x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special O crima perfecta: fara probe, fara suspecti

O crima perfecta: fara probe, fara suspecti

19 Iul 2004   •   00:00

In urma cu mai bine de 15 ani, Moldova a fost zguduita de o crima oribila. O fetita de nici noua ani a fost omorata cu sange rece, fiind taiata bucati si aruncata in diverse locuri. Presa l-a numit atunci "Cazul Alina".

Politia i-a dat ca nume de cod "Cazul Fantana", deoarece o parte din ramasitele trupului a fost gasita intr-o fantana. In luna aprilie anul acesta, crima s-a prescris. Mama Alinei Lucaci spune ca a fost supusa presiunilor psihice pentru a recunoaste omorul.
  • CRISTINA HURDUBAIA

Mai sunt doua zile pana la Pasti. 27 aprilie 1989. Familia Lucaci. Pascani. O familie obisnuita, formata din parinti si trei copii minori. Mama, Cezaria, si-a luat liber de la serviciu pentru a coace cozonacul si pasca. Capul familiei era si el acasa. Pe la ora 12:00, copiii se intorc de la scoala. Cele doua fetite, Alina de aproape noua ani si Mariana, de sapte ani si ceva, vin impreuna acasa, invatand la aceeasi scoala. Sunt extrem de galagioase. Se tin de mana. Ghiozdanele le flutura in vant. Intra in casa si arunca ghiozdanele si hainele. Tatal lor le cearta un pic, dar ele isi vad in continuare de ale lor. Apoi, mama si Mariana incep sa curete nuci in balcon pana umplu galeata de gunoi cu coji.

 

In acest timp, in jurul orelor 16:00-16:30, Alina mananca, impreuna cu tatal ei, cartofi prajiti si carne de pui. Baiatul familiei, Telu, care are 10 ani, le cere voie parintilor sa plece la balci. Mariana, sora Alinei, se pregateste si ea sa plece la denii, cu mai multe fetite. Cand se pune problema cine sa duca gunoiul, se ofera Alina, dar doar dupa ce obtine promisiunea ca va avea o inghetata pentru acest serviciu. Asa ca pune mana pe galeata si iese afara. E incaltata cu niste pantofiori din plastic alb si imbracata cu ciorapi, fusta de pionier si un pulover roz la baza gatului. Imediat dupa ea iese din casa si Mariana. Doar cativa pasi le desparte. Si fiecare merge la treaba ei. E undeva in jurul orei 17:45.

 

COSMAR. Aici, filmul unei familii care traieste o viata obisnuita intr-o zi a anului 1989 se rupe in doua, insa imaginile din cea de-a doua jumatate raman pentru totdeauna invaluite intr-un mare mister. Din acest moment, pentru familia Lucaci incepe cosmarul vietii din care nici acum, dupa mai bine de 15 ani, pare sa nu mai iasa. "Mi-am vazut de ale mele si in prima jumatate de ora nu mi-am facut probleme ca nu mai venea fata. Avea obiceiul de a mai ramane afara, pentru a mai vorbi cu prietenele ei sau de a merge la parintii mei, care stau ceva mai incolo de ghena de gunoi. Tomberonul nu e in fata blocului nostru, ci la vreo 200 de metri distanta, langa un bloc unde sta o fetita, Simona, care ii era prietena", isi aminteste mama Alinei, care are 51 de ani. Ea ne mai spune ca la putin dupa ora 18:00 a iesit din casa, sa-si caute copilul. "Am mers acasa la prietenele ei. Nimic. Am fost la parintii mei. Nici ei nu o vazusera. Atunci am intrat in panica si, pe la opt jumatate seara, m-am dus direct la militie. Aici am fost trimisa acasa. Militienii mi-au spus ca Alina se va intoarce cu siguranta acasa. "Asa sunt copiii, mai pleaca, dar se intorc", isi mai aminteste femeia ca i s-a spus la militie. A doua zi, familia anunta din nou disparitia Alinei si incep cautarile oficiale.

 

OBSEDAT SEXUAL. Timp de 3-4 zile, Cezaria Lucaci si-a tot cautat copilul disparut. Parca il inghitise pamantul. "Nu am gasit-o si nimeni nu stia nimic. Dupa aceste zile, au venit si militienii acasa, ne-au pus intrebari si au inceput si ei sa o caute". Fetita este data in urmarire generala. Toate unitatile de militie din Romania primesc fotografia copilului, pentru a se face cercetari amanuntite si, eventual, pentru a gasi persoane ce ar fi putut sa-l vada. In acest timp, in vizorul politistilor intra un tanar, obsedat sexual, despre care se stia ca avea obiceiul de a racola minore, dupa care incerca sa intretina relatii sexuale cu acestea. Dupa zile intregi de cercetari si interogatorii, militienii renunta. Tanarul nu avea nici o legatura cu disparitia fetei.

