Pentagonul, compromis în afacerea Kogălniceanu

Când beneficiarii americani ai bazei de la Mihail Kogălniceanu au organizat licitaţia pentru construirea facilităţilor, vreo 50 de firme s-au înghesuit să prindă contractul. Din pălăria "unchiului Sam" a fost extras iepuraşul câştigător: Framaco Epic Metis JV SRL România. Iepuraşul e subsidiarul din Constanţa al subsidiarei din Ankara a firmei Framaco din New York. Tăticul american al iepuraşului e un mare abonat la contracte guvernamentale, a construit o mulţime de sedii ale ambasadelor şi baze militare ale SUA.

În România, Framaco are un sediu-fantomă la o adresă din Constanţa şi un punct de lucru fix în baza militară. Unde nu intră nici musca. Aşa că activitatea turcilor se desfăşoară în deplină securitate. Pentru că Framaco România are doar cinci angajaţi - şi toţi cinci directori, ridicarea bazei s-a făcut cu firme româneşti şi cu forţă de muncă... preponderent turcească. De la bun început, principalul contractor al americanilor trebuia să dea de bănuit: prea era strâns la pungă. Ca să nu plătească taxe şi impozite, nu a angajat decât prea puţin muncitori din România. Grosul lucrătorilor care au ridicat baza era format din... turişti. Vreo 400 de turci se înghesuiau anul trecut, zi de zi, să intre în bază. Fără permise de muncă, cu viză turistică, stăteau trei luni, până le expira viza, apoi erau schimbaţi cu alţii, proaspeţi. Nici materialele nu erau cumpărate din România, ci aduse aproape integral din Turcia.

Pentru drumurile din incinta bazei, Framaco a făcut apel la şapte companii româneşti. Care au cumpărat şi transportat piatră din carierele dobrogene. De un an, nici una dintre aceste firme nu şi-a pri­mit banii. Nu mai puţin de 4 milioane de euro. Motiv pentru care i-au dat în judecată pe turci, obţinând blocarea conturilor firmei. Şi ce se întâmplă atunci? Turcul plăteşte? Nu plăteşte. Nici măcar protestul unei firme, care a blocat cu camioanele, pe 15 fe­bruarie, intrarea în baza militară, nu i-a îngrijorat pe cei de la Framaco, bine ascunşi în spatele zidurilor. De ce? Pentru că, în caz de faliment, vor pierde cei 200 de lei, capitalul social al SRL-ului, iar creditorii se vor alege fix cu praful de pe tobă. Dar nici pe tobă n-a mai rămas vreun fir de praf. Că în conturile firmei mai rămăseseră un milion de lei noi, dar, ca să nu cumva să încapă banii pe mâna ghiaurilor, turcii le-au făcut vânt în contul unei firme conaţionale, cu un salariat şi balanţă pe minus.

Uite aşa, o firmă agreată de Pentagon, care a gestionat lucrări de 50 milioane de dolari, se pregăteşte să spele putina, ţepuind pe toată lumea: pe statul căruia a avut grijă să nu-i plătească taxele cuvenite, pe constructorii români care se bucurau că ies din criză lucrând pentru baza americană.