Poliţistul rural – mama şi tatăl ţăranului turbulent

Infracţiunea la sat: beţivi turbulenţi, crime "domestice", bărbaţi care-şi bat nevestele, furturi de animale şi de porumb

Poliţistul de la ţară nu este doar organ al legii. De multe ori, trebuie să facă pe mediatorul şi pe psihologul şi să vorbească limba beţivilor, care se încaieră aproape în fiecare noapte. Dotaţi precar şi cu birouri ce amin­tesc de cele ale slujbaşilor din fundul Siberiei, poliţiştii rurali sunt che­maţi la cele mai delicate misiuni, de la vecini care se reclamă că-şi bat găi­nile la oameni invidioşi care spun că sunt deranjaţi de fumul de la grătar al celor de peste gard.

"Biroul" poliţiştilor de la ţară arată în multe localităţi ca tras la indigo. Calculatorul e obiectul cel mai de preţ, o sobă, stema ţării, o icoană. Deasupra unora dintre aceste încă­peri sunt locuinţele poliţiştilor, unde aceştia stau cu familiile. În judeţul Iaşi, la Victoria, de 8.000 de suflete au grijă doi poliţişti. Unul cu 20 de ani la activ experienţă, celălalt mai tânăr.

"N-am decât 40 de ani, dar mi-a albit părul", zâmbeşte din colţul său, aşe­zat cu spatele la soba de teracotă, agentul-şef Sterian Ţăranu. A venit la Victoria din 2008 şi crede că a nime­rit într-o comună liniştită, care nu-l solicită prea mult. În alte părţi, pe unde a mai fost detaşat, oamenii erau mai bârfitori, se aprindeau mai repede. Şi aici se bat, nu-i vorbă, mai ales la sfârşit de săptămână, cei care se spurcă la discoteci şi la barul din sat. "Se bat, unii se împacă. La alţii degenerează şi trebuie să interve­nim", ne lămureşte ajutorul Ioniţă Bosânceanu.

Aventurile unui poliţist de ţară nu se compară cu secvenţele idilice pe care mulţi dintre cei care se apucă de meserie şi le imaginează pe băncile şcolii. La Victoria, de exemplu, cele mai palpitante flagrante se rezumă la furtul de porumb, toamna. "Uneori, primim sesizări în sensul acesta, alteori, în timpul patrulării îi prindem. Astă-toamnă am prins câţiva hoţi. Prejudiciul nu e mare, dar oamenii apreciază când ne facem trea­ba. Pe ei asta îi doare. Şi trebuie să stai de vorbă cu ei, ca să-i înţelegi", explică, mămos, agentul-şef.

Baiul e că, de multe ori, munca lor, alergătura, benzina consumată, căci cei doi poliţişti au în grijă opt sate răsfirate şi la 30 de kilometri între ele, şi teancurile de hârtii pe care trebuie să le completeze la fiecare caz se dovedesc a fi în zadar. Sau contribuie cel puţin doar la impresia artistică, pentru a putea rămâne cu cascheta sus. "Pentru multe din abateri, le dăm amenzi. Dar cei mai mulţi au venituri mici şi nu plătesc aceste amenzi. Aşa că adio autoritate. Dacă rămânea închisoarea contravenţională, îi mai puteam speria cu ceva. Aşa, recidivează, pentru că ştiu că nu suportă nici o consecinţă", explică din secre­tele neplăcute ale meseriei Bosân­ceanu.

Din meniul de infracţiuni pe care le-au întâlnit la ţară în cariera lor, poliţiştii amintesc de furturi, agresi­uni, omor. Când bărbaţii îşi bat nevestele, recunosc că nu se bagă, pentru că nu-i ajută legea şi nu pot intra în locuinţa acestora fără acordul lor.

Deşi e criză, recunosc că anul trecut a fost mai multă agitaţie ca în acest an. "Consumul de alcool e principalul catalizator. Când vine căl­dura, apar mai multe nemulţumiri pe acest fond. Se mai adaugă şi sărăcia, cultura puţină şi ajungem la in­frac­ţiuni", spune agentul-şef. Când vine ziua în care se dă ajutorul social, se produc busculade la Primărie şi mai apar probleme. "Zici că e revoluţie. Sunt vreo 400 de oameni care beneficiază", spune agentul-şef.