 

CHIN. Trec 13 zile. Dupa aproape doua saptamani, in timp ce se jucau, niste copii gasesc intr-o punga de plastic cateva resturi umane sub o macara din orasul Roman, intr-o zona in care se construiau blocuri. Militia din Roman anunta Inspectoratul din Iasi. O echipa de ofiteri, impreuna cu parintii Alinei, se deplaseaza in aceasta localitate, pentru a vedea daca este vorba despre Alina. In punga se aflau, intr-adevar, capul si trunchiul fetitei, dar fara gat. Totodata, lipseau si celelalte parti din trup. Are loc o expertiza medico-legala. Se constata ca fetita a murit la doar trei-patru ore dupa ce a mancat. Adica la putin timp dupa ce a disparut. Ramasitele nu prezinta un grad avansat de putrefactie, ceea ce ii determina pe legisti sa mai concluzioneze ca, dupa dezmembrare, corpul fusese tinut intr-un loc racoros, in cele circa doua saptamani de la disparitie.

 

GASITA BUCATI. 12 mai 1989. Intr-o fantana din localitatea Todiresti, judetul Iasi, comuna ce se afla la 50 de kilometri distanta de Roman, niste tarani descopera alte fragmente de corp. Zece bucati. Conform amprentelor digitale, prelevate din locuinta fetei din Pascani, militienii stabilesc ca e vorba tot de Alina Lucaci. Carnea de pe membre era extrasa de pe oase, cu exceptia labelor si palmelor. Deoarece nu exista nici o zgarietura pe oase, anchetatorii cred ca fie a fost opera unui specialist, fie cel care a facut-o a avut mult timp la dispozitie. Se mai constata ca pe corp nu exista nici o urma de vanataie, deci fetita nu fusese lovita sau violata. Insa, copilul nu mai avea nici o picatura de sange. In acest moment, militienii isi dau seama ca au in fata un caz extrem de complicat. Mai mult, in acele vremuri nici nu existau atat de multe posibilitati de a preleva probe ca acum. In cercetarea facuta, anchetatorii nu au gasit nici macar un fir de par. Si nici o alta proba care sa fi dus la vreun eventual suspect.

 

MARTORI. Sunt interogate sute de persoane. Se ajunge si la prietenii fetitei si la locatarii blocului din fata caruia s-a presupus ca ar fi disparut Alina, deoarece au existat doua declaratii ale unor martori. "Prietena fetei mele, Simona Bostan, care era mai mica cu un an, a spus la militie ca ea era afara, in fata blocului sau, cand a zarit o masina neagra. Inauntru erau doi barbati imbracati in negru si o femeie blonda la volan. Simona a vazut cum a fost luata de barbatii cu barba si negriciosi la fata, si bagata in masina pe bancheta din spate. I-ar fi pus si ceva la gura. Dupa alti zece ani de la prima ancheta, Simona a fost interogata din nou de procurori, si si-a reamintit ce a vazut. Tot in timpul anchetei, in 1989, a mai fost un martor, un baietel care se afla vizavi de blocul Simonei si care a vazut acelasi lucru. Nu a coincis insa faptul ca fetita fusese pusa pe bancheta din spatele masinii. El spunea ca a fost bagata in portbagaj. De ce nu s-au luat in considerare aceste declaratii? "Militienii si politistii mi-au spus mereu ca cei mici fabuleaza", se plange Cezaria Lucaci. Tot ea afirma la vremea respectiva ca la Todiresti s-ar fi intalnit cu un cioban, care i-ar fi povestit ca in dreptul fantanii in care s-au gasit ramasitele, ar fi oprit un autoturism negru, din care a coborat un barbat care ar fi aruncat ceva in fantana. Nici de aceasta data nu a fost retinut numarul masinii.

In acele zile, oamenii din zona Roman-Iasi au intrat in panica. Deja se specula ca ar exista o retea de trafic de organe care rapeste copii. Masina neagra era "pionul" principal. A fost o perioada cand copiii erau tinuti in casa, mai ales ca nu exista nici un nume, nici un chip, nimic. Vestea se intinsese in Moldova, apoi in intreaga tara.

