Paris. Cafea. Poeme

George Bodocan şi-a jurat mai de mult, în barba pe care nu o avea, că la 30 de ani va locui în Paris. Nu sunt mulţi cei care îşi urmează visul şi cu atât mai puţini sunt cei care îl transformă în realitate. Pentru George însă, dimineţile petrecute pe malul Senei cu caietul de desen pe genunchi sau în cafenelele din Marais ori Cartier Latin au devenit o realitate.

Din aceste dimineţi s-a născut şi acest proiect, Café Poemes de Paris, pe care George Bodocan l-a conceput firesc, ca pe un joc în care oamenii au libertatea de a trece dincolo de oglinzile cotidiene, lăsând în urma lor un semn, un strigăt, o parte din bucuria lor de a fi sau o tristeţe pe care nu o pot împărtăşi altfel. Fiind un artist vizual căruia nu i-au plăcut niciodată etichetele, George a riscat în acest joc, propunând un spaţiu neconvenţional în care oamenii să îşi exprime emoţiile într-o stare de deplină libertate.

Nu există cartier al Parisului fără o cafenea celebră. În Marais avem Les Philosophes, cu aerul ei burghez, uşor desuet. Poţi să nici nu o observi când treci grăbit pe rue de Vieille du Temple, dar, dacă întorci capul pentru o clipă, nu poţi trece mai departe fără a te aşeza la o masă. Acolo până şi chelnerii au aerul acela boem-filosofic care te îndeamnă la delăsare, la vis, la un amalgam de senzaţii şi trăiri alături de un mojito sau de un pahar cu vin.

În Cartier Latin, puţin mai sus de Saint Michel, pe rue de l'Ancienne Comedie, găsim Le Procope, localul unde Voltaire îşi savura prânzul. În Saint Germain de Pres ne întâmpină două dintre cele mai cunoscute cafenele culturale ale Parisului: Café de Flore şi Les Deux Magots. Aflate la un pas distanţă una de cealaltă, aceste două cafenele au adunat, de-a lungul secolelor, toată crema culturii europene de la Gide până la Sartre, de la Simone de Beauvoir până la Pablo Picasso şi Andre Breton.

În Montparnasse, cu aerul său artistic inconfundabil pastelat cu ultimele rămăşite din les Annees Folles, atunci când pe străzile lui te puteai întâlni cu Manet, Zola sau Degas, poţi să îţi bei cafeaua la Closerie de Lilas sau îţi poţi savura cognacul La Rotonde, celebră, printre altele, şi prin faptul că patronul său, Victor Libion, accepta în gaj tablourile celor care, pentru o scurtă perioadă de timp, nu îşi puteau plăti consumaţiile.

Aşa se face că, pentru o bună perioadă de timp, La Rotonde a fost un adevărat musee-caffe, pe zidurile sale atârnând picturile lui Degas, Cocteau, Leger sau Juan Gris.

Pornind de la acest dat, George Bodocan a imaginat un spaţiu în care poezia să călătorească liberă, învelită în intimitatea ei primară şi fără a cerşi nici un moment gloria, ci doar starea. Astfel, timp de o lună, în vara anului trecut, în 30 de cafenele din Paris, cei care au poposit pentru o limonadă sau un pahar de vin au avut la dispoziţie nişte cartoline pe care au putut să scrie un poem în limba maternă sau în orice altă limbă ce le era cunoscută.

Cartolina era apoi depusă într-o urnă special concepută şi astfel proiectul socio-cultural al proaspătului parizian plecat din centrul Bucureştiului a început să crească firesc, aşa cum cresc dimineţile peste cafenelele pariziene. Nu au lipsit serile de poezie şi muzică ad-hoc ţinute fie în Culture Rapide, fie în Bistrot des Artistes.

Mulţi tineri adunaţi de prin toate colţurile Europei, multe discuţii despre cum ar trebui să arate poezia acestui secol sau despre romanele care nu s-au scris şi pe care unii dintre ei le vor scrie, cândva. 300 de poeme s-au adunat în aceste urne în decurs de o lună în toate limbile pământului, de la chineză la arabă până la rusă şi olandeză.

Apoi, un juriu format din reprezentanţi ai institutelor culturale partenere ale proiectului a selectat 20 de poeme care, alături de reprezentările grafice imaginate de George Bodocan, au dus la apariţia unei cărţi lansate cu multă voie bună şi mulţi invitaţi la Institutul Cultural Român din Paris, într-o frumoasă zi de octombrie. O parte a acestor poeme au primit şi o variantă audio, muzica fiind făcută de prietenii de la Junk Studio din Bucureşti.

