x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Părintele Benedict se lumina din potir

Părintele Benedict se lumina din potir

de Daniela Cârlea Şontică    |    08 Noi 2009   •   00:00
Părintele Benedict se lumina din potir

Portretul părintelui Benedict Ghiuş (1904-1990), om pe calea sfinţeniei prin jertfă şi smerenie, este făcut dintr-o trăsătură de creion de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: "Îmi amintesc de un călugăr român, părintele Benedict Ghiuş de la Mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureştiului.



Părintele acesta practica, de mai multă vreme, rugăciunea inimii. (...) Soarele nu pătrundea în biserică, aşa că era destul de întuneric. La un moment dat, o lumină dulce a început să se răspândească din colţul în care era aşezat părintele Ghiuş. Fără a se întinde în tot altarul, lumina aceasta înconjura chipul surâzător şi transfigurat al părintelui. Această lumină a durat pe tot parcursul liturghiei, iar în momentul în care părintele a luat Sfânta împărtăşanie, mâinile i-au devenit luminoase.

Cu toate acestea, părintele nu realiza ce se întâmpla. Atunci, fiecare s-a închinat înaintea sa, dar părintele s-a întristat, simţindu-se prea onorat, şi se retrase timid în colţul său".

Aşa se ruga părintele care suferise la Aiud şi la Ostrov. A fost închis din 1959 până în 1964 pentru participarea la întâlnirile Rugului Aprins, unde se discuta despre Dumnezeu, se practica rugăciunea lui Iisus, se rezista împotriva curentului ateu care covârşea dintr-o dată ţara.

"Mişcarea Rugului Aprins a fost un vulcan mistic în România între anii 1945 şi 1948, o reacţie a elitei intelectuale într-un moment de criză. Ţara era ocupată de trupe sovietice, nonvalorile îşi cereau dreptul în educaţie şi în cultura românească. Mişcarea a început din teama că ne pierdem ca oameni, ca entităţi spirituale, în lumea aceasta pe care Dumnezeu şi-a pus pecetea Fiinţei Sale. Ne-am trezit deodată în prezenţa comunismului, acest animal sovietic cu duhori apocaliptice, cu miros de votcă şi sudori comisăreşti, care umpluse ţara de afişe, carnavaluri, adunări, presă murdară, prostituţie politică, răsturnare de valori.

Ne-a apucat groaza că tăvălugul acesta ne va transforma pe toţi într-o masă anonimă, informă, fără conştiinţă proprie şi fără responsabilitate. Unde să fugi, dacă nu în adâncul fiinţei tale? Unde să te închizi, dacă nu în cămările sufletului? Şi aici s-a întâmplat minunea: omul, căutându-se pe sine, s-a întâlnit cu Dumnezeu, a intrat în ordinea Duhului. (...) Fiind studenţi pe vremea aceea, împreună cu părintele Nicolae Bordaşiu, am încercat să facem ceva care ne-a costat primii cinci ani de închisoare. Am redactat nişte statute pentru o eventuală Asociaţie a Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS).

Ne-am dus cu ele la Rugul Aprins, şi ei ne-au zis: «Aduceţi pe studenţi aici, pe cei mai buni. Convertirea omului nu se face prin statute, asociaţie sau lecturi. Este nevoie de coborârea în noi, de explorarea universului interior, în care ne întâlnim cu Dumnezeu». Mentorul acestui grup de tineri din toate facultăţile care frecventau Rugul Aprins a fost părintele arhimandrit Benedict Ghiuş, care ne-a ajutat să transformăm teologia noastră nominalistă într-o rugăciune", mărturisea părintele Roman Braga, în "Lumină Lină", în 1991.

Şi au plătit scump toţi cei care au coborât astfel în adâncul inimii lor. Părintele Benedict a primit condamnare la 18 ani de închisoare, din care a executat cinci.


Ca o lumânare de ceară
Părintele Benedict Ghiuş s-a născut la 21 octombrie 1904, în satul Domneşti, din judeţul Vrancea, primind la botez numele de Vasile. A făcut strălucite studii de teologie la Bucureşti şi doctoratul la Strasbourg. A intrat în monahism la Mănăstirea Noul Neamţ. Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, l-a trimis la întâlnirile studenţilor legionari pentru a observa dacă aceştia discută lucruri care ar afecta Biserica. A simpatizat cu ei, dar nu a intrat niciodată în Mişcare.

Refugiat în 1940 în România, a fost o vreme asistent la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi profesor la Seminarul Teologic de la Neamţ, slujitor la Catedrala Patriarhală. A fost ales episcop de Hotin (în 1943), dar autorităţile nu l-au dorit. După anii de închisoare a trăit retras şi discret la Mănăstirea Cernica, rămânând pentru mulţi un personaj misterios.

"S-a stins ca o lumânare de ceară curată, arzând el însuşi prin exemplul vieţii sale jertfelnice", spunea despre el Pr. Sofian Boghiu, alături de care a şi pătimit în închisorile comuniste. A murit în 1990, apucând să guste din nou viaţa fără comunism şi libertatea de credinţă în Dumnezeu.

×
Subiecte în articol: sfiinţii închisorilor