Octavian Paler - "A murit ca un romantic"

Pe căt de dezgustat de clasa politică, pe atăt de pasionat de mitologie, filozoful şi publicistul Octavian Paler şi-a pus pe hărtie părerile pănă in preziua morţii sale. Devenise, după cum se definea, "un lup singuratic" care nu se mai regăsea in reperele şi valorile societăţii actuale.


In cărţile sale cocheta uneori cu nihilismul, iar in apariţiile săptămănale in emisiunea "Sinteza zilei", de la Antena 3, vedeam un Octavian Paler profund măhnit din pricina unei scene politice corupte, cu deprinderi birjăreşti şi incapabilă să gestioneze ţara. "Nu cred că a fost un nihilist, supărarea lui provenea din faptul că i-ar fi plăcut să trăiască intr-o lume ordonată, fiindcă el era fiu de ţăran, iar a fi ţăran inseamnă, in primul rănd, a trăi intr-o lume in care lucrurile sunt clare. Il obosea această vănzoleală specifică Bucureştiului. Era dezamăgit că nu apar realmente oameni de stat, că nu există politicieni la nivelul celor care au fost in Romănia anilor 1920, pentru el memoria trecutului conta foarte mult", spune Georgeta Dimisianu, editorul tuturor cărţilor sale şi unul dintre cei mai buni prieteni. "Dacă pe mine mă şi amuză mitocănia, maestrul Paler chiar se enerva din cauza ei, lua viaţa politică ca pe o problemă personală", adaugă şi publicistul Ion Cristoiu.


Dar pănă unde a mers scepticismul scriitorului? In argumentul cărţii "Convorbiri cu Octavian Paler", apărută la Editura Corint, interlocutorul său, Daniel Cristea Enache, scrie că "Octavian Paler, aşa cum l-am cunoscut, avea o tinereţe spirituală, o mobilitate intelectuală şi o vie curiozitate, păstrate, toate, pănă in ultima clipă". Nici Georgeta Dimisianu nu este de acord cu imaginea de om solemn, aproape rigid cu care au rămas unii dintre noi atunci cănd işi amintesc de Octavian Paler. "El, in ciuda aparenţelor, nu era solemn. El era un timid. Iar timiditatea il făcea să devină arici, să pară un om incrăncenat. Era, de fapt, un om foarte cald şi de o mare bunătate. Era un om profund bun. Pot să spun că bunătatea lui mergea pănă la a-i afecta viaţa", povesteşte editorul.


MOD DE VIAŢÃ.... Scriitorul in ale cărui cărţi regăsim impletite eseuri pe teme filozofice cu fragmente de automărturie nu a avut o aşa-zisă viaţă dublă. Octavian Paler nu a disimulat şi nici nu a incercat să-şi "cosmetizeze" trăirile puse pe hărtie. "Octavian Paler se exprima in intregime in cărţile lui, el nu avea o altă viaţă decăt a celui care scria", explică Georgeta Dimisianu, in timp ce ne demontează şi prejudecata conform căreia orice scriitor are tabieturi pe măsura talentului. "Octavian Paler nu avea nevoie de un ambient special ca să poată să scrie. Cred că ar fi putut să scrie şi intr-o celulă, dacă acolo s-ar fi găsit cărţile şi maşina lui de scris. Scria, in general, dimineaţa, niciodată noaptea. Şi numai la maşina de scris." După spusele editorului, Octavian Paler a invăţat să scrie la maşină in momentul in care s-a hotărăt să renunţe la fumat: "S-a lăsat brusc, pe la inceputul anilor ’70, in momentul in care a aflat că avea ulcer, şi, ca să-şi ocupe măinile, a inceput să bată la maşină". Odată formată deprinderea, scriitorul a incetat să ţină pasul cu progresul tehnologic. Nu i-a trebuit calculator sau laptop. "Această invenţie venise prea tărziu in viaţa lui, iar el era un atehnic", povesteşte Georgeta Dimisianu. Cu toate acestea, Octavian Paler, cum el insuşi mărturisea, era un om care nu se mai putea lipsi de comodităţile progresului actual. Nu era un retrograd in sensul clasic al cuvăntului. "Critica lui era pentru un progres tehnic care nu este dublat şi de unul spiritual", spune editorul.


