O voce gravă, plină de valenţe emoţionale

MARIA DRAGOMIROIU ● Ediţie de Colecţie luni, 19 mai
La 11 iulie, în mijlocul verii, în satul vîlcean Marcea, pe unde trecea vestita Cale Traiană, s-a născut o fată care a prins drag de cîntec încă din primii ani ai vieţii: Maria Dragomiroiu.

"Sînt Rac, dar mie îmi place primăvara, care îţi dă o speranţă în tot, ca şi cum viaţa ar lua-o de la capăt, cum, de fapt, o ia pentru natură... M-am născut cu drag de cîntec, într-o familie de ţărani cu credinţă în Dumnezeu, oameni muncitori, care şi-au crescut copiii din ceea ce a dat pămîntul... Ascultam la difuzorul agăţat într-un cui al casei părinteşti renumiţi interpreţi de muzică populară", îşi aminteşte cu nostalgie Maria Dragomiroiu.

BUCURIE. Cîntecul de pe plaiurile olteneşti o însoţea pretutindeni, aşa că nu i-a fost greu să se detaşeze de ceilalţi colegi şi să fie remarcată în clasele primare. "Am început să cînt de la serbările din clasele mici. Primul profesor care m-a remarcat a fost cel de istorie, geografie şi cor, domnul Georgescu. Îmi spunea tot timpul «Aia mică, fără ochi!», pentru că stăteam tot timpul cu ochii închişi. Domnul profesor a stat de vorbă cu mine şi mi-a spus: «Tu să cînţi, că ai o voce foarte frumoasă şi s-ar putea să ajungi mare!». Şi, uite aşa, am pornit cu ideea aceasta... Şi mi-a intrat în suflet. Cînd eram prin şcoala generală, la vreo 11 ani, tăticu’ mi-a cumpărat şi mie un acordeon, pentru că aveam un coleg care avea, însă era mai înstărit, în sensul că tatăl lui lucra şi primea salariu, dar tăticu’ nu. Dar eu l-am rugat aşa de mult să-mi ia şi mie un acordeon, c-o să învăţ eu. Şi a vîndut vin, ţuică, struguri, ce se putea, şi mi-a luat un acordeon mic... Am învăţat singură, după ureche", completează solista.

În 1970, la Rîmnicu-Vîlcea, Televiziunea Română a organizat o preselecţie pentru concursul "Floarea din grădină". Maria a intrat sfioasă, ultima, după ce membrii comisiei audiaseră peste 500 de concurenţi. "Eu îmi căutam profesorul de muzică să vină cu mine să mă susţină... Nu l-am găsit. Am intrat ultima. Comisia finalizase preselecţia... Strîngeau totul... I-am rugat să mă asculte. Au acceptat. M-au ascultat şi, parcă o aud pe doamna Eugenia Păcuraru: «Să vină şi fata asta mică la Bucureşti! Să vii, drăguţa mea!». Aşa am plecat eu la Bucureşti şi... m-am mutat cu totul. M-a luat sora mamei mele, tanti Nuţa. M-am transferat la Liceul «Ion Luca Caragiale». M-am înscris şi la Şcoala Populară de Artă, unde am luat lecţii de acordeon şi de canto popular".

SPECTACOL. Se grăbea să ajungă la liceu în zori, să poată cînta în sala de clasă. Vocea puternică îi răsuna pe culoar. Era aplaudată la final de femeia de serviciu, sprijinită în mătură, vădit fascinată de vocea micuţei eleve. La una dintre competiţii, faza pe sector, a fost remarcată de folcloristul Harry Brauner, membru al comisiei. A îndrumat-o spre concursul "Maria Tănase", unde a obţinut premiul de popularitate. Tot Harry Brauner a prezentat-o poetului Adrian Păunescu şi a început să cînte în Cenaclul Flacăra. De asemenea, a început să participe la foarte multe concursuri.

Marele trofeu

"Floarea din Grădină am finalizat-o în şapte ani, pentru că am fost foarte controversată că semăn la voce cu Maria Tănase. I-am rugat pe membrii comisiei să mă introducă în concurs, în etapa a treia, era dreptul meu. Am obţinut media 10. Eram la Bacău şi cînd am ieşit de pe scenă, de emoţie, am leşinat pe o rogojină", continuă interpreta pe firul amintirilor. În 1974, înainte de bacalaureat a cunoscut-o pe Ileana Sărăroiu, cea care avea să-i devină ulterior îndrumător. "Printr-o doamnă de la ARIA am cunoscut-o pe Ileana Sărăroiu. Eram în liceu. Ea cînta la «Balada», la Intercontinental. M-a ajutat să-mi cîştig pîinea din această meserie. M-a cununat şi mi-a botezat copiii. A fost o verigă din lanţul vieţii mele artistice. Naşa m-a prezentat şi doamnei Florentina Satmari, în ’79. I-a spus «Florenţico, este o fată care are o voce foarte frumoasă. Te rog să o ajuţi!», mai ales că Ileana a ajutat foarte multă lume. Toată lumea m-a iubit de la prima mea emisiune alb-negru. De atunci, viaţa mea parcă s-a deschis…"

Melodii de referinţă din repertoriul Mariei

Pe CD-ul de Colecţie de luni, 19 mai, care însoţeşte Ediţia de Colecţie dedicată Mariei Dragomiroiu, veţi regăsi melodii de referinţă din repertoriul îndrăgitei interprete. "Fiecare cîntec are un loc special în sufletul meu. Melodia «Cine trece pe cărare» am compus-o cînd eram elevă la Liceul «Ion Luca Caragiale». De asemenea, «Jos de Vîlcea, într-un sat» reprezintă o părticică din viaţa mea. Îl cînt cu mare drag, mai ales că nu este zi să nu-mi aduc aminte de părinţii mei, mai ales de mama...", spune artista.