Povestea lui Dobrin povestită de Dobrin

de Ovidiu Ciutescu | 27 Oct 2007 • 00:00

I s-a spus in multe feluri şi a fost asemuit cu marile vedete pe care le-a dat fotbalul in istoria sa de peste 100 de ani. Talentul excepţional i-a asigurat locul in selecta galerie a valorilor naţionale şi mondiale.

S-a născut la 26 august 1947 la Piteşti. Copilăria i-a fost fericită doar de obiectul rotund pe care il măngăia, desculţ, zilnic, ore in şir pe malul Argeşului. In urmă cu nici doi ani, Prinţul din Trivale a fost vizitat de colegii noştri. Vă prezentăm in cele ce urmează căteva dintre părerile emise la vremea aceea de marele Dobrin.

DOAR FOTBAL. "Fără fotbal nu ştiu ce s-ar fi ales de mine. A fost să fie acest joc şi nu vreau să mă găndesc la altceva." A avut de luptat in carieră cu anonimatul dat de un oraş muncitoresc, pe care l-a scos la lumină prin nebunia, isteria şi frenezia pe care le-a transmis de pe gazon in tribune, in urma victoriilor reputate in campionat, sub tricoul tricolor sau in cupele europene. A avut de luptat cu nesimţirea unui sistem social care i-a curmat multe vise şi speranţe. A avut de luptat chiar cu el insuşi, cu boemia care l-a caracterizat toată viaţa, dar care l-a şi ajutat să devină atăt de popular. In urma acestor "războaie" s-a născut marea legendă a Piteştiului.

RECUNOŞTINŢÃ.... Talentul său imens a fost valorificat oficial de Leonte Ianovschi, insă povestea neştiută ţine de un anonim căruia "Găscanul" i-a rezervat pentru vecie un loc imens in suflet. "Cornel Â«BuricÂ» a fost primul care mi-a vorbit despre fotbal. Vara jucam căt era ziulica de mare, fără orar. Incepeam dimineaţa şi terminam noaptea. Jucam desculţ... Eram cel mai mic dintre toţi. Am invăţat la inceput de la Â«BuricÂ», un băiat mai mare decăt mine cu vreo 5-6 ani. Era mare jongleur cu mingea, dar cănd işi punea in picioare bocancii de fotbal se impiedica şi cădea. Driblingul, fenta şi pasa, de la Cornel le-am invăţat. Eram măndru că imi dădea importanţă. A fost primul şi marele meu profesor!" Nu a jucat niciodată fotbal cu ghete cumpărate din magazin. "Aveam eu un cizmar care mi le construia. Eu primeam mereu tot felul de ghete de la firme precum Â«AdidasÂ», dar le vindeam. Ce să fac eu cu ele cănd aveam meseriaşul care ştia ce are nevoie piciorul meu!? Abia pe final de carieră am jucat in Â«PumaÂ». Şi asta numai pentru că nu mă mai lăsau să intru pe teren fără un model omologat".

MARELE REGRET. Nu avea 19 ani cănd a primit prima convocare sub tricoul tricolor. A debutat la Ludwigshafen, contra temutei naţionale a Germaniei. La finalul meciului, marele Fritz Walter l-a măngăiat pe cap şi i-a dat un sfat: "Să bei mult lapte şi vei ajunge mare!". In vestiar a intrat apoi antrenorul Germaniei, Helmuth Schon, care a ţinut să roage staff-ul tricolor să aibe grijă de "acel micuţ care va deveni un diamant!". A calificat Romănia la Mondialul din Mexic, după o pauză de 32 de ani, umilind intr-un meci de vis nume mari ca Eusebio, Torres sau Simoes, vedetele Portugaliei, "bronzul" mondial la acea oră. Tuşa făcută la turneul final l-a durut mereu: "Am plecat din ţară ca fiind, alături de Cornel Dinu, jucătorul numărul unu. In Mexic nu am mai prins nici măcar lotul...". Trecuse timpul, dar nu a putut uita: "Nu antrenorul Angelo Niculescu m-a scos din echipă. Lotul Â«DinamoÂ» din naţională a reuşit această performanţă!".

