x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Politia lucreaza la portretul robot al lui Gabriel Bivolaru

Politia lucreaza la portretul robot al lui Gabriel Bivolaru

26 Mar 2004   •   00:00

Criminalistii lucreaza, incepand de ieri, la un... portret robot al lui Gabriel Bivolaru. „Este vorba de o imagine cu inlaturarea barbii si cu accentuarea anumitor trasaturi ale urmaritului. In momentul in care portretul robot va fi efectuat, vom mediatiza imaginile respective", ne-au declarat surse judiciare.

Cele doua pasapoarte eliberate pe numele lui Gabriel Bivolaru nu mai sunt valabile, au precizat aceleasi surse.

Doua pasapoarte inutilizabile

Pasaportul turistic a expirat in urma cu doi ani, iar cel diplomatic nu mai poate fi folosit, deoarece Bivolaru nu mai are calitatea de demnitar. Cu toate acestea, el ar fi putut parasi teritoriul Romaniei inainte sa fie dat in urmarire generala. Cum ar fi putut fostul deputat PDSR sa iasa din tara cu un pasaport expirat? Simplu. Scenariul facut de anchetatori este urmatorul: Bivolaru a iesit legal peste granita cu pasaportul expirat, iar o data ajuns in strainatate, se putea adresa oricarui consulat al Romaniei pentru prelungirea actului. Evident, acest lucru s-a facut fara ca Ministerul Afacerilor Externe sa fie informat.

Somat sa predea pasaportul diplomatic

Surse din cadrul Directiei Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei au declarat pentru Jurnalul National ca Gabriel Bivolaru a avut un pasaport turistic care a expirat in anul 2002. Alt pasaport turistic nu a fost eliberat pe numele sau. Fostul deputat PDSR detinea insa si un pasaport diplomatic, eliberat in anul 1997. Acesta a fost, de asemenea, valabil pana in 2002. Pentru ca Bivolaru era cercetat penal, Ministerul de Externe a anulat pasaportul diplomatic in 2001. Cu toate acestea, Bivolaru nu a catadicsit sa predea documentul, conform procedurii legale, Camerei Deputatilor.

Franta?

Daca a iesit din tara inainte de darea sa in urmarire, Bivolaru a facut-o cu pasaportul turistic. Potrivit uzantelor, este posibila prelungirea pasaportului turistic la orice consulat al Romăniei din strainatate, care trebuie sa comunice MAE acest gen de operatiuni. In cazul in care Bivolaru a obtinut viza de prelungire a valabilitatii pasaportului de la un consulat fara ca MAE sa fie instiintat, inseamna ca s-a comis o ilegalitate. Surse care doresc sa-si pastreze anonimatul sustin ca Bivolaru ar fi parasit tara, existand suspiciuni ca s-ar afla in Franta.

Internele sustin ca Bivolaru nu a trecut granita

Surse din Politia Capitalei precizau, in urma cu doua zile, ca este imposibil ca Gabriel Bivolaru sa fi parasit legal Romania. Fostul deputat PDSR a fost condamnat la cinci ani de inchisoare pentru devalizarea BRD. Biroul pentru executari penale al TMB a trimis Serviciului Urmariri, miercuri dimineata, mandatul de punere in executare a sentintei instantei supreme in cazul Gabriel Bivolaru. In aceeasi zi, cateva ore mai tarziu, inculpatul a fost dat in urmarire generala, dupa ce politia l-a cautat fara succes la mai multe adrese din Capitala.

„Urmarirea e urmarire"

„Gabriel Bivolaru este dat in urmarire generala, fapt ce presupune darea sa in consemn la absolut toate punctele de trecere a frontierei. Urmarirea sa intra in atributiile tuturor structurilor Ministerului Administratiei si Internelor, fiecare sectie de politie din tara avand ordin sa-l retina in cazul in care urmaritul ar fi localizat pe raza lor de competenta", precizeaza oficiali ai Inspectoratului General al Politiei Romane.
Ion Alexandru

Pozitia MAE"

„Pasapoartele simple, adica turistice, nu se mai pot prelungi inca din mai 2001", ne-au precizat surse din Ministerul roman al Afacerilor Externe. Acesta inseamna ca Bivolaru nu ar mai fi avut cum sa-si prelungeasca pasaportul turistic, expirat in 2002. Aceleasi surse sustin in plus ca Ministerul Administratiei si Internelor ar fi aflat oricum de o eventuala prelungire a pasaportului lui Bivolaru, pentru ca acest detaliu trebuie sa fie in baza de date a institutiei. In orice caz, daca s-a facut vreo modificare, s-a facut ilegal. Externele au inceput deja o serie de verificari in cazul Bivolaru. (Lavinia Tudoran)

×
Subiecte în articol: eveniment bivolaru