Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ADESGO ● Istoria neştiută a unei fabrici
De cîte ori, doamnelor, nu vi s-a întîmplat să vi se ducă firul de la
ciorap exact atunci cînd nu trebuia?! Dar v-aţi gîndit vreodată prin
cîte trece firul de mătase ca să se muleze pe piciorul dumneavoastră?!
ADESGO ● Istoria neştiută a unei fabrici
De cîte ori, doamnelor, nu vi s-a întîmplat să vi se ducă firul de la ciorap exact atunci cînd nu trebuia?! Dar v-aţi gîndit vreodată prin cîte trece firul de mătase ca să se muleze pe piciorul dumneavoastră?!
Firul de mătase prezintă însuşiri remarcabile, caracterizîndu-se prin fineţe, rezistenţă şi durabilitate. Sericicultura s-a practicat şi încă se practică în ţara noastră, pentru că din firul strălucitor de mătase se ţes materiale fine din care creatorii de modă fac lucruri deosebite pentru farmecul feminin şi chinezii şi japonezii îl consideră un lucru divin prin frumuseţea lui naturală. Poate nu întîmplător, atunci cînd li se ducea un fir de la un ciorap, femeile considerau că e un dezastru. Ei bine, ne-am gîndit că merită să aflăm cum şi mai ales cine ajută firul de mătase să nu se piardă... O pereche de ciorapi de mătase costa mult, dar se găsea o soluţie, remaiatul. Nu costa prea mult ca o remaieză să-ţi tragă firul cu un ac special, la o maşină de remaiat, care, de altfel, nu se mai fabrică demult şi nici ace nu se mai găsesc. Majoritatea cucoanelor îşi duceau dresurile la remaiat, însă după Revoluţie această meserie s-a pierdut, ca multe altele de altfel.
"Înainte, ciorapii erau făcuţi din fibră rezistentă şi firele erau verticale, se remaiau uşor. Acum îs subţiri şi scumpi, parcă-s de unică folosinţă", mi-a spus o doamnă ai căror ani parcă se sfiau să i se aşeze pe umeri, dar care încă se mai ocupă cu remaiatul. La doamna Maria mergea un cartier întreg, respectiv Şerban Vodă, să mai prindă un fir de mătase. "Să-ţi dai ciorapii la remaiat era un lucru obişnuit. Ca la cizmar, sau la plăpumar, sau geamgiu, sau cine ştie ce altă meserie, acum pe cale de dispariţie. Oamenii erau cumpătaţi înainte, iar în ceea ce priveşte femeile, vă spun, chiar şi vara purtau ciorapi. O doamnă nu mergea fără niciodată", ne spune doamna Maria, care nu a vrut să ne spună şi celălalt nume, "maică, să nu rămîn fără clientelă. Dar pot să vă spun că unii dintre cei mai buni ciorapi erau cei de la Adesgo, la doi paşi de mine". ALTĂDATĂ. Cum abia răsfoisem Ilustraţiunea Română din anii interbelici şi chiar descoperisem o reclamă la ciorapi cu un nume care era mai mult decît cunoscut, Adesgo, am decis că merită să plecăm pe urmele unui fir de mătase nevăzut, iar Fabrica de ciorapi Adesgo a fost multă vreme un simbol pentru Bucureşti. De la înfiinţare, 1926, fabrica a traversat mai multe perioade tulburi, începînd cu includerea sa ca datorie de război către Rusia, preluarea de către stat. Diana Marcovici Harangozo, manager relaţii cu clienţii, ne-a călăuzit şi ne-a povestit despre oamenii care au lucrat aici de-a lungul timpului, dar şi despre ce a însemnat Adesgo pentru miile de femei care aveau nevoie de ciorapi şi lenjerie. "Compania avea ca obiect de activitate producerea şi comercializarea ciorapilor din bumbac şi mătase pentru femei. Între anii 1926-1940, Adesgo s-a dezvoltat prin aducerea unor maşini de tricotat ciorapi împreună cu utilajele auxiliare, de la firme cu mare renume. Maiştrii şi specialiştii erau în exclusivitate străini, iar producţia realizată era comercializată în magazine specializate şi susţinută de acţiuni publicitare. După al doilea război mondial, URSS a dobîndit dreptul de control asupra bunurilor germane din România şi implicit asupra Adesgo, situaţie care s-a menţinut pînă în 1954, cînd compania a fost redată statului român", ne-a spus Diana Marcovici Harangozo.
