Sfidand regimul comunist, un preot ardelean, condamnat la ani grei de inchisoare pentru ca daduse paine unor copii, a strans la Sibiel nu mai putin de 700 de icoane pe sticla. Minunea pe care o adaposteste muzeul din curtea bisericii de la Sibiel este cea mai mare colectie de icoane pe sticla din lume.

Pe o straduta din Sibiu, intr-o casa veche, cu balcon plin de flori, sta parintele Zosim Oancea. In usa, o fata de-o schioapa, cu ochi jucausi. Ea are grija de batranetile parintelui.

Intrasem cu oarecare teama, pentru ca stiam ca parintele are 93 de ani, a stat mult prin puscarii si nu prea aude. Cand l-am vazut, mi-a fost rusine ca am intrebat daca e lucid.

Un batranel cu parul alb si priviri clare, albastre, in haina neagra de preot… Ne intinde mana si ne saruta, ca si cum ne-ar cunoaste de cand lumea. Ne pofteste in camera de lucru. Ne asezam cuminti in jurul mesei pline de carti. In jur: tablouri si icoane vechi, multe carti, fotografii din alte vremuri. Pe pat, o masuta cu picioare scurte, pe care e asezata o masina de scris si cateva foi. Parintele scrie o carte in care va aduna predicile pe care le-a tinut la inmormantarile de la Sibiel.

Inceputul unei minuni

Ideea de a aduna icoane s-a nascut in Joia Pastilor din 1969, la o masa cu prietenul sau Nicolae Nicula, in Marginimea Sibiului. Parintele trecuse inainte de sfintele sarbatori prin casele crestinilor si se minunase, ca de fiecare data, de frumusetea icoanelor. Si, stand la masa, i se paru nedrept ca de o icoana sa se bucure doar cel care o are in casa. Si asa s-a gandit la un muzeu in care sa adune icoanele de pe la oameni. "Acasa te bucuri numai tu de icoana, dar la muzeu se bucura toata lumea", le spunea parintele credinciosilor care se codeau sa ofere o icoana pentru viitorul muzeu. Dar preotul nu s-a lasat. A umblat din casa in casa, le-a vorbit oamenilor. A angajat chiar cateva echipe care sa mearga pe Tarnave, prin Alba, prin Tara Fagarasului, dupa frumoasele icoane. Multi insa n-au crezut in planul parintelui. "Pe a o suta icoana o dau eu, daca reusiti sa strangeti atatea", a glumit cu chef unul dintre tarani, convins ca parintele n-o sa adune niciodata atatea icoane. Si s-au facut 99. A mers parintele Zosim la taran si i-a zis doar "da icoana".

Mai greu era cu locul in care sa le adaposteasca. Le tinea parintele in casa, dar nu mai incapeau. Asa ca au gasit la Sibiel un fel de garaj - o camera cu doua ziduri din caramida si doua de scanduri.

Cum a avut curaj parintele sa adune icoane, intr-o vreme in care biserica nu era privita deloc cu ochi buni si dupa atatia ani de puscarie politica? Nici el nu stie de unde a strans atata indrazneala. "Nu erau comunisti, nu aveau ce da mancare la copii", spune, cu mila, parintele. "Eu n-am intalnit nici un comunist".

Nimeni din autoritatile de atunci nu s-a pus impotriva planului parintelui. "Toti conducatorii se mirau numai de indrazneala mea de a aduna icoane, dar nu m-a oprit nimeni", marturiseste preotul.

L-au ajutat satenii

Stransese atatea icoane, incat garajul de scanduri si caramizi de la Sibiel devenise neincapator. Doua maici, Eufimia si Teodora, gonite de comunisti de la Manastirea "Dintr-un lemn", il ajutau pe parinte cu icoanele. Intr-un tarziu, preotul a primit aprobare pentru a ridica un locas pentru frumusetile pe care le stransese. Cand s-a zidit cladirea pentru viitorul muzeu, au sarit in ajutor familiile din sat. De la fiecare casa veneau oameni si-i ajutau pe constructori. In fiecare zi cate o familie dadea masa pentru muncitorii care ridicau adapost pentru icoanele parintelui Zosim.

"Capela Sixtina de la Sibiel"

De la Sibiu la Sibiel sunt vreo 20 de kilometri. Un sat ascuns printre dealuri, cu un tablou de munti in fundal si cu un raulet navalnic, singurul care sparge linistea satului.

Muzeul de icoane e in curtea bisericii. Ca sa ajungi la el, treci pe langa cruci si morminte. Era tarziu, spre seara, cand am ajuns in Sibiel, si ne gandeam ca muzeul e inchis. In curtea bisericii a aparut insa alergand femeia din sat care se ocupa de muzeu. Emotionata de oaspeti si de aparatul de fotografiat, ne pofteste.

