Poliţist implicat în dispariţia unei fetiţe

Andreea Simona Simon avea 9 ani şi a dispărut la 15 de­cem­brie 2005 din Miercurea-Ciuc. De trei ani, ancheta po­li­ţiş­tilor harghiteni, coordonată de un procuror din Târgu-Mureş, bate pasul pe loc. "Se fac cercetări în continuare. E un caz dificil." E dificil şi pentru că principalul suspect e un poliţist...

A intrat în atenţia anchetatorilor la nouă luni după dispariţie, când şi-a adus aminte subit că a mers în acea seară cu fetiţa pe ulti­mul drum al ei. Supus testului poligraf, l-a picat. De trei ori. A dat de mai multe ori declaraţii contradictorii în dosar şi n-are nici un alibi pentru noaptea în care a dispărut Andreea. Astăzi, suspectul în uniformă lucrează la câţiva metri de biroul poliţiştilor care anchetează cazul. Vi se pare cunoscut profilul? Andreea nu este Elodia... Sufletul unui copil nu are miză pentru anchetatorii celebri. Procurorului din Târgu-Mureş suspectul i-a declarat că e posibil ca fata să fie în Lacul Frumoasa. La un an de atunci, lacul a rămas netulburat. Să nu se cheltuiască banii... Să nu-i deranjăm pe scafandri. Găsirea unui copil nu merită atâta consideraţie. Pe elucidarea cazului ei nu s-au pus recompense de zeci de mii de euro. Fetiţa din Miercurea-Ciuc n-a botezat pră­ji­turi şi nici n-a de­venit nume de pensiune. E doar Simon Andreea Simona, o fe­ti­ţă plecată să cum­pe­re chibrituri, care n-a mai ajuns nici­oda­tă acasă. După ea n-au sco­tocit jandar­mii luni la rând, ca pentru Elodia.

---

Andreea Simona Simon avea 9 ani şi a dispărut pe 15 decembrie 2005 din Miercurea-Ciuc. De 3 ani, ancheta poliţiştilor harghiteni, coordonată de un procuror din Târgu Mureş, bate pasul pe loc. “Se fac cercetări în continuare. E un caz dificil.” E dificil şi pentru că principalul suspect e un poliţist...

Dosarul cazului Andreea Simon e depozitat în câteva cutii mari de carton. Sunt mii de file de declaraţii, procese-verbale, teste poligraf şi rapoartele “metodelor specifice”. 3 ani de anchetă sunt consemnaţi în ele. “Tot ce-am făcut până în momentul de faţă nu ne-a dus la găsirea ei, vie sau moartă. Oricum, vreau să-nţelegeţi că ideea nu e abandonată. Suspecţi sunt. Sunt în verificări. Dar vedeţi, toată lumea asta doreşte: domn’e, da’ găsiţi-o! Noi ne dorim să ajungem s-o găsim...”, spune comisarul-şef Radu Moldovan, şeful IPJ Harghita.

AMNEZII ŞI PISTE FALSE
Andreea a dispărut în seara zilei de 15 decembrie 2005. S-a dus să facă cumpărături la un supermarket aflat la câţiva zeci de metri de blocul în care locuia. Fata a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale magazinului, cum cumpăra exact ceea ce îi ceruse mama: patru sticle cu apă minerală, o duzină de chibrituri, o cutie cu smântână şi un caiet. Acolo s-a întâlnit cu doi copii, prieteni de-ai ei, cu care s-a jucat câteva minute în zăpada din faţa magazinului, după care s-a îndreptat spre casă. N-a mai ajuns. Mama s-a alarmat la douăzeci de minute de la plecarea Andreei şi s-a dus în căutarea ei. Pentru că nu a găsit-o, a sunat la 112. Timp de câteva luni, poliţiştii au scotocit oraşul şi împrejurimile. Coordonatorii anchetei credeau, chiar şi la jumătate de an de la dispariţie, că e posibil ca fata să fi fugit de acasă. Deşi nu reuşiseră nici măcar să găsească plasa cu cumpărături în care Andreea avea, repetăm, patru sticle pline de apă. Ce copil ar fi fugit în lume cu o sacoşă grea şi zgomotoasă? “Parcă a intrat în pământ”, i-au tot spus, de atunci încoace, poliţiştii Ioanei Munteanu, mama Andreei.