 

PERSONAJE DUBIOASE. "In prima saptamana de la disparitia Alinei, politia din Pascani nu a facut nici un fel de ancheta", acuza Cezaria Lucaci. Aceasta este doar prima dintr-o serie intreaga de acuzatii la adresa anchetatorilor. "Atunci erau necesare cercetarile. Nu va dati seama? Criminalul a avut timp sa o imparta intre Roman si Todiresti".

Mama Alinei isi mai aminteste ceva suspect. "Cand am inceput sa o caut, dupa jumatate de ora de cand nu mai venea in casa, in timp ce mergeam catre casa parintilor mei, sa vad daca e Alina acolo, am vazut iesind in graba, din scara blocului din fata caruia a disparut fetita, un barbat inalt si o femeie imbracata intr-un pardesiu, care au mers foarte repede catre o masina rosie ce se afla langa un gard de vizavi, dupa care au demarat in tromba. Eu n-am dat nici o importanta si nici nu pot spune ca au avut legatura cu rapirea sau moartea Alinei, dar mi-am amintit la mult timp dupa tragedie aceasta imagine. Ma tot intreb de ce or fi plecat atat de repede cu masina? Sa fi avut vreo legatura cu faptul ca m-au vazut pe mine?", se intreaba Cezaria Lucaci.

 

FARA MOBILUL CRIMEI. Ancheta s-a tot reluat de-a lungul anilor. Timp de 15 ani, zeci de politisti si procurori au incercat sa dea de urma criminalului. Nu se stie care a fost mobilul crimei. Nu s-au gasit probe. Nu au putut suspecta pe nimeni. Nu s-a aflat niciodata care a fost cauza mortii. Daca a murit strangulata sau i s-a taiat gatul. Cert este ca anul acesta, conform legii, dupa 15 ani, crima s-a prescis.

 

MAMA SUSPECTA. Singura persoana spre care ochii anchetatorilor s-au indreptat a fost mama fetei. "Doamne, au fost presiuni uriase asupra mea, pentru a ma determina sa recunosc ca eu mi-am omorat copilul. Eram si asa distrusa psihic, a trebuit sa mai suport si presiunile din partea unor anchetatori", ne spune mama Alinei. Aflam cu greu de la ea ca in anul 2001 a facut trei luni de inchisoare pentru ca a completat in fals o carte de munca. "Am vrut sa ajut pe cineva, care voia sa plece in strainatate sa munceasca si i-am trecut in plus cateva luni de munca ca dulgher. Insa l-a parat fratele lui, iar eu am ajuns la inchisoare".

Ea a fost inchisa in arestul Inspectoratului de Politie Iasi, poate si pentru faptul ca pedeapsa era mica si se obisnuieste acest lucru.

 

PROCUROR ACUZAT. Lucaci il acuza pe procurorul Vasilii Pretula, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, cel care s-a ocupat de ancheta din anul 2000 pana anul acesta cand s-a pus punct cercetarilor, ca a lovit-o de cateva ori, pentru a o forta sa scrie pe o foaie ca ea e vinovata de moartea Alinei. "Era in anul 2001, cand eu eram inchisa pentru fapta comisa de mine, cea de natura economica. Eram bolnava cu inima, faceam crize, imi amintesc ca intr-o criza de asta, desi medicii au spus sa ma duca la spital sau la Jilava, Pretula a spus ca raman in arest. Prima data cand mi-a spus sa scriu ca eu sunt criminala si am refuzat, mi-a dat o palma de m-am izbit de pereti. De atunci, m-a tinut numai cu catuse, legata la maini. Imi punea o hartie pe masa si tipa la mine: "Scrie, scrie, scrie!". O data am si scris tot la presiuni ca il banuiesc pe un cumnat de-al meu ca el e criminalul, pentru ca atunci cand am fost la el, sa-mi caut fetita, nu m-a lasat sa intru in casa, ci m-a tinut la usa.

Ce presiuni s-au facut! Nici nu stiu cum am rezistat. A venit si un psiholog cred ca era, care mi-a dat de facut tot felul de teste de inteligenta si care la fel m-a terorizat. Imi punea lanterna in ochi. Nu stiu cine era, ca nu s-a prezentat niciodata. Cert este ca noi am ajuns sa-i spunem "Nazistul" Presiuni au facut si asupra sotului meu, pe care il puneau sa recunoasca faptul ca eu am savarsit omorul. Apoi a fost luata la intrebari si fetita mea, Mariana, prin anul 2000". Femeia isi mai aminteste o intamplare: " Cand eram inchisa, am trimis acasa o carte postala, in care le scriam sotului si copiilor sa nu dea declaratii decat in prezenta unui avocat! Cartea a dus-o acasa un politist din arest. Nu va pot descrie ce scandal a iesit atunci. Au facut o panarama pentru ca am indraznit sa scriu si sa trimit cartea postala acasa..."