Muzeul miroase a curat, a vopsea si a lemn. Parintele Zosim n-a strans numai icoane pe sticla, are si nu mai putin de o suta din lemn. Cateva costume populare, lazi de zestre, obiecte de podoaba strajuiesc linistea icoanelor. 700 de icoane, sapte sute de case, sapte sute de povesti. Satenii din Sibiel se mandresc cu cel mai mare muzeu de icoane pe sticla din lume, supranumit, fara prea multa exagerare, "Capela Sixtina de la Sibiel".

In anii ’70 muzeul a fost vizitat de insasi nepoata imparatului Japoniei, venita sa vada "miracolul credintei".

Cand parintele a implinit 90 de ani, satenii au numit muzeul dupa cel care a trudit atata amar la stransul icoanelor - "Muzeul Preot Zosim Oancea".

15 ani in inchisorile comuniste

Soarta nu l-a iertat deloc pe bunul parinte. In iulie 1948 a fost arestat si inchis, ca detinut politic, pentru ca a dat paine unor sarmani, ramasi ai nimanui.

Parintele Zosim Oancea strangea si impartea mancare copiilor celor care fusesera inchisi sau omorati de comunisti.

Arestarea

Intr-o seara, preotul mergea de la Alma, satul sau natal, unde-si vizitase sora, spre Copsa Mica, de unde trebuia sa ia trenul spre Sibiu. Noapte grea, ploaie. Parca si natura se punea in calea parintelui. Dar, in ciuda insistentelor surorii, a plecat spre gara din Copsa Mica, pentru ca stia ca la Sibiu il asteapta in gara sotia.

La Copsa Mica, a intrat in restaurantul garii. Abia asezat la masa, parintele a simtit ca ceva nu e in regula. Un militian era plasat la usa de la intrare, altul la cea care dadea spre sala de asteptare. Doi civili s-a apropiat de masa la care statea si l-au rugat sa mearga cu ei pentru "cateva lamuriri". N-a fost vorba despre prea multe "lamuriri". L-au urcat in tren sub supraveghere stricta. Parintele se ruga ca sotia lui sa nu fie in gara, pentru ca daca ar fi fost si ea arestata cei trei copii ai lor ar fi ramas pe drumuri. Dar ea era acolo, asteptandu-l. Ar fi vrut sa-i sopteasca sa se departeze, dar n-a reusit. Ea s-a luat dupa ei. Militienii si-au dat seama si au arestat-o. Toate acestea se intamplau in noaptea de 7 spre 8 iulie 1948.Pe parintele Zosim l-au aruncat "intr-o grota intunecata". Nu scaun, nu pat, doar o pestera cu doua scanduri aruncate pe jos. Pe sotie au dus-o intr-o camera cu alte femei, si apoi au transferat-o la penitenciar. Norocul ei a fost pruncul din pantece, cel de-al patrulea copil. Cand au aflat ca e insarcinata, comunistii au eliberat-o.

Chinul

Moldor, din Avrig, Nistor si pantofarul Loprich. Ei sunt primii calai de care-si aminteste parintele. Cateva palme si cateva vergi, de incalzire, apoi "morisca". "Le-a fost usor sa-mi puna catusele, prinzandu-mi amandoua mainile, dar le-a fost greu sa-mi treaca mainile incatusate peste genunchii indoiti. Si mai greu insa a fost la bagarea lemnului intre mainile incatusate si sub genunchii indoiti… si au pornit morisca. Adica, victima era invartita pe bat de catre cei doi, in vreme ce ceilalti o loveau pe nimerite cu alte bate", isi aminteste parintele Zosim, in cartea sa "Inchisorile unui preot ortodox"…. Si toate astea, pentru ca parintele sa recunoasca intentiile ascunse pe care le-a avut cand a editat un calendar ortodox pe care l-a numit "Credinta". A fost trimis in judecata si condamnat pentru "crima de uneltire". Nu-si va revedea sotia si cei patru copii timp de 15 ani si 8 zile. In acest timp, a trecut prin inchisori de groaza, ca cele de la Aiud, Noua Culme sau Periprava.

La Aiud, mureau atat de multi, incat nu reuseau tamplarii sa faca fata cu incheiatul sicrielor. Mortii erau stivuiti si tinuti pana cand tamplarii mai terminau un cosciug. La Periprava, undeva pe bratul Chilia, un capat de lume, "era atat de greu, incat ne aduceam aminte de Aiud ca de acasa", marturiseste parintele. In celulele de doua persoane, erau inchisi cate 8-10 detinuti, de nu puteau sa stea decat pe o parte bietii oameni.

