"Plan de Acţiune" pentru eliberarea Pieţei Universităţii

Rămaşi din ce în ce mai puţini după votul din "Duminica Orbului", "Golanii" din Piaţa Universităţii se încăpăţânau totuşi să ceară un dialog civilizat cu autorităţile postcomuniste. Dialog care ar fi urmat să se concentreze atât asupra unor probleme legate de Revoluţia din Decembrie 1989, cât şi asupra înfiinţării unei televiziuni independente.

Într-un târziu, la 10 iunie, guvernanţii au anunţat că sunt de acord să intre în dialog cu cei din Piaţă. Concret, s-a stabilit că întâlnirea va avea loc la Guvern la 11 iunie, între orele 14:00-15:00. Promisiunea oficială era că la discuţii va participa şi premierul Petre Roman. A doua zi, reprezentanţii demonstranţilor s-au prezentat, conform înţelegerii, la sediul Guvernului. Alături de ei, şi în susţinerea lor, au mai venit şi circa 250 de manifestanţi care au rămas în stradă.

Întrunirea urma să aibă loc într-un birou de la parter, unde se aflau şi mulţi ziarişti. Primul blocaj s-a produs exact din cauza acestora: oficialii au refuzat să discute cu manifestanţii de faţă cu presa. După un schimb relativ dur de replici, Teodor Mărieş, şeful delegaţiei protestatarilor, a reuşit totuşi să impună prezenţa ziariştilor. Următorul blocaj s-a produs când s-a aflat că, de fapt, premierului nici prin cap nu-i trecuse să vină la întâlnire. Iar când tonul discuţiilor s-a aprins din nou, ziariştii au fost evacuaţi din sală. Convins fiind că Petre Roman îi minţise din nou, aşa cum o mai făcuse şi altă dată, Mărieş s-a ridicat de la masa tratativelor şi a anunţat că părăseşte sala.

Au urmat momente tensionate în cursul cărora reprezentantul părţii guvernamentale, ministrul Sănătăţii, Radu Dop, i-a cerut să meargă în stradă şi să-i convingă pe demonstranţii care scandau lozinci anticomuniste să plece de acolo. Iniţial Mărieş a refuzat, dar, pus în faţa alternativei suspendării oricărui dialog, a trebuit să accepte şi s-a dus la tovarăşii lui, cărora le-a cerut să se mute pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa. Revenit în sală, el a aflat că tratativele tocmai se încheiaseră, întrucât greviştilor foamei li se promisese televiziune independentă. A fost o altă minciună: SOTI, primul post independent de televiziune, avea să apară abia anul următor.

Pus în această situaţie, Mărieş le-a spus guvernanţilor că adevărata cerinţă a protstatarilor era, de fapt, răspunsul la întrebările "Cine-a tras în noi 16-22?" şi "Cine-a tras în noi după 22?". Întrebări obsedante, privitoare la morţii Revoluţiei. Fără nici un succes, iar în scurt timp delegaţia protestatarilor a fost evacuată de angajaţii Guvernului. Întors la manifestanţii din faţa Muzeului Antipa, Mărieş le-a spus că au fost păcăliţi din nou. Obosiţi şi mulţi dintre ei slăbiţi deja de greva foamei în care se aflau de mult timp, oamenii au revenit în faţa Guvernului, unde au început iar să scandeze lozinci de tot felul. Nu a durat mult până când Poliţia a intervenit dur, respingându-i din zonă. Apoi, au apărut câteva TAB-uri, iar pe cer au început să se învârtă două elicoptere. După această scurtă confruntare, manifestanţii s-au reîntors în Piaţa Universităţii. Acolo, Mărieş i-a întrebat pe cei de faţă dacă acceptă să dea Guvernului un ultimatum de 24 de ore, în vederea stabilirii unui dialog real. Au fost de acord cu toţii.

Dramaticele evenimente de la 13-15 iunie 1990 au intrat în atenţia justiţiei abia după mulţi ani de la producerea lor. Întocmit de procurorii militari, rechizitoriul dosarului nr. 74/P/1998, în care gen. lt. (r) Mihai Chiţac, fost ministru de Interne, adjunctul acestuia, gen. mr. (r) Gheorghe Andriţa, şi col. (r) Costea Dumitru, fost comandant al Trupelor de Pază şi Ordine Ploieşti, au fost trimişi în judecată pentru participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, descrie, în amănunt, situaţia politică şi deciziile luate la nivel înalt înaintea "Mineriadei din 13-15 iunie". Acest document arată clar că, în realitate, acea tentativă de dialog a fost doar una dintre multele diversiuni puse la cale de puterea post-decembristă.