 

HIPNOZA. Cezaria Lucaci crede ca ucigasul a fost acoperit de anchetatori. "Altfel nu-mi explic de ce atunci cand le-am cerut sa fiu hipnotizata, dar in prezenta unui avocat, am fost refuzata. Imi mai amintesc ca in mai 1989, cand am fost supusa de trei ori in aceeasi zi la testul cu detectorul de minciuni, in camera in care ma aflam, se plimbau nestingheriti doi soareci. Cred ca au fost adusi intentionat, pentru a ma speria, ca sa iasa cine stie ce la detector". Lucaci mai afirma ca ajunsese sa creada ca nu va mai iesi niciodata din inchisoare. "Credeam ca vor gasi martori falsi, dupa cum s-au comportat cu mine. Nu o sa pot uita niciodata prin ce am trecut".

 

STRIGATUL MAMEI. "Am nevoie de ajutor", spune Cezaria Lucaci, care crede ca singura speranta de a fi descoperit criminalul este de a fi ajutata de catre un clarvazator. "Nu mai am nici o sansa de a ma linisti. Un clarvazator e singura mea posibilitate. Daca aflati ceva sau e cineva care m-ar putea ajuta, va rog ajutati-ma", este strigatul disperat al unei mame indurerate.

 

POLITISTI "UITUCI"

Desi am incercat sa obtinem si informatii oficiale de la politistii care de-a lungul timpului s-au ocupat de aceasta oribila crima, nu am avut nici cel mai mic succes. Contactat telefonic, inainte de a merge la fata locului, fostul sef al Serviciului judiciar din cadrul IPJ Iasi, comisarul sef Vasile Huma, actual adjunct al sefului Politiei Municipale, ne-a declarat, spre surprinderea noastra, ca nu s-a ocupat niciodata de "Cazul Alina". Si ne-a trimis catre alt politist, care, la randul lui, ne-a spus ca nici el nu s-a ocupat de caz si ca anchetatorii au iesit de mult la pensie. E curios cum totusi Cezaria Lucaci spune ca a stat de vorba ore intregi cu criminalistul Huma si cum, in presa din Iasi, comisarul-sef a dat numeroase delcaratii cu privire la acest caz, in care afirma ca femeia a fost suspectata ca si-a omorat copilul.

E curios cum totusi Cezaria Lucaci spune ca a stat de vorba ore intregi cu criminalistul Huma si cum, in presa din Iasi, comisarul-sef a dat numeroase declaratii cu privire la acest caz, in care afirma ca femeia a fost suspectata mult timp ca a avut puterea de a-si omori propriul copil. Sa fi avut ceva de ascuns sau comisarul-sef, cunoscut ca fiind cel mai bun criminalist din Moldova sau sa fi avut o zi mai proasta atunci cand l-am cautat noi ?

 

MORMANT FARA NUME

Mormantul Alinei Marilena Lucaci este plin de flori. Crucea este inconjurata de liliac, floarea preferata a fetitei. Parintii micutei mai au un motiv de tristete. "In ultimii ani, de cand presa a tot venit pe aici, a inceput sa dispara tablita, in forma de inimioara, pe care era scris numele Alinei. Nu gasesc o explicatie logica. Am pus-o de trei ori si tot de atatea ori a disparut. Nu stiu ce sa zic. Ma tot gandesc :"sa fie oare mana politistilor, care nu vor sa fie gasit mormantul de catre presa?" Sa fie altcineva? Mi-e greu si sa ma gandesc la faptul ca politistii au filmat inmormantarea, pentru a vedea probabil daca pot descoperi vreun suspect. Niciodata nu am vazut acea caseta. Nu au vrut sa mi-o arate, mi-au spus ca nu mai exista. De ce nu a fost descoperit criminalul? De ce m-au acuzat pe mine? De ce nu si-au dat seama care e mobilul crimei? De ce? De ce?", se tot intreaba o mama care nu poate dormi pentru ca nu stie cine e ucigasul fetitei sale.

