Inundatiile din anii â70 au fost cele mai grave din istoria Romaniei. Cei care au supravietuit dezastrului au marturii cutremuratoare. La inceputul lunii mai 1970, in cateva zile, a curs pe pamant apa cat intr-o luna. Au fost doua valuri de inundatii care au transformat Romania intr-o mare de noroi. In 1975, alte inundatii. Dupa incetarea ploilor, raurile devenisera rauri de cadavre umane.
Inundatii tot mai dese in ultimii ani, cu tot mai multi oameni care raman fara
case. Si chiar daca
apele au ucis, statisticile din perioada comunista nu inregistreaza
nici o victima.
|
DURERE. Deltele formate in timpul inundatiilor au sapat pamantul la fel cum lacrimile au brazdat obrajii celor care au ramas fara avutul lor |
Aproape in fiecare an, fie ca ploua prea mult, fie ca ninge prea mult, avutul romanilor este acoperit de ape. Sute de hectare de
teren agricol, gospodarii, drumuri si institutii. Apa nu iarta nimic, nu e interesata de truda, sudoarea cu care pagubitii si-au construit casele sau si-au lucrat pamanturile. Natura parca se razbuna. Apa din rauri acopera pamanturile si casele, iar apa sarata a lacrimilor acopera obrajii celor care au ramas fara nimic. Si, an de an, apele inunda suprafete tot mai mari, afecteaza tot mai multe case si rapesc tot mai multe vieti. Bazinele hidrografice care au inundatii mari sunt aproape aceleasi in fiecare an. Bazinele hidrografice ale Muresului, Siretului, Dunarii, Crisurilor, Somesului si Prutului sunt cele care creeaza an de an probleme romanilor. Si cu toate ca apar inundatii des, in aceleasi zone, nici autoritatile, dar nici oamenii nu fac nimic.
STATISTICI. Potrivit statisticilor Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, din 1960 si pana acum apa a acoperit uscatul cel mai mult in 2004, cand 11.625,7 mii de hectare au fost inundate. Apele nemiloase au dus cu ele si oameni. Statisticile comuniste nu ii inregistreaza insa. Familiile sunt singurele care mai vorbesc de ei. Primul an in care au fost inregistrate victime in urma inundatiilor a fost 1997. Anul cu cei mai multi morti a fost 1999, cand 46 de persoane si-au pierdut viata. Cele mai multe gospodarii au fost afectate in 1970. In acel an, 85.463 de case au fost inundate. Cele mai multe lucrari hidro (527) au fost avariate in 2001.
NEPASARE? In 1960, doar doua bazine hidrografice, cel al Muresului si cel al Siretului, au avut inundatii. Apele au acoperit atunci 132.000 de hectare si 1.697 de case. Doi ani mai tarziu, in 1962, Timisul, Crisul si Prutul au inundat 581.000 de hectare si 2.031 de locuinte au fost afectate. Un an critic pentru Romania, an in care furia apelor a distrus visele a mii de oameni, a fost 1970. Au avut inundatii bazinele hidrografice ale Muresului, Somesului, Siretului, Prutului, Oltului, Crisurilor si al Dunarii. Au fost acoperite de ape 1.058.000 de hectare, au fost afectate 85.463 de gospodarii, 294 de obiective social-economice, 934 de kilometri de cai ferate, 2.843 de drumuri nationale, judetene sau comunale si au fost afectate 3.547 de poduri si podete. Se pare insa ca oamenii nu au invatat sa se apere. Si-au ridicat in continuare case in zone inundabile, iar autoritatile le-au dat aprobari. Asa ca apele i-au lovit din nou. In 1975 au fost inundate 331.000 de hectare si au fost afectate 33.784 de case. Si an de an, ba Muresul, ba Siretul, cand si cand Ialomita, Dunarea si multe alte ape navalesc peste avutul romanului.
Apele inunda an de an
aceleasi zone
Inundatiile din 1997 au afectat 30 de judete in bazinele hidrografice ale raurilor Mures, Siret, Crisuri, Prut, Arges, Somes-Tisa, Olt si Ialomita. In acel an 177,6 mii de hectare au fost inundate si 12.133 de case au fost avariate de ape. Un an mai tarziu, apele au venit mai suparate parca. Locuitorii a 34 de judete s-au trezit cu apa in case. Au fost inregistrati 28 de morti si 22.107 case au fost inundate. Anul cu cele mai multe victime ale inundatiilor a fost 1999, cand 38.736 de case au fost avariate de apele involburate. In ultimii 10 ani, apele din bazinul hidrografic al Muresului si-au iesit din matca in fiecare an. Aceleasi drumuri, aproape aceleasi case si aceiasi oameni au avut probleme cu apele revarsate. In afara de Mures, si cei care locuiesc in bazinele hidrografice ale Siretului, Crisurilor, Prutului, Oltului si Ialomitei au fost loviti de blestemul apei. Apa fara de care nu putem sa traim si nu putem face nimic, apa care ne distruge tot ce am facut. Tot in ultimii 10 ani, Banatul a fost inundat constant.
Salvatorul cu elicopter,
soldatul Nelu Pavel
In timpul calamitatilor de acum 35 de ani au scos in fata adevarati eroi, dati repede uitarii. Unul dintre eroii zilelor de groaza ale lunii mai 1970 a fost un soldat de rand, despre care Scanteia aminteste in treacat. Este vorba despre soldatul Nelu Pavel. Acest militar "cu nume comun" zboara cu elicopterul pentru a salva de la inec oamenii refugiati pe acoperisurile caselor. "Din elicopter coboara, la capatul funiei, un soldat. Ajuns pe acoperis, cu miscari repezi, simple si precise, isi dezleaga propria centura de salvare, incingand cu ea un om care asteapta ajutor. Si iar urca soldatul in elicopter, ca, peste cateva sute de metri ori poate peste un kilometru, sa coboare din nou, miscare continua, fara oboseala, prin ploaie, frig si vant, tintind sa lege braul salvator de mijlocul unui alt semen", scrie reporterul Scanteii. Un alt erou, locotentul Paul Muresan, insotit de alti opt soldati, a salvat, in cartierul Valea Borcutului din Baia Mare, 80 de copii.
(
Catalin Pruteanu)