PRIMUL MAISTRU ROMĂN. 16 maşini Cotton vechi, de fineţea 42 şi 45 gg pentru producerea ciorapilor din bumbac şi mătase pentru femei, începeau activitatea în anul 1926 a Fabricii de Ciorapi Adesgo, iar 180 de angajaţi munceau în ateliere şi capacitatea de producţie era de 1,4 mil. perechi ciorapi pe an. Denumirea fabricii s-a păstrat de la înfiinţare pînă astăzi. Între anii 1936-1940, fabrica se dezvoltă prin aducerea a 40 de utilaje Cotton pentru tricotat ciorapi, împreună cu utilajele auxiliare. Tot în această perioadă a luat fiinţă secţia de lenjerie. Regimul de lucru pentru muncitorii de la tricotat era de două schimburi, respectiv schimbul de zi 6 zile a 10 ore, iar cel de noapte 5 zile a 13 ore săptămînal. Primul maistru român a apărut în anul 1938, an de referinţă pentru compararea activităţii economice. Din start statutul fabricii a fost deosebit, dotările sale fiind făcute cu utilaje provenite de la firme cu mare renume, al căror nivel de celebritate reprezenta garanţia nivelului tehnic. Producţia realizată era susţinută de acţiuni publicitare prin reclame şi magazine de desfacere specializate. De asemenea, organizarea socială a fost deosebit de generoasă, cantină, sală de repaus, cabinet medical, instrumentar şi staţionar cu paturi pentru bolnavi, sală de muzică cu pian, club de fotbal, pajişte pentru destindere, iar mai apoi o creşă pentru copii. După al doilea război mondial, după conferinţa de la Potsdam, care a avut loc la 17 iulie 1945 s-au stabilit 
măsurile politice şi economice ce urmau să fie aplicate de puterile aliate în cadrul dreptului de control pe care îl exercitau asupra Germaniei. În temeiul acelor hotărîri, prin care s-au stabilit şi recunoscut drepturile URSS asupra bunurilor germane din România au avut loc operaţiile concrete de predare şi preluare a acestor bunuri, operaţiuni care s-au încheiat în 1948, Adesgo a făcut obiectul unui astfel de transfer. La 21 octombrie 1954 guvernul Uniunii Sovietice a transmis statului român drepturile dobîndite asupra firmelor germane. Adesgo a trăit importante evenimente politice şi sociale, inclusiv programele de dezvoltare planificată coordonate centralizat. RECONSTRUCŢIE. După 1944, din cauza pagubelor considerabile suferite la bombardamente, Adesgo a intrat într-o perioadă de reconstrucţie şi dezvoltare. A fost construită o cantină cu o capacitate de 300 de mese pe zi, dar şi un club muncitoresc cu o sală de spectacole cu 420 de locuri. Această perioadă a fost marcată prin calificarea şi promovarea celor mai buni muncitori în funcţia de maiştri întrucît o dată cu plecarea maiştrilor străini fabrica rămăsese fără cadre tehnice. În 1953 s-au produs pentru prima dată în ţară ciorapi din fire sintetice pentru femei, iar în 1958 au fost introduse tricotajele din fire sintetice. Primele maşini automate de fixat şi vopsit ciorapi din fire sintetice apar în anii 1959-1960, iar acestea au fost instalate într-o sală de lucru special construită pentru vopsitorie. Începînd din 1962 se exportă tricotaje din fire sintetice, iar volumul producţiei a urmat o curbă ascendentă, spectaculos marcată de anii 1967, 1975 şi 1980.
În ciuda temperaturilor ridicate din ultimii ani, doamnele preocupate de aspectul lor mai poartă încă dresuri cu sandale, iar producătorii de ciorapi iau în considerare toate aceste aspecte şi se adaptează la cerinţele femeii moderne. Astfel, de la an la an se produc ciorapi şi mai subţiri, iar unele linii chiar au vîrful neîntărit pentru a fi putea fi folosiţi cu orice tip de sandale sau pantof decupat.
Măsuri pentru copiii angajatelor
În România, în perioada interbelică, dar şi după cel de-al doilea război mondial, tradiţia de a încheia o căsătorie şi de a avea copii era foarte puternică. Pe de altă parte, mortalitatea, în primul an de viaţă, era foarte ridicată. În schimb, prin măsurile care puteau fi adoptate în acea vreme, copilul era destul de protejat, atît în materie de asistenţă medicală, cît şi în materie de şcolarizare. Exista un întreg sistem de burse, ale ministerului, ale comunităţilor locale, de diverse tipuri, care încurajau copiii săraci, mai ales, să meargă la şcoală. Aşa că nu a părut nimănui ciudată înfiinţarea în cadrul Fabricii Adesgo, de către conducerea de atunci, a unei creşe pentru copiii angajatelor. Acest demers venea în completarea dotărilor excelente precum o cantină, unde puteau lua masa angajaţii, o sală de repaus, un cabinet medical, o sală de muzică, dar şi un club de fotbal unde se puteau destinde maiştrii şi muncitorii.Sfaturi pentru doamne
