Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deşi Titanicul a străbătut apele învolburate doar cîteva zile, s-a transformat într-o capsulă a timpului, îmbrăţişînd eternitatea pe fundul Oceanului Atlantic.
Povestea Titanicului este strîns legată de aşa-numita “epocă de aur a imigraţiei”. La începutul secolului XX, mii de visători îşi părăseau pămînturile natale îndreptîndu-se spre Statele Unite ale Americii sau Canada, în căutarea tărîmului făgăduinţei. Un adevărat exod în care mii de vise au călătorit peste Atlantic, împlinindu-se sau frîngîndu-se sub soarele american. Şi cu cît poveştile de succes ale celor care au ajuns dincolo aţîţau spiritele, cu atît mai numeroşi erau cei care credeau că pot strînge în pumn “cheia” care le va aduce fericirea: un bilet la clasa a III-a, în valoare de 3 lire sterline, pe unul dintre vapoarele transatlantice.
White Star Line a fost una dintre primele companii navale care au mizat pe numărul în creştere al imigranţilor, putînd îmbarca pînă la 1.000 de persoane la clasa a III-a.
Invenţia este cu atît mai remarcabilă cu cît, pînă atunci, pe navele transatlantice puteau călători doar pasageri de la clasele I şi a II-a. Pentru a-şi asigura succesul, compania a investit foarte mult în publicitate. Reprezentanţii acesteia vindeau bilete în Anglia, Scoţia, Ţara Galilor sau Irlanda, dar şi în ţările scandinave precum Norvegia, Suedia, Finlanda sau Danemarca.
GIGANŢI. Cererea tot mai mare, dar şi competiţia dintre White Star Line şi rivala ei dintotdeauna Cunard Line au avut ca efect construirea unor vapoare din ce în ce mai impresionante şi mai încăpătoare: clasa olimpică.
Primele trei nave construite au purtat nume din mitologia greacă: Olympic, Titanic şi Gigantic. Cea din urmă navă ar fi trebuit să fie, de altfel, şi cea mai impresionantă, însă, după tragedia Titanicului, dimensiunile i-au fost micşorate, iar numele s-a transformat în Britannic. Împreună trebuiau să asigure supremaţia companiei asupra Oceanului Atlantic în ceea ce priveşte viteza de traversare, confortul şi luxul pasagerilor. Dintre toate, doar prima navă, Olympic, va aduce profituri. Cu totul alta va fi însă soarta Titanicului.
Încă de la început, Titanic trebuia să impresioneze: o navă de oţel cu un tonaj de 66.239 tone, dimensiuni de 259,83 x 28,19 metri, patru coşuri înalte de 19 metri (chiar dacă ultimul era nefuncţional, avînd doar rolul de a transforma Titanicul într-o navă cu adevărat impresionantă), două catarge, motor cu opt cilindri tripli şi turbine pe bază de abur. Viteza maximă de 23 de noduri permitea transportul într-un timp record al celor 1.034 de pasageri de clasa I, 510 de la clasa a II-a şi 1.022 pasageri la clasa a III-a. 11.300 de muncitori au lucrat pentru finalizarea primelor două nave, cheltuindu-se în total 3 milioane de lire (o sumă record în acea vreme).
Constructorii Titanicului au dorit ca acesta să întrunească toate criteriile de siguranţă. Pentru a fi de nescufundat, chila a fost divizată în 16 compartimente etanşe, avînd 15 pereţi despărţitori transversali. Patru compartimente inundate nu ar fi reprezentat o tragedie, iar Titanicul ar fi rămas în picioare. În caz de necesitate, căpitanul, aflat pe puntea de comandă, apăsa un buton care acţiona electric una dintre uşile care sigilau compartimentul. Această inovaţie i-a adus Titanicului apelativul de “Aproape de nescufundat”.
De asemenea, conform criteriilor de siguranţă din acea vreme, orice navă de peste 10.000 de tone era obligată să aibă 16 bărci de salvare. Titanicul a mers mai departe şi a mai adăugat încă patru. Oricum, credeau constructorii, nu aveau să fie folosite niciodată. “Titanicul este imposibil să se scufunde”, afirmau persoanele de la conducerea celebrei firme de transport de linie, White StarLine. Peste numai cîteva zile de la plecarea din Southampton, Titanicul avea să devină o capsulă a timpului pe fundul Oceanului Atlantic.
Olympic
Olympicul a fost încă de la început un succes. În momentul lansării era cea mai economică (consuma doar 650 de tone de cărbune pe zi, faţă de Lusitania şi Mauretania, vîrfurile de lance ale companiei Cunard Line, care aveau nevoie de 1.000 de tone de cărbune pe zi), atingînd viteza de 21,7 noduri. La numai trei luni în urma coliziunii cu nava de război britanică HMS Hawke, două dintre compartimente au fost inundate, iar una dintre paletele elicei a fost deteriorată. Cu toate acestea, nava nu s-a scufundat şi a ajuns, e drept, cu greu la Southampton. Pentru a finaliza reparaţiile pe Olympic s-a amînat cu douăzeci de zile lansarea la apă a Titanicului. Întîrzierea aceasta se va dovedi a fi fatală pentru Titanic. În schimb, pînă în 1935, data la care a fost dezasamblată, Olympic şi-a cîştigat binemeritat numele de Old Reliable – Bătrînul pe care te poţi baza.
Britannic
Ultima navă construită din clasa olimpică, Britannic, a fost şi cea mai mare. Legenda spune că, iniţial, numele ei trebuia să fie Gigantic, dar, în după-amiaza de după tragedia Titanicului, numele i-a fost schimbat în Britannic. I-au fost aduse şi alte îmbunătăţiri, cum ar fi posibilitatea inundării a şase compartimente fără ca Britannic să se scufunde. A fost lansată în 1914, dar înainte de a porni în prima ei călătorie peste Ocean a început primul război mondial. A fost transformată în spital şi timp de aproximativ un an a stat ancorată în dana portului din Belfast, găzduind doctori, infirmiere şi răniţi. Doar de cinci ori a navigat în apele Mării Mediterane transportînd răniţi din zona de război răsăriteană. Cea de-a şasea călătorie, la 12 noiembrie 1916, spre Lemnos, avea să-i fie fatală. Coliziunea cu o mină de război a dus la scufundarea navei şi la pierderea a treizeci de vieţi.