Peste doar câteva zile urma să aibă loc învestirea oficială a lui Ion Iliescu, iar preşedintele nou ales nu avea nici un chef ca delegaţiile străine prezente la eveniment să dea cu ochii de manifestanţi care să scandeze "Jos Iliescu" ori "Iliescu s-a aflat, lovitura ta de stat". Aşa că decizia intervenţiei în forţă fusese deja luată cu câteva zile înainte, într-o întâlnire pe care avuseseră la Scroviştea şeful statului şi un grup de apropiaţi. În urma acelei întâlniri, la 11 iunie 1990, la Guvern a avut loc o şedinţă restrânsă, condusă de Ion Iliescu şi Petre Roman. Privitor la această întrunire rechizitoriul menţionează: "Potrivit documentelor aflate la dosar rezultă că, la şedinţa care a început la ora 16:00, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne gen. Mihai Chiţac, şeful IGP, gen. Corneliu Diamandescu, ministrul Apărării Naţionale, gen. V.A. Stănculescu, şeful Marelui Stat Major, gen. Vasile Ionel, şeful SRI, Virgil Măgureanu, primarul general al Capitalei, Dan Predescu, procurorul general, Gheorghe Robu, N.S. Dumitru, prim-vicepreşedinte al FSN, şi alţii.

La şedinţă s-a discutat despre eliberarea Pieţii Universităţii. Iniţial, s-a prevăzut ca evacuarea să aibă loc a doua zi, la 12 iunie, dar la propunerea gen. Mihai Chiţac începutul "acţiunii" a fost mutat în dimineaţa de 13 iunie 1990, la ora 4:00, pentru ca Poliţia şi celelalte forţe armate implicate să aibă timpul necesar pentru pregătire. În plus, ministrul de Interne a cerut ca Poliţia să fie sprijinită de Armată, care ar fi urmat să asigure împiedicarea pătrunderii populaţiei în piaţă după evacuarea ei. Dar gen. Vasile Ionel s-a opus, cerându-i lui Ion Iliescu să nu implice armata, justificând că Ministerul de Interne poate să folosească o parte din cei peste 11.000 de militari din trupele de pază şi ordine. Militari care nu erau însă dislocaţi doar în Bucureşti, ci şi în alte oraşe ale ţării.

În această situaţie, Ion Iliescu a decis să fie mobilizaţi şi aduşi în piaţă patru-cinci mii de muncitori care să staţioneze acolo până la normalizarea situaţiei, precizând ca pe lângă aceştia să mai fie pregătite pentru a interveni, la nevoie, încă unul sau două schimburi. Sarcina de a pregăti şi aduce aceşti muncitori în piaţă a fost preluată de N.S. Dumitru, după ce toţi participanţii la şedinţă au fost de acord cu această soluţie". Potrivit declaraţiei sale date în anchetă, Chiţac a primit ordin de la Ion Iliescu să întocmească un "Plan de Acţiune pentru eliberarea Pieţii Universităţii", operaţiune la care, alături de forţele MI şi Poliţia militară din cadrul MApN, urmau să participe şi formaţiunile atitero ale SRI şi ale altor "structuri".

Amănuntele "operaţiunii" au fost puse la punct a doua zi dimineaţa, când Mihai Chiţac s-a întâlnit, la sediul MI, cu gen. Corneliu Diamandescu, şeful IGP, şi împreună cu N.S. Dumitru au pus la punct planul de evacuare a Pieţei Universităţii.

După cum se convenise anterior, Diamandescu a prezentat planul de acţiune al Poliţiei, iar N.S. Dumitru s-a angajat că va aduce muncitorii de la "23 August", IMGB şi de pe platformele industriale "Pipera". Rechizitoriul menţionează că, în jurul orei 12:00 Chiţac i-a prezentat lui Petre Roman "Planul de acţiune", cu care premierul a fost de acord. Potrivit aceleiaşi declaraţii, "Petre Roman a avut o discuţie telefonică cu Ion Iliescu, după care i-a cerut ca în cursul serii să organizeze o nouă şedinţă cu şefii militari desemnaţi să participe la acţiune, urmând să prezinte în detaliu măsurile de eliberare a pieţii".

Tot atunci Mihai Chiţac a redactat "Planul de Acţiune", care, la cererea lui Petre Roman, nu a fost dactilografiat, ca să nu poată fi deconspirat. Tot în cursul anchetei, fostul ministru de Interne a mai declarat că "Planul de Acţiune" a fost "Întocmit pe baza Ordinului verbal al Preşedintelui ales al României, dl. Ion Iliescu, dat în şedinţa din 11.06.90, ora 16:00, şi aprobat verbal de Prim-ministrul Guvernului Provizoriu, dl. Petre Roman, în şedinţa din 12.06.90, ora 12:00". Chiţac a mai declarat că, în plus, "s-a stabilit ca în seara de 12.06.1990 din partea Procuraturii Generale să se prezinte, pe postul naţional de televiziune, un "Comunicat" prin care să se ceară Poliţiei să restabilească ordinea în Piaţa Universităţii".

Comunicat care a şi fost transmis. Apoi, seara, între orele 22:00 şi 24:00, la Poliţia Capitalei a avut loc şedinţa ordonată de premier, la care au luat parte şefii Secţiilor de Poliţie şi reprezentanţii forţelor civile care vor lua parte la evacuarea Pieţii. După doar câteva ceasuri, în zorii zilei de 13 iunie 1990, peste Bucureşti aveau să coboare haosul şi teroarea.