x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "OAMENI POLITICI ROMĂNI" - Carte de istorie şi de invăţătură

"OAMENI POLITICI ROMĂNI" - Carte de istorie şi de invăţătură

de Gabriela Antoniu    |    22 Mai 2007   •   00:00
 "OAMENI POLITICI ROMĂNI"  -  Carte de istorie şi de invăţătură
Sursa foto: REPRO/

Enciclopedia lui Stelian Neagoe, eveniment editorial comentat de doi mari istorici: academicianul Florin Constantiniu Şi prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu

Istoricul Stelian Neagoe a lansat la Editura Machiavelli enciclopedia "Oameni politici romăni". "Prins in vraja lecturii, cititorul uită că, in fapt, consultă un dicţionar şi crede că parcurge o lucrare literară", scrie academicianul Florin Constantiniu despre acest volum, iar prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu apreciază "orizontul larg in abordarea şi interpretarea activităţii personajelor (in număr total de 333) care populează enciclopedia" .

Florin Constantiniu şi Gheorghe Buzatu apreciază enciclopedia realizată de Stelian Neagoe, pe care o recomandă cititorilor Jurnalului Naţional şi nu numai, prin intermediul unor recenzii.

"Masivul volum al istoricului Stelian Neagoe, «Oameni politici romăni» (Bucureşti, Ed. Machiavelli, 2007, 898 p.) trebuie evaluat pe două coordonate: locul pe care il va ocupa in literatura de specialitate şi răspunsul oferit orizontului de aşteptare al marelui public cititor. O istoriografie — i-am spune — respectabilă dispune intotdeauna, alături de ediţiile de surse, de marile sinteze consacrate problemelor fundamentale şi personalităţilor ilustre, şi de instrumente auxiliare, de lucru, precum bibliografiile, enciclopediile, dicţionarele etc. Aşa cum remarca spiritual marele bizantinist german Franz Dölger, de regulă, "regii sintezelor", altfel spus marii istorici, al căror nume este asociat de ample expuneri ale istoriei naţionale sau universale, privesc altitudinar — de sus — spre instrumentele de lucru, realizate de confraţi cu o notorietate mult mai mică, punănd o distanţă intre "aristrocraţia" istoriografiei şi "pălmaşii" ei. Şi totuşi fără aceste instrumente de lucru marile sinteze nu se pot elabora.

Domnul Stelian Neagoe, in foarte bogata-i activitate de istoric, s-a infăţişat in multiple ipostaze, de la editorul de izvoare documentare sau memorialistice pănă la lucrări axate pe marile probleme ale trecutului romănesc. A inţeles din propria experienţă căt de necesar era un instrument de lucru care să ofere atăt specialistului, căt şi cititorului obişnuit informaţia necesară despre oamenii politici ai Romăniei moderne şi contemporane. Cu documentaţia strănsă de-a lungul "ostenelilor de istoric" — pentru a relua o formulă a lui N. Iorga — a oferit in volumul prezentat aici 333 de biografii ale oamenilor politici romăni, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea pănă in zilele noastre", scrie academicianul Constantiniu.

PARTICULARITĂŢI. In opinia sa, ceea ce particularizează volumul domnului Stelian Neagoe este maniera de prezentare a vieţii oamenilor politici incluşi in Enciclopedie. "In lucrările cu acest profil, studiile, faptele, demnităţile etc. sunt inşirate concis, ca intr-o fişă a serviciului de cadre/personal. Domnul Stelian Neagoe nu este insă numai un istoric, dar şi un iubitor a ceea ce Iorga numea "frumuseţea in scrierea istoriei". Foarte multe din articolele Enciclopediei sunt medalioane biografice cu un ales veştmănt literar, altfel că, prins in vraja lecturii, cititorul uită că, in fapt, consultă un dicţionar şi crede că parcurge o lucrare literară. Serviciul pe care volumul domnului Stelian Neagoe il va aduce specialiştilor — istorici şi politologi, cu precădere — ca şi publicului iubitor de cultură este greu de cuprins in cuvinte. «Oameni politici romăni» apare intr-o perioadă cănd zilnic se vorbeşte de necesitatea "reinnoirii clasei politice romăneşti".