 

NEGARE

Procurorul Vasilii Pretula aproape ca zambeste si pare surprins totodata, in momentul in care ii aducem la cunostinta acuzatiile Cezariei Lucaci. "Nu e adevarat ce spune. Eram patru oameni in acea incapere cand am vorbit cu ea. Eu, un psiholog si doi politisti. Am incercat sa o hipnotizam, dar, desi la inceput fusese de acord, dupa aceea s-a razgandit".

In momentul in care reporterul ii spune procurorului ca Cezaria Lucaci a declarat Jurnalului National ca nu au lasat-o sa aduca un avocat pentru a fi de fata in timpul hipnozei, Vasilii Pretula a raspuns ca nu are nici un sens afirmatia, deoarece "nu o interogam ca pe un suspect, ci doar stateam de vorba cu ea, deci nu era nevoie de avocat". Pe de alta parte, Cezaria Lucaci spune ca in momentul in care au inceput sa se faca presiuni asupra ei, in anul 2001, anchetatorii aveau un reportofon, caruia i-au dat drumul, imediat dupa ce au spus ca incep ancheta. "Si atunci, de ce nu mi-au dat voie sa chem un avocat?"

Surse neoficiale din cadrul politiei ne-au spus ca banuiala asupra femeii a inceput dupa ce un psiholog a ajuns la concluzia ca e o femeie inteligenta, care are capacitatea de a iesi din orice incurcatura si care e posibil sa-si fi omorat copilul intr-un moment de furie. "E posibil ca atunci cand fetita a cerut inghetata pentru a duce gunoiul, Cezaria Lucaci sa se fi enervat si sa o fi strans de gat", mai spun surse care prefera sa-si pastreze anonimatul. Oficial, anchetatorii ne-au spus ca au existat doua variante. Rapirea fetei, care nu s-a confirmat, si omorul.

 

 

IN LUME

22 noiembrie 1963 JFK

Dallas. Campania electorala incepuse, cand presedintele John Fitzgerald Kennedy si Prima Doamna vizitau orasul texan. La o intersectie, pe drumul dinspre aeroport, presedintele a fost impuscat in cap. Asasinatul a avut sute de martori, dar nici acum nu se stie cu certitudine cate focuri s-au tras si nici din ce directie. Politia a gasit totusi destul de repede un vinovat: un tanar pe nume Lee Harvey Oswald. Ancheta s-a sfarsit insa cand inca nici nu incepuse bine, deoarece Oswald a fost la randul sau impuscat mortal chiar in subsolul cladirii politiei. Ucigasul, pe nume Jack Ruby, era patronul unor localuri de striptease, cu relatii extinse de o parte si de alta a legii. Si-a recunoscut vinovatia si a fost condamnat la inchisoare pe viata. Dupa cativa ani, a murit de cancer. Noul sef al Administratiei, fostul vicepresedinte Lyndon Johnson, a insarcinat o comisie independenta cu misiunea de a clarifica imprejurarile atentatului. Dupa patru decenii, evenimentele de la Dallas par invaluite intr-o ceata tot mai greu de patruns. Aproape toti cercetatorii sunt insa de acord ca in atentat au fost amestecate, cu certitudine, fie CIA, fie FBI, fie KGB, fie Mafia, cubaneza sau autohtona.

 

28 februarie 1986 Olof Palme

Presedinte al Partidului social-democrat suedez, prim-ministru intre 1969 si 1976 si din nou dupa 1982, Olof Palme (foto) era o persoana deschisa si modesta, care nu se temea de intalnirile directe cu alegatorii sai. In seara de 28 februarie 1986, Palme si sotia sa Lisbeth se intorceau acasa, pe jos, de la cinematograf. Primul-ministru isi trimisese acasa garzile de corp. Ce s-a petrecut atunci a ramas nelamurit pana astazi. Dupa o impuscatura sau poate mai multe, Palme a fost ucis, iar sotia sa - ranita. Putinii martori oculari aveau sa ofere date contradictorii asupra ucigasului. Ancheta judiciara a fost caracterizata drept o "catastrofa". Au fost arestati doi suspecti din categoria "nebunilor izolati", iar unul dintre ei, Christer Pettersson, alcoolic si drogat, a ajuns, in 1989, in fata instantei. A fost achitat insa ca urmare a unor nereguli inregistrate in derularea anchetei. Primul conducator al investigatiilor - comisarul Hans Holm...r - ar fi declarat ca daca ar fi dezvaluit adevarul asupra uciderii lui Palme ar fi zguduit insesi bazele natiunii.
×