După 9 luni de zile de la dispariţie, ea a venit cu informaţia care a întors cursul cercetărilor. Atunci a aflat Ioana Munteanu că există cineva care a mers, în acea seară, o bucată din drumul spre casă împreună cu fetiţa. Teoretic, era ultima persoană care o văzuse în viaţă pe Andreea. Şi care, până în acel moment, tăcuse. Era prieten cu mama Andreei. Era şi este poliţist. “Atunci, imediat după dispariţie, conducerea Poliţiei a făcut o şedinţă în care s-a prelucrat cazul şi le-a cerut tuturor ofiţerilor să facă investigaţii şi cine are ceva date să le spună. El a tăcut din gură. După aia s-a aflat că el a avut un concubinaj cu mama fetei şi că, după ce femeia s-a măritat cu un ofiţer de armată, el mai ţinea legătura cu ea, se mai sunau. Şi l-am întrebat – de ce n-ai spus că ai avut relaţii, că o cunoşti pe fetiţă, că ai umblat în familie, că vă mai întâlneaţi? A dat o explicaţie care n-are nici un sens – «N-am vrut să ştie conducerea Poliţiei că eu am relaţii cu părinţi ai căror copii sunt dispăruţi»“, spune Dan Petru, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de apel Târgu Mureş, cel care coordonează ancheta.

Din câte i-a povestit mamei, în seara dispariţiei suspectul s-a întâlnit cu Andreea pe trotuarul din faţa magazinului, în timp ce fata aştepta să traverseze. S-a oferit să o ajute să ajungă pe celălalt trotuar, în siguranţă. Pentru că afară era frig şi ea era îmbrăcată subţire, doar în nişte pantaloni de trening, fără căciulă pe cap şi cu nişte adidaşi în picioare, fetiţa probabil că a ales drumul cel mai scurt ca să ajungă acasă. Şi cel mai puţin circulat – prin spatele blocului, pe lângă nişte garaje. În dreptul acestora, suspectul susţine că s-a despărţit de ea şi că a luat-o pe aleea care ducea înspre blocul lui. Locuia în apropiere, dincolo de parc. De aici şi până la scara ei, Andreea mai avea de parcurs cel mult 50 de metri. Nu există nici un martor care să fi văzut fetiţa pe această ultimă bucată de drum. Mai mult, suspectul povesteşte că, în timp ce se îndepărta de fată, a auzit portiera unei maşini trântită cu putere. Zice că s-a întors, a văzut o maşină demarând în trombă, iar Andreea nu mai era acolo. Nu s-a îngrijorat, i-a povestit el mamei mai târziu, “flerul” i-a spus că fata poate a fost luată de nişte prieteni de familie şi dusă acasă. Mama îşi mai aduce aminte că în noaptea în care a dispărut Andreea l-a sunat să-i spună că nu o mai găseşte pe fată. “Stai liniştită, nu s-a întâmplat nimic”, ar fi replicat el. Au trecut 3 ani

de atunci şi numai lui îi este (deocamdată) bine...

SCOTOCIND ÎN APE LIMPEZIA
doua zi după ce a dispărut Andreea, suspectul a plecat în concediu. În septembrie 2006, supus la testul poligraf, suspectul l-a picat. Şi, de atunci, încă de două ori! Ultimele informaţii importante din anchetă datează din luna noiembrie 2007. “După ultimul test poligraf, l-am audiat şi l-am întrebat ce crede el că s-a întâmplat cu Simona. Mi-a spus o variantă posibilă, că a fost trimisă de părinţi la cumpărături, i s-a spus ce să cumpere, i s-a dat o bancnotă de un milion de lei vechi. Zice – «Fie a cumpărat mai mult decât i-au cerut părinţii şi n-a adus restul, fie fetiţa, când a ieşit din magazin, s-a bătut cu zăpadă cu nişte copii şi a pierdut diferenţa. Pe acest considerent, că n-a adus întreaga sumă sau n-a dat restul deloc, părinţii au luat-o la bătaie. Şi, în timp ce o băteau părinţii, a murit accidental. Deci, nu moartă de bătaie. Accidental. S-a dezechilibrat, a căzut cu capul de ceva, de podea şi a murit». Şi atunci, i-am zis eu, întrebarea firească ar fi următoarea – unde ar putea fi cadavrul? Iar el a zis – «În Lacul Frumoasa, de lângă Miercurea-Ciuc». Acest lac e la 16 km de Miercurea-Ciuc, e un lac de acumulare ce alimentează cu apă potabilă municipiul Miercurea-Ciuc. Întrebându-l de ce nu mi-a spus niciodată că bănuieşte asta, a zis – «Acuma mi-am amintit»“, relatează procurorul general Dan Petru.

