x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special PNL și USR au negociat unele ministere, fără PSD. Cum va arăta noua administrație a României

PNL și USR au negociat unele ministere, fără PSD. Cum va arăta noua administrație a României

de Diana Scarlat    |    21 Mai 2025   •   08:00
PNL și USR au negociat unele ministere, fără PSD. Cum va arăta noua administrație a României

Drulă și Năsui s-ar putea întoarce la ministerele pe care le-au mai condus. Zvonul „Cioloș la Agricultură”, dezmințit chiar de Nicușor Dan, care l-ar vedea „cel mult” consilier prezidențial. Rămâne cel cu fostul judecător Cristi Danileț – ministru sau șef la CCR

Zvonurile despre negocierile pentru viitorul guvern sunt că cel puțin două ministere conduse acum de PSD au fost deja cerute de USR și negociate doar cu unul dintre actualele partide de la guvernare, respectiv PNL. Unul dintre acestea ar fi Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, pe care l-ar putea prelua Claudiu Năsui, cel care a mai fost ministrul Economiei. Alt minister important ar fi cel condus acum de Sorin Grindeanu, Ministerul Transporturilor, pentru care ar fi propus tot un fost ministru USR, Cătălin Drulă. Despre acesta există și zvonuri că ar urma să fie candidatul USR pentru Primăria Capitalei, dar activitatea lui în cadrul Ministerului Transporturilor a fost de lungă durată, fiind mai întâi consilier în cadrul CNAIR, apoi ministru, ceea ce l-ar recomanda mai degrabă pentru o nouă funcție de ministru.

Negocierile pentru componența viitorului Guvern încă nu au început oficial, dar au apărut zvonuri în legătură cu posibili viitori miniștri. Ilie Bolojan este nominalizat deja ca viitor premier, de către Nicușor Dan, președintele ales al României, iar PSD a făcut un pas în spate, inclusiv prin declarațiile lui Sorin Grindeanu, care a spus că nu-și dorește șefia viitorului executiv, chiar dacă PSD are majoritate în Parlament, pentru că este dreptul președintelui ales de români să decidă viitorul prim-ministru.

Într-o formulă de guvernare fără PSD – ceea ce e aproape sigur – noul executiv va fi format din USR, PNL și UDMR. Nicușor Dan ar fi discutat deja cu actualii miniștri UDMR, pentru ca aceștia să-și păstreze portofoliile actuale – respectiv Ministerul Finanțelor, cu Tánczos Barna, și Ministerul Dezvoltării, cu Cseke Attila. De asemenea, Tánczos Barna ar putea fi propus și ca ministru al Mediului – portofoliu pe care l-a mai avut și în trecut.

Nicușor Dan a declarat deja că ar dori să-l mențină ca ministru al Educației pe Daniel David, care nu este afiliat politic și a început o serie de reforme pe care ar trebui să le poată continua. David are șanse foarte mari să rămână ministru, în oricare dintre viitoarele formule de guvernare.

Cine s-ar putea întoarce pe funcție

Pentru alte două ministere există zvonuri că s-ar fi purtat negocieri neoficiale între PNL și USR, la solicitarea celor din urmă, astfel încât cel puțin doi miniștri să preia ministere pe care le-au mai condus – Claudiu Năsui la Economie și Cătălin Drulă la Transporturi, dacă nu va fi „în cărți” pentru PMB.

Există și zvonuri despre o potențială revenire a lui Dacian Cioloș la Ministerul Agriculturii, dar Nicușor Dan a negat această variantă, declarând că Cioloș ar putea fi cel mult consilier prezidențial.  Dacian Cioloș a mai fost ministrul Agriculturii, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, remarcându-se prin introducerea în România a Organismelor Modificate Genetic (OMG), care până la preluarea conducerii ministerului de către el erau interzise în țara noastră. A devenit premierul României după demisia Guvernului Ponta, în urma tragediei de la clubul Colectiv, din octombrie 2015.

Un alt nume controversat este fostul judecător Cristi Danileț, care fie ar urma să aibă o funcție în Guvern, fie va prelua conducerea Curții Constituționale.

PNL ar urma să păstreze câteva ministere. De exemplu, Cătălin Predoiu ar urma să conducă în continuare Ministerul Afacerilor Interne, iar Sebastian Burduja ar rămâne ministrul Energiei. Cătălin Predoiu, premierul interimar numit de Ilie Bolojan după demisia lui Marcel Ciolacu, a devenit ministru de interne în Guvernul condus de Marcel Ciolacu pe 15 iunie 2023 și este singurul ministru care a fost menținut în funcție în cinci guverne consecutive. Este președintele interimar al PNL din 12 februarie 2025. Sebastian Burduja conduce Ministerul Energiei din 2023 și are mai multe proiecte în derulare, cu importanță majoră pentru independența energetică a României.

 

 

×
Subiecte în articol: pnl USR ministere psd