Povestea celui mai mare fotograf roman de presa

Iosif Berman a trait cat timp a putut fotografia. Cand i s-a interzis, a murit de inima rea. A fost redescoperit dupa 60 de ani, cand fiica sa i-a vazut fotografiile la o expozitie. Mii de clisee necunoscute inca asteapta sa fie descoperite in biblioteca familiei.

Vanatorul de nori

Portretul artistului este sprijinit de biblioteca din apartamentul fiicei sale, Luiza Berman. O casa marunta, in care se ascunde o comoara: mii de casete de sticla, pe care sunt imprimate instantaneele lui Berman. Pe pereti nu mai ai loc sa pui un ac de-atatea fotografii. Majoritatea sunt cu fetele, sotia artistului si cele doua fiice.

Langa Mihai I

„Dar acolo, recunoasteti cu cine este tata?", ne intreaba doamna Luiza, aratand spre o fotografie mai mica, inramata si atarnata langa usa. Nici nu era greu de raspuns. In stanga, Iosif Berman, cu aparatul de fotografiat, iar in dreapta, pe saniuta, Regele Mihai I, copil. Berman a fost un apropiat al Curtii Regale. Era fotograful familiei.

„Va povestea despre familia regala?", o intrebam pe doamna Luiza. Are 84 de ani, a fost actrita. Numele sau de scena era Lilly. O femeie distinsa, care si-a pastrat intacta alura cocheta a anilor interbelici. Ii place sa vorbeasca despre tatal sau si, odata intrat in apartamentul ei de pe strada Mircea Vulcanescu, te atrage in lumea fascinanta de odinioara. „Vorbea in special despre Regina Maria. Spunea ca este frumoasa, calda si foarte prietenoasa. Am cele trei volume ale ei, «Povestea vietii mele», aduse chiar de tata cand eram inca fetita. Atunci au aparut la Cultura Nationala", ne raspunde, aratand spre locul in care se gaseste cartea in biblioteca. „Era platit de Palat? Ce impresie avea despre Carol al II-lea?", insistam curiosi. Replica este scurta, mai scurta decat intrebarile noastre: „Da. Despre Carol, tata spunea ca este un afacerist, adica un zgarcit". Doamna Luiza zambeste sugubat, cu intelesuri. De altfel, de „afacerist" se mai leaga o intamplare din viata familiei Berman.

In urma lui Carol al II-lea

„Dupa ce tata nu a mai avut voie sa lucreze, am stat intr-o casa foarte frumoasa, pe Ferdinand 24. Mai exact, in casa aghiotantului regal Puiu Dumitrescu. Acolo venea regele cu Elena Lupescu inainte sa plece din tara. Era un apartament…! Cand intra acolo, lumea exclama uimita doar atat: «Hollywood!». Cu baie circulara, in marmura verde toata. Ce mai, casa moderna, frumoasa", isi aminteste cu placere doamna Luiza.

Din Suceava-n Bucuresti

Ne intoarcem apoi la povestea lui Berman. De unde pasiunea pentru fotografie? Nu s-a nascut in buricul targului, la Bucuresti, ca sa dea nas cu fotografi la tot pasul. A venit pe lume in 1890, in satul Burdujeni, in nordul Moldovei. Abia cand a plecat la Suceava, sa faca liceul, a descoperit fascinanta arta. Era mereu in preajma fotografilor ambulanti. La 16 ani a venit sa-si incerce norocul la Bucuresti. Doi ani mai tarziu a dat un concurs si s-a angajat ca fotoreporter la „Adevarul" si „Dimineata". Aici avea sa devina celebru si sa ramana pana la inchiderea celor doua ziare.

Reporter de razboi

„In primul Razboi Mondial tata era foarte tanar. A plecat impreuna cu armata romana la Odessa. Fusese mobilizat ca reporter de razboi. Acolo l-a apucat revolutia rusa si regimentul lui s-a imprastiat. El, mare aventurier in sensul bun al cuvantului, a mers de la Odessa, foarte mult pe jos, pana a ajuns in Caucaz, la Novorosisk. Aici a intrat intr-o cafenea sa ia micul dejun si l-a cunoscut pe viitorul sau cumnat, un tanar care statea singur la o masa. L-a intrebat: «Nu stiti pe cineva care mi-ar putea inchiria un pat? Sunt nedormit de cateva nopti»", deapana povestea tatalui doamna Luiza.

