Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut la 1 ianuarie 1942 într-un ţinut
cu oameni curaţi la suflet, în satul Sărmaşu, din judeţul Cluj. Vremurile grele
în care a crescut l-au călit, l-au făcut să devină marele om de mai târziu.
Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut la 1 ianuarie 1942 într-un ţinut cu oameni curaţi la suflet, în satul Sărmaşu, din judeţul Cluj. Vremurile grele în care a crescut l-au călit, l-au făcut să devină marele om de mai târziu.
Şi-a pierdut tatăl pe când abia ce învăţa să păşească în viaţă şi să vorbească. Ovidiu avea 2 ani când părintele său, Iuliu Moldovan, i-a fost răpit mişeleşte de trupele horthyste de ocupaţie. Într-unul dintre rarele interviuri acordate de-a lungul vieţii, Ovidiu Iuliu Moldovan vorbeşte despre tatăl său ca despre unul dintre cei 40 de martiri transilvăneni care au pierit în septembrie 1944, împuşcaţi alături de alţi 130 de evrei. Grozăvia se întâmpla la 15 kilometri de orăşelul Sărmaşul de Câmpie. Cu numai patru ani mai înainte se întâmplaseră istoricele atrocităţi comise de maghiarii horthyşti la Moisei, Ip şi Traznea.
MĂRTURII. Ioan Moceanu, unul din martorii audiaţi la ancheta făcută după măcelul de la Sărmaşul de Câmpie, a lăsat în urma sa povestea celor trăite atunci. Lucruri înfiorătoare pe care copilul Ovidiu Iuliu Moldovan le-a aflat, avid cum era să ştie totul despre “moştenirea” tatălui dispărut prea din timpuriu.
“Pe la orele 2 după miezul nopţii am văzut cum evreii au fost ridicaţi şi duşi pe coasta dealului spre felinar. Am auzit atunci multă larmă şi vaiete. La vreo jumătate de oră după ce au ajuns sus, am auzit împuşcături de mitralieră. Speriat, mi-am pus nevasta şi copiii la adăpost şi m-am ascuns în porumbişte, la vreo două sute de metri de locul unde se împuşca. Era noapte şi nu am putut vedea nimic, dar am auzit vaietele şi ţipetele victimelor. Un geamăt de băiat tânăr s-a auzit mai mult decât toate. După ce a încetat şi acesta, s-au oprit şi împuşcăturile...”
CINSTIREA MARTIRILOR. Moartea tatălui a fost urmată de ani grei. A rămas alături de mamă, Marta Moldovan, învăţătoare cu frica lui Dumnezeu. Au plecat din satul natal. S-au stabilit la Cluj, goniţi de istoricul familiei, unul periculos pentru acele vremuri: “Au fost ani grei aceia, pentru că oricum ai mei nu erau văzuţi cu ochi buni. Tatăl meu se trăgea dintr-o familie care-şi are obârşia în familiile Bariţiu şi Raţiu, oameni influenţi, vestiţi memorandişti, printre care s-au aflat şi mulţi preoţi. În casele bunicilor şi străbunicilor mei se discuta, fără preget, soarta Transilvaniei”, mărturisea Moldovan. Momentul uciderii tătălui său l-a marcat profund pe Ovidiu Iuliu Moldovan. Urmărit de umbrele trecutului, a încercat din răsputeri să cinstească într-un fel memoria celor care au pierit atunci. S-a zbătut în ultimii săi ani de viaţă pentru ca un monument realizat de regretatul sculptor Ion Vlasiu, “Femeia cu floarea”, să fie ridicat pe pământul din Sărmaşu. S-a lovit de obstacole birocratice şi de nepăsarea autorităţilor locale, după cum mărturisea chiar el.
ÎNDRUMĂTORII. Anii au trecut, şi Ovidiu Moldovan a ales actoria, chiar dacă dorinţa familiei a fost să urmeze, firesc, o şcoală cu viitor, Medicina. S-a îndreptat cu tot sufletul, talentul şi setea de cunoaştere către teatru, către poezie. I-a surâs şi şansa de a întâlni oameni de seamă, care i-au “simţit” puterile artistice. Reputatul critic şi om de teatru George Banu şi renumitul regizor Radu Penciulescu sunt doi dintre cei care au meritul de a fi scos la iveală actorul din Ovidiu Iuliu Moldovan. Moldovan a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1964, la clasa profesorilor Pop Martian şi Octavian Cotescu. Până în anul 1969 a jucat pe scena Teatrului Naţional din Timişoara (Sebastian din “A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, Adam din “Anotimpurile” de Werker, Emilian din “Romulus cel Mare” de F. Durrenmatt, Mio din “Pogoară iarna” de Maxwell Anderson etc). Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a făcut roluri memorabile, dintre care amintim numai de Antonio din “Furtuna” de W. Shakespeare, Caligula din “Caligula” de A. Camus, Despot din “Despot Vodă” de Vasile Alecsandri, Gelu Ruscanu – “Jocul ielelor” de C. Petrescu, Baiazid din “Moştenirea” de T. Popovici, Iason din “Medeea” de Seneca, Avram Iancu – “Avram Iancu” de Lucian Blaga, Orsino din “A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare, Tamerlan din “Tamerlan cel Mare” de W. Shakespeare, regia Victor Ioan Frunză, Platonov – “Platonov” de A.P. Cehov, Baronul din “Azilul de noapte” de M. Gorki şi Protasov din “Cadavrul viu” de L. Tolstoi. Întâmplarea sau destinul a hotărât ca primul, dar şi ultimul său rol pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti să fi fost făcute sub bagheta lui Radu Penciulescu: în 1970, “Regele Lear”, iar în anul 2000 – mult aclamatul “Celălalt Cioran” (piesă coregizată de George Banu).
O vorbă care a rămas
Fizicul impozant, pe măsura personalităţii covârşitoare, l-a impus pe Ovidiu Iuliu Moldovan în memoria românilor drept actorul cu “profil de medalie”. Cel care i-a făcut această descriere atât de grăitoare este regizorul Mircea Veroiu, cu care Ovidiu Iuliu Moldovan a colaborat la mai multe filme semnificative pentru cariera sa cinematografică. Parcă anume făcut pentru a întruchipa personaje istorice, Moldovan mărturisea că multe dintre rolurile pe care le-a clădit de-a lungul timpului, pe scena teatrului, pe micul sau marele ecran, le-a iubit tocmai pentru că îşi aveau originile în zona Transilvaniei. Un tărâm care i-a curs prin vene şi despre care a vorbit întotdeauna cu mândrie şi pioşenie.
“Ai mei nu erau văzuţi cu ochi buni. Tatăl meu se trăgea dintr-o familie care-şi are obârşia în familiile Bariţiu şi Raţiu, oameni influenţi, printre care s-au aflat şi mulţi preoţi. În casele bunicilor şi străbunicilor mei se discuta, fără preget, soarta Transilvaniei”
Ovidiu Iuliu Moldovan
