x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Poliţişti ilfoveni de dat afară!

Poliţişti ilfoveni de dat afară!

de Andreea Cascaval    |    Petru Zoltan    |    04 Dec 2007   •   00:00
Poliţişti ilfoveni de dat afară!

Traseul dramei familiei Matei a fost plin de poliţişti care au intărziat ancheta şi care au minţit pentru a-şi ascunde lenea. Sunt conduşi de Florin Trosca. Ancheta Poliţiei, aflată in impas, a fost urnită de Jurnalul Naţional. Greşelile lor au determinat alte greşeli.

Traseul dramei familiei Matei a fost plin de poliţişti care au intărziat ancheta şi care au minţit pentru a-şi ascunde lenea. Sunt conduşi de Florin Trosca. Ancheta Poliţiei, aflată in impas, a fost urnită de Jurnalul Naţional. Greşelile lor au determinat alte greşeli.

Aurică Matei a fost accidentat la data de 4 decembrie 2006 pe Şoseaua de Centură. Unul dintre martori a sesizat un echipaj al Poliţiei Glina in legătură cu accidentul. Omul nu a ştiut numărul maşinii. Tocmai de aceea "reclamaţia" a fost considerată "frecţie la piciorul stăng" de poliţiştii din Glina, care nu s-au sinchisit să meargă la faţa locului. La insistenţele Mariei Matei, soţia victimei, poliţiştii ilfoveni au inceput o anchetă la cinci zile după producerea accidentului. Ancheta a inceput cu stăngul, pentru că poliţiştii aveau informaţii că accidentul s-ar fi produs la data de 5 decembrie. Aşa a reieşit dintr-un proces-verbal scris de poliţişti.


TRAGEDIA FAMILIEI MATEI ar fi fost şi mai mistuitoare dacă acest caz rămănea fără final. Pe traseul intămplărilor tragice pe care destinul le-a hărăzit unor oameni oneşti, de condiţie modestă, s-au intălnit nu doar un şofer iresponsabil, devenit criminal, ci şi oameni ai legii ajunşi să nu mai reacţioneze normal, măcar cu minima solicitudine faţă de disperarea membrilor unei familii, care reclama dispariţia soţului, respectiv a tatălui lor.

Jurnalul Naţional a reuşit să urnească din loc ancheta poliţienească. Rămăne foarte gravă, dincolo de accidentul de circulaţie al cărui autor este acum in libertate, atitudinea unor poliţişti care, cel puţin in primele zile de după producerea accidentului, au fost refractari, au minţit, au incercat să ascundă probe şi obiecte importante in anchetă. Iată căteva dintre faptele acestor poliţişti care, in opinia noastră, s-au comportat ca miliţienii abuzivi, punănd instituţia in situaţii de gravă compromitere.


AGENŢII ROBERT CAPRÃ... ŞI ŢEPOSU, poliţişti la Glina - au fost sesizaţi cu privire la accident, verbal, de Paul Militaru la o oră de la producerea lui. In urma articolului publicat la data de 22 decembrie, mai-marele Poliţiei ilfovene, comisarul-şef Florin Trosca, ne-a făcut căteva precizări importante: "La data de 05.12.2006, ora 09:30, lucrătorii Postului de Poliţie Glina au fost sesizaţi verbal de un cetăţean cu privire la producerea unui eveniment in oraşul Popeşti-Leordeni, zona Glincarn, capătul liniei 154. Imediat, o echipă de poliţişti de la postul de poliţie s-a deplasat la locul indicat şi a efectuat cercetări fără a descoperi nici un fel de urme ale unui presupus accident rutier şi nici identitatea autorilor sau a victimei. Poliţiştii au intocmit in acest sens un proces-verbal inregistrat sub numărul 556931, din data de 05.12.2006". In realitate, accidentul a avut loc la data de 4 decembrie. Poliţiştii au ratat cercetarea la faţa locului in ziua accidentului, cercetare din care puteau reieşi elemente importante pentru rezolvarea cazului. Astfel stabilirea vitezei şi a locului in care s-a intămplat accidentul nu s-a făcut decăt pe baza declaraţiilor martorilor. Ancheta a durat 50 de zile.


INSPECTORUL DUMITRU CIOCA
, poliţist in Popeşti-Leordeni - la data de 7 decembrie 2006 a primit obiectele care aparţineau victimei de la Paul Militaru, martorul-cheie, şi nu a făcut un proces-verbal, deoarece a avut o "misiune" şi a uitat. Era in maşină cu agentul Robert Capră. A doua zi l-a chemat pe Paul Militaru la Poliţie şi a scris un proces-verbal cu data de 8 decembrie.


COMISAR-ŞEF FLORIN TROSCA, inspector-şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, a trimis la data de 4 ianuarie 2007, la o lună după producerea accidentului, un punct de vedere ca reacţie la dezvăluirile noastre privind ziua in care a avut loc accidentul, prin care susţinea că "dispărutul" Aurică Matei n-a mai fost de văzut incepănd cu data de 5 decembrie 2006. A pus la indoială inclusiv existenţa accidentului de circulaţie. Totodată, in punctul de vedere respectiv, ca să-i apere pe poliţiştii ilfoveni, il face mincinos pe martorul-cheie Paul Militaru: "Cu privire la ultima neclaritate menţionată la finalul articolului apărut in Jurnalul Naţional la data de 04.01.2007, facem precizarea că domnul Militaru Paul nu avea cum să anunţe poliţia la data de 04.12.2006 despre producerea evenimentului rutier, din moment ce, din documentele aflate la dosar, reiese clar că persoana dispărută s-a aflat in noaptea de 04/05.12.2006 la serviciu, fiind văzută ultima dată in dimineaţa zilei de 05.12.2006, atunci cănd domnul Militaru Paul a anunţat in jurul orei 10:00 un echipaj de poliţie de la Postul de Poliţie Glina despre posibila producere a unui accident rutier".