Şi uite-aşa, plecând de la premisa că suspectul are mustrări de conştiinţă suprapuse peste o clipă de sinceritate, lacul a devenit următoarea prioritate a procurorului. S-a dus la Miercurea-Ciuc, l-a văzut şi spune că şi-a dat seama cam pe unde ar fi putut fi aruncat un cadavru: “Lacul are nu ştiu câte zeci de hectare, este pe drumul care duce spre Moldova şi, în dreptul lacului, pe marginea şoselei, e o pantă împădurită. Şi atunci foarte bine te puteai opri cu maşina pe marginea drumului, intrai în zona aia de 5-6 metri de copaci, nu te vedea nimeni să arunci ceva în apă. Că, în rest, lacul este liber. Iar acolo este paznic în permanenţă, pentru că e apa potabilă. Te vedea cineva dacă te duceai pe părţile libere, dacă treceai cu ceva în spate. Şi atunci am zis să exploatăm partea aia”.

Dar abia în vara acestui an a ajuns să încerce “exploatarea”. S-a gândit că atunci e apa mai limpede... Surprinzător, n-a apelat nici la scafandri ISU, nici la cei ai Jandarmeriei. “Că n-am vrut nici să... să mai antrenez cheltuieli, la ISU sau... Să vină, să plătesc ce trebuie şi să nu vadă nimica... Că, dacă nu era apa limpede, n-avea nici un rost.” Aşa că a apelat la colegi care aveau brevete şi echipamente de scafandri – un tehnician criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi un alt coleg al acestuia. “Dar atunci când am fost, în vară, am avut ghinionul că a fost o perioadă foarte ploioasă, când au fost şi inundaţiile alea în Moldova. Şi din cauza asta, vreo 2-3 metri de mal era foarte tulbure apa, nu se vedea nimic”, povesteşte procurorul. Abia în octombrie 2008, la a doua încercare pe care a făcut-o cu aceiaşi scafandri, procurorul şi-a dat seama că are nevoie de forţe mai numeroase: “În octombrie a fost apa mai limpede... Numai că acuma, când s-a văzut ceva, mi-am dat seama că e foarte greu, pentru că acolo a fost pădure şi erau numai cioturi de copaci tăiaţi. Deci nu e un mal lin. Şi asta însemna să bagi scafandrii după fiecare copac... E greu... Şi mi-am dat seama că îmi trebuie mulţi oameni”. În prezent, o adresă la ISU, pentru a solicita serviciile scafandrilor profesionişti, e deja tardivă. La Miercurea-Ciuc temperatura a scăzut sub 0 grade Celsius încă de la începutul lui noiembrie. “Acuma lacul deja e îngheţat... Miercurea-Ciuc e polul frigului... Lacul are vreo 8 metri adâncime şi nu pot risca... Oricum, nu cred să se schimbe datele problemei, aşa că... la primăvară...”, spune optimist procurorul general. Cu alte cuvinte, dacă e un cadavru în lac, nimeni n-o să-l scoată până când vine căldura. Ce contează că s-a irosit un an de anchetă? Ce contează un suflet de copil? Dar un criminal în libertate, dacă Andreea a fost ucisă?