Nevasta din Caucaz

Tanarul l-a luat la el acasa. Cand au intrat pe usa, familia era stransa la ora ceaiului. Tanarul le-a spus: «Vi-l prezint pe domnul Berman din Romania!». „Cand l-a vazut, mama, Raisa, a scapat ghergheful din mana. A fost dragoste la prima vedere. La 1 mai s-au cunoscut si la 9 mai i-a cerut mana", povesteste aproape fara sa respire doamna Luiza.

Sfarsitul fericit nu a venit imediat. Berman a aflat ca regimentul roman se regrupase si a plecat. Dupa cateva luni, cand nimeni nu mai credea ca se va intoarce, a revenit si s-a casatorit cu Raisa. La scurta vreme s-a nascut Luiza. Insa Berman avea sa revina in tara. Dupa o proclamatie prin care toti cetatenii straini de pe pamant sovietic erau obligati ori sa plece, ori sa-si ia cetatenie rusa, fotograful i-a anuntat pe cei de acasa ca se intoarce.

Corespondent la Istanbul

Dar nu a venit la Bucuresti, ci s-a dus la Istanbul, trimis ca fotoreporter corespondent. Toate fotografiile facute in timpul razboiului si al revolutiei i-au fost confiscate de sovietici. A ramas doar cu vreo cateva, de familie. Din 1920 pana in 1923 a stat cu Raisa si Luiza la Istanbul, de unde a transmis in permanenenta materiale la ziarele din Bucuresti.

A revenit in tara si, timp de 16 ani, a publicat in „Dimineata", „Adevarul" si „Realitatea Ilustrata" fotografii de la evenimente cotidiene, accidente, catastrofe, intamplari din lumea politica, mondena, dar si fotoreportaje din lumea satului, foarte draga artistului.

Cu Brunea Fox

A colaborat foarte multi ani cu prestigiosul cotidian American „New York Times", dar si cu publicatia britanica „London Express". A calatorit in Germania, Austria, Ungaria, Marea Britanie.

Cel mai mult a lucrat cu celebrul reporter Brunea Fox, care credea ca materialele sale nu sunt complete daca nu sunt insotite de fotografiile lui Iosif. Doamna Luiza isi aminteste o intamplare destul de hazlie a celor doi colegi: „Odata au fost la lagarul de leprosi de la Tichilesti. Cand au ajuns acolo, cei de la primarie le-au spus: «Nu va apropiati de ei, nu dati mana cu ei, puteti sa va contaminati!». Lui Brunea cred ca i s-a facut frica si dimineata, cand trebuiau sa plece la reportaj, i-a zis tatei: «Te duci numai tu, eu nu ma simt bine, iei fotografii si, cand te intorci, imi povestesti»".

Valiza de langa usa

Era vesnic plecat. Nu avea timp nici sa vina la masa. Dar seara, cand intra pe usa, era tot o veselie. Incepea sa cante si lua fetele la dans. Nu au avut niciodata casa lor. „Tata spunea: «Sa fie mereu valiza pregatita langa usa»", imita taios doamna Luiza vocea autoritara a stalpului familiei. Berman avea insa o pretentie: fetele sa fie educate. Luiza a facut teatru, iar sora sa cea mica, balet. Era innebunit dupa avioane, ii placea sa piloteze si sa se catere pe munte.

„Noi am avut o viata frumoasa, indestulata, cat a traiat tata", explica doamna Luiza. Fotograful era bine platit, primea bani si de la New York Times.

Cecul de la New York Times

Greul a inceput in 1940. Ziarele au fost inchise, laboratorul la fel, cliseele confiscate. Venisera la putere legionarii. Iar Berman, avand origine evreiasca, era considerat un inamic. Si-a inchiriat insa doua camere vizavi de Prefectura, pentru a-si prelucra fotografiile si pentru a le trimite la publicatiile din strainatate. Insa la scurta vreme si acestea au fost descoperite si inchise. Nu a mai putut fotografia. S-a stins intr-o zi de 17 septembrie 1941, la 51 de ani. Inmormantarea i-a fost facuta cu ultimul cec incasat de la New York Times. Fetele au avut de atunci o viata deloc usoara. Mama a vandut din lucrurile lui Iosif pentru a-si putea creste fiicele. Cliseele fotografului au stat aruncate la Muzeul de Istorie al Partidului multa vreme. Pana acum vreo trei-patru ani, cand Luiza i-a descoperit fotografiile la o expozitie. Nu erau semnate. Insa fiica artistului astazi si-a indeplinit visul: tatal sau a fost redescoperit.