Printre facilităţile de care se bucură un poliţist de la ţară, cei doi nu pot aminti decât cei 500 de lei pe care îi primesc lunar, pentru benzină. Hârtie pentru întocmirea a tot felul de acte şi declaraţii n-au mai primit de ani. Îi mai ajută primăria cu câte un top. "Vă daţi seama că ne e greu. Dar trebuie să ne descurcăm. Acum, că ne mai iau şi din salarii, ne-a tăiat elanul cu totul. Eu am intrat din dragoste în meseria asta. Dar asta e cu viaţa de poliţist: de-afară totul pare frumos, intri cu tot felul de idealuri, dar când ajungi înăuntru...", mărturiseşte Ţăranu. Şi colegul spune că, în ciuda restricţiilor de tot felul, ei trebuie să-şi continue treaba. "Altfel cade totul, ca la uzină", concluzio­nează ajutorul şefului de post.

Salariile nu-i dau afară din casă. "Între 1.500 şi 2.000 de lei", spun ei, evazivi. Acum nu le mai sunt plătite orele suplimentare, nu mai au nici un beneficiu, dar responsabilităţile au rămas aceleaşi. "Când îşi ia unul dintre noi concediu, că doar nu suntem roboţi, să muncim nonstop, rămâne un singur om să aibă grijă de opt sate. E foarte greu", adaugă Ţăranu.

Cei doi poliţişti au locuinţe de serviciu în localitate, dar petrec cea mai mare parte a timpului la birou sau pe teren. Visează să le fie renovat sediul, ca să scape de mirosul muced ce răzbate din toate ungherele. Să aibă şi ei hârtie cât le trebuie şi consumabile, de care n-au primit niciodată. Din cauza crizei au rămas şi fără femeia de serviciu, care-i scutea măcar de grija de a da cu mătura şi de a şterge praful. Nu că s-ar plânge, doar spun "cum ar fi normal", ne asi­gură de fiecare dată. "Partea bună e că, după ora 2:00 noaptea, doar poliţia şi hoţii mai ies pe uliţe. Aşa că ne e destul de simplu", râde ajutorul şefului de post.

La Victoria, aplicarea legii nu e rece şi lipsită de omenie. Dacă un cetăţean e prins în repetate rânduri că tulbură liniştea publică, în tradu­cere: se îmbată şi se încaieră cu cine îi iese în cale, poliţiştii au un cod de pro­cedură aparte. Sunt fermi, dar plini de înţelegere, ca nişte taţi. "Nu-i putem ţine în amenzi tot timpul. Mai ales că nu le plătesc. Suntem şi mediatori, şi psihologi, acolo unde se poate", explică poliţistul-şef. Această extindere a atribuţiilor unui poliţist la ţară aduce mari confuzii în capul oamenilor. Aşa că la postul de poliţie din Victoria ajung plângeri care mai de care mai ciudate. "Am avut reclamaţii de la o femeie care voia să luăm măsuri legale împotriva vecinei ei care-şi bătea cocoşul. Altă dată am fost sesizaţi prin serviciul 112 că o persoană este deranjată de fumul de la grătarul de peste gard. La sat nu-i stabilit ce competenţe avem, ce autoritate. Oamenii ne confundă cu «de toate». Au o problemă, la po­li­ţie!", se amuză Bosânceanu.

Locuitorii din Victoria nu se dau în vânt după braţul autorităţii. Dar nici nu simt cine ştie ce fior de respect când vorbesc despre poliţie. La una din cârciumile din sat, părerile sunt împărţite. Ca în politică. Sunt cei care spun că poliţiştii îşi fac treaba şi că se simt în siguranţă în localitate. Ba chiar apreciază că-i pot suna pe mobil când au vreo problemă. Şi mai sunt şi contestatarii. "Păi, mi-ar plăcea şi mie să am un aşa loc de muncă. Stres - nu prea, maşina - maşină. Respectul - respect. Ce-or mai vrea?", se arată nedumerit un bărbat cu pălărie, după a treia bere luată până în prânz.


Pentru că nu rezolvă nimic cu amenda, poliţiştii apelează la vorba bună