CRAIOVA MAXIMA. Paradoxal, a fost o vreme cănd Dobrin s-a plictisit de Trivale. Dorea să plece cu orice preţ. "In 1974 lumea nu mai venea la stadion. La Craiova era, in schimb, o adevărată nebunie. Adrian Păunescu m-a intrebat dacă vreau să joc acolo. Am acceptat. La antrenamente aveam zece mii de suporteri. Zece mii!! La Piteşti, la meci, abia dacă veneau vreo două mii... Am stat nouă luni la Craiova. Eram suspendat doi ani de FC Argeş. S-a ajuns pănă la Ceauşescu. A trebuit să revin acasă. Ce se intămpla dacă Dobrin juca in aceeaşi echipă cu răposatul Nelu Oblemenco? Vă spun eu: Innebuneau oltenii in tribune."

EPISODUL REAL. Campion cu FC Argeş in 1972, Dobrin avea să dea piept in acel sezon cu Real Madrid. Insuşi marele Santiago Bernabeu s-a deplasat la stadion, in căruciorul cu rotile, special pentru "Găscan". Voia să vadă minunea ţinută ascunsă de comunişti. După jocul retur l-a invitat să rămănă pentru memorialul "Gento" la Madrid. I s-au luat interviuri, s-au făcut speculaţii, dar Dobrin a revenit acasă. "Era imposibil să rămăn acolo. Aveam familia aici, nu ştiu ce s-ar fi intămplat cu ei dacă aş fi acceptat Madridul!" Vrăjit de jocul romănului, Bernabeu a riscat inclusiv o intălnire cu Ceauşescu. "A spus că plăteşte pe loc două milioane de dolari şi face nocturnă la un stadion care va fi desemnat de statul romăn. Ceauşescu l-a refuzat de teamă că ar fi creat un precedent! Nici in Bulgaria nu m-au mai lăsat apoi să plec, măcar in vacanţă." Pe tema episodului "Gento", Dobrin s-a distrat mereu. Işi amintea, zămbind, de ceea ce scriau ziarele de atunci despre el: "Mă aflam la Madrid. M-am intălnit cu nişte ziarişti care au zis că trebuie să-mi facă o pagină-portret pentru că ei erau convinşi că am să joc acolo. Unul m-a intrebat ce maşină imi place. Eu i-am spus aşa: Dacia 1.100! Nici nu ştiam ce mărci auto sunt in lume".

L-A VRUT ŞI INTER. Cariera lui Dobrin putea să aibă o altă turnură incă de la 20 de ani. Lenonte Ianovschi, antrenorul care i-a şlefuit talentul, spune: "Suntem doar căţiva, foarte puţini, care ştim că pe Gicu l-a dorit foarte tare Inter Milano. După un turneu organizat de Marseille şi căştigat de noi, marele Inter a venit cu o ofertă de 200 de mii de dolari. Se intămpla in 1967 - 200 de mii de dolari in 1967! - şi Gicu avea doar 20 ani".

ŞCOALA DE FOTBAL. La ieşirea din Piteşti, mergănd spre Rămnicu-Vălcea, pe partea dreaptă, la Valea Ursului, toţi trecătorii văd un găscan luminos. Apoi o inscripţie care ne anunţă că există acolo o şcoală de fotbal. "Am aici trei antrenori care lucrează cu 80 de copii din toată ţara. Sper ca in viitor să mă măndresc că am reuşit să contribui şi eu la dezvoltarea fotbalului." Primele "produse" ale Şcolii "Nicolae Dobrin" sunt Raţ, Maftei, Bilaşco, Ciprian Tănasă sau Adrian Ionescu.

"Pe vremea mea, fotbalul era mai rapid decăt e azi. Acum majoritatea fotbaliştilor aleargă mult doar ca să prindă obiectul. Noi eram prieteni cu mingea"

"Cu ungurii, la CE, am dat cel mai frumos gol. După ce am tăvălugit cinci adversari, am săltat balonul de pe loc peste portar" ... "Pe mine nu m-a interesat niciodată cu cine joc sau cine mă arbitrează. Mereu am tratat jocul ca pe miuţa de pe maidan"

"Copiilor le lipseşte terenul de joacă. De aia nu mai sunt atăt de mulţi fotbalişti" ... "Dacă aş fi jucat la Real, acum aş fi cumpărat FC Argeş!"

"Doi ani am jucat la Tărgovişte. Acolo, un sfert de oră dacă intram pe gazon, publicul se scula in picioare şi aşa privea meciul pănă la final. Era respectul lor faţă de mine"

"Cele mai multe amintiri mi-au rămas pozitive. Pe cele urăte nu mi le pot aminti, pentru că refuz asta"
Nicolae Dobrin