Bine! Dar cum? Votul uninominal nu poate naşte peste noapte oameni de stat, patrioţi integri, inteligenţi, culţi. Parcurgănd Enciclopedia domnului Stelian Neagoe mi-am confirmat — pentru a căta oară? — impresia că din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi pănă astăzi clasa politică romănească a fost intr-un necontenit declin. Generaţia paşoptistă — făuritorii Romăniei moderne — rămăn, cred eu, treapta cea mai de sus a elitei noastre politice, pentru ca, apoi, succesorii lor să coboare din treaptă in treaptă pănă la ceea ce regele Mihai I a numit deunăzi atăt de corect, concis şi colorat "ţigănia" vieţii noastre politice. Volumul domnului Stelian Neagoe nu este numai o carte de istorie, ci şi una de invăţătură, in inţelesul unei meditaţii asupra destinului naţiunii romăne. Pentru că, să nu uităm, clasa politică este o parte a naţiunii şi oglinda ei. Ceea ce este ea, in bine şi in rău, suntem şi noi", afirmă academicianul Florin Constantiniu.

NECESITATEA UNEI ENCICLOPEDII. La răndul său, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu apreciază apariţia enciclopediei lui Stelian Neagoe ca fiind "o realizare care trebuia să vină". "Dintre istoricii romăni de azi puţini sunt aceea care, precum Profesorul Stelian Neagoe, nu mai au nevoie de vreo recomandare. Nici in lumea specialiştilor, nici in răndul opiniei publice. Este şi normal, căt timp este in discuţie un istoric cu operă care a imbrăţişat varii domenii, a defrişat importante arhive şi domenii şi - nu in cele din urmă, dacă nu cumva in prima ordine - a valorificat numeroase şi vaste monografii şi sinteze, colecţii de memorii, documente şi cronologii. Iar aceasta intr-o vreme cănd, inainte de 1989, ne incurajau cu dizidenţa de sertar, pentru ca mai apoi să-şi etaleze merite care le lipseau, răstimp in care Profesorul Stelian Neagoe şi-a amplificat in chip incredibil preocupările istoriografice, atestănd originalitate in abordări şi un curaj remarcabil in tratarea şi expunerea temelor considerate, de regulă, «dificile» (?!), in afirmarea categorică a adevărurilor descoperite. Ceea ce, trebuie să consemnăm, i-au atras preţuirea şi admiraţia cititorului de istorie, de regulă constant, bine informat in materie, pretenţios şi dispus dialogului liber şi deschis.

Astfel că prestigiul Profesorului, care a provocat, şi continuă s-o facă, suficientă invidie, inlăuntrul şi, culmea!, chiar in afara breslei, devine lesne explicabil, fiind şi motivat, dat fiind că se bazează pe fapte, vreau să zic pe operă, nicidecum pe campanii mediatice sau aranjamente de culise (vezi, despre Profesor, volumul Omagiu istoricul Stelian Neagoe, Bucureşti, 2003, 426 pagini). Ca să dau un exemplu, mă intreb şi-l intreb pe cititor: cine nu-l cunoaşte pe profesorul Stelian Neagoe - fondatorul şi directorul Casei de presă Machiavelli ori, mai cu seamă, pe editorul unor volume memorialistice remarcabile purtănd semnătura lui N. Iorga, I. G. Duca, Octavian Goga, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Grigore Gafencu, Ion Nistor, Ion Gheorghe sau, in chip cu totul deosebit, Constantin Argetoianu, cu cele 18 volume deja valorificate intre 1991 şi 2003.

Profesorul s-a preocupat de apariţia in limba romănă a monografiei clasice privind relaţiile germano-romăne dintre 1938 şi 1944, datorată marelui istoric german Andreas Hillgruber, ceea ce nu l-a impiedicat să studieze, cu temeinice rezultate, "Istoria Unirii Romănilor" (I-II), "Istoria politică a Romăniei" 1944-1947, oferindu-ne concomitent o cronologie - "Istoria Guvernelor Romăniei" (1859-1999) şi o "Enciclopedie a istoriei politice a Romăniei", 1859-2002. Intr-un asemenea context, apariţia masivului volum Oameni politici romăni. Enciclopedie (Bucureşti, Editura Machiavelli, 2007, 897 p.), asupra căruia ne propunem să stăruim in continuare, nu reprezintă, defel, o surpriză, ci o realizare care trebuia să vină, să acopere un gol in opera ştiinţifică a profesorului Stelian Neagoe. Cu atăt mai bine şi mai natural, cu căt Enciclopedia atestă calităţi indubitabile, demne de prestigiul autorului", notează profesorul Buzatu.

CALITĂŢI. "Fiind in discuţie avantajele Enciclopediei, credem că se impune, inainte de orice, să reţinem unele elemente esenţiale, deloc puţin numeroase, şi anume: originalitatea demersului ştiinţific al autorului, intemeiat pe o vastă bibliografie şi adeseori, un caz mai rar, pentru lucrări de asemenea natură, pe ample cercetări in arhivele interne; orizontul larg in abordarea şi interpretarea activităţii personajelor (in număr total de 333) care populează enciclopedia; obiectivitatea şi detaşarea in expunere, sistematizarea şi structurarea fericită a materiei; preocuparea pentru detaliile pe deplin semnificative, rănduirea şi tratarea lor ordonată, sistematică, logică şi convingătoare; stilul ales şi plăcut care indeamnă pe cititor la lectură; in sfărşit, la urmă, dar nu şi cel mai lipsit de semnificaţie, autorul a imbinat in chip plăcut şi cu excelente rezultate analiza cu sinteza, elemente absolut necesare in lucrări de asemenea gen, iar vocile inserate (unele, veritabile micro-monografii) şi portretizările personalităţilor prezente in enciclopedie se dovedesc inspirate, veridice şi categorice, in ciuda dificultăţii, recunoscute, a multora dintre problemele cu care s-au confruntat ori pe care le-au infruntat «eroii» aflaţi sub lupa istoricului.

In context, precizăm că Enciclopedia dispune de o amplă şi lămuritoare Prefaţă, din care aflăm preferinţa autorului pentru oamenii politici din cuprinsul secolelor al XIX-lea - al XXI-lea, mai precis, pentru aceia care «intr-un fel sau altul au marcat evoluţia societăţii moderne şi contemporane romăneşti». Din cauza unor probleme financiare legate de editarea unei enciclopedii de proporţii, ne asigură autorul, «a trebuit să ne limităm la figurile politice cu totul reprezentative care au contribuit substanţial la procesul de făurire a Romăniei şi i-au asigurat devenirea in timp şi spaţiu pănă in zilele noastre».

Celor 333 de figuri politice reţinute le sunt consacrate aproximativ 750 de pagini, intemeiate pe o bibliografie amplă şi sistematizată, succedată de o sumă de anexe absolut necesare (in ordine, listele şefilor de stat şi de guverne, ale liderilor partidelor politice sau ale camerelor legislative, ale titularilor ministerelor de Interne şi Externe şi, in sfărşit, ale domnilor şi voievozilor ţărilor romăne).

Consider că autorul, preocupat permanent de... dreapta judecată a «eroilor» săi, dispuşi, in chip normal, alfabetic in volum, le-a rezervat tuturora spaţii grafice echitabile, ori le-a destinat comentarii pe mă-sură. Nefiind posibil să intrăm in detalii, vom reţine - pentru a incuraja pe cititorul dornic să-şi aproprie Enciclopedia - căteva exemple. Aşa, de pildă, nu este o surpriză că la loc de cinste se situează, numeric şi ca spaţiu, «dinastia» Brătienilor (Constantin, Constantin I. C., Dumitru C., Ion C., Vintilă I. C. şi Vintilică, Ion/Ionel I. C. şi Gheorghe I.,), in total, aproximativ 30 pagini, penultimul, in cinci rănduri şef de guvern, beneficiind, meritat, de toată lauda: «Pentru intreaga sa operă de clăditor al Romăniei Mari - pe care a rostuit-o la standarde europene - , pentru providenţialul său noroc ce s-a răsfrănt atăt de benefic asupra ţării sale, Ion I. C. Brătianu (1864-1927) este cel mai mare om politic şi bărbat de stat al romănilor din toate timpurile...