Slujbele din temnita

Dar parintele n-a cazut in deznadejde. Din cele 120 de grame de paine - portia zilnica - facea cuminecatura si-i impartasea pe detinuti. Liturghia o tinea langa tevile de calorifer. Cand batea de trei ori in teava, era semn ca parintele spune rugaciunea dinainte de spovedanie. Urmatoarea bataie ii anunta pe detinuti ca preotul a trecut la rugaciunea pentru cuminecatura. La final, cei inchisi stiau ca trebuie sa ia cuminecatura - o "pilula" cat o farama de paine, pe care preotul o facea pentru toti din ratia lui zilnica. Dupa amar de ani, Zosim Oancea a fost eliberat si a fost numit preot la Sibiel.

ORFANUL

Parintele Zosim Oancea s-a nascut in satul sibian Alma, in 1911. In 1918 a ramas orfan, dupa ce tatal sau a cazut, la datorie, in razboiul pentru reintregire. De la el, parintele Zosim are o singura amintire: tatal sau tinandu-l in brate. Doar atat.

Pe orfanii din acele vremuri nu-i astepta o viata prea fericita. De obicei, sfarseau ca slugi pe la casele sasilor instariti. Dar bunicul baiatului nici n-a vrut sa auda de asa ceva. S-a luptat ca nepotul lui sa faca scoala. Asa a ajuns Zosim Oancea la Liceul "Timotei Cipariu" din Dumbraveni. Ani grei, in care bunicul i-a carat nepotului cu spinarea, kilometri intregi, de-ale gurii.

Dar nepotul s-a dovedit baiat bun si cu drag de carte. A vrut sa se faca preot. Cum la Sibiu nu era facultate de Teologie, a plecat la Bucuresti. Nu erau bani, si au urmat ani si mai grei. Dar in 1935, parintele Zosim Oancea a absolvit Teologia la Bucuresti (Magna cum laudae) si s-a intors pe plaiurile natale. A fost numit preot pe langa catedrala metropolitana din Sibiu si profesor de religie la Scoala de fete. In 1942 scrie, in colaborare, o prima carte de predici a sa.

In 1948 a fost arestat de comunisti pentru ca le dadea mancare copiilor celor arestati sau ucisi din motive politice. A fost condamnat la 10 ani, dar a petrecut prin 15 inchisori. A stat in temnita la Sibiu, la Aiud, Baragan, la Noua Culme si la Periprava. In acest timp, acasa l-au asteptat sotia si patru copii - unul dintre ei nascut dupa arestarea sa.

Parintele Zosim Oancea i-a iertat pe toti. "Asta a fost soarta mea, sa duc cuvantul Domnului in inchisoare, sa-i alin pe oameni"

POVESTI

Fiecare din icoanele aliniate cuminti pe peretii muzeului de la Sibiel ascunde o poveste. Toate sunt pictura naiva, opera taranilor din Transilvania. Cea mai draga parintelui e o icoana mica, de Nicula. A fost adusa de cateva tiganci, care incepusera si ele sa adune icoane de prin sat ca sa le vanda parintelui pentru viitorul muzeu. Adusesera multe icoane tigancile, si parintele le-a dat bani buni. Asa ca la sfarsit, pirandele au dat "si una pe deasupra". Micuta icoana de Nicula s-a dovedit una dintre cele mai valoroase piese din colectia parintelui.

Pe cand umbla preotul prin tara Barsei, a dat peste o vaduva care tinea in casa o icoana foarte frumoasa cu Sfantul Nicolae. Dar femeia nu voia sa renunte cu nici un chip la ea. Parintele i-a spus atunci cateva vorbe de alinare pentru sotul pierdut si a plecat. A venit vaduva plangand in urma lui, si i-a oferit icoana, in memoria sotului ei.

In fiecare an, pe 7 ianuarie, in biserica de la Sibiel are loc "parastasul donatorilor", cand sunt pomeniti toti cei care au ajutat la crearea muzeului.

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Colectie de colectionari

Pasionat de Luchian, client al lui Picasso

Proprietarul unor averi "expirate"

"O viata, un destin, o icoana"

Uniti de pasiunea pentru ouale incondeiate

Beri din toata lumea

Romanul colectioneaza aproape tot ce prinde

Raman filatelist de amorul artei"

Juramant pentru poetul national

Un colectionar nascut in zodia artei

Renasterea Mogosoaiei

Comoara din sifonier

Muzeu de arta pentru sotie si prieteni