Mai mulţi oameni l-au văzut pe Paul Militaru cănd a stat de vorbă cu poliţiştii din Glina. De asemenea, comisarul-şef Florin Trosca şi-a arogat in numele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov rezolvarea cazului, deşi are cunoştinţă cum s-a intămplat in mod real acest lucru, cănd localizarea criminalului a fost făcută de Serviciul Romăn de Informaţii. Jurnalul Naţional a cerut, in perioada in care ministru la Interne era Vasile Blaga, demisia comisarului Trosca din fruntea Poliţiei Ilfov.


ADRIAN TEODORESCU, POLIŢIST
la IJP Ilfov - la mai bine de o lună dupa producerea accidentului căuta victima in cavoul familiei: "Am o informaţie că soţul dumneavoastră se află in cavou", acesta este modul in care poliţistul a abordat-o pe Maria, după cum ne-a povestit chiar ea la vremea aceea. Apoi, poliţistul a obligat-o să meargă la cimitir, să verifice acest lucru. Ghinion. Aurică nu fusese omorăt de familie.


SUBINSPECTOR CRISTINA GOLIŞ
, purtător de cuvănt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov. Pentru că am "indrăznit" să facem cunoscute gafele colegilor domniei sale, ne-a blocat accesul la informaţii-cheie, oferite in schimb cu largheţe celor care nu fuseseră implicaţi in acest caz şi prezentau situaţia intr-o lumină bună.

Acţiunile acestor poliţişti, toată delăsarea şi lipsa de profesionalism au avut efect. Ele au dat naştere la greşeli care s-au ţinut lanţ, la ambiguităţi care intr-un final conduc la scoaterea basma curată a şoferului care a făcut accidentul in urma căruia a murit Aurică Matei.

Interceptări

Procurorul Vlad Dumitru Cătălin a aflat de existenţa cazului la data de 8 ianuarie. Nici el, nici procurorul Ligia Carmen Oprea nu au fost sesizaţi cu privire la acest caz inainte de această dată. "La 8 ianuarie, cauza se afla la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov, serviciul poliţiei rutiere. Lucrătorii de poliţie au revenit la data de 11 ianuarie pentru nota de indrumare. In aceeaşi zi, după studiul dosarului s-a emis nota de indrumare pentru poliţisti, pentru completare şi extinderea investigaţiilor. La 13 ianuarie, poliţiştii au revenit pentru a cere autorizaţie de localizare şi interceptare a numărului de telefon de la care s-a sunat la 112. S-a emis autorizaţie pentru 48 de ore, confirmată de instanţă la 16 ianuarie", susţine procuroul Vlad Dumitru. După ce instanţa a emis autorizaţia, n-au mai durat decăt două zile şi a fost găsit şoferul vinovat.

CV Trosca

Comisarul-şef Florin Trosca a terminat Academia de Poliţie in anul 1987. In anul 1991 se apucă de Facultatea de Drept, din cadrul Universităţii Bucureşti, pe care o termină cinci ani mai tărziu, in anul 1996. In acelaşi an incepe studiile postuniversitare, specializăndu-se in Drept Privat. Masterul in "Administrarea comunitară a justiţiei" l-a inceput in anul 1999, la Facultatea Bucureşti şi Universitatea Tiffin din SUA. Concomitent a participat timp de trei luni la un curs de pregătire "Ordine Publică" in Marea Britanie. Anul 2001 il prinde pe actualul şef al poliţiei ilfovene la o specializare la Biroul Şerifului din Arapahoe County, in Statele Unite ale Americii. Continuă să se specializeze in tehnici operaţionale de relaţii cu presa in programe de luptă impotriva traficului cu arme la Zagreb. Anul trecut a participat la un curs training "Seminar Management, Planificare şi Conducere" organizat de Asociaţia şefilor de poliţie din sud-estul Europei, in Serbia.

Incompetenţă

Judecătoria Cornetu a decis la data de 18 ianuarie 2007 cercetarea lui Victor Neciu in stare de libertate. Atunci, Aurică Matei era incă dispărut. Justificarea judecătorului de a-l lăsa liber pe Victor a fost faptul că nu poţi aresta un om pentru că ar fi atentat la viaţa altui om, in condiţiile in care nu se ştie care este situaţia celuilalt. Liviu Vasiliu, preşedintele Judecătoriei Cornetu, ne-a declarat in ianuarie că: "In cazul de faţă, poliţia competentă a stat o lună după ce a fost sesizată de către soţia celui dispărut şi nu a făcut absolut nimic. Intervenind SRI cu interceptările pe baza autorizaţiei date de instanţă, in două zile a identificat persoana. Totul porneşte de la incompetenţa poliţiei. Dacă făcea treaba asta poliţia de la inceput, pănă acum era totul rezolvat. Cănd ne-au cerut autorizaţia in două zile le-am dat-o… Le lipseşte omul, nu au probe… Lucrul ăsta trebuie dovedit. Lipsa de profesionalism. Dacă ar fi intervenit imediat, vă asigur eu că la ora actuală se ştia situaţia. Oameni vechi la vremuri noi, la proceduri noi şi la mijloace tehnologice noi. Unii dintre ei nici nu le cunosc".


● Viaţa intre familie şi tribunal după un an de la nenorocire ● Inmormăntat după 54 de zile ● Twin Peaks de Leordeni ● Anchete paralele ● Lupta pentru dreptate continuă ● Prin ochiul martorului ● Piatra de pe inimă ● Neciu e liber! Justiţia doarme in continuare ● Celălalt Neciu

×