înconjurător. Aceste cuvinte devin realitate dacă vizitaţi sediul lor din Strada Nicolae Iorga nr. 28-30.

 

Casa bancherului
Iosif Pincas a cumpărat parcela de colţ, din Strada Romană numărul 18 (actuală N. Iorga nr. 28-30) cu suprafaţa de 630 mp după 1911. Vo­lumetria celor două clădiri este inspirată din arhitectura tradiţională. Primul corp de clădire a fost construit în 1914 după planurile arhitectului Smărăndescu. În 1923, Pincas a construit încă un corp de clădire cu subsol, parter şi două etaje, dar mai face şi unele transformări la clădirea existentă, adăugând două construcţii, una cu subsol, parter de 18 mp, iar cealaltă cu subsol, parter şi etaj de 20 mp. Planul este întocmit de arhitectul Constantin Iotzu. Va­loarea construcţiei a fost estimată la 1.300.000 de lei.

Autori­za­­ţia de cons­trucţie "nr. 102R din 5 iunie 1923 permitea lui I. Pincas să construiască pe proprietatea sa cu nu­mărul 18 din Strada Romană, Sectorul 2, ocolul I, în faţă pe alinierea de­cretată un corp cu subsol, parter şi două etaje, iar la celălalt corp, tot pe aliniere, va face un adaos cu subsol şi parter şi un alt adaos cu subsol, parter şi etaj, totul din zid masiv". Cu toate că era un ban­cher cu o avere con­si­derabilă, Io­sif Pincas nu a ezitat să solicite re­du­ce­rea taxelor pre­vă­zu­tă în legea în­cu­ra­­jării cons­truc­ţiilor. În special în interiorul casei de la nu­mă­rul 28 era un adevărat muzeu cu vitralii, sca­ră din lemn masiv, lambriuri etc. De altfel, ambele clădiri şi-au păstrat ma­jo­ritatea elementelor decorative ori­gi­nale.

Singura moştenitoare a averilor Ghica, Pincas şi Manolescu Strunga este fiica lui N.D. Cocea şi a Ginei Ma­nolescu Strunga, Maria Ioana Cocea (Pussy), născută în 1935. Într-o carte despre doctorul Panait Sârbu şi soţia sa, Tantzi Cocea, Maria Ioana Cocea scria că "aceşti oameni ge­neroşi m-au preluat şi pe mine, co­pil de 14 ani, rămasă fără părinţi, cu ave­rea con­fiscată şi aruncată pe drumuri, după arestarea bunicului meu Ion Ma­nolescu Strunga. Când m-am mu­­tat la ei, prin 1950". Ceea ce în­seamnă că atât părinţii, cât şi bunicii fie au murit, fie erau în închisoare.

Membrii acestei familii formate din "trei părinţi": Diana Ghica, că­să­to­rită prima dată cu Ion Manolescu Strunga, apoi cu Iosif Pincas, şi o fată re­belă, Gina, care la 16-17 ani a fugit cu N.D. Cocea, în vârstă de aproape 50 de ani atunci, au fost actorii principali ai unor scandaluri epocale. N.D. Cocea o descrie pe Diana Ghica: "Domniţa Diana, cum îi place să i se spună, şi umflată toată, tot pe atâta de grăsime, cât de fumuri princiare, deşi e nevasta unui simplu Pincas, a fost frumoasă pe vremuri. O fru­museţe rece de păpuşă de ceară, de cele expuse în vitrinele coaforilor. A întreţinut-o cât a putut, cu masaje, cu cataplasme, cu fleici pe obraz, cu uleiuri pe tot corpul. Din toată frumu­se­ţea apusă, din care n-a făcut niciodată nimic şi întreţinută zadarnic atâta amar de ani, nu i-au mai rămas domniţei Diana altceva nimic decât regrete schimbate treptat, în măsură ce i se veştejeşte faţa, într-un fel de egoism, sordid, ranchiunier şi vindicativ. Geloasă pe fiică-sa, fără casă, fără masă, fără îmbrăcăminte.