PATRU VERSIUNI DESPRE ACELAŞI DRUM
De când a dispărut Andreea, principalul suspect şi-a întemeiat o familie, a scăpat de chirie şi şi-a luat o casă. Îşi vede de viaţa lui. Am încercat să stăm de vorbă cu el şi l-am vizitat la adresa pe care şi-o trecuse în declaraţia de avere (publică, pe internet). Ne-a deschis uşa de la intrarea în bloc şi ne-a aşteptat în faţa uşii apartamentului. Un bărbat de statură medie, cu o faţă comună. O freză într-o parte, de băiat cuminte, ochi deschişi la culoare şi două gantere mari în holul casei. A fost foarte surprins să afle cine suntem, dar nu ne-a întrebat nici un moment de unde îl cunoaştem. Sau de ce am venit la uşa lui. Pe durata scurtului dialog, a abordat o postură de om sigur pe el. Ne-a privit tot timpul în ochi, cu o mână sprijinită de balustrada scării şi cu cealaltă proptită în şold. “Sunteţi printre ultimele persoane care au văzut-o pe Andreea în seara dispariţiei...”. A fost din nou suprins, însă a răspuns afirmativ. “Aţi mers cu ea o parte din drumul până acasă.” “Nu, nu. N-am mers nici o parte din drum cu ea. Ne-am întâlnit la magazin, eu intram, ea ieşea, şi i-am ţinut uşa. Apoi, m-am dus la cizmărie, să văd dacă mai e deschis. Era cineva înăuntru, dar uşa era încuiată, iar persoana mi-a făcut semn că a închis.” “Şi, de acolo, aţi mai văzut-o pe Andreea?” “N-am ce să vă mai spun”, a repetat el de câteva ori. Apoi a intrat în casă.

În timpul audierilor de la Parchet, şi-a tot schimbat declaraţiile. Variază exact povestea bucăţii de drum pe care a mers împreună cu fetiţa. Prima dată a spus că doar a trecut-o strada, apoi, că au mers puţin, după, a revenit şi a spus că dus-o până la garaje. Varianta pe care ne-a spus-o nouă e cea de-a patra în şirul versiunilor lui...

Uneori, principalul suspect se întâlneşte întâmplător prin oraş cu Ioana Munteanu. Locuiesc şi acum în acelaşi cartier. Se salută, vorbesc, dar niciodată despre caz. Dacă ea încearcă să aducă vorba, el îi spune “o să fie bine, o să fie bine” şi pleacă grăbit.

CUM TRAG JIGODIILE LA NECAZ
Ancheta bate pasul pe loc. Când sunt indicii, nu sunt scafandri. Când e cald afară, nu e apa limpede.... Mama Andreei spune că nu mai ştie nimic despre mersul cercetărilor. “Mă mai întâlnesc la biserică cu domnul Moldovan, când merg cu fetele. Dar doar ne salutăm...”, povesteşte ea. Comisarul-şef Moldovan spune că, atunci când o vede pe Ioana Munteanu la biserică, îşi dă seama că “asta i se putea întâmpla oricăruia dintre noi. Doamne fereşte!”. Ultima dată, Ioana a ajuns la poliţie după ce a primit vizita unui necunoscut. “A venit un tip la uşă acum o săptămână, dar fata care stă cu cele mici nu i-a deschis. Tocmai ce îi spusesem cu o seară înainte să nu deschidă uşa la nimeni. A ieşit vecinul şi străinul i-a arătat nişte poze de pe net cu Andreea. Şi a zis că o are pe Andreea, că a găsit-o în Ungaria şi stă la el de trei zile. Voia să vorbească cu părinţii. Apoi s-a mai întâlnit cu o vecină, care i-a dat mai multe amănunte, că şi soră-mea stă aici, i-a spus şi numele lui cumnatu-meu şi că lucrează la penitenciar. Probabil că străinul voia să ceară ceva bani, că i-a spus vecinei «Stai pe-aproape, că după-amiază o să primeşti o recompensă». Apoi, ăsta s-a dus la penitenciar să întrebe de cumnată-miu, dar i-au spus că este în concediu. Şi a dispărut, n-a mai venit deloc, s-o fi speriat. Cumnată-miu s-a dus la penitenciar, s-a interesat cine l-a căutat şi colegii lui i-au spus că e unul care a fost deţinut acolo. Apoi au fost la poliţie şi, din descrieri, l-au identificat. Că e unul care de obicei se ocupă de înşelăciuni, că de-aia a şi fost închis. Şi ne-au dat o poză de-a lui, să o vadă fetele şi să nu-i deschidă. E unul din Ditrău, îi spune «căpitanul». Dar de atunci n-a mai venit”, povesteşte Ioana Munteanu.

De ce sufletul unui copil nu are miză