Pana se-ntalnesc norii

Ce i-a placut lui Berman sa fotografieze? Probabil ca norii, din ce ne povesteste doamna Luiza: „Cauta intotdeauna norii. Eram de multe ori nevoita sa-i pozez indelung. Ma plictiseam si ii atageam atentia. Dar el ma potolea: «Inca putin pana se intalnesc norii». Eu ii spuneam vanatorul de nori".

CV

Se naste pe 17 ianuarie 1890, in satul Burdujeni, Suceava. Tatal sau este taran evreu decorat pentru participarea la razboiul de Independenta. Iosif Berman face o pasiune timpurie pentru fotografie, frecventand atelierele foto din Suceava, se arata intr-o prezentare publicata pe pagina de Internet a Comunitatii Evreiesti. La 18 ani pleaca la Bucuresti si se angajeaza la ziarele Adevarul si Dimineata. Este mobilizat ca reporter in primul razboi mondial si insoteste armata romana la Odessa. Se casatoreste in Caucaz. Surprinde in imagini ororile razboiului civil din Rusia, insa materialele ii sunt confiscate cand paraseste teritoriul sovietic. Este trimis pentru trei ani corespondent la Istanbul. In 1923 revine la Bucuresti si fotografiaza pana in 1940, cand i se interzice sa mai lucreze. Isi amenajeaza un laborator clandestin, dar noile autoritati ale statului legionar il descopera si ii confisca tot echipamentul. Dupa aceasta intamplare s-a intors acasa, s-a prabusit in pat si a plans indelung. Un an mai taziu moare de inima rea.

L-a scolit pe fotograful lui Dej

Fiica artistului spune ca Berman a avut doi ucenici, care l-au ajutat in laborator si pe care i-a invatat secretele meseriei sale. „Pe unul il chema Matei, a plecat in Israel, pe celalalt, Martin Cioc. Acesta din urma a devenit ulterior fotograful lui Dej", povestese doamna Luiza. Ea l-a stimat pe Cioc: „Cand a murit tata, ne-a scris o scrisoare superba. Era in armata, in provincie. Ne-a scris ca, daca avem nevoie de ajutor, el este oricand pregatit sa ni-l acorde". Cioc a fost fotoreporter la Scinteia.

1 aprilie, ziua trucajelor

Lui Berman ii placea sa se distreze. Facea deseori farse, care erau publicate in Adevarul, Dimineata sau Realitatea Ilustrata. Cele mai gustate erau cele de 1 aprilie, dupa cum ne spune fiica sa: „Aveau un succes nebun. Sa va spun una dintre ele. La intersectia dintre Calea Victoriei si Bulevardul Elisabeta erau un semafor si un agent de circulatie surdo-mut. Era celebru. Cine a trait inainte de razboi il stie sigur. Tata l-a fotografiat cu semaforul langa el. Apoi a facut in laborator un fotomontaj. Pe semafor a pus o imagine cu un cuib cu o barza. A aparut imaginea trucata pe 1 aprilie, in ziar. Tot Bucurestiul a venit acolo sa vada barza. Agentul era innebunit, pentru ca era asaltat de atata lume. S-a potolit abia cand a vazut ziarul si s-a dumirit ca era vorba despre o farsa de 1 aprilie. Dupa aceea, zambea de cate ori se intalnea cu tata, stiind deja ca el fusese autorul glumei".

Satul din palma

Berman a lucrat indeaproape cu sociologul Dimitrie Gusti. Potrivit profesorului, Berman este „co-autor al imaginii taranului roman". Verile si le petrecea la tara, muncind cot la cot cu Gusti, care a studiat comunitatile rurale romanesti. Instantaneele-document realizate de Berman in sate l-au consacrat pe artist drept un fotograf original. Iata o scrisoare a etnologului trimisa in 1931 lui Berman: „Scumpe domnule Berman, Te rog mult, foarte mult, pleaca in asta-seara la Cormova! Ne esti dator cu aceasta calatorie! Lucrarile noastre bogate, o stii, sunt compromise pentru ca n-au partea documentara fotografica! In asta seara pleaca si Anie Pasmontirer si Bucuta. Este necesar sa fii Dumineca acolo, deci sa pleci in asta seara. Stii ca Dumineca ai satul in palma. Apoi, odata cu Bucuta si Pasmontirer voiajul va fi agreabil. Contam sigur pe prietenia dumitale. Fara concursul dumitale, ne compromiti tot lucrul! Si e pacat de munca noastra! Nu-i asa ca pleci in asta seara? Iti multumesc din inima si-ti strang mana cu veche prietenie! Cand te intorci voi aranja chestia materiala! Cordial, Dimitrie Gusti"