Ea, mama ei, îi ia chirie, pentru trei odăi, şaizeci de mii de lei pe an. I-ar lua şi pielea de pe ea dacă ar putea. Cât despre inteligenţă! Un sfert din conversaţia ei se învârteşte în jurul slugilor, alt sfert în jurul titlurilor nobiliare şi jumătatea care mai ră­mâ­ne, în jurul preţioasei ei să­nătăţi. Nu se mişcă decât în automobil. Ţine dietă la mese ca să îi oblige şi pe ceilalţi la posturi economice. În schimb, ciupeşte toată ziua din farfurioara cu fursecuri. Şi se plânge că se îngraşă". Petru Comarnescu, care a făcut o căsătorie de formă cu Gina Manolescu Strunga, scria: "Gina râdea de mamă-sa, spunându-mi cum umbla, femeie de con­diţie, cu săruri şi cu vrăji, pu­nându-le în fereastra ei ca să vră­jeas­că pe soţia lui Mircea Djuvara, de care se îndrăgostise şi el nu accepta­se ochii dulci ce-i făcuse, acum să moară rivala ei".

Într-o notă de jurnal din decembrie 1933 Comarnescu vorbea des­pre tatăl soţiei sale: "Primul soţ, Ma­no­­lescu Strunga, era posesorul unei averi uriaşe obţinute prin scanda­loa­se escrocherii, potlogării şi afaceri one­roase. În 1933-1934 şi 1937 a fost, pentru scurte intervale de timp, mi­nis­­tru în guvernele liberale, când exer­­­cita cu o savantă acrobaţie traficul de in­fl­ue­n­ţă. Acuzat de afaceri fra­­­­u­­­­­duloase pe seama statului, s-a ales nu­­mai cu o scur­tă detenţie în 1939".

Despre cel de-al doilea soţ, ban­c­herul Iosif Pincas şi proprietarul clă­dirilor din Strada Nicolae Iorga, N.D. Cocea povestea că "la 70 de ani ră­mă­sese alb şi pur, cum îl făcuse mă-sa, şi era ciung de o mână. Pe lângă prin­ţesa de nevastă-sa se molipsise şi de fumuri aristocratice, dacă nu le-o fi avut mai înainte. Vorbea cu evla­vie, ridicând privirile în tavan, de tra­di­ţiile respectabile de altădată, de sfin­ţenia legămintelor, de onoare, de jus­ti­ţie. Plângea totul şi toa­te, pe toţi şi pe oricine. (...) E un exemplar ceva mai rar. Un Shylock dublat de un Tartuffe. Dimineaţa, la prânz şi seara se bate cu pumnii în piept în faţa zidurilor unui Ierusalim imaginar, dar n-ar scoate un ban de cinci ca să ajute cauza coreligi­o­na­rilor săi.

Are două rânduri de pungi în buzunar. Una pentru aface­rile lui. Cealaltă, cu mărunţiş pentru ce­r­şe­tori. Conversiunea l-a ruinat. A pierdut vreo patruzeci de milioane în ur­ma legii lui Argetoianu. (...) Sta­tul mi-a luat totul. M-a nenorocit. Cu ce-am rămas? Nici cu cincizeci de milioane bani lichizi. Uita moşia din Ardeal, la Balc, cam vreo mie de hectare în jurul unui castel seniorial. Banca din Oradea. Alte vreo trei moşii în Cadrilater. O fabrică de spirt. O casă şi câteva apartamente în Bucureşti. Bez alte întreprinderi, exporturi, acţiuni, camete. Cum adunase toate bogăţiile astea? Simplu ca bună ziua".

 

Cine este?
Oude Vrielink Consulting SRL? Singurul beneficiar este Johannes Petrus Michael Oude Vrielink, administratori fiind Dinesh Dhamija şi Dian Edward Lobo. Actualul proprietar Copper Beech Invest SRL? Este o firmă înfiinţată pe 26 februarie 2007, cu zece zile înainte de a cumpăra această proprietate, având sediul în Strada Nicolae Iorga nr. 28-30, biroul nr. 5. Acţionar cu 1% este Dinesh Dhamija, iar 99% este proprie­tatea Copper Beech Group din Limmassol, Cipru.