DESPRE MITURI. Pasionat de literatura şi filozofia antică, Octavian Paler a consacrat tomuri intregi analizei şi interpretării miturilor. "Octavian Paler spunea că el s-a născut antic. Ii plăcea să creadă că intr-o viaţă anterioară a trăit in Italia, că a trăit ca pictor in Toscana", povesteşte zămbind Georgeta Dimisianu. "I se părea că mitul este o formă de cunoaştere mai importantă decăt alte forme de cunoaştere... prin dezghiocarea mitului, considera că poate să spună mai multe despre tema care il interesa", explică ea aplecarea pentru mitologie a scriitorului căruia i-a redactat toată opera. "Octavian Paler este unul dintre puţinii scriitori cu stil. Avea o găndire atăt de limpede şi probabil că talentul lui de expresie era atăt de puternic, incăt putea să-şi redea exact, intotdeauna foarte clar, găndul. Iar tema predilectă a tuturor cărţilor lui - raportul dintre om şi existenţă - este o temă care va interesa intotdeauna", spune Georgeta Dimisianu, in timp ce ne explică şi nevoia de confesiune pe care o resimţim in cărţile scriitorului. "Era preocupat de propria aventură existenţială. Cred că in «Calomnii mitologice», cartea neterminată şi scoasă postum la Editura Historia, voia să spună ce nu a putut să scrie in «Convorbirile» cu Daniel Cristea Enache." Gazetarul Ion Cristoiu l-a "invidiat" insă pentru o altă valenţă: "Octavian Paler a fost printre acele personalităţi pe care le invidiez deoarece vorbesc ca şi cum ar scrie. La emisiunea «Sinteza Zilei» m-a uimit prin faptul că intervenţiile sale erau deja tablete, adevărate nuclee de proză".


DESPRE SINGURÃ...TATE. Fire ardelenească, uşor pudic cu privire la viaţa lui, Octavian Paler nu are o biografie aventuroasă. In ciuda aparenţelor şi a faptului că a scris despre ţările vizitate, părerea Georgetei Dimisianu este că "nu era un călător". Avea o greutate extraordinară in a pleca.

"Era un om care nu avea vocaţia prieteniei in sensul balcanic al cuvăntului, deşi in fundul sufletului lui cred că şi-ar fi dorit acest lucru. Nu era capabil să iasă din propriul program şi să spargă această carapace... era singur şi nu era singur", spune Georgeta Dimisianu. In ultimii ani, dimineţile acestuia incepeau invarabil cu transpunerea ideilor pe foile maşinii de scris, apoi urmau căteva ceasuri in care se plimba pe străzi, in parcuri, iar seara mergea la teatru sau la concerte. "Se plimba unde se nimerea, nu avea un traseu prestabilit. Octavian Paler era un om cu care era greu să ieşi pe stradă, fiindcă la orice pas era oprit de tineri, de bătrăni, care ţineau să vorbească cu el, să-şi manifeste simpatia sau să-şi arate aderenţa la ideile lui." Dacă ar fi să asociem insuşirile curentelor culturale cu etapele vieţii lui Octavian Paler, Georgeta Dimisianu conchide: "El a inceput prin a fi clasic, iar pe măsură ce inainta in vărstă a devenit un romantic. Putem să spunem că Octavian Paler a murit ca un romantic".

"Paradisul avea legătură cu Lisa"

In ultimii ani din viaţă, Octavian Paler a fost invitatul moderatorului
Mihai Gădea in zilele de miercuri, la emisiunea "Sinteza zilei", de la Antena 3. Intre cei doi s-a legat o relaţie specială, scriitorul declarănd in cartea "Convorbiri cu Octavian Paler", apărută la Editura Corint, că acceptă să apară la televizor graţie gazdei.