Cum am putea să incheiem mai bine... decăt făcănd loc pătrunzătoarei caracterizări ce i-a făcut-o ministrul Franţei pe lăngă Guvernul războiului intregirii naţionale, contele de Saint-Aulaire: «Excela prin a căştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit in el cele mai inalte calităţi, care il fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decăt cei trei mari: Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari» (p. 112-113)."

A.I. CUZA

"Alexandru Ioan Cuza a avut o Domnie scurtă, de nici şapte ani de zile, dar plină de mari impliniri pe plan extern şi intern. Domnitorul Unirii a prezidat cu răvnă şi pricepere crearea Statului naţional romăn modern"

Stelian Neagoe,Doctor in istorie

BARBU CATARGIU

"Tănărul om politic n-a avut insă reticenţe in critica strămbătăţii, precum «afacerea Trandafilof» sau modifi-carea «regimului dotal»"

Stelian Neagoe, Doctor in istorie

P.P. CARP

"Caustic, mereu in ofensivă, afirmănd, şi nu justificănd - oratorul Carp era temut atăt de

adversarii politici naţional-liberali, căt şi de propriii tovarăşi de crez conservator"

Stelian Neagoe,Doctor in istorie

CAROL I

"Regele Carol a fost un protector al culturii naţionale. A creat fundaţii,a sprijinit iniţiativele tipăririi unor opere fundamentale ale găndirii şi creaţiei romăneşti"

Stelian Neagoe,Doctor in istorie

MAREŞALUL ANTONESCU. Profesorul Buzatu remarcă totodată că "nu scapă atenţiei şi unei juste preţuiri, bineinţeles, Mareşalul Ion Antonescu, de la a cărui naştere se vor implini in curănd 125 de ani (1882-1946): «Cazul Mareşalului Antonescu are unele similitudini cu cel al lui Alexandru Marghiloman. Diferenţa este că destinele Romăniei Mari erau pe atunci (in epoca primului război mondial) diriguite de un Ionel Brătianu, pe cănd la 1946 Romănia mutilată era sub gărbaciul sovietic, mănuit sălbatic de emulii de pe cheiurile Dămboviţei...

In privinţa fostului Conducător al Statului romăn, Ion Antonescu, «judecata oamenilor»şi-a dat verdictul şi sentinţa a fost de mult executată. Este, prin urmare, un

nonsens să cauţi astăzi să culpabilizezi un intreg popor romăn - recunoscut pentru secularele sale sentimente de toleranţă - in numele cătorva factori responsabili şi al zeloşilor lor executanţi, cărora, in posteritate, nu le-a mai rămas decăt «judecata lui Dumnezeu». Remember! «Da, asta da... Omul aflat sub vremi, supus greşelilor, Mareşalul Antonescu, işi va afla totdeauna locul - cu toate ale sale - in istoria romănilor»(p. 26-27)". Gheorghe Buzatu işi incheie pledoaria pentru acest volum afirmănd: "Cititorul, netăgăduit, a concluzionat: enciclopedia «Oameni politici romăni», apărută sub semnătura profesorului Stelian Neagoe, trebuie citită, nicidecum povestită!".

IPOSTAZE

"Domnul Stelian Neagoe, in foarte bogata-i activitate de istoric, s-a infăţişat in multiple ipostaze, de la editorul de izvoare documentare sau memorialistice pănă la lucrări axate pe marile probleme ale trecutului romănesc. A inţeles din propria experienţă căt de necesar era un instrument de lucru, care să ofere atăt specialistului, căt şi cititorului obişnuit informaţia necesară despre oamenii politici ai Romăniei moderne şi contemporane"

academician Florin Constantiniu

VALOARE

"Dintre istoricii romăni de azi, puţini sunt aceia care, precum profesorul Stelian Neagoe, nu mai au nevoie de vreo recomandare. Nici in lumea specialiştilor, nici in răndul opiniei publice. Este şi normal, căt timp este in discuţie un istoric cu operă care a imbrăţişat

varii domenii, a defrişat importante arhive şi domenii şi - nu in cele din urmă, dacă nu cumva in prima ordine - a valorificat numeroase şi vaste monografii şi sinteze, colecţii de memorii, documente şi cronologii"

prof. univ. dr.Gheorghe Buzatu

×