Pe lângă ICR Paris, organizator al evenimentului, parteneri au mai fost FICEPS - Forumul Institutelor Culturale Străine din Paris şi Radio România Cultural. În afara evenimentului de lansare de la Paris, proiectul a avut un happening şi în Bucureşti, în cadrul unei serate organizate de Răzvan Ţupa în Clubul OtherSide.

Invitaţia la creativitate şi la libertatea de exprimare suprapusă peste celebrarea diversităţii prin poezie parcă nu a fost nicicând mai simplu de obţinut decât a făcut-o George Bodocan cu ajutorul simţurilor sale, al unei idei şi a unor urne. Patru simple elemente reunite într-un proiect care a readus poezia trecătorilor în oraşul luminilor.

"Cafe de Poeme Paris nu este altceva decât bucuria de a crea; nu ştiu dacă este sau nu un joc, dar ştiu că pentru mine a însemnat un mod de a reda libertatea fiecăruia dintre noi. Mi-am dat seama încă o dată că nu există nici un risc în această stare de libertate, ci doar o mare dorinţă a oamenilor de a-şi împărtăşi unii altora libertatea printr-un fel de oglindă invizibilă."
George Bodocan - artist vizual, autor al proiectului

 

Suzannah / Bistrot des Artistes
Et c'est ici meme,
C'est ici ou les pommes
poussent
Visqueuses comme le malt
Que mes levres vont se taire
a jamais.
Jamais des secrets devoiles,
Juste un souffle de fumee
(de temps en temps)
Pour me dire
Ce que le pommes
Ne peuvent pas,
Que j'ai deja
Dit tout ce que j'ai pu.

aici
unde merele cresc
buzele mele lipicioase ca berea
vor sta într-o tăcere deplină
numai fumul ţigării
din când în când
îmi va mângâia gâtul
tu îmi vei spune
ceea ce merele nu au putut
ele oricum spuseseră
tot ceea ce puteam eu să îţi spun.

 

Seuz-Lopez Naiara / Culture Rapide
Ma coeur bat plus vite quad j'y pense
Mes genoux deviennent raides quand j'y pense
Et il m'est impossible de n'y pas penser
Encore une fois et encore une fois
Maudite repetition qui me fait
Oublier que je t'avais oublie.

această inimă a mea îmi bate mai tare când gândesc
aceşti genunchi ai mei devin mai rigizi când gândesc
şi mi-e imposibil să nu mă
gândesc
o dată şi încă o dată
şi-această repetiţie blestemată
mă face să uit că te-am uitat deja.

 

Jessica Moussquette / Le Vieux Sumur
Une petite vipere soumoise ondule
Quand soudain au petit matin, desincarne
Casse-couille grimpant une tentacule
terrorisee, l'enfant-loup se trimbalait
las. Etant maladroit il se rendit "fissa"
sur les falaises abruptes de tres hauts sommets
Se pencha et lamentablement s'ecrasa.

Răzvan Ţupa / Long Hop
În jardin de Luxembourg
o centură de castitate
e o bombă cu ceas
pe care un brăilean
încearcă să o dezamorseze
fără costum de protecţie.

Dans le jardin du Luxembourg
une ceinture de chastete
este une bombe a retardement
qu'un hommer de Braila
essaie de desamorcer
sans costume de protection.

 

Lot Wylhuizen / Les Etages
Traces , tu les as laissees
dans ma tete, mon coeur
ou tu vas, qui tu es
je ne peux discerner
nos chemins pourront-ils jamais
vraiment se croiser?
Ou resteras-tu pour moi eternellement
indeterminee.

urmele plecării tale au săpat adânc
în mintea mea, în inima mea
nu mai pot să discern
unde te duci, cine eşti...
drumurile noastre
se vor mai intersecta vreodată
sau vei rămâne o enigmă
pe veci?

"Cafe Poemes de Paris a fost pentru noi un risc asumat, şi anume riscul de a le cere oamenilor să scrie un poem o singură dată într-o cafenea pariziană aleasă oarecum la întâmplare. Lucrurile par simple atunci când vorbim de poezie la fel cum jocul cu lumina pare un lucru la fel de simplu. În esenţă însă este vorba de trăiri. Am riscat, punând în valoare toate aceste nuanţe, iar Parisul a fost oraşul care ne-a permis să verificăm deschiderea şi spontaneitatea oamenilor veniţi din locuri şi culturi diferite, la o formă de intimitate şi de destindere prin intermediul jocului poetic. Am avut astfel un anume fel de acces la emoţia unor oameni pentru care poezia putea să însemne fie un adânc, fie o spontaneitate întâmplătoare şi toate acestea prin intermediul unui proiect care şi pentru noi a însemnat un joc desprins şi prins în acelaşi timp în mrejele Parisului."
Magda Cârneci - director al ICR Paris