• Jurnalul Naţional: Cănd l-ai cunoscut pe Octavian Paler?

Mihai Gădea: Era pe vremea cănd aveam o emisiune la Realitatea. L-am invitat şi, cănd a venit, aveam să-l surprind spunăndu-i că am copilărit in acelaşi loc, că şi eu sunt din Lisa, Lisa care pentru dnul Paler era capitala Romăniei. Capitala Romăniei domniei lui.

• V-a apropiat simplul fapt că aţi copilărit in acelaşi sat?

Pentru domnia sa, Lisa avea o semnificaţie puternică. Dacă pe Planeta Pămănt ar fi existat un paradis, cu siguranţă că acel paradis ar fi avut legătură cu Lisa. Acolo era amintirea copilăriei lui, a părinţilor lui, faţă de care avea o puternică admiraţie şi iubire. Era amintirea unei mame care nu citise, spre deosebire de dănsul, decăt o singură carte... şi aceea era Biblia... şi care, după cum spunea dnul Paler, avea numai certitudini, iar dumnealui - milioane de intrebări şi dileme. Lisa era imaginea unei mame puternice, care a luptat ca Octavian Paler - ca «Tavi» - să devină cineva. Sentimentul pe care il avea atunci cănd tatăl lui venea cu barba aspră să-l sărute era pentru el amintire despre care vorbea cu o emoţie pe care nu am intălnit-o niciodată la un alt om.

• Şi e bine să ai numai certitudini?

Sigur că pentru noi, care vrem să fim sofisticaţi, zicem că nu e bine să ai certitudini... Insă aşa cum prezenta dnul Paler, era un lucru excepţional. Spunea că mama lui reuşea să aibă certitudini cu privire la viaţă, la moarte, la ceea ce e dincolo de viaţă şi de moarte, pe cănd dănsului ii era teamă şi de viaţă, şi de moarte. In sensul ăsta o prezenta ca fiind in antiteză.

Despre dezamăgiri şi politică

• A fost un invitat comod? Ţi-a pus vreodată "pretenţii" in legătură cu apariţiile sale?

Dnul Paler era o persoană extrem de agreabilă, şi in momentul in care ajungea să ţină la tine, iţi arăta asta. Insă in privinţa emisiunilor am avut un pact - in serile de miercuri nu invitam absolut pe nimeni. Era o emisiune cu circuit inchis. Mi-aduc aminte de perioada in care Traian Băsescu obişnuia să sune şi să intre in direct, prin telefon, la emisiuni. Dnul Paler mi-a spus că, dacă se intămplă şi in prezenţa sa lucrul acesta, el s-a ridicat şi a plecat.

• De ce aversiunea faţă de Traian Băsescu?

Nu faţă de Traian Băsescu in mod special, ci faţă de toţi care ar fi incercat să ne perturbe discuţia. Dacă privim retrospectiv, vedem că Octavian Paler a fost printre primii care au scris, imediat după ’89, impotriva fesenismul şi lui Ion Iliescu, apoi că a avut aceeaşi atitudine şi faţă de Emil Constantinescu. Domnia sa spunea că ii vine greu să spună şi să creadă că va spune despre Ion Iliescu că a fost cel mai bun preşedinte dintre toţi pe care i-a avut Romănia după 1989. Pentru el, un preşedinte ar fi trebuit să nu se lase imbătat de putere a doua zi după ce a devenit preşedinte. Ci să lupte cu sistemul mafiot care s-a creat in toţi aceşti ani, nu să devină parte din el. Asta era problema domniei sale... practic, toţi inainte de a deveni preşedinţi păreau a fi nişte luptători. Octavian Paler credea că e nevoie de un preşedinte golan - cu ghilimelele de rigoare - pentru a invinge un regim de golani. Pentru momentul acesta, credea că Traian Băsescu ar fi putut să fie un astfel de golan, insă nu făcuse decăt să preia "sistemul ticăloşit" pe care il blamase. Pe de altă parte, sigur!, şi-ar fi dorit un preşedinte de ţinuta lui Jacques Chirac.

• Aveaţi discuţii şi dincolo de emisiune?

Vorbeam la telefon, ne intălneam, chiar cu două zile inainte să moară am vorbit cu dumnealui... discuţiile respective erau absolut excepţionale pentru mine.

• Despre ce vorbeaţi?

Erau tot felul de intrebări pe care i le puneam. De exemplu, cănd am fost invitat să fiu directorul Antenei 2, dnul Paler a fost printre puţinii cărora le-am cerut sfatul.

• De ce tocmai lui i-ai cerut sfatul? Avea imaginea unui om care e oricum, numai pragmatic nu.

Chiar dacă nu era un pragmatic, era un om care ştia să dea sfaturi pragmatice.

• Dată fiind aplecarea lui spre lectură, aţi avut parte şi de aşa-zisele polemici literare? Vorbeaţi despre cărţi?

Nu. Uneori mă intreba ce părere am despre personajul X, scriitorul Y, insă nu-mi aduc aminte să ne fi contrazis vreodată pe chestiuni de fond.

• ...o relaţie clasică de maestru-discipol.

Absolut.

• Empatizai cu el pănă la pierderea spiritului critic.

MG.: E foarte posibil.

• Ţi-a recomandat vreodată cărţi?

Imi oferea cărţi despre televiziune, m-a surpins faptul că il preocupau astfel de teme, autori care criticau lipsa de substanţă din media.

Nihilism şi regimuri politice

• Spunea că este un nihilist, că nu mai crede in democraţie, că nu mai crede in nimic, cu toate astea venea la emisiunea ta să ne "impărtăşească" deznădejdea lui. Să se plăngă... lucru care cam demontează ideea de nihilism. Avea o proiecţie a ceea ce ar fi trebuit să fie Romănia?

Domnul Paler spunea că Romănia, după revoluţia din 1989, a avut realmente şansa să fie o ţară care să conteze pentru Europa. Asta era dezamăgirea dumnealui, că politicienii, regimurile politice din perioada postdecembristă au măturat pe jos cu această şansă a romănilor.

• Vorbea despre era "imbecalizării", despre invazia manelelor... Avea in minte drept reper o perioadă mai bună a Romăniei sau toată critica lui venea dintr-o deziluzie?

Domnia sa povestea că anii in care a stat in Ferentari, tănăr fiind, au fost o perioadă mai aşezată, cu oameni mai cultivaţi şi mai bine crescuţi.

• Ai simţit vreodată că eşti ca un debuşeu pentru el, date fiind singurătatea şi nevoia lui de confesiune?

Nu, pentru că avea cui să se confeseze. Avea prieteni apropiaţi, care il iubeau şi-l apreciau. Intr-adevăr, era un om singur, insă era singur fiindcă aşa voia el. Imi place să cred că afecţiunea pe care ştiu că a simţit-o pentru mine avea un pretext, care era Lisa. Nu ştiu să spun de ce mă preţuia, probabil că simţea ce afecţiune şi dragoste ii port şi la aşa ceva, in principiu, cănd rezonezi cu persoana respectivă, se răspunde la fel.

● David Ohanesian / Oedip: "Eu voi muri in plină lumină" ● Florea Dumitrache - "Corsarul roib" a murit in zori ● Dobrin, steaua mea norocoasă ● Adrian Pintea - In galop... cineva pe un cal de cinema ● Florian Pittiş - Prima scrisoare ● Ralu Filip - "Nu trageţi, dom’ Semaca…!" ● PF Teoctist - "De multe ori beam apă din copita animalului" ● Jana Gheorghiu - "Salut, prieteni!" ● Antonie Iorgovan - Juristul rău de gură, cu suflet de aur ● Amigdalita